Succesiune. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 13215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 27.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. U.
GREFIER: Florența B.
Pe rol, se află pronunțarea cauzei civile formulată de reclamantul pârât B. T. în contradictoriu cu pârâții B. G., D. M., F. T. - decedată, U. A., OPITESCU ( F. B.) P., B. C., M. G., M. G., N. ( F. M.) E., M. M., M. G. si M. P., având ca obiect succesiune și a cererii reconvenționale formulată de pârâtul reclamant M. G. în contradictoriu cu reclamantul pârât B. T., si cu pârâții B. G., D. M., F. T.- decedată, U. A., M. P., B. F., OPITESCU ( F. B.) P., B. C., M. G., M. M., N.( F. M.) E., M. E. și F. A., având ca obiect succesiune.
Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 27.10.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, astfel cum a fost precizată, înregistrată la această instanță la data de 03.07.2012 cu nr.de mai sus, legal timbrată, reclamantul-pârât B. T.(denumit în continuare reclamant) a chemat în judecată pe pârâții B. G., în calitate de moștenitor legal-fiu al defuncului B. M., D. M., F. A., în calitate de moștenitor legal-fiu al pârâtei F. T., U. A., B. F., M. P., O. (fostă B.) P., B. C., M. G., M. G., M. M. și pe pârâtul-reclamant M. G. (denumit în continuare pârât) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului B. Ș., decedat la data de 18.10.1987, cu ultimul domiciliu în București, ..99, . și să se constate că au calitatea de moștenitori B. T., fratele defunctului, B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora soției numitei B. M., predecedată (după defunctul B. I., frate cu defunctul B. Ș., U. A., nepot de frate predecedat (după defunct B. M., soția supraviețuitoare B. I.), B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș., B. T., fratele def. B. Ș., O. (fostă B.) P., sora def. B. Ș. și B. C., fratele def. B. Ș., să se constate că masă succesorală se compune din imobilul-apartament situat în București, ..99, ., ., și un loc de veci situat în cimitirul din . către reclamant și de către frații săi, să se dispună ieșirea din indiviziunea asupra imobilului-apartament situat în București, ..99, ., ., respectiv ca imobilul respectiv să fie atribuit pârâților, moștenitori ai defunctei B. F., iar aceștia să fie obligați la plata sultelor corespunzătoare cotelor ce le revin moștenitorilor defunctului B. Ș., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18.10.1991 a decedat fratele reclamantului, numitul B. Ș., și împreună cu frații săi, reclamantul a contribuit financiar, în mod egal, la cheltuielile de înmormântare a defunctului menționat(groapa, capela) și, ulterior, la pomenile și parastasele creștinești.
Se mai arată că, la o lună de la moartea fratelui său, reclamantul, împreună cu frații săi, și-au manifestat voința de a accepta tacit moștenirea, rugând-o pe soția defunctului, numita B. F., să le permită să ia din imobil anumite bunuri din imobilul defunctului (tablouri, poze, albume, îmbrăcămintea ce a aparținut defunctului), soția defunctului B. Ș. fiind de acord cu cererea acestora.
Se relevă că frații defunctului, cu acordul soției acestuia, au făcut demersuri de a vinde imobilul ce a aparținut atât defunctului, cât și soției sale, dar tranzacția nu s-a finalizat, întrucât frații cumnatei reclamantului și soția defunctului, numita B. F., au convins-o pe soția supraviețuitoare să-i întocmească un testament nepotului M. G., autentificat de către BNP M. J., sub. nr.5291/04.11.2004, numai în ceea ce privește cota sa succesorală de ½ din imobilul supus litigiului.
Se mai învederează faptul că asupra testamentului planează anumite suspiciuni în ceea ce privește semnătura testatoarei, dar și în ceea ce privește discernământul acesteia, întrucât la data întocmirii testamentului aceasta se afla sub influența morfinei, având în vedere și faptul între data încheierii testamentului și momentul morții testatoarei nu au trecut mai mult de 14 zile.
Se mai precizează faptul că reclamantul, împreună cu frații săi, au avut permanent grijă de soția supraviețuitoare B. F.., timp de 13 ani cumpărându-i acesteia medicamente, alimente, remițându-i diverse sume de bani.
Se mai relevă că la data de 17.11.2004 a decedat și numita B. F., rămând cu vocație legală la moștenire pârâții M. G., frate, M. M., frate, E. M. G., soția supraviețuitoare a defuntului Medelenau I., fratele defunctei B. F.,, fiica defuntului Medelenau I., și M. G., nepot de frate al defunctei.
În drept au fost invocate dispozițiile C civ, fiind solicitate probele cu înscrisuri, martori, interogatoriu.
La data de 16.05.2013, pârâtul M. G. a formulat întâmpinare, invocând excepția prescrierii dreptului de opțiune succesorală a reclamantului și a pârâților B. G., F. T., U. A., B. (fostă B.) I., O. (fostă B.) P., B. C., solicitând și respingerea capetelor de cerere 2 și 4 din cererea principală, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă și lipsită de interes.
Se relevă faptul că, după decesul defunctului B. Ș., singura succesibilă acceptantă în termen a moștenirii lui de cuius a fost soția supraviețuitoare, B. F., succesibilii pe ramura defunctului neaccepând succesiunea înăuntrul termenului de opțiune succesorală, de 6 luni, de la data decesului defunctului.
Se mai arată că, după decesul numitei B. F., pârâtul M. G., fiind instituit legatar universal, a acceptat moștenirea defunctei, dobândind, în acest fel întregul drept de proprietate asupra întregul emolument al moștenirii numitei B. F..
Se arată că apartamentul situat în București, ..99, ., sector 4 a fost dobândit de către soții B. Ș. și B. F. în timpul căsătoriei, astfel că numita B. F. este coproprietar și unic moștenitor al soțului său, pentru parte acestuia de coproprietate.
Se mai relevă că reclamantul și pârâții succesibili pe ramura defunctului nu sunt rude cu defuncta și deci nu sunt succesibilii acesteia.
La data de 17.09.2013, M. G. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea deschiderii succesiunilor defuncților B. Ș. și B. Foarea, să se constate că B. F. este singura moștenitoare a defunctului B. Ș. și că M. G. este singurul moștenitor al defunctei B. F., să se constate că masa succesorală după cei doi defuncți îi revine în totalitate lui M. G..
Se arată că după decesul defunctei B. F., pârâtul M. G. a fost singurul care a acceptat moștenirea acesteia, acesta plătind taxele și impozitele aferente apartamentului, a efectuat îmbunătățiri la apartament, a plătit cotele la întreținere și s-a comportat la proprietar.
La data de 19.05.2014, pârâții B. C., O. P., M. P. au formulat întâmpinare, prin care a solicita respingerea, ca neîntemeiată, a cererii reconvenționale a pârâtului M. G., reiterând în esență susținerile din cererea de chemare în judecată.
Pârâta B. (fostă B.) I. a decedat în timpul procesului, moștenitorii acesteia introduși în cauză fiind B. F. și M. P., iar pârâta N. (fostă M.) E. a decedat în timpul procesului, moștenitori fiind colateralii privilegiați pe linia defunctei B. F..
De asemenea pârâta F. T. a decedat în timpul procesului, moștenitor fiind pârâtul F. A., introdus în proces.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ., excepția invocată, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a pârâților succesibili ai defunctului B. Ș., invocată de către pârâtul Medelenu G. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, cu motivarea că fiecare din cele două părți nu face dovada acceptării moștenirii în termenul de 6 luni, instituit de art.700 C. civ., în condițiile în care nu a efectuat nici un act din care să rezulte că a acceptat, chiar și în mod tacit, moștenirea, instanța o va respinge, ca neîntemeiată, cu motivarea că din raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei (f.146 și urm.v3) coroborat cu declarația martorului B. I., se reține că succesibilii menționați au contribuit la cheltuielile de înmormântare și la parastasele organizate în memoria defunctului B. Ș., că B. I. și B. G., frații autorului B. Ș., au luat din locuința locuită de către defuncta B. F., cu acordul acesteia, o . piese de îmbrăcăminte, respectiv cămăși și alte haine aparținând defunctului B. Ș., după decesul acestuia, iar unii dintre succesibili au remis diverse sume de bani defunctei B. F., pentru achitarea cheltuielilor gospodărești.
În acesta condiții, instanța reține că, potrivit art. 689 C. civ., aceste operațiuni efectuate de către părțile litigante reprezintă acte de dispoziție și de administrare definitivă, cu valoare de acceptare tacită a moștenirii defunctului B. Ș., pe care părțile nu puteau să-l facă decât în calitatea lor de moștenitori, și care lasă a se presupune neapărat intenția acestora de acceptare a succesiunii.
În acest sens este și decizia nr.626/25.06.2014, pronunțată de către Tribunalul București în dosarul civil nr._/4/2011, prin care s-a dispus faptul că „In ceea ce o priveste pe apelanta S. M., instanta retine ca, la data de 25.10.2011, a formulat o cerere de preschimbare a primului termen de judecata acordat la instanta de fond aratand in cuprinsul acesteia ca #Sub un prim aspect, solicitam judecata cu celeritate a prezentei cauze, deoarece reclamantii nu au indicat bunurile din care este compusa masa succesorala in integralitate, existand riscul instrainarii acestora pe un pret fictiv, aspect care mi-a fost relatat verbal#. Intrucat din acest inscris rezulta vointa apelantei de a-si exercita drepturile care decurg din calitatea de mostenitor, instanta apreciaza ca acesta valoara act de acceptare expresa a mostenirii defunctei, tinand cont ca a fost efectuat in interiorul termenului de prescriptie de 6 luni de la data deschiderii mostenirii.”
Cum aceste acte au fost efectuate în termen mai puțin de 6 luni de la deschiderea succesiunii, instanța reține faptul că pârâții succesibili ai defunctului B. Ș. au exercitat dreptul de opțiune succesorală, în sensul acceptării acesteia în termenul defipt de art. 700 C. civ..
Având în vedere soluția de mai sus, instanța va respinge, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calități procesuale active și pasive și a lipsei de interes în cauză a părților, rude ale defunctului B. Ș..
Pe fond, așa cum rezultă din înscrisul de la f. 167 v2, numiții B. Ș. și B. F. s-au căsătorit la data 22.12.1966.
Din înscrisurile de la f.193-202 v2 coroborate cu cele de la f.177 și urm. v2 și cu raportul de expertiză contabilă de la f.146 v3, cu declarația martorului B. I.(f.273 v2) și cu certificatul de rol fiscal de la f.288 v2, se reține faptul că prin contractul nr.5183/15.01.1971, soții B. Ș. și B. F. au dobândit în proprietate, cu plata prețului în rate, apartamentul situat în București, ..99, .. Ratele prețului au fost achitate de către numitul B. Ș., în timpul vieții acestuia, iar după decesul său, ratele au fost achitate de către soția defunctului, numita B. F..
Din înscrisul de la f.166 v2, se reține faptul că numitul B. Ș. a decedat la data de 18.10.1991, iar din înscrisul de la f.16 v1, se constată că defuncta B. F. a decedat la data de 17.11.2004.
Instanța reține faptul că, după decesul defunctului B. Ș., soția acestuia, numita B. F. a fost locatară a fost singura locatară a apartamentului nr.72 din București, ..99, ., sector 4, după data decesului soțului său.
Din înscrisurile de la f.24-44 v1, instanța reține faptul că succesibilii defunctului B. Ș. sunt:
- B. T., fratele autorului B. Ș.,
- B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., fratele autorului;
- D. M., sora defunctului B. M.,
- F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora numitei B. M., soție predecedată a defunctului B. I., frate cu defunctul B. Ș.,
- U. A., nepot de frate predecedat (după defuncta B. M., soția supraviețuitoare a defunctului B. I., fratele autorului B. Ș.),
- B. F. și M. P., moștenitorii lui B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș.,
- O. (fostă B.) P., sora defunctului B. Ș. și
- B. C., fratele defunctului B. Ș..
Instanța mai reține faptul că vocație legală generală la moștenirea defunctei B. F. au următorii:
- M. G., frate,
- M. M., frate,
- M. G., soția supraviețuitoare a defuntului Medelenau I., fratele defunctei B. F.,
iar vocație testamentară la moștenirea defunctei B. F. are M.
G., nepot de frate al defunctei, instituit legatar universal prin testamentul autentificat sub. nr.5291/04.11.2004, de către BNP M. J..
Așa cum s-a reținut mai sus, prin contractul nr.5183/15.01.1971, soții B. Ș. și B. F. au dobândit în proprietate, cu plata prețului în rate, apartamentul situat în București, ..99, ., .. Ratele prețului au fost achitate de către numitul B. Ș., în timpul vieții acestuia, iar după decesul său, ratele au fost achitate de către soția defunctului, numita B. F..
În aceste condiții, se reține că cei doi soți au avut o contribuție egală la dobândirea singurului bun comun, mai ales că, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, aceștia au locuit împreună în apartament, suportând, pe cale de consecință, în comun și cheltuielile de întreținere ale acestuia, în cauză fiind aplicabilă în cauză prezumția că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunului comun.
Astfel, din considerentele relevate mai sus, se constată că soții B. Ș. și B. F. au dobândit în timpul căsătoriei, prin efort comun și contribuție de 50% fiecare, apartamentul nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4.
Prezentul litigiu aduce în fața instanței problemele ridicate de succesiunea rămasă de pe urma defuncților B. Ș. și B. F..
Cu titlu preliminar, instanța constată că se impune a se stabili care este legea civilă aplicabilă prezentului litigiu, având în vedere succesiunea în timp a mai multor legi civile, respectiv Codul civil din anul 1864 [intrat în vigoare în anul 1865] și Codul civil din anul 2009 [Legea nr. 287/2009, intrată în vigoare la data de 1.10.2011].
Observând elementele arătate mai sus rezultă că noul cod civil a intrat în vigoare la o dată ulterioară datei decesului numitului I. G..
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii. Or, atât art. 651 din Codul civil din 1864 cât și art. 954 din Codul civil din 2009 cuprind același principiu potrivit căruia succesiunea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.
Întrucât numitul B. Ș. a decedat la data de 18.10.1991, defuncta B. F. a decedat la data de 17.11.2004, rezultă că acestea sunt și datele deschiderii succesiunii lor. Această dată fiind anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, cum s-a enunțat deja mai sus, înseamnă că raportul juridic de drept substanțial care este dedus judecății va fi soluționat prin aplicarea prevederilor vechiului Cod civil (din 1864), astfel încât referirile în cauza de față vor privi numai acest din urmă cod civil, deși în prezent este abrogat.
Instanța mai observă că potrivit art. 672 din C. civ. din 1864, „În caz de a muri mai dinainte tatăl și mama unei persoane moarte fără posteritate, frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiune, depărtând pe ascendenți și pe ceilalți colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secțiunea II a acestui cap.”, iar potrivit art.679 C. civ, „când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soțul în viață nedespărțit”.
Reclamantul B. T., fratele autorului B. Ș., și pârâții B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., fratele autorului, D. M., sora defunctului B. M., F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora numitei B. M., soție predecedată a defunctului B. I., frate cu defunctul B. Ș., U. A., nepot de frate predecedat (după defuncta B. M., soția supraviețuitoare a defunctului B. I., fratele autorului B. Ș.), B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș., O. (fostă B.) P., sora defunctului B. Ș. și B. C., fratele defunctului B. Ș., M. G., fratele defunctei B. F., M. M., fratele defunctei B. F., M. G., soția supraviețuitoare a defuntului Medelenau I., fratele defunctei B. F., fac, deci, parte din clasa a II-a de moștenitori ai autorilor B. Ș. și B. F., fiind chemați la moștenire în nume propriu sau prin retransmiterea drepturilor succesorale ale defuncților-frați ai autorilor.
De asemenea, pârâtul M. G., nepot de frate al defunctei, are calitatea de legatar universal, fiind instituit astfel prin testamentul autentificat sub. nr.5291/04.11.2004, de către BNP M. J.(f.143 v1).
Instanța nu va reține susținerile reclamantului, potrivit cărora testamentul întocmit de către defuncta B. F., prin care s-a institui legatul universal în favoarea pârâtului M. G., anulabil, întrucât testatoarea ar fi fost lipsită de discernământ la data testării, iar soluția instanței se fundamentează pe faptul că din nici o probă administrată în cauza dedusă judecății nu rezultă faptul că, la momentul întocmirii testamentului autentificat sub. nr.5291/04.11.2004, de către BNP M. J., testatoarei B. F. i-ar fi lipsit discernământul, ca stare de fapt.
Pe de altă parte, faptul că testatoarea a decedat la puțin timp de la data întocmirii testamentului nu poate constitui, în sine, proba neechivocă a lipsei discernământului acesteia, ca element al consimțământului.
Pe de altă parte, soția supraviețuitoare a defunctului nu este rudă cu acesta și nici nu face parte din vreo clasă de moștenitori, însă vine la moștenire în nume propriu, în concurs cu oricare dintre cele 4 clase de moștenitori legali, fără să fie înlăturată de vreuna dintre acestea, soția supraviețuitoare fiind și ea moștenitoare legală a defunctului. În această situație este defuncta B. F., soția supraviețuitoare a defunctului B. Ș..
Instanța reține faptul că toate părțile litigante au acceptat tacit succesiunea în termenul de 6 luni de exprimare a opțiunii succesorale, potrivit art. 689 și art. 700 din Codul civil din 1864, prin actele dispoziție și cele de administrare definitivă a imobilului succesoral efectuate în termenul legal de 6 luni de zile, statuat de art.700 alin.2 C. civ..
Cu privire la succesiunea autorului B. Ș., formată din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., instanța reține faptul că soția supraviețuitoare vine la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați ai acestuia, în nume propriu sau prin retransmitere, cu reclamantul B. T., fratele autorului B. Ș., și pârâții B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., fratele autorului, D. M., sora defunctului B. M., F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora numitei B. M., soție predecedată a defunctului B. I., frate cu defunctul B. Ș., U. A., nepot de frate predecedat (după defuncta B. M., soția supraviețuitoare a defunctului B. I., fratele autorului B. Ș.), B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș., O. (fostă B.) P., sora defunctului B. Ș. și B. C., fratele defunctului B. Ș..
Astfel, se reține faptul că soția supraviețuitoare și colateralii privilegiați și autorului B. Ș. beneficiază de o cotă de ½ din succesiune soția supraviețuitoare și ½ din succesiune colateralii privilegiați, astfel că soției supraviețuitoare îi revine o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, cealaltă cotă de ¼ revenind colateralilor privilegiați.
Cu privire la moștenirea defunctei B. F., instanța reține faptul că este acceptată în mod constant în doctrină, urmată de practica judiciară, ideea că instituirea de legatari universali are semnificația exheredării indirecte a moștenitorilor legali. Însă, legea prevede și instituția rezervei succesorale care reprezintă acea parte din patrimoniul celui care lasă moștenirea și la care moștenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinței defunctului manifestată prin liberalități făcute în timpul vieții, adică donații, și/sau prin dispoziții testamentare pentru cauză de moarte, adică legate sau exheredări.
Potrivit art. 841 – 842 din Codul civil din 1864 calitatea de moștenitori rezervatari o au descendenții defunctului de orice grad, precum și soțul supraviețuitor.
Prin urmare colateralii privilegiați ai defunctei B. F. nu au calitatea de moștenitori rezervatari ai autoarei.
Astfel, instanța reține faptul că legatarul universal al autoarei, respectiv pârâtul M. G., este singurul moștenitor cu vocație concretă al defunctei B. F., acesta culegând întreaga moștenire a acesteia, cuprinzând cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4 ( o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare-soție supraviețuitoare a autorului B. Ș.).
Colateralii privilegiați ai defunctei B. F. (respectiv pârâții M. G., frate, M. M., frate, și M. G., soția supraviețuitoare a defuntului Medelenau I., fratele defunctei B. F.) nu au nici un drept asupra moștenirii autoarei menționate, fiind exheredați prin instituirea legatului universal în favoarea pârâtului M. G..
Următoarea problemă care trebuie soluționată este aceea a compunerii efective a masei partajabile și a valorii acesteia.
Instanța reține faptul că masa succesorală a defunctului B. Ș. se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, cotă dobândită în calitate de coproprietar devălmaș al imobilului.
De asemenea, masa succesorală a autoarei B. F. se compune din cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., respectiv o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, reprezentând coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare a defunctului B. Ș..
Astfel, instanța va constatata deschisă atât succesiunea defunctului B. Ș., decedat la data de 18.10.1991, cu ultimul domiciliu în București, ..99, ., ., cât și succesiunea defunctei B. F., decedată la data de 17.11.2004, ca același ultim domiciliu menționat mai sus.
În conf.cu disp. art.728 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel că urmează a dispune ieșirea din indiviziune a părților, conform cotelor mai sus reținute, asupra bunurilor comune și asupra sumei de bani, reprezentând c/val. autoturismului vândut .
La stabilirea loturilor instanța a avut în vedere, în conf. cu prev. art. 673 indice 9 C.p.c., ca fiecare dintre părți să primească bunuri imobile în natură, faptul că reclamanta-pârât a exercitat, după desfacerea căsătoriei, în mod permanent, posesia asupra imobilului, iar cota succesorală a acesteia este mai mare.
In consecința instanța va dispune atribuirea către pârâtul M. G. a întregului imobil situat în București, ..99, ., ., identificat prin raportul e expertiză întocmit de către expert O. C. (f.1-7 v3), în valoare de 175.448 lei, echivalentul sumei de 39.429 euro.
Rațiunea atribuirii către pârâtul M. G. a întregului imobil rezidă în faptul că acesta are dreptul la o cotă majoritară din dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv de ¾ (restul de ¼ revenind colateralilor privilegiați ai defunctului B. Ș.), că părțile au solicitat prin cererea principală și prin cererea reconvențională atribuirea către pârâți a imobilului, precum și faptul că acesta a închiriat apartamentul, după decesul defunctei B. F., așa cum rezultă din declarația martorului B. I. (f.273 v.2).
În baza art. 673 indice 5 al. 5 C.p.c, pentru egalizarea valorică a loturilor părților litigante, instanța urmează a obliga pârâtul M. G. să plătească colateralilor privilegiați ai defunctului B. Ș., cu care vine în concurs la moștenire, respectiv reclamantului B. T. și pârâților B. G., D. M., F. A., U. A., B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., O. (fostă B.) P. și B. C., o sultă în valoare totală de 43.862 lei, echivalentul sumei de 9.857,25 euro, corespunzătoare cotei părți a colateralilor, de 1/4 din dreptul de proprietate din imobil, respectiv o sultă în sumă de câte 4.873,55 lei, echivalentul sumei de 1095,25 euro, pentru fiecare dintre cei 9 colaterali privilegiați menționați, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța va admite, în parte atât cererea principală, astfel cum a fost precizată, cât și cererea reconvențională, va constatata deschisă atât succesiunea defunctului B. Ș., decedat la data de 18.10.1991, cu ultimul domiciliu în București, ..99, ., ., cât și succesiunea defunctei B. F., decedată la data de 17.11.2004, ca același ultim domiciliu menționat mai sus.
Cu privire la succesiunea autorului B. Ș., instanța va constata faptul că soția supraviețuitoare vine la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați ai acestuia, în nume propriu sau prin retransmitere, respectiv cu reclamantul B. T., fratele autorului B. Ș., și pârâții B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., fratele autorului, D. M., sora defunctului B. M., F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora numitei B. M., soție predecedată a defunctului B. I., frate cu defunctul B. Ș., U. A., nepot de frate predecedat (după defuncta B. M., soția supraviețuitoare a defunctului B. I., fratele autorului B. Ș.), B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș., O. (fostă B.) P., sora defunctului B. Ș. și B. C., fratele defunctului B. Ș..
Astfel, se va constata faptul că moștenitorii autorului B. Ș. beneficiază de următoarele cote: o cotă de ½ din succesiune soția supraviețuitoare și ½ din succesiune colateralii privilegiați, astfel că soției supraviețuitoare îi revine o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., cealaltă cotă de ¼ revenind colateralilor privilegiați.
Cu privire la moștenirea defunctei B. F., instanța va constata faptul că legatarul universal al autoarei, respectiv pârâtul M. G., este singurul moștenitor cu vocație concretă al defunctei B. F., acesta culegând întreaga moștenire a acesteia, cuprinzând cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4 ( o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare-soție supraviețuitoare a autorului B. Ș.).
Masa succesorală a defunctului B. Ș. se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, cotă dobândită în calitate de coproprietar devălmaș al imobilului.
De asemenea, masa succesorală a autoarei B. F. se compune din cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, respectiv o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, reprezentând coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare a defunctului B. Ș..
Instanța va dispune atribuirea către pârâtul M. G. a întregului imobil situat în București, ..99, ., identificat prin raportul e expertiză întocmit de către expert O. C. (f.21-7 v3), în valoare de 175.448 lei, echivalentul sumei de 39.429 euro.
Pentru egalizarea valorică a loturilor părților litigante, instanța urmează a obliga pârâtul M. G. să plătească colateralilor privilegiați ai defunctului B. Ș., cu care vine în concurs la moștenire, respectiv reclamantului B. T. și pârâților B. G., D. M., F. A., U. A., B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., O. (fostă B.) P. și B. C., o sultă în valoare totală de 43.862 lei, echivalentul sumei de 9.857,25 euro, corespunzătoare cotei părți a colateralilor, de 1/4 din imobil, respectiv o sultă în sumă de câte 4.873,55 lei, echivalentul sumei de 1095,25euro, pentru fiecare dintre cei 9 colaterali privilegiați menționați, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În fine, în temeiul art.274 alin.1 C. proc. civ., având în vedere că urmează să admită, în parte, atât cererea principală, cât cererea reconvențională, instanța va compensa cheltuielile de judecată suportate de către părțile litigante în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, atât cererea precizată formulată de reclamantul-pârât B. T., cu domiciliul în com. 1 Decembrie, ., nr. 39, jud. I., în contradictoriu cu pârâții B. G., Domiciliat în București, ..1, ..1, ., sector 4, D. M., domiciliat în ., F. A., domiciliat în Medgidia, ., jud. C., U. A., domiciliat în com. Certești, ., B. F., domiciliat în G., ., jud. G., și M. P., domiciliată în G., ., jud. G., O. (fostă B.) P., cu domiciliul în com. 1 Decembrie, ., nr. 38, jud. I., B. C., domiciliat în București, . nr.5, ., M. G., domiciliat în București, ., ., ., M. G., domiciliată în București, ..27, sector 4, M. M., domiciliat în ., jud. I., și pe pârâtul-reclamant M. G. cu domiciliul în București, .. 110, sector 4, cât și cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant M. G..
Constatată deschisă atât succesiunea defunctului B. Ș., decedat la data de 18.10.1991, cu ultimul domiciliu în București, ..99, ., cât și succesiunea defunctei B. F., decedată la data de 17.11.2004, cu același ultim domiciliu menționat mai sus.
Cu privire la succesiunea autorului B. Ș., instanța constată faptul că soția supraviețuitoare vine la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați ai acestuia, în nume propriu sau prin retransmitere, respectiv cu reclamantul B. T., fratele autorului B. Ș., și pârâții B. G., nepotul de frate al defunctului, fiul defunctului B. M., fratele autorului, D. M., sora defunctului B. M., F. A., în calitate de fiu al defunctei F. T., sora numitei B. M., soție predecedată a defunctului B. I., frate cu defunctul B. Ș., U. A., nepot de frate predecedat (după defuncta B. M., soția supraviețuitoare a defunctului B. I., fratele autorului B. Ș.), B. F. și M. P., moștenitori ai lui B. (fostă B.) I., sora defunctului B. Ș., O. (fostă B.) P., sora defunctului B. Ș. și B. C., fratele defunctului B. Ș..
Constată faptul că soția supraviețuitoare și colateralii privilegiați și autorului B. Ș. beneficiază de următoarele cote: o cotă de ½ din succesiune soția supraviețuitoare și ½ din succesiune colateralii privilegiați, astfel că soției supraviețuitoare îi revine o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, cealaltă cotă de ¼ revenind colateralilor privilegiați.
Cu privire la moștenirea defunctei B. F., constată faptul că legatarul universal al autoarei, respectiv pârâtul M. G., este singurul moștenitor cu vocație concretă al defunctei B. F., acesta culegând întreaga moștenire a acesteia, cuprinzând cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4 ( o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare-soție supraviețuitoare a autorului B. Ș.).
Masa succesorală a defunctului B. Ș. se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, cotă dobândită în calitate de coproprietar devălmaș al imobilului.
Masa succesorală a autoarei B. F. se compune din cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.72 situat în București, ..99, ., sector 4, respectiv o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, reprezentând coproprietate devălmașă a defunctei B. F. asupra imobilului, și o cotă de ¼ din dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu titlu de moștenitoare a defunctului B. Ș..
Dispune atribuirea către pârâtul M. G. a întregului imobil situat în București, ..99, ., ., identificat prin raportul de expertiză întocmit de către expert O. C. (f.21-7 v3), în valoare de 175.448 lei, echivalentul sumei de 39.429 euro.
Pentru egalizarea valorică a loturilor părților litigante, obligă pârâtul M. G. să plătească colateralilor privilegiați ai defunctului B. Ș., cu care vine în concurs la moștenire, respectiv reclamantului B. T. și pârâților B. G., D. M., F. A., U. A., B. F., M. P., O. (fostă B.) P. și B. C., o sultă în valoare totală de 43.862 lei, echivalentul sumei de 9.857,25 euro, corespunzătoare cotei părți a colateralilor, de 1/4 din dreptul de proprietate din imobil, respectiv o sultă în sumă de câte 4.873,55 lei, echivalentul sumei de 1095,25 euro, pentru fiecare dintre cei 9 colaterali privilegiați menționați, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Compensează cheltuielile de judecată suportate de către părțile litigante în cauză.
Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. UlariuFlorența B.
Red. Jud. C.C.U / Tehnored. C.C.U si F.B
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4539/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|