Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2489/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2489/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2489/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 2489

Ședința publică de la 2 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. A.

GREFIER – C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E. L. I. și pe pârâții ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P83, I. C., N. I., P. N., R. B. și I. V. I., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal si prin apărător, delegație la dosar si pârâții Asociația de proprietari prin apărător, delegație la dosar, N. I., P. N. si I. V. prin apărător, delegație la dosar si pârâții I. C. si R. B. personal si prin apărător, delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca la dosarul cauzei reclamantul a depus precizări, iar pârâții note de ședință.

Instanța ia act ca reclamantul a precizat cererea.

Apărătorul reclamantei arată că a exprimat punctul de vedere la termenul anterior, instanța putea solicita reclamantului sa faca aceste precizări, se încalcă principiul C. privind aceasta precizare, solicitând indepartarea acesteia pentru ca este o modificare a obiectului acțiunii, daca instanța avea neclaritati pentru obiectul acțiunii solicita reclamantului sa faca precizări cu privire la acțiune.

Apărătorul părții pârâte arată că solicita altceva fata de acțiunea principala, adunarea generală a fost nestatutara, reclamantul vorbea de adunarea generală, prin cea precizată modifica obiectul acțiunii: ca nu mai vorbește la adunarea generală contestata, e doar o șicanare, tot ce s-a discutat in adunarea generală este corect, se vorbește de alte discuții si lucrări din adunarea generală .

Apărătorul reclamantei arată că, potrivit precizărilor, nu este vorba de modificarea obiectului acțiunii, este un obiect referitor la hotărârea adunării generale, dar principala acțiune este cea pentru respectarea prejudiciului pentru efectuarea lucrării, nu vorbește de șicanare, reclamanta a formulat mereu cereri, nu este modificat obiectul principal al acțiunii.

Pârâții prin apărător arată că avocatul reclamantei vorbește pe fondul cauzei, conform acțiunii reclamantei este o cerere precizatoare depusa si înțelege sa solicite instanței anularea hotărârii adunării generale, s-a facut o precizare a obiectului cererii, instanța a solicitat ca reclamantul sa precizeze obiectul acțiunii, reclamantul a precizat cererea, doar ca solicita anularea hotărârii adunării generale, obiectul acțiunii s-a facut doar pe acest aspect.

Instanța comunica apărătorului pârâților acțiunea depusă de catre reclamanta.

Apărătorul pârâților arată că singurul obiect este anularea hotărârii adunării privind repartizarea repartitoarelor.

Apărătorul reclamantei arată că mai exista o cerere completatoare depusa la dosar, fiind vorba de anularea hotărârii adunării generale.

Instanța, cu privire la notele de ședința depuse de pârâți la data de 27.02.2015 si susținute la acest termen de judecată, constată că, potrivit art. 22 C., este in drept sa ceara părții explicații pentru cererea acesteia, astfel încât, in opinia acestei instanțe, precizările depuse de reclamant în legătură cu primul capăt de cerere, sunt formulate in limitele acestei dispoziții, daca părțile au alte aprecieri au la îndemână formularea unei cereri de recuzare in cond.art. 44 C.. Cu privire la obiectul cererii pârâților, constată că precizarea solicitării pe care reclamantul a depus-o pe parcursul procedurii de regularizare a cererii avea in vedere doar identificarea pârâților si cu privire la ce hotărâre a adunării generale o contesta, de care vorbește in acțiunea introductiva si pe care nu o identificase, prin aceste precizări neînsemnând ca reclamantul și-a restrans cererea doar la capătul de cerere privind anularea hotărârii adunării generală, astfel încât apreciază ca cererea precizatoare din timpul regularizării, precum și cea depusă la acest termen de judecată nu au modificat/restrâns obiectul acțiunii, așa cum a fost formulată inițial prin cererea introductivă de chemare în judecată.

Instanța pune in discuție excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a lipsei obiectului si a tardivității formulării cererii pe capătul 3 din cerere privind anularea hotărârii generale din 6.02.2014, precum și, tardivității formulării acțiunii pe capătul 3 de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 1500 lei.

Apărătorul pârâților arată că, conform întâmpinării, a vorbit de lipsa calității procesuale pasive a pârâților ce fac parte din comitet, doar Asociația de proprietari având calitate procesuala pasivă in cauza.

Instanța, având in vedere precizările reclamantei formulate astazi, invoca din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive si fata de pârâta Asociația de proprietari.

Apărătorul pârâților arată că conform întâmpinării solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților si care au calitate de membri in Asociația de proprietari si sa se judece doar cu Asociația de proprietari cf.Lg 230/2007, doar Asociația stand in judecata in fata terti, si nu membrii Asociației, singura ce are calitate de chemata in judecata, este doar Asociația de proprietari, conform acțiunii principale reclamanta contesta o decizie a Asociației de locatari aceasta calitate având doar Asociația de proprietari pentru a răspunde pentru acea hotărâre a adunării generale, membrii comitetului neavand calitatea de răspundere, pârâta fiind doar Asociația de proprietari; arată că a solicitat admiterea calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, calitate procesuala pasiva o are Asociația de proprietari prin președintele Asociației de proprietari, solicita respingerea excepției invocate din oficiu de instanța; pe excepția lipsei obiectului arată că singurul obiect al cererii formulata de reclamanta si precizat doar pentru hotărârea adunării generale privind desfasurarea repartitoarelor asta fiind singura nemultumire a reclamantului, acea hotărâre putea fi atacata in 45 zile de la adoptare, acțiunea este fara obiect nefiind atacata, tardivitatea este pentru capătul 4, iar pentru suma de 1500 lei sa fie cererea fara obiect, este strans legat de prejudiciu, acea suma fiind ramasa fara obiect; solicita admiterea excepțiilor invocate.

Apărătorul reclamantei arată că solicita respingerea excepției privind lipsa de obiect, reclamantul a precizat pretentiile, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice reiese ca acestia răspund in solidar sau personal cf.Lg 230/2007 si solicita respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive; pe lipsa calități procesuale pasive a pârâtei Asociația de proprietari a capătului de cerere privind anularea hotărârii –Asociația de proprietari are calitate procesuala privind capătul de cerere privind Asociația; solicita respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, toate persoanele sunt responsabile pentru contestarea hotărârii, trebuia comunicata in scris si nu afișata la avizier pentru curgerea termenului de 45 zile, toate hotărârile nu s-au comunicat cf.Lg 230/2007 pentru a evita aceste discuții, a precizat acțiunea fata de excepția lipsei de obiect.

Apărătorul pârâților arată că prejudiciul trebuia defalcat pentru fiecare pârât in parte, acesta trebuind să precizeze acțiunea pentru fiecare pârât referitor la prejudiciu, reclamantul nu a precizat acțiunea pentru forma de răspundere.

Apărătorul reclamantului arată că era imposibil si se fac doar aritmetic.

Apărătorul pârâților arată că acea hotărâre nu se comunica, este statutara și nu s-a contestat in acel termen de 45 zile.

Instanța ramane in pronunțare asupra excepțiilor invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 sub nr._, reclamantul E. – L. I., a chemat in judecata pârâta ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P 83 (C.I.F. –_), cu sediul în București, ., sectorul 5 - membrii comitetului de . instanței obligarea in solidar a sumei de 350 lei reprezentând diferența dintre suma de bani achitata de pârâți/apartament in favoarea firmelor cu care a încheiat contracte si suma reala de plata ce se va stabili in urma probatoriului administrat, la care se adauga dobânda legala si indicele de inflatie aferente pana la plata efectiva a sumei datorate, 200 lei reprezentând suma de bani achitata pentru lucrări de zugrăvit pe holul apartamentului datorita inundației din anul 2013 pentru care firma de asigurări nu a încheiat dosar de daună, 1500 lei reprezentând diferența dintre suma achitata si suma reala ce va fi stabilita in urma probatoriului administrat, achitata la întreținere pentru energie termica, cu cheltuieli de judecată. Totodată, arată că la blocul P 83, scara 3 au fost efectuate lucrări de decopertare si plombare gauri din perete subsolului si refacere caracteristici trotuar din spatele blocului si lucrări de zugrăvit si vopsitorie in interiorul scarii blocului in anul 2012.

În motivarea cererii, reclamanta arată că toate persoanele care au participat la încheierea contractelor si la recepția lucrărilor executate nu au fost de specialitate, motiv pentru care exista reale indoieli cu privire la modul in care sau desfasurat aceste activitati.

In drept reclamanta a invocat art.998-1000 Cc, art.194 C..

In probațiune, reclamantul a solicitat proba cu acte, interogatoriu si martori, expertiza tehnica, cercetare la fata locului.

In dovedire, au fost depuse la dosar, in copie, acte, filele 8-59.

La solicitarea instanței pe parcursul procedurii de regularizare reclamantul a depus la dosar cerere prin care arată că pârâții in cauza sunt I. C., N. I., P. N., R. B., I. V.. Totodată, arată că hotărârea adunării generale a Asociației de proprietari . întelege sa fie anulata in baza hotărârii judecătorești ce va fi pronunțata de instanța care se refera la desființarea repartitoarelor.

Pârâții ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P83, I. C., N. I., P. N., R. B. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, cf.prev.art. 31 din Legea 230/2007, si art.11 din Statutul Asociației de P. si prev.art.18 pct.3 din HG 1588/2007, excepția lipsei de obiect a acțiunii principale aratand ca in temeiul art.26 din Legea 230/2007 proprietarii care considera ca prin hotărârea adunării generale li s-a adus un prejudiciu pot ataca in justitie respectiva hotărâre in termen de 45 zile de la adoptarea acesteia, cat si a acțiunii precizate de reclamant si constatarea termenului prescrierii dreptului de a mai introduce cerere, întrucât termenul de 45 zile de la adoptarea hotărârii s-a prescris.

In drept pârâții au invocat art.26 –art.31 din Lg 230/2007, art.11 Statutul As.Prop., art.18 pct.3 HG 1588/2007, Lg 230/2007, art.1522 Ncc, art.247 Ncpc, art.205 Ncpc, art.453 Ncpc.

Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, filele 170-173.

La solicitarea instanței la dosarul cauzei au fost comunicate relatii de catre Asociația Proprietarilor ., sector 5, ..

Paratul I. V. I. a depus întâmpinare, prin care arată că achieseaza la apararile pârâților si solicita respingerea acțiunii principale si precizate ca nelegala si netemeinica, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a depus la dosar precizări prin care arată că nu contesta faptul ca sumele de bani prev.la art.4 din contractul de prestari servicii nr. 203 din 12.10.2013 si art.3 din contractul fara numar, încheiat la data de 1.10.2012 nu ar fi fost platite.

La termenul de judecată din 2.04.2014 instanța a pus in discuție excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare si din oficiu a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația de Proprietari .> Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a tardivității formulării cererii de chemare în judecată, instanța are in vedere următoarele:

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor menționate.

Cu titlu preliminar, instanța observă, mai întâi, că pretențiile formulate de reclamant în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului P 83, în care de acesta își are domiciliul, a căror contravaloare este evaluată la suma de 200 lei, sunt motivate prin culpa atribuită pârâtei Asociația de Proprietari a Blocului P 83 cu privire la modalitatea de încheiere și de executare a Contractului de prestări servicii nr. 203 din 12.10.2011 (f. 14-18), având ca obiect executarea unor astfel de lucrări, pe care pârâta, prin președinte (pârâtul I. C.), l-a încheiat, în calitate de beneficiar, cu S.C. TOP CONSULT S.R.L., în calitate de prestator.

Apoi, instanța observă că pretențiile formulate în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării aceluiași . este evaluată la suma de 150 lei, sunt motivate tot prin culpa atribuită pârâtei Asociația de Proprietari a Blocului P 83, de această dată cu privire la modalitatea de încheiere și de executare a Contractului de prestări servicii fără număr din 1.10.2012 (f. 21-29), având ca obiect executarea unor astfel de lucrări, pe care pârâta, prin președinte și administrator (pârâții I. C. și I. V. I.), l-a încheiat, în calitate de beneficiar, cu S.C. C.A.O. HIDRO CONSTRUCT IDEAL S.R.L., în calitate de prestator.

Totodată, pretențiile formulate în legătură cu lucrările de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, a căror contravaloare este evaluată la suma de 200 lei, sunt motivate prin culpa atribuită aceleiași pârâte Asociația de Proprietari a Blocului P 83, care, prin președinte, nu a înțeles să-i elibereze o adeverință, din care să rezulte data, cauza și persoana responsabilă de producerea inundației ce se produsese în anul 2013, astfel că S.C. UNIQA, împreună cu care reclamantul avea încheiat un contract de asigurare și care-i solicitase o astfel de adeverință (f. 30), nu a mai finalizat dosarul de daună, reclamantul fiind nevoit să achite din fonduri proprii contravaloarea acestor lucrări.

În sfârșit, pretențiile a căror contravaloare este evaluată la suma de 1.500 lei sunt motivate de reclamant ca fiind cauzate prin adoptarea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014 (f. 176, 177), prin care s-a dispus desființarea repartitoarelor, determinându-se astfel costuri cu energia termică mai mari decât cele înregistrate anterior adoptării acestei hotărâri.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive referitoare la pârâții I. C., N. I., P. N., R. B. și I. V. I., invocată de către acești pârâți, instanța o apreciază ca întemeiată, considerațiile fiind următoarele:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 teza I și art. 55 Cod procedură civilă, raportul de drept procesual nu se poate lega în mod valabil decât numai în situația existenței unei identități între părți și subiectele raportului juridic litigios, legitimarea procesuală pasivă presupunând justificarea obligației unei persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa.

În cauză, pârâții I. C., N. I., P. N. și R. B. au calitatea de membri ai comitetului executiv ai asociației, pârâtul I. C. fiind și președintele acestei asociații, calitate în care au fost aleși prin Hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 nr. 2 din 17.03.2010 (f. 139), iar pârâtul I. V. I. are calitatea de administrator al aceleiași asociații, prin încheierea Contractului de prestări servicii – Administrare imobile nr. 5 din 1.02.2009 (f. 178, 179).

Din coroborarea dispozițiilor cu valoare de principiu ale art. 209 alin. 1 și art. 219 alin. 1 cod civil cu cele cu caracter special ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, rezultă că asociația de proprietari este acea persoană juridică care își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare – președinte, comitet executiv, administrator, faptele licite sau ilicite săvârșite de aceste organe obligând însăși asociația de proprietari, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate acestor organe, în caz contrar, respectiv atunci când astfel de fapte sunt săvârșite ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor ce le revin, răspunderea juridică delictuală aparține, personal sau în solidar, acestor organe, doar dacă, în mod deliberat, au cauzat daune și prejudicii proprietarilor.

În cauză, instanța apreciază că, în privința lucrărilor de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului, precum și a celor referitoare la desființarea repartitoarelor, pârâții persoane fizice au acționat în limitele competențelor impuse prin dispozițiile art. 30 alin. 1 lit. a din Legea nr. 230/2007 („Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții: a) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale și urmărește respectarea prevederilor legale, a statutului și a acordului de asociere ale asociației de proprietari;”), prin punerea în aplicare a Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 14.03.2011 (f. 196), prin care proprietarii au hotărât „plombarea găurilor din peretele subsolului și repararea trotuarului din spatele blocului”, respectiv mandatarea comitetului executiv de a stabili cine va fi executantul lucrărilor aferente, precum și a Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014 (f. 176, 177), prin care proprietarii au hotărât „rezilierea contractului cu firma TECHEM și repartizarea căldurii pe apartamente să se facă de asociație în funcție de suprafața utilă a fiecărui apartament fără a se ține cont de repartitoare”, iar în privința lucrărilor de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului, aceștia au acționat în limitele competențelor impuse prin dispozițiile art. 30 alin. 1 lit. d din Legea nr. 230/2007 („Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții: … d) reglementează folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificarea părților proprietății comune, …;”).

Prin urmare, faptele reclamate că ar fi produs pretinsele prejudicii reclamantului au fost săvârșite de pârâții I. C., N. I., P. N., R. B. și I. V. I. în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, în calitatea lor de președinte al asociației, de membri ai comitetului executiv, respectiv de administrator, astfel că nu sunt de natură a angaja răspunderea juridică delictuală, personală sau în solidară, în persoana acestora, potrivit dispozițiilor amintite ale art. 209 alin. 1 și art. 219 alin. 1 Cod civil coroborate cu cele ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, situație față de care, în lipsa existenței identității dintre aceste părți și subiectele pasive raportului juridic litigios, impusă prin dispozițiile art. 36 teza I Cod procedură civilă, instanța apreciază ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în privința acestor pârâți și, admițând-o, va dispune respingerea cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată de reclamant în contradictoriu cu pârâții I. C., N. I., P. N., R. B. și I. V. I., ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive referitoare la pârâta Asociația de Proprietari A Blocului P 83, invocată din oficiu, cu privire la capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor de 350 lei, reprezentând pretenții în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului, precum și în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului și de 200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, instanța o apreciază ca întemeiată, considerațiile fiind următoarele:

Instanța apreciază că relațiile dintre proprietari și asociația de proprietari sunt supuse atât regulii prevăzute la art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, în sensul că hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii din condominiu, indiferent dacă au participat sau nu la adunarea generală și chiar dacă nu sunt membri ai acelei asociații, cât și, prin analogie, regulilor mandatului prevăzute la art. 2012 Cod civil, în sensul că, ulterior adoptării unor astfel de hotărâri, asociația de proprietari, în calitate de mandatar, care și-a îndeplinit mandatul încredințat prin hotărârile adunării generale, nu răspunde față de proprietari, în calitate de mandanți, cu privire la modalitatea de executare a obligațiilor asumate de persoanele cu care a contractat, în cauză acestea din urmă fiind reprezentate prin S.C. TOP CONSULT S.R.L., în privința executării lucrărilor de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și de refacere a caracteristicilor trotuarului din spatele blocului P 83, respectiv prin S.C. C.A.O. HIDRO CONSTRUCT IDEAL S.R.L., în privința executării lucrărilor de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării aceluiași . juridică delictuală în privința eventualelor pagube produse reclamantului prin executarea acestor lucrări nu aparține pârâtei Asociația de Proprietari A Blocului P 83, ci, societăților menționate, bineînțeles, în ipoteza în care sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile angajării unei asemenea răspunderi și care sunt prevăzute la art. 1349 Cod civil.

Apoi, în privința sumei de 200 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, instanța apreciază că răspunderea pentru avansarea acestor cheltuieli de către reclamant, în condițiile producerii inundației care au determinat efectuarea unor astfel de lucrări, nu poate fi considerată ca fiind una delictuală, ci numai una contractuală, rezultată din pretinsul contract de asigurare încheiat între reclamant și societatea de asigurări UNIQA, întrucât, pe de o parte, în cazul producerii riscului asigurat, în speță inundația, asigurătorul este cel care trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contractul încheiat cu reclamantul, potrivit dispozițiilor art. 2208 alin. 1 teza 1 Cod civil și, pe de altă parte, în situația în care există o concurență între răspunderea civilă contractuală și cea delictuală, reclamantul nu are posibilitatea de a alege, răspunderea contractuală fiind aceea care prevalează, potrivit dispozițiilor art. 1350 alin. 3 Cod civil.

Pentru motivele arătate, instanța apreciază că în legătură cu aceste pretenții, pârâta Asociația de Proprietari A Blocului P 83 nu are calitate procesuală pasivă, ca urmare a lipsei identității care trebuie existe între această parte și subiectul pasiv al raportului juridic litigios, impusă prin dispozițiile amintite ale art. 36 teza I Cod procedură civilă, astfel că admițând și această excepție, va dispune respingerea capetelor de cerere formulate de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumelor de 350 lei, reprezentând pretenții în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului, precum și în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului și de 200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În privința excepției invocată de pârâtă referitoare la tardivitatea formulării capătului de cerere privind anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014, instanța o apreciază ca întemeiată, considerațiile fiind următoarele:

Astfel, potrivit art. 26 teza I din Legea nr. 230/2007, „Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia.”. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 670/2011, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007, în sensul că s-a constatat că sintagma „de la adoptarea acesteia” din aceste dispoziții este neconstituțională.

Instanța apreciază că, prin această decizie, astfel cum a fost adoptată, nu s-a impus faptul că termenul de 45 zile prevăzut la art. 26 din Legea nr. 230/2007 începe să curgă de la data comunicării hotărârii în condițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 230/2007 („Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor”), întrucât, într-o asemenea interpretare, asociațiile ar putea fi încurajate tocmai în necomunicarea hotărârilor adoptate, pentru ca eventualelor contestații formulate împotriva acestor hotărâri să li se poată opune cu succes „prematuritatea”. Prin urmare, data de la care la termenul prevăzut la art. 26 din Legea nr. 230/2007 începe să curgă nu poate fi decât cel de la care reclamantul a luat cunoștință de existența unei asemenea hotărâri. Or, în cauză, instanța prezumă că acesta a luat cunoștință despre această hotărâre cel mai târziu de la data afișării listelor de plată privind cheltuielile de întreținere aferente lunii februarie 2014 care nu putea fi afișată decât cel mai târziu la data de 31 martie 2014, întrucât, doar de la această dată avea posibilitatea să constate faptul că, prin desființarea repartitoarelor, costurile cu energia termică sunt mai mari decât cele înregistrate anterior adoptării acestei hotărâri.

În aceste condiții, având în vedere că reclamantul a avut cunoștință despre adoptarea acestei hotărâri cel mai târziu la data de 31.03.2014, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 21.06.2014 (f. 6), adică în afara termenului de 45 zile impus prin dispozițiile precitate ale art. 26 teza I din Legea nr. 230/2007, ceea ce înseamnă că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 185 alin. 1 Cod procedură civilă, care stabilesc că nerespectarea termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea acelui drept, actul de procedură îndeplinit peste termenul cerut de lege, fiind considerat tardiv, este lovit de nulitate.

Prin urmare, admițând excepția tardivității formulării capătului de cerere, invocată de pârâtă, privind anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014, referitor la desființarea repartitoarelor, coroborat cu dispozițiile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007 („Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari”), instanța constată că acel capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând pretenții în legătură cu plata efectuată de reclamant pentru energia termică a rămas fără obiect, astfel că va dispune și admiterea excepției lipsei de obiect a acestui capăt de cerere, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, va dispune respingerea, ca tardiv, a capătului de cerere formulat de reclamant referitor la anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014, referitor la desființarea repartitoarelor, precum și ca tardiv, a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând pretenții în legătură cu plata efectuată de reclamant pentru energia termică.

Totodată, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte, pârâții nu se află în situația de a fi pierdut procesul și, pe de altă parte, că aceștia nu au făcut dovada avansării vreunor cheltuieli cu acest titlu, cu toate că o astfel de proba le incumba, potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă („Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”), instanța va dispune respingerea ambelor cererii formulate de părți cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Văzând și dispozițiile coroborate art. 466 alin. 1 și art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților I. C., N. I., P. N., R. B. și I. V. I., invocată de către acești pârâți.

Respinge cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată de reclamantul E. – L. I. (C.N.P. –_), cu domiciliul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâții I. C. (C.N.P. –_), cu domiciliul în București, Conțești, nr. 6, .. 3, ., N. I. (C.N.P. –_), cu domiciliul în București, Conțești, nr. 6, .. 3, ., P. N. (C.N.P. –_), cu domiciliul în București, Conțești, nr. 6, .. 3, ., R. B. (C.N.P. –_), cu domiciliul în București, Conțești, nr. 6, .. 3, . și I. V. I., cu domiciliul în București, ., ., ., sectorul 6, capete de cerere referitoare la obligarea pârâților la plata sumelor de 350 lei, reprezentând pretenții în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicior trotuarului din spatele blocului, precum și în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului și de 200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâtei ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P 83, invocată din oficiu, cu privire la capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor de 350 lei, reprezentând pretenții în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului, precum și în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului și de 200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia.

Respinge capetele de cerere formulate de reclamantul E. – L. I., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P 83 (C.I.F. –_), cu sediul în București, ., sectorul 5, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumelor de 350 lei, reprezentând pretenții în legătură cu lucrările de decopertare și plombare a găurilor din peretele subsolului și refacerea caracteristicilor trotuarului din spatele blocului, precum și în legătură cu lucrările de zugrăvit și vopsitorie în interiorul scării blocului și de 200 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de zugrăvit efectuate de reclamant pe holul apartamentului acestuia, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția tardivității formulării capătului de cerere, invocată de pârâtă, privind anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. a Blocului P 83 din 6.02.2014 referitor la desființarea repartitoarelor și, pe cale de consecință, admite excepția lipsei de obiect a capătului de cerere, invocată de pârâtă, referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând pretenții în legătură cu plata efectuată de reclamant pentru energia termică.

Respinge, ca tardiv, capătul de cerere formulat de reclamantul E. – L. I., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P 83, referitor la desființarea repartitoarelor și, pe cale de consecință, respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere formulat de reclamantul E. – L. I., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. A BLOCULUI P 83, referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând pretenții în legătură cu plata efectuată de reclamant pentru energia termică.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Respinge cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2489/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI