Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 5889/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5889/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 5889/2014

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA SECTORULUI IV BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5889

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE - C. P.

GREFIER - M.- M. P.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul R. I. având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 245 Cod de procedură civilă repune cauza pe rol constatând că nu mai subzistă motivele avute în vedere la soluționarea pricinii.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 1591 Cod procedură civilă, constată că pricina se află la prima zi de înfățișare și că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

În temeiul dispozițiilor art. 404, indice 2, alin. 3 și art. 373, alin.2 Cod procedură civilă se apreciază neîntemeiată și se respinge ca atare excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârât, având în vedere faptul că executarea silită în dosarele de executare de executare s-a efectuat prin poprire, de către executorul judecătoresc având sediul pe raza sectorului 4 București.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri și nemaifiind probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.08.2012, sub nr._ , reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul R. I. a formulat cerere de întoarcere a executării silite, prin care a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 23.363,88 lei actualizată la data plății efective cu indicele de inflație.

În fapt, a arătat reclamanta, în esență, că prin Sentința Civilă nr.162/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de pârâtul din prezenta cauză, a fost obligată la plata unor compensații bănești; după pronunțarea sentinței instanței de fond, la data de 27.05.2010 pârâtul a început executarea silită împotriva reclamantei în temeiul hotărârii judecătorești menționate anterior.

Mai arată reclamanta că procedura de executare silită a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 178/2010 al B. Casagranda S. A. și că în cadrul executării silite a fost executată silit suma de 23.363,88 lei.

Prin decizia civilă nr. 970/10.05.2012 a Curții de Apel B. a fost admis recursul declarat de P. a fost desființată sentința pronunțată de instanța de fond. Instanța de recurs a dispus admiterea recursului formulat și a respins acțiunea formulată de intimat în contradictoriu cu reclamanta, iar prin decizia pronunțată nu s-a dispus și întoarcerea executării. După pronunțarea deciziei din recurs, pârâtul nu a restituit suma de bani executata silit.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 404, indice 1, alin. 1 C.proc.civ., precum și dispozițiile art. 404, indice 2, alin. 3 C.proc.civ., OUG nr. 88/1997, OG nr. 22/2002, OUG 51/1998/R.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242, pct. 2 C.proc.civ.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat cererii, în copie, hotărârile judecătorești sus menționate, dovada proces verbal de încetare a executării silite, proces verbal de distribuire a sumelor, adresa de înființare a popririi, proces verbal privind cheltuieli de executare silită, raport de expertiză contabilă, facturi fiscale privind onorariul de avocat.

Reclamanta a prezentat la dosar dovezi privind încercarea de mediere a litigiului.

Pârâtul a fost legal citat, a formulat întâmpinare prin car e a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, nu a fost prezent la judecată.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței Biroul executorului judecătoresc Casagranda S. A. s-au depus în copie actele dosarului de executare 178/2010.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarea situație:

În fapt, prin Sentința Civilă nr.162/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de pârâtul din prezenta cauză, a fost obligată la plata unor compensații bănești; după pronunțarea sentinței instanței de fond, pârâtul a început executarea silită împotriva reclamantei în temeiul hotărârii judecătorești menționate anterior.

Procedura de executare silită a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 178/2010 al B. Casagranda S. A. și că în cadrul executării silite a fost executată silit suma de 23.363,88 lei, debit și cheltuieli de executare silită.

Prin decizia civilă nr. 970/10.05.2012 a Curții de Apel B. a fost admis recursul declarat de P. a fost desființată sentința pronunțată de instanța de fond. Instanța de recurs a dispus admiterea recursului formulat și a respins acțiunea formulată de intimat în contradictoriu cu reclamanta, iar prin decizia pronunțată nu s-a dispus și întoarcerea executării. După pronunțarea deciziei din recurs, pârâtul nu a restituit suma de bani executata silit.

În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 404, ind.1, alin.1 Cod procedură civilă, ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

Potrivit dispozițiilor art. 404, ind.2, alin. 1 Cod procedură civilă, ,,În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Prin Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 5/2012 din data de 12.03.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404, indice 2, alin. 3 Cod procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare executării este instanța de executare, respectiv judecătoria”.

Potrivit art. 373, alin.2 Cod procedură civilă, ,,Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”.

Instanța reține că, urmare a desființării titlului executoriu, reclamanta are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării, în modalitatea restituirii sumei de 23.363,88 lei actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va dispune întoarcerea executării silite, în sensul că va obliga pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 23.363,88 lei, referitor la care reclamanta a fost executată silit la cererea pârâtului în dosarul de executare silită nr. 178/2010 ale B. Casagranda S. A., actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație, pe perioada 17.06.2010 – până la data plății efective.

Instanța va lua act de declarația reclamantei privind intenția de a solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA L. & G. cu sediul în București, sector 1, Calea V. nr. 145, V. Center Etaj 9 în contradictoriu cu pârâtul R. I. cu domiciliul în Moșoaia, ..

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 23.363,88 lei referitor la care reclamanta a fost executată silit la cererea pârâtului în dosarul de executare silită nr. 178/2010 ale B. Casagranda S. A., actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație, pe perioada 17.06.2010 – până la data plății efective.

Ia act de declarația reclamantei privind intenția de a solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. P. M.-M. P.

Red. Jud. PC

Tehnored. MMP/ 4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 5889/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI