Contestaţie la executare. Sentința nr. 4776/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4776/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 4776/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4776
Ședința publică din: 18.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află analizarea perimării cauzei având ca obiectcontestație la executare privind pe contestatorulS. F. în contradictoriu cu intimatul B. S.A.
La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei și al doilea apel nominal al părților, făcute în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită, prezentat obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:
Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor referitoare la instituția perimării, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța reține cauze spre soluționare.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2013, sub nr._ contestatorul S. F. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. SA, contestație la executare împotriva executării silite imobiliare pornită de SCPEJ D., Cosoreanu & Asociații în cadrul dosarului 564/2013.
B. Încheierea de suspendare
Prin încheierea de ședință din 20.03.2014 (f. 49), în temeiul art. 242 C.pr.civ., instanța a suspendat judecarea cauzei, reținând că prin încheierea de ședință din data de 23.01.2014 s-a dispus în sarcina contestatorului să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc suma necesară fotocopierii dosarului de executare, respectiv 434 lei, iar contestatorul nu a respectat măsurile dispuse de către instanță, deși a fost citat cu această mențiune.
Ulterior acestui act de procedură, cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
C. Rezoluția judecătorului
La data de 29.05.2015 (f. 49 verso), în temeiul art. 420 C.pr.civ., s-a dispus citarea părților pentru termenul de astăzi, în vederea discutării perimării.
II. ÎN D.
A. Reglementări incidente
Potrivit art. 416 (Cererile supus perimării) din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Potrivit art. 420 (Procedura perimării) C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Potrivit art. 421 (Hotărârea de perimare) C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
În temeiul art. 181 (Calculul termenelor) alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează astfel: când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână oi lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
B. Soluția instanței
Făcând aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, observând că în dosarul de față s-a împlinit termenul de 6 luni de la ultimul act de procedură efectuat, respectiv de la data încheierii de suspendare a judecării cauzei (20.03.2014), cauza rămânând în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, în temeiul art. 416 C.pr.civ., instanța urmează să constate perimarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiectcontestație la executare, privind pe contestatorulS. F., domiciliat în București, .. 17, ., sector 5 și pe intimatulB. S.A., cu sediul în București, .. 6A, sector 2.
2. Cu drept de recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 C.pr.civ.
3. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ.
4. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 06.07.2015Număr de exemplare printate: 2
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4714/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4789/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








