Pretenţii. Sentința nr. 3435/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3435/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 3435/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5

SECȚIA CIVILĂ

Dosarul nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3435

Ședința publică din: 07.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. P.

Grefier: A.-L. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect pretenții, iar ca părți reclamantul ASOCIAȚIA DE LOCATARI (P.) . ȘI 2) în contradictoriu cu pârâtul Ș. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde pârâta, personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Pârâta depune la dosar în fotocopie, dovezi de achitare a cotelor de întreținere, pentru perioada ianuarie 2014 – iunie 2014, respectiv noiembrie-decembrie 2014.

Instanța acordă cuvântul pe probatoriu, ocazie cu care pârâta declară că nu mai are alte probe de administrat în afara înscrisurilor din dosar.

În temeiul art. 258 C.pr.civ., raportat la art. 255 C.pr.civ., constatând că proba solicitată este legală, pertinentă (are legătură cu cauza) și concludentă (fiind de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză), instanța încuviințează proba cu înscrisurile din dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul, pârâta solicită instanței să se ia în considerare plățile efectuate conform înscrisurilor depuse.

În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014, sub nr._, reclamanta A. DE P. . în judecată pârâta S. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.508 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2014 – iunie 2014. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a înțeles să achite sumele mai sus menționate, deși a fost somată în acest sens.

În drept, s-a invocat art. 1522 Cod civil, art. 192, 193 C.pr.civ., Legea 230/2007. Legea 1588/2007. Totodată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar, în fotocopie, centralizator privind sumele de plată, liste de plată a întreținerii, hotărârile adunării generale.

La data de 16.03.2015, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare (f. 47), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.768 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante, aferente perioadei iulie – decembrie 2014.

B. Apărări

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță, depunând la dosarul cauzei dovezi de plată a cotelor de întreținere aferente perioadelor ianuarie 2014 – iunie 2014, respectiv noiembrie-decembrie 2014.

C. Probe

În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

II. ÎN FAPT

În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Pârâtul (Ș. S.) este proprietarul apartamentului nr. 24 din București, Sector 5, ., .> Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantul asociație de proprietari, depuse la dosarul cauzei, coroborat cu chitanțele de plată administrate de către pârât, rezultă că pârâtul (Ș. S.) înregistrează față de asociația reclamantă un debit în valoare de 724 lei, reprezentând rest din cotele de întreținere restante pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014, pentru care fusese sesizată instanța conform cererii precizate.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Prin H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari s-a stabilit potrivit dispozițiilor art. 25 obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Potrivit art. 12 litera d) din H.G. nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Potrivit art. 24 din H.G. nr. 1588/2007, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. De regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociația de proprietari în anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflației, iar în cazurile asociațiilor de proprietari nou-înființate, prin constatarea și însușirea experienței în domeniu a unor asociații de proprietari echivalente ca mărime. Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată. Pentru încasarea fondului de rulment, casierul asociației de proprietari eliberează chitanță personalizată separată.

Potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată.

Potrivit art. 45 alin. 3 din Legea nr. 230/2007, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.

B. Soluția instanței

Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, instanța constată că reclamantul și-a respectat obligația statuată în art. 10 C.pr.civ., probând cele afirmate în cererea de chemare în judecată prin înscrisurile atașate cererii, context în care instanța constată temeinicia prezentei acțiuni.

Corelativ, prin prisma mijloacelor de probă administrate în cauză, pe baza situației de fapt reținute în consecință și făcând aplicarea textelor de lege mai sus citate, instanța constată neîntemeiată întârzierea pârâtului în plata cotelor de întreținere restante.

În calitate de proprietar, membru al Asociației reclamante, pârâtul a beneficiat în perioada în discuție de serviciile prestate de furnizorii cu care asociația a contractat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 230/2007, fără a-și onora la timp obligația de plată ce îi revenea în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007, astfel încât datorează Asociației debitul principal și penalitățile de întârziere solicitate prin cererea precizată.

Din analiza înscrisurilor administrate de reclamant a rezultat că pârâtul a întârziat în efectuarea plăților datorate către Asociație în temeiul legii, respectiv a cotelor de întreținere, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere cu respectarea legii, în acord cu Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor, fără a depăși cuantumul debitului principal.

Instanța a constatat, de asemenea, că pârâtul nu a contestat listele de întreținere în termenul și condițiile prevăzute de lege, anterior sesizării instanței, neadministrând niciun înscris în acest sens, iar în fața instanței nu a administrat niciun mijloc de probă.

Pentru contestarea modalității de calcul a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, bazată pe dubii privind ținerea contabilității la nivelul asociației (potrivit insinuărilor formulate de pârâți în întâmpinare), proprietarii membri ai asociației au dreptul de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, cu urmarea în continuare a procedurii (art. 12 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007).

Orice critică ulterioară, formulată ulterior de proprietari, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru contestare, este neîntemeiată, sumele indicate în listele de plată definitivându-se și devenind astfel certe, lichide și exigibile.

Prin urmare, și proba cu expertiză contabilă - în prezența listelor de plată administrate de reclamantă – devine neutilă cauzei, pretențiile reclamantului putând fi verificate prin confruntarea istelor de plată.

De asemenea, din verificarea tabelului de calcul al penalităților, a rezultat respectarea normelor edictate de legiuitor în acest domeniu, mai sus citate.

În lumina celor de mai sus, instanța a constatat că acțiunea la care asociația de proprietari este îndreptățită în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 nu poate fi paralizată în fapt prin administrarea unui probatoriu neconcludent (efectuarea unei expertize contabile), dar cronofag decât cu vătămarea drepturilor celorlalți proprietari membri ai asociației care suportă consecințele întârzierii la plată a unor membri ai asociației care nu și-au exercitat dreptul prevăzut de lege, de a contesta, conform legii, modalitatea de calcul a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

Or, rolul judecătorului în procesul civil, fiind acela de arbitru imparțial și echidistant al părților, a făcut ca, în prezența înscrisurilor administrate și în temeiul art. 12 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007, instanța să constate creanța certă, lichidă și exigibilă a asociației reclamante în contra pârâtului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în fața înscrisurilor administrate de ambele părți, se constată temeinicia parțială a cererii de chemare în judecată precizate, astfel încât instanța urmează ca, în temeiul textelor legale incidente, să admită în parte acțiunea și să oblige pârâtul (Ș. S.) la plata către reclamant a sumei de 724 lei, reprezentând rest din cotele de întreținere restante pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014.

Asupra cheltuielilor de judecată

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului în promovarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat achitat conform chitanțelor de la filele 43, 44), cheltuieli efectuate de reclamant în legătură cu procesul de față, cheltuieli care probează caracterul real, necesar și rezonabil, neimpunându-se reducerea lor în temeiul art. 451 alin. 2 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată și precizată de reclamantulA. DE P. . sediul în București, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtulS. S., CNP_, domiciliată în București, .. 1, ., sector 5.

2. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 724 lei, reprezentând rest din cotele de întreținere restante pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014.

3. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 400 lei.

4. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, conform art. 466, 468 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.

5. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.

6. Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A.-M. P.A.-L. O.

Redactat: A.-M. PUIUData: 10.07.2015Număr de exemplare printate: 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3435/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI