Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4230/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4230/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 4230/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4230
Ședința din Camera de Consiliu din data de 03.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
GREFIER: A.-D. H.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâtul I. M., având ca obiect pretenții cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform dispozițiilor art. 1029 alin. 2 C.pr.civ.(art. 1030 alin. 2 C.pr.civ. republicat)
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ, în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. j raportat art. 107 C.pr.civ. constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, considerându-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.03.2015, sub nr._ /2014, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâtul I. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1262,73 lei reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda contractuală de la data de 06.06.2013. De asemenea, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că în perioada 22.05._13, reclamanta a asigurat serviciul de furnizare de apă potabilă și a preluat în rețeaua publică de canalizare apele uzate și meteorice, conform contractului nr. ANB5130633/17.03.2013. Cu toate că a beneficiat de serviciile prestate de ., pârâtul a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate în perioada 22.05._13, a căror valoare este de 1262,73.
Referitor la calculul penalităților, reclamanta a precizat faptul că acestea au fost calculate conform art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, art. 30 din Legea nr. 241/2006, rezultând la data de 12.03.2015 penalități în valoare de 300,90 lei.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164, 1166, 1170 C.civ., Legea nr. 51/2006, art. 1025-1032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: tabel calcul penalități, contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. nr. ANB5130633/17.03.2013; facturi aferente pentru perioada 22.05._13.
Pârâtul nu a răspuns pretențiilor solicitate de către reclamantă prin completarea formularului de răspuns sau prin alt mijloc adecvat.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 17.03.2013 între reclamanta . SA în calitate de operator și pârâtul I. M., în calitate de utilizator, coproprietar al imobilului situat în București, sectorul 5, ., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 32/04.03.2015 emis de Birou Notarial Mentor în dosarul nr. 37/2005 și declarațiilor pe propria răspundere date de pârât, aflate la filele 19-21 din dosar, s-a încheiat contractul nr. ANB_ de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În virtutea raporturilor contractuale, astfel stabilite, reclamanta a emis facturile fiscale nr. ANB_/22.05.2013, ANB_/19.07.2013, ANB_/20.08.2013, rezultând un debit restant în sumă totală de 1563,63 lei, compus din suma de 1262,73 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 300,90 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Având în vedere această situație de fapt și întrucât pârâtul nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate prin contract, instanța urmează a reține că, în speță, s-a făcut dovada existenței în patrimoniul creditoarei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, în cuantum de 1262,73 lei.
Creanța reclamantei este certă, conform dispozițiilor art. 662 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât rezultă fără a putea fi pusă la îndoială din înscrisurile depuse la dosar (contractul nr. ANB_/17.03.2013 și facturile emise în temeiul acestuia). Totodată, este și lichidă, potrivit prevederilor art. 662 alin. (3) Cod procedură civilă, întrucât cuantumul acesteia este determinat, potrivit acelorași înscrisuri.
Mai apreciază instanța că, potrivit dispozițiilor art. 662 alin. (4) Cod procedură civilă, creanța reclamantei îndeplinește și cerința exigibilității, devenind scadentă la datele menționate în cuprinsul fiecărei facturi (06.06._15).
Față de cele de mai sus, instanța constată că, în ceea ce privește suma de 1262,73 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate, sunt întemeiate pretențiile reclamantei.
Aceleași condiții sunt îndeplinite și de capătul al doilea de cerere privind suma de 300,90 lei reprezentând penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, cf. art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006.
Pe cale de consecință, în baza acestor dispoziții legale și a art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, văzând și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere depusă la fila 9 din dosar, instanța va admite și acest capăt de cerere și va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 300,90 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la scadenta fiecărei facturi si până la data de 12.03.2015, conform facturilor fiscale nr. ANB_/19.07.2013 și ANB_/12.03.2015.
În temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îl va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, respectiv suma de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform dovezii de la fila 1 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamanta . SA J_, C. RO_, cont IBAN RO89 BRDE 450S V_ deschis la BRD-SMCC, cu sediul în București, .. 2, sector 1 și pe pârâtul I. M., CNP_, cu domiciliul în ., sector 5, București.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1563,63 lei, compusă din suma de 1262,73 lei, reprezentând contravaloare servicii conform facturilor fiscale emise în perioada 06.06._13, la care se adaugă suma de 300,90 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadentei fiecărei facturi și până la data de 12.03.2015.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A.-D. H.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4248/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








