Evacuare. Sentința nr. 4277/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4277/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 4277/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Secția a-II-a civilă

Sentința civilă nr.4277

Ședința publică de la 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. U.

GREFIER: M. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. A. G. și pârâtul M. I., avand ca obiect ordonanță președințială-evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile, personal și asistate de avocați cu împuterniciri avocațiale la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul reclamantului depune un set de înscrisuri și fotografii.

Apărătorul pârâtului invocă excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială întrucât este introdusă pe dispozițiile vechiului cod de procedură civilă. Mai arată că cele 3 condiții cumulative nu sunt îndeplinite, respectiv urgența - nu este justificată, vremelnicia - nu există acțiune pe dreptul comun și neprejudicierea fondului – instanța are obligația de a verifica aparența dreptului.

În ceea ce privește dispozițiile invocate, instanța arată că au fost avute în vedere, încă de la început, dispozițiile noului cod de procedură civilă raportat la data introducerii acțiunii și la faptul că instanța nu este ținută de calificarea greșită din punct de vedere juridic, dată de parte.

Apărătorul pârâtului arată că, raportat la dispozițiile noului cod de procedură civilă are aceleași argumente, că nu sunt îndeplinite 4 condiții, cea-a dea-a patra fiind reprezentată de faptul că instanța trebuie să pipăie fondul în condițiile în care din dosar lipsește contractul de parteneriat al reclamantului cu defunctul, nefiind depus la dosar, înscrisurile depuse nu își au corespondent cu realitatea.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii, sunt îndeplinite toate condițiile pentru emiterea ordonanței președințiale, prezintă instanței spre vedere originalele înscrisurilor existente la dosar din care rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului în cauză.

Instanța ia act că se prezintă spre vedere originalele înscrisurilor existente în fotocopie la filele 10,11,12,14,15,19,20,21,22,23,24.

Apărătorul pârâtului arată că înscrisurile medicale dovedesc faptul că discuția dintre părți a degenerat, s-a ajuns la injurii, părțile și-au dat palme reciproc, în acest sens existând plângeri depuse la poliție.

D. fiind caracterul excepției inadmisibilității, instanța o unește cu fondul și, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori alte excepții de invocat, acordă cuvântul asupra aspectului propunerii de probe.

Apărătorul pârâtului depune adeverință emisă de Asociația de Proprietari, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și un martor pentru ca instanța să-și facă o impresie raportat la speța în sine.

Apărătorul reclamantului este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de pârât dar se opune audierii unui martor, nu se impune întrucât situația este dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

Apărătorul pârâtului apreciază că se impune audierea martorului care de altfel este prezent în sală la acest termen de judecată.

Constatând că probele cu înscrisuri sunt pertinente, concludente și utile cauzei, în conformitate cu art.258 al.1 C., le încuviințează, astfel cum au fost formulate. Respinge ca neutilă cauzei proba testimonială solicitată de pârât.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu, arătând că la 15.02.2015 a avut loc un conflict, cu cheltuieli de judecată, depune chitanța privind onorariul avocațial.

Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciază că nu se aplică art. 997 C., arată că nu a ocupat apartamentul în mod abuziv ci cu acordul proprietarului (care a decedat) a intrat în locuință, pentru totdeauna dându-i cheile și spunându-i că îi lasă locuința în proprietate; solicită cheltuieli de judecată pe cale separată, depune concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2015, sub numărul_, reclamantul G. A. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. I., solicitând, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, Calea ferentari nr.12, ., ..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18.05.1999, cetățeanul german Golling Werner a achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.723 de la cetățenii români P. M. și P. Ș., imobilul menționat. Prin certificatul întocmit la 05.01.2015 de către Judecătoria Augsburg, s-a dispus moștenirea cetățeanului german de către G. A. G., respectiv a imobilului în litigiu. La data de 15.02.2015 s-a prezentat la imobil, urmând a rezolva problemele de întreținere în calitate de proprietar, fiind întâmpinat de M. I. și M. E. care i-au adresat injurii, l-au lovit, în urma agresiunii fiind eliberate înscrisuri medicale.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 581 C..

În dovedirea acțiunii, la dosar au fost depuse, în copie: carte de identitate reclamant, acte medicale, certificat de succesiune întocmit la 15.01.2015 de către Judecătoria Augsburg, contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.723/18.05.1999 de BNP L. C.-C., decizie de impunere, sumar notă de plată, chitanțe bugetul local.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate de pârâți, instanța reține următoarele:

Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată de noile dispozitii legale, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al caror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfașurarea procedurii de drept comun, in situatia in care instanta stabileste in favoarea reclamantului o aparenta de drept.

Potrivit art. 996 N.C. pentru a putea ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice instanța trebuie să analizeze îndeplinirea a patru condiții: aparenta dreptului, urgența măsurii, caracterul vremelnic al acesteia și neprejudecarea fondului.

In stabilirea „aparentei dreptului” in favoarea reclamantului instanta are in vedere titlul de proprietate al imobilului reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantului și transmis acestuia din urmă prin procedura succesorală desfășurată în Germania, condiție îndeplinită in cauză.

În ceea ce privește urgența măsurii solicitate de reclamant, instanța constată că cererea acesteia nu se încadrează în niciunul din cazurile pe care legiuitorul le-a considerat ca justificând luarea unei măsuri pe calea acestei proceduri speciale, respectiv păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii, potrivit art. 996 alin. 5 N.C. pe cale de ordonanță președințială nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului dreptului litigios ci numai măsuri provizorii care tind să păstreze un drept periclitat prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. În cadrul acestei proceduri instanța trebuie să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului și care fac imposibilă eventuala restabilire a situației de fapt anterioare. În speță se solicită evacuarea pârâților din imobilul arătat, soluție care în principiu nu are caracter vremelnic. De altfel, nici reclamantul nu precizează in ce consta vremelnicia măsurii solicitate.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție necesară pentru încuviințarea unei măsuri pe calea ordonanței președințiale, respectiv neprejudecarea fondului, instanța constată că nu este îndeplinită nici această cerință întrucât analizarea de către instanță a cererii ar presupune cercetarea în fond a raporturilor juridice iar pronunțarea unei soluții de admitere a cererii în cadrul acestei proceduri speciale ar reprezenta de fapt soluționarea fondului cauzei, lucru ce nu se poate realiza decât în cadrul unui proces guvernat de regulile prevăzute de dreptul comun in materie.

Având în vedere faptul că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 N.C.., instanța urmează să respingă acțiunea acestuia ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge cererea formulată de reclamantul G. A. G., CNP_, domiciliat în Municipiul Slatina, ., bl1, ., . împotriva pârâtului M. I., domiciliat în București, Calea Ferentari nr.12, ., ., ca inadmisibilă.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 4277/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI