Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr.13 (PJ)

Ședința din Camera de Consiliu de la 28 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – L. M.

GREFIER – M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C., având ca obiect înscrierea sindicatului ca persoană juridică în registrul special al instanței privind organizațiile sindicale.

La apelul nominal efectuat în Camera de Consiliu a răspuns petentul, prin împuternicit B. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța legitimează reprezentantul petentului cu carte de identitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul prin reprezentant, solicită admiterea cererii și înscrierea sindicatului în registrul special privind organizațiile sindicale.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /14.05.2015 petentul S. L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C. a solicitat înscrierea în registrul special privind organizațiile sindicale cu consecința acordării personalității juridice.

În drept au fost invocate prevederile Lg.62/2011.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul verbal încheiat în data 06.05.2015 cu ocazia ședinței de constituire a sindicatului, tabelul nominal cu semnătura membrilor fondatori, lista membrilor Comitetului de Conducere, statutul sindicatului, contract de comodat nr.3644/11.05.2015 i anexa A (proces-verbal încheiat la data de 11.05.2015) cu privire la spațiul ce urmează să constituie sediul sindicatului, HG nr.352/11.04.2002, HG nr.1563/25.11.2008, certificatele de cazier judiciar și copii de pe actele d identitate ale membrilor organului de conducere al sindicatului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit procesului verbal încheiat la 06.05.2015, în urma ședinței de constituire, precum și a statutului depus la dosar, un număr de 87 membri fondatori indicați în tabelul nominal depus la dosar au convenit constituirea SINDICATULUI L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C., având ca scop principal: apărarea și promovarea drepturilor și intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor săi în fața administrației, organizațiilor patronale, administrației de stat locale și centrale și în fața organelor de jurisdicție.

Totodată au fost desemnați: B. C. în funcția de președinte al sindicatului, D. M. în funcția de vicepreședinte, I. A. în funcția de vicepreședinte și P. A. M. în funcția de secretar al sindicatului.

Conform certificatelor de cazier depuse la dosar cele patru persoane desemnate în conducerea organizației sindicale nu au antecedente penale, respectându-se astfel cerințele art.8 din Lg.62/2011.

Conform art.3 alin1 din Lg.62/2011 persoanele încadrate cu contract individual de muncă, funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special în condițiile legii, membrii cooperatori și agricultorii încadrați în muncă au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie și/sau să adere la un sindicat.

Constatând că sunt respectate prevederile art.3 al.2 din Lg.nr.62/2011 privind numărul minim de membri fondatori, că s-au depus actele prev.la art.14 al.2 din actul normativ indicat anterior, că statutul organizației sindicale nu conține prevederi vădit contrare legii, în temeiul art.15 al.1 și 3 din Lg.62/2011 instanța urmează a admite cererea formulată și a dispune înscrierea SINDICATULUI L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C. în registrul special privind organizațiile sindicale păstrat la grefa Judecătoriei Sectorului 5, cu consecința dobândirii personalității juridice în temeiul disp.art.18 din același act normativ.

Se va pune în vedere organizației sindicale obligația respectării disp.art.20 al.1 din Lg.nr.62/2011 privind obligația comunicării oricărei modificări a statutului, precum și a oricărei schimbări în compunerea organelor de conducere către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul S. L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C..

Dispune înscrierea SINDICATULUI L. „DR. I. C.” DIN INSTITUTUL C., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.103, Pavilion F, camera 1, sector 5, ca persoană juridică în registrul special privind organizațiile sindicale păstrat la grefa Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pune în vedere petentului să aducă la cunoștință instanței orice modificare ulterioară a statutului și orice modificare în structura organelor de conducere în termen de 30 de zile, conform dispozițiilor art.20 al.1 din Lg.nr.62/2011.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în 15 zile de la pronunțare pentru Ministerul Public și de la comunicare pentru petent.

Pronunțată în ședința publică de la 28.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI