Accesiune. Sentința nr. 4168/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4168/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 4168/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 4168/2015
Ședința publică de la 29 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –A. C.
GREFIER-F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul I. A. și pe pârâtul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL S. M. O., având ca obiect accesiune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2014 sub nr._ reclamantul I. A. a chemat în judecată pe pârâtul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL S. M. O., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului său de proprietate asupra construcției - casă de locuit alcătuită din 5 camere, o bucătărie, două băi, un hol, un garaj și o magazie, edificate în anul 1946 pe terenul situat în București, ., sector 5.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin sentința civilă nr. 1866/17.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, irevocabilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei I. Tita, decedată la 31.08.2009, s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de 5/8 din terenul în suprafață de 200 mp situat în București, ., sector 5, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea în ceea ce privește constatarea ca făcând parte din masa succesorală a construcției situate pe acest teren, s-a constat calitatea sa de unic moștenitor al defunctei.
De asemenea, precizează reclamantul, cota de 3/8 din terenul în suprafață de 200 mp îi revine conform certificatului de moștenitor nr. 385/19.03.1973 emis de notariatul de Stat al Sectorului 6 București.
Mai menționează că în anul 1946 pe terenul București, ., sector 5 părinții săi au ridicat o construcție alcătuită din 5 camere, o bucătărie, două băi, un hol, un garaj și o magazie. Pe cale de consecință, din simplul fapt al edificării construcției pe terenul proprietatea sa, chiar din momentul incorporării materialelor de construcție în sol, în virtutea legii, rezultă un drept de proprietate asupra construcției aparținând proprietarului terenului. D. urmare, în calitate de proprietar al terenului situat București, ., sector 5 este prezumat proprietar și asupra construcției edificate pe acesta în temeiul disp. art. 579 alin 1 NCC.
În drept au fost invocate disp. art. 579 alin 1 NCC și art. 35 NCpc.
În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, un set de înscrisuri (filele 4- 18).
La data de 13.03.2015 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu este proprietarul terenului și nici al materialelor de construcție folosite pentru edificarea acestuia. Mai arată că reclamantul a construit fără autorizație, pe terenul său cu materialele de construcții proprietate personală și nici terenul și nici materialele nu aparțin pârâtului. Neîndeplinirea de către reclamanți a cerințelor legale de autorizare a construcției care paralizează calea necontencioasă a dobândirii dreptului de proprietate prin valorificarea faptului construirii, indiferent de motivele care au condus la această situație, nu poate constitui temeiul procedural sau de drept material al realizării unor interese pe cale contencioasă, sancțiunea nerespectării unor prevederi legale, în speță cele ale Legii nr. 50/1991, nefiind de natură a institui posibilitatea alegerii căii contencioase, ca soluție alternativă.
În drept au fost invocate disp. art. 205 Ncpc.
La data de 21.04.2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamantul este proprietarul ternului în suprafață de 200 mp situat în București, ., sector 5, teren dobândit prin moștenire de la părinții săi I. T. și I. A.. Autorii reclamantului au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de la numitul V. M., în temeiul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/946 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat.
În drept, având în vedere anul edificării construcției, menționat de reclamant în cererea de chemare în judecată, și disp. art. 58 din Legea nr. 71/2011 (conform cărora în toate cazurile in care accesiunea imobiliara artificiala presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea in vigoare la data începerii lucrării.), instanța se va raporta la dispozițiile art. 492 și urm. din vechiul Cod civil, care prevăd următoarele:
Art. 492. - Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra.
Art. 493. - Proprietarul pamantului care a facut constructii, plantatii si lucrari cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, dupa imprejurari, pentru o asemenea urmare si la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica.
Art. 494. - Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice. Daca proprietarul pamantului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului.
Daca proprietarul voieste a pastra pentru dansul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin afacerea unor asemenea plantatii si constructii. Cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna-credinta, proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța apreciază că într-o acțiune în constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale pot avea calitate procesuală pasivă fie persoana care la rândul său ar putea invoca prezumția instituită de art.492 cod civil (respectiv fostul proprietar al terenului, care ar putea pretinde că la momentul înstrăinării dreptului de proprietate asupra terenului acesta nu era liber de construcții și că edificarea construcției nu este faptul personal al cumpărătorului) fie adevăratul constructor, care ar putea invoca un drept de creanță decurgând din faptul construirii, conform art.494 și împotriva căruia proprietarul își exprimă opțiunea de a dobândi construcția.
În speță, pârâtul nu a avut vreun drept de proprietate asupra terenului și nici nu a fost cel care a realizat construcția (acest din urmă fapt fiind susținut chiar de reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată).
Nu rezultă în cauză că pârâtul ar fi contestat în vreun mod dreptul de proprietate al reclamantului sau că ar fi emis vreo pretenție cu privire la construcția ridicată pe acest teren.
Pentru aceste motive, în baza art. 32 coroborat cu art. 36 C., instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. București și va respinge cererea ca fiind îndreptată introdusă unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge cererea formulată de reclamantul I. A., CNP-_ domiciliat în București, ., sector 5 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., etaj 3, . în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL S. M. O., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ca fiind îndreptată introdusă unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4145/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4714/2015. Judecătoria... → |
|---|








