Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 11082/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.12.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. F.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. D. E. în contradictoriu cu intimata P. B., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a depus de către contestatoare cerere prin care arată că renunță la contestația la executare formulată. De asemenea s-a depus din partea intimatei întâmpinare, după care:

Reprezentanta intimatei invocă excepția de necompetență teritorială având în vedere dispozițiile art.400 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.373 alin.2 Cod procedură civilă, instanța de executare fiind judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, în speță Judecătoria Cornetu.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta înscrisuri din care să rezulte înființarea popririi la societatea angajatore Romfracht Spedition SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsă fiind contestatoarea.

Reprezentanta intimatei precizează că în acțiunea contestatoarei se menționează faptul că la data de 07.11.2014 societatea angajatoare Romfracht Spedition SRL a primit din partea executorului adresa de înființare a popririi. De asemenea prezintă instanței extrase de cont care atestă că debitoarea creditoare încasează salariul de la societatea angajatoare .. Solicită admiterea excepției de necompetență teritorială întrucât instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, conform art. 400 alin. 1 C.proc.civ., iar, în speță, terțul poprit ., are sediul în loc. C., ., jud. I..

Instanța reține cauza spre soluționarea excepției de necompetență teritorială.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, contestatoarea P. D. E. a solicitat în contradictoriu cu intimata P. B. SA, anularea adresei de înființare a popririi din 31.10.2014 emisă în dosarul de executare nr. 2039MI/31.10.2012 al SCPEJ „I., Ș. și P.” și restituirea taxelor de timbru.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a încheiat un contract de credit cu intimata P. B. SA în anula 2006 și că din anul 2010, și-a luat angajamentul față de creditoare că va achita câte două rate lunar în cuantum total de 700 lei, iar din datata de 22.03.2013, a achitat ratele direct executorului judecătoresc, iar din data de 07.11.2014 s-a înființat poprirea asupra venitorilor sale la angajatorul său. S-a mai arătat faptul că există o neconcordanță între suma menționată în procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 17.11.2014 și adresa de înființare a popririi.

În dovedirea cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-719 C.proc.civ., contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Ulterior, intimata a depus cerere prin care a arătat că renunță la judecarea contestației la executare întrucât a achitat întregul debit.

Intimata a depus întâmpinare (f. 63) prin care a invocat excepția de necompetență teritorială întrucât instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, conform art. 400 alin. 1 C.proc.civ., iar, în speță, terțul poprit ., are sediul în loc. C., ., jud. I..

Intimata a invocat și excepția netimbrării cererii, a tardivității formulării contestației la executare, iar pe fondul cauzei, a susținut că cererea este neîntemeiată arătând că diferențele indicate de debitoare privind cuantumul creanței menționată în acte de executare succesive rezultă din faptul că au curs penalități și dobânzi în continuare și au fost calculate cheltuieli de executare la aceste noi sume. Mai mult decât atât, s-a menționat faptul că la data de 04.12.2014, debitoarea a achitat integral debitul rezultat din contractul de credit ce echivalează cu o recunoaștere a cuantumului creanței.

Au fost depuse acte din dosarul de executare nr. 2039MI/31.10.2012 al SCPEJ „I., Ș. și P.”.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._03818/28.06.2007, creditoarea P. B. SA a formulat în anul 2012 cerere de punere în executare a titlului mai sus menționat împotriva debitoarei P. D. E., formându-se dosarul nr. 2039MI/31.10.2012 al SCPEJ „I., Ș. și P.”.

La data de 31.10.2014, executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit ., are sediul în loc. C., ., jud. I..

În conformitate cu prevederile art. 400 alin. 1 și art. 373 alin. 2 C.p.civ., instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea silită.

Așadar, întrucât executarea silită are loc pe raza Judecătoriei Cornetu, competența de soluționare a contestației revine acesteia, având în vedere că urmărirea în vederea realizării sumelor reprezentând debit și cheltuieli de executare care constituie obiectul contestației la executare, are loc prin poprire asupra terțului poprit ..

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială.

Declină cauza privind pe contestatoarea P. D. E., cu domiciliul în Urziceni, ., jud. Ialomița și intimata P. B. Romania SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1 spre competentă soluționare Judecătoriei Cornetu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014

PREȘEDINTEGREFIER

V. F. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI