Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9246/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9246/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 9246/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 9246
Ședința publică din data de 23.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. D.
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. Ș. și Ț., creditoare E. N. Europe Funding II BV și pe debitorul A. T., având ca obiect: încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigării ale cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 28.03.2014, în temeiul art. 242 alin. 1 C.p.c, după care,
Instanța, din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul din antet, petentul B. S. și Tetu a înaintat cererea de încuviințare a executării silite formulate de creditoarea E. N. EUROPE FUNDING II BV în contradictoriu cu debitoarea A. T..
La termenul din data de 28.03.2014 (fila 19) instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin 1 Cod Procedura Civilă, pentru neîndeplinirea de către petent a obligației stabilite in sarcina sa.
În ședința din 23.10.2014, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Perimarea este sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni. Nu constituie cauze de perimare situațiile în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză de părți sau de instanță, și care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
În cauză, termenul de 6 luni începe să curgă de la data suspendării cauzei la termenul din data de 28.03.2014.
Având în vedere această dată, instanța reține că termenul de perimare s-a împlinit la data de 28.09.2014.
Se constată că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, acestea neefectuând niciun demers pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 416 și următoarele Cod procedură civilă și întrucât nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare prevăzută de art. 417 - 418 Cod procedură civilă instanța va admite sesizarea din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă având ca obiect încuviințarea executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată privind pe petentul B. Ș. și Ț., ”cu sediul în București, Calea V. nr. 224, ., ., sector 1, creditoare E. N. Europe Funding II BV, cu sediul procesual ales la SCA E., E. și Asociații în București, . G. nr. 19, ., sector 2 și pe debitorul A. T., cu domiciliul în București, .. 33, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2014.
Președinte Grefier
C. D. T. I.
Red.jud.C.D./teh.T.I./5 ex./02.02.2015
← Suspendare provizorie. Sentința nr. 7050/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 13/2014. Judecătoria... → |
---|