Întoarcere executare. Sentința nr. 7595/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7595/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 7595/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7595
Ședința publică de la 16.09.2014
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reclamanta, prin apărător, arată că pricina a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 București și, întrucât, urmare a demersurilor întreprinse, îi va fi eliberată copia legalizată a hotărârii pronunțate în dosarul menționat, solicită repunerea cauzei pe rol și acordarea unui nou termen de judecată pentru depunerea acesteia la dosar.
Instanța, având în vedere că soluția pronunțată în dosarul nr._/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 București pentru care pricina a fost suspendată, precum și caracterul irevocabil al acesteia rezultă din sistemul informatic „Ecris”, în temeiul art. 244 alin. 2 C.pr.civ., dispune repunerea cauzei pe rol, apreciind că nu se mai impune atașarea la dosar, de către reclamantă, a hotărârii pronunțate în acest sens.
Totodată, instanța pune în vedere reclamantei obligația de a achita către B. „Casagranda-S. A.” suma de 107 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu fotocopierea actelor din dosarul de executare comunicat.
Reclamanta, prin apărător, arată că înțelege să renunțe la pretențiile formulate cu privire la dosarul de executare nr. 2149/2010 al B.E.J. „Casagranda-S. A.”, solicitând întoarcerea executării silite doar în ceea ce privește dosarul de executare nr. 365/2011 al aceluiași Birou de executori. De asemenea, arată că pe acest ultim dosar de executare are o altă cerere de întoarcere a executării silite, însă nu există autoritate de lucru judecată asupra cauzei de față.
Instanța ia act că reclamanta renunță la pretențiile formulate cu privire la dosarul de executare nr. 2149/2010 al B.E.J. „Casagranda-S. A.”.
La întrebarea instanței, cu privire la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, reclamanta, prin apărător, arată că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă temei care este diferit de cel din cealaltă cauză în care au solicitat, de asemenea, întoarcerea executării cu privire la dosarul de executare nr. 365/2011, astfel încât nu se poate reține că ar exista autoritate de lucru judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției netimbrării acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare.
Reclamanta, prin apărător, solicită respingerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar în ceea ce privește excepția inadmisibilității, apreciază că aceasta este o apărare de fond, urmând a fi avută în vedere la soluționarea pe fond a cauzei
În continuare, instanța, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul de azi, respectiv cu privire la suma de 6.896,5 lei, cu cheltuieli de judecată ce vor fi solicitate pe cale separată.
Instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 05.11.2013 sub nr._, reclamanta S.C O. P. S.A a solicitat în contradictoriu cu paratul C. I. obligarea acestuia la restituirea sumei de 14.230,3 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 1259/04.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ a fost obligată la plata unor compensații bănești, iar prin Decizia nr. 732/19.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis recursul contestatoarei și a fost desființată în parte sentința pronunțată de instanța de fond.
P. la data pronunțării deciziei în recurs, parata a început executarea silită în cadrul dosarului de executare nr.2149/2010 al B. Casagranda S. A..
Ulterior, în cadrul dosarului de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S., intimata a executat a doua oară sumele, astfel cum acestea au fost stabilite prin Decizia nr.732/19.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
În cadrul dosarului de executare nr.2149/2010 al B. Casagranda S. A. a fost executată silit suma de 7.333,8 lei din care debit principal 3.160,5 lei și cheltuieli de executare 4.173,3 lei.
În cadrul dosarului de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S. a fost executată silit suma de 6.896,5 lei din care debit principal 2.231,5 lei și cheltuieli de executare 4665 lei.
În drept, parata și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 404 ind. 1 C. proc. civ., art.998-999 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri-f.10-76.
Au fost înaintate, la solicitarea instanței, copii de pe Dosarul de executare nr.2149/2010 și 365/2011 al B. Casagranda S. A..
Pârâtul a depus întîmpinare, prin care a arătat că au fost mai multe executări, iar reclamanta a formulat contestatație în dosarul nr._ și Dosarul nr._/4/2011.
Consideră cererea inadmisibilă față de faptul că instanțele s-au pronunțat pe întoarcerea executării.
Dosarul a fost suspendat, în baza art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. la termenul de judecată din data de 04.03.2014, fiind repus pe rol la termenul de judecată din data de 16.09.2014.
Sub aspect probator s-a administrat proba cu înscrisuri.
Contestatoarea a renunțat la termenul de judecată din data de 16.09.2014 la pretențiile din Dosarul de executare nr.2149/2010 al B. Casagranda S. A..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ -filele 14-30, a fost obligată pârâta . să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu din acest dosar drepturile salariale solicitate conform variantei I a raportului de expertiză, precum și la plata sumei de 125.775 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ -filele 31-45, a fost admis recursul formulat de ., împotriva Sentinței Civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, fiind modificată în parte sentința în sensul că s-a stabilit ca plata drepturilor salariale să se facă potrivit variantei a II-a a expertizei contabile.
Prin cererea înregistrată sub nr.2149/2010 al B. Casagranda S. A.- paratul a solicitat punerea în executare a Sentinței Civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ . Ulterior, la data de 14.03.2011-f.105, a arătat la executorul judecătoresc că a încasat de la reclamantă suma de 1642,65 lei reprezentand 1200,00 lei debit și 442,65 lei cheltuieli de executare în cadrul Dosarului de executare silită nr.63/2008 înregistrat la B. B. E.. Suma de bani stabilită prin Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș este mai mare decat cea încasată în baza titlului executoriu 444/CM/21.05.3008, desființat, astfel încât solicită să se constate că operează de drept compensația între suma încasată prin intermediul B. B. E. și suma stabiltă prin titlul executoriu constand în sentința civilă nr.1259/CM/04.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, urmând să fie acordată diferența de bani între suma încasată în baza sentinței civile casate și drepturile bănești stabilite prin titlul executoriu menționat.
În ceea ce privește problema timbrajului, instanța a apreciat că cererea nu este suspusă timbrajului deoarece are ca obiect întoarcerea executării în care titlul executoriu l-a constituit o sentință de dreptul muncii și ținând cont și de dispozițiile art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
În ceea ce privește faptul că pârâtul arată că cererea este inadmisibilă, acest aspect privește o problemă de fond.
Contestatoarea a renunțat la termenul de judecată din data de 16.09.2014 la pretențiile din Dosarul de executare nr.2149/2010 al B. Casagranda S. A..
Având în vedere cererea de renunțare la judecată depusă de petentă la dosar și față de dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă potrivit cărora „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă” instanța urmează a lua act de acest act de voință al petentului.
În ceea ce privește executarea în cadrul dosarului de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 404, ind.1, alin.1 și 2 C.pr,civ., ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit”.
Potrivit dispozițiilor art. 404, ind.2 C.pr.civ., ,,În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.
Instanța constată că reclamanta a formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București sub nr._/4/2011, prin care a, solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației, anularea procedurii de executare silită care face obiectul mai multor dosare de executare, printre care și în cadrul dosarului de executare nr. 365/2011 ale B. Casagranda S. A., anularea tuturor actelor efectuate, a adresei de înființare a popririi, a procesului-verbal privind cheltuielile de executare și a raportului de expertiză, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit dispozițiilor art. 404, ind. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită va fi finalizată până la soluționarea prezentului litigiu, și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr.639/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2011 instanța a respins contestația la executare și cererea de întoarcere a executării ca neîntemeiată.
Recursul formulate împotriva sentinței menționate a fost respins de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă în cadrul Dosarului nr._/4/2011.
Prin urmare, asupra cererii de întoarcere a executării în cadrul dosarului de executare nr. 365/2011 ale B. Casagranda S. A. s-a pronunțat instanța în cadrul Dosarului nr._/4/2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.
Reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere atât pe întoarcerea executării cât și pe răspunderea civilă delictuală.
În raport cu noul temei invocat de reclamantă, și față de pretențiile solicitate prin prezenta cerere, raportat la Sentința civilă nr.639/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2011, instanța apreciază că se impune a fi reținut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.
Astfel, prin hotărarea judecătorească menționată s-a tranșat problema sumelor care trebuiau executate în Dosarul de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S. A. și asupra întoarcerii executării silite.
Ca hotărâre irevocabilă, sentința civilă nr.639/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2011 se bucură de putere de lucru judecat, așa încât dezlegarea dată, prin această sentință, problemei de drept referitoare la sumele care trebuiau executate în Dosarul de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S. A., se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Întrucât prezumția de lucru judecat are caracter absolut față de părți, reclamanta nu poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește față de sumele care trebuiau executate în Dosarul de executare nr.365/2011 al B. Casagranda S. A. și asupra întoarcerii executării, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenționate.
De altfel, chiar reținând temeiul de drept indicat de reclamantă, nu se poate reține existența unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale, așa cum susține reclamanta prin indicarea sumei pe care dorește a o recupera și arătarea modului de calcul al acesteia, cât timp, prin hotărârea judecătorească menționată anterior s-a reținut că pârâtul din prezenta cauză solicită în cadrul dosarului de executare nr.365/2011 plata doar a actualizării debitului pentru perioada septembrie 2008-septembrie 2011.
Pe de altă parte, analizând actele depuse de executorul judecătoresc, se constată că, prin cererea înregistrată sub nr.365/2011 al B. Casagranda S. A. parata a solicitat punerea în executare a Deciziei Civile nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ .
Prin cererea depusă la executor judecătoresc în data de 29.12.2011, pârâtul a arătat că a încasat suma de 3160,5 lei în Dosarul de executare nr. 2149/2010 al B. Casagranda S. A.. Suma care a fost stabilită prin titlul executoriu Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, este mai mică decât cea încasată în temeiul titlului executoriu Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, astfel încât solicită restituirea către creditoare a sumei de 2851,50 lei-f.138.
La data de 19.06.2013 pârâtul a arătat că renunță la executare și solicită restituirea către creditoare a întregii sume poprite-f.140.
B. Casagranda S. A. a trimis recipisa din mai multe dosare de executare, inclusiv Dosarul 365/2011 către Milenium Bank SA Pitești în vederea restituirii sumei creditoarei O. P.-f.140, aspect de care a fost înștiințată și reclamanta-f.142.
Prin urmare, suma solicitată de reclamantă a fost restituită acesteia, astfel încât cererea apare ca neîntemeiată.
Față de cele arătate, instanța va respinge acțiunea reclamantei, așa cum a fost ea precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că contestatoarea renunță la cerere cu privire la pretențiile din Dosarul de executare nr. 2149/2010 al B. Casagranda-S. A..
Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat „Hipea G.”, situat în București, Calea V. nr. 12A, clădirea B, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul în Pitești, B-dl. Petrochimiștilor nr. 27, ., ., județul Argeș și cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „S. L.”, situat în Pitești, ., ., . Argeș, ca neîntemeiată.
Ia act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16.09.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./5 ex.
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7204/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9117/2014.... → |
---|