Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 922/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 922/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 922/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 922

Ședința publică de la 03.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. A. M.

GREFIER: A. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta P. D. și pe pârâtele B. N., B. C. și Chișlaru M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.

Dezbaterile au avut loc la data de 14.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, apoi la 03.02.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2013 sub nr._ reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor B. N., B. C. și Chișlaru M. la plata sumei de 30.000 Euro daune morale fiecare, reprezentând prejudiciul produs imaginii, reputației și probității profesionale a reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a activat în perioada 1997-2005 în funcția de director adjunct, iar în perioada 2005-2012 în funcția de director la Școala cu clasele I – VIII nr. 130 „Luceafărul” din București, sector 5. Din momentul în care a căpătat atribuții manageriale, reclamanta s-a lovit în permanență de atitudinea recalcitrantă și șicanatoare a pârâtelor, care prin sesizări înaintate unor varii foruri și prin informații calomnioase și defăimătoare răspândite în presă au căutat deformarea imaginii publice și anularea meritelor manageriale. În urma acestor sesizări abuzive, care s-au dovedit a fi nefondate, reclamanta s-a văzut nevoită să părăsească postul de director.

La data de 09.03.2010, pârâta B. N. a sesizat Inspectoratul Școlar al Municipiului București, pentru a cerceta abuzurile săvârșite de reclamantă în Școala nr. 130 „Luceafărul”, în sensul că aceasta „fabrică dosare” pentru a defăima cadrele didactice.

La data de 22.03.2010, pârâta B. N. a sesizat Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care se arată că reclamanta a lansat acuzații grave și calomnii la adresa pârâtei B. N., iar colectivul profesoral este amenințat, șantajat, manipulat și instigat de către P. D..

La data de 24.03.2010 pârâta B. N. a înregistrat o plângere penală împotriva reclamantei la Secția 18 Poliție, prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, șantaj, insultă și calomnie, iar ulterior și cu privire la eventuala comitere a unor fapte de corupție (trafic de influență) și abuz în serviciu. În cadrul cercetărilor a fost audiată și pârâta Chișlaru M., care a declarat că reclamanta se pricepe foarte bine la manipularea oamenilor și că traficul de influență s-a împământenit în cadrul acestei școli.

La data de 19.09.2011 pârâta B. N. a formulat o petiție către Asociația pentru Protecția Cetățeanului sesizând manipulările, minciunile, instigările între cadre didactice, dar și cele în care sunt implicați părinți ai elevilor și alte abuzuri.

La data de 18.10.2011 pârâta Chișlaru M. a formulat o petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva reclamantei, având ca obiect comportamentul factual de restricție, preferință, excludere și deosebire, aplicat direct de către conducerea școlii, atât elevilor pârâtei, cât și pârâtei personal.

La data de 19.10.2011 pârâta Chișlaru M. a formulat o nouă petiție către Asociația pentru Protecția Cetățeanului. De acolo, petiția a fost îndreptată Guvernului României, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca în final să ajungă la ISMB. Prin petiție, autoritățile sunt informate despre practicile ilegale, discriminatorii de întocmire a claselor în Școala nr. 130. În urma acestei sesizări, s-a prezentat inspector N. care a constatat netemeinicia plângerii, iar pârâta a revenit cu o nouă sesizare.

La data de 19.10.2011 toate cele trei pârâte au formulat o petiție pe care au depus-o la Asociația pentru Protecția Cetățeanului și care a trecut pe la Curtea de Conturi a României, Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca în final, memoriile să fie centralizate la ISMB.

Ca răspuns la toate aceste sesizări a fost constituită o comisie de cercetare privind presupusele abateri din activitatea managerială de la Școala nr. 130. Comisia de cercetare a fost formată în data de 22.12.2011 din B. I. (inspector școlar), Ș. B. (profesor) și P. S. (reprezentant al salariaților). Din cercetarea comisiei nu s-au confirmat presupusele abateri ale reclamantei, cu excepția aspectului referitor la solicitarea unor materiale de birotică la înscrierea în școală a copiilor. În urma controlului autorităților competente s-a întocmit raportul comisiei de cercetare din data de 29.12.2011, nu s-a adeverit nici una din afirmațiile calomnioase formulate de pârâte.

În perioada 20.02.-20.03.2012 Școala Luceafărul a fost supusă unei inspecții școlare generale realizate de ISMB, iar prin Raportul final din data de 07.03.2012 comisia de inspecție a constatat că există plan managerial și plan de dezvoltare instituțională, există procedura specifică pentru asigurarea sănătății și siguranței copiilor, președintele comitetului de părinți este mulțumit de activitatea din școală, comitetul reprezentativ sprijină unitatea de învățământ, politicile de dezvoltare ale unității sunt în general bine alese și există regulament intern în concordanță cu Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, adaptat la specificul unității și al zonei în care se află aceasta. Comisia de inspecție a acordat calificativul „BINE” managementului școlar de care a fost direct responsabilă reclamanta.

La data de 25.06.2012, formarea claselor I din Școala nr. 130 „Luceafărul” a făcut obiectul unui reportaj la „Nașul TV”, ce are la baza afirmațiile pârâtei Chișlaru M., conform cărora în școală are loc segregarea rasială și socială a școlarilor din ciclul primar.

Plângerea penală formulată de pârâta B. N. a fost soluționată în data de 08.03.2013, prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, întrucât fapta nu există. De asemenea, cauza a fost disjunsă și P. de pe lângă Tribunalul București a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, respectiv 6893/P/2010, unde la fel s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare a exercițiului dreptului la libera organizare sau asociere sindicală, pentru lipsa elementului material al acțiunii.

Reclamanta arată că nu a mai suportat stresul creat și a părăsit postul de director la sfârșitul mandatului, fără a mai candida. Menționează de asemenea, că directorul precedent al Școlii nr. 130 „Luceafărul” a plecat din cauza aceluiași grup de reclamagii.

Din data de 05.11.2012 reclamanta se află în evidența Serviciului de Psihiatrie a Clinicii medicale Hipocrat 2000, cu diagnosticul de reacție la stres, cauzată de condițiile stresante de la locul de muncă. În data de 28.03.2013 reclamanta s-a prezentat de urgență la clinică pentru atacul de panică cauzat de primirea unei înștiințări de la P. de pe lângă Tribunalul București.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 194 și urm. C., art. 15, art. 1349 Cod civil.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

La dosarul cauzei reclamanta a depus în dovedire: înscrisuri aflate la filele 22-162 din dosar.

La data de 20.02.2014 pârâta B. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii. Pârâta arată că pentru faptele cuprinse în motivele sesizare ISMB (09.03.2010) și sesizare ISMB (22.03.2010) a intervenit prescripția de trei ani. Față de plângerea penală din data de 24.03.2010 pârâta apreciază că reclamanta nu a formulat plângere pentru denunț calomnios. Pentru fapta privind sesizarea CNCD din 18.11.2011 reclamanta a primit avertisment. Cu privire la sesizarea APC din 19.10.2011 pârâta apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale pentru acordarea daunelor morale. În ceea ce privește certificatul medical eliberat de clinica medicală Hipocrat 2000, din care rezultă că reclamanta este în evidența serviciului de psihiatrie din 05.11.2012, acesta nu are nici o legătură cu hotărârea nr. 66/11.02.2012 privitoare la clasarea petiției ca urmare a retragerii acesteia, întrucât a intervenit după nouă luni de zile de la emiterea acesteia.

La data de 21.02.2014 pârâta Chișlaru M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii și arată în esență că toate sesizările sale au vizat aspecte și practici ale reclamantei legate de formarea claselor primare care puteau fi considerate forme de discriminare și segregare, în sensul art. 2 alin 1 din OG nr. 137/2000. Aspectele sesizate de pârâta Chișlaru M. au făcut obiectul cercetării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar concluziile expuse în Hotărârea nr. 209 din 04.07.2012 – irevocabilă sunt în sensul că s-a constatat formarea claselor primare, respectiv clasa I C aparținând pârâtei Chișlaru M., reprezentând forme de discriminare în sensul art. 2 alin 1 din OG nr. 137/2000. Sesizările adresate APC din data de 19.10.2011 au fost lipsite de efecte deoarece au fost retrase de către pârâtă, iar sesizarea mass-media nu a fost realizată la solicitarea pârâtei.

La data de 24.02.2014 pârâta B. N. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată. Se arată că pârâta B. N. a activat în funcția de profesor în cadrul Școlii nr. 130 timp de 28 de ani, în prezent având 30 de ani vechime neîntreruptă în muncă. De asemenea, printre alte atribuții a participat în calitate de observator la ședințele Consiliului de Administrație al școlii, iar divergențele între reclamantă și pârâtă au apărut din momentul în care pârâta B. N. a fost numită lider sindical. Pârâta arată că nu există un prejudiciu moral, iar prejudiciul pretins nu îndeplinește condițiile cerute de lege. Faptele calificate ca ilicite de către reclamantă sunt în realitate sesizări ale organelor competente făcute de pârâtă în calitate de lider sindical și alți colegi ca urmare a semnalării unor nereguli în activitatea acesteia în calitate de director al școlii, fie de către părinții elevilor, fie de către personalul didactic sau auxiliar. Totodată, pârâta consideră că atât modul în care reclamanta a intrat în posesia unei copii ale cărții sale de identitate, cât și modul în care s-a folosit de aceste acte (depunând o copie conformă cu originalul), fără acordul pârâtei, reprezintă rezultatul unui abuz și constituie o atingere adusă vieții private potrivit art. 74 lit. h.

În probațiune, pârâta B. N. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantei și audierea martorilor B. S. C. și M. D..

În susținere, pârâta B. N. a depus la dosar înscrisuri aflate la filele 192-282 din dosar.

La data de 07.04.2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de cele 3 pârâte și arată în esență că i s-a știrbit în mod evident imaginea în fața celorlalte cadre didactice și a copiilor și a suferit din cauza nedreptăților celor 3 pârâte. Reclamanta solicită instanței să constate că faptele denigratoare ale pârâtelor sunt de natură să producă adevărate „lovituri” la adresa persoanei și reputației reclamantei, cu urmări atât pe plan psihic cât și fizic, ceea ce o îndreptățește să solicite daune morale în modalitatea și cuantumul formulat prin acțiunea introductivă.

Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiate martorele B. S. C. (declarația de martor se află la filele 109-113 din volumul III al dosarului), F. M. (declarația de martor se află la filele 114-118 din volumul III al dosarului), M. D. (declarația de martor se află la filele 119-123 din volumul III al dosarului), F. E. P. (declarația de martor se află la filele 124-128 din volumul III al dosarului); proba cu interogatoriul formulat de reclamantă și adresat pârâtei B. N. ( filele 16-18 din volumul III din dosar), interogatoriul formulat de reclamantă și adresat pârâtei Chișlaru M. ( filele 19-20 din volumul III din dosar), interogatoriul formulat de reclamantă și adresat pârâtei B. C. ( filele 21-22 din volumul III din dosar), interogatoriul formulat de pârâta B. N. și adresat reclamantei ( filele 23-25 din volumul III din dosar), interogatoriul formulat de pârâta Chișlaru M. și adresat reclamantei ( filele 26-28 din volumul III din dosar).

În ce privește prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune în ce privește faptele invocate de reclamantă constând în sesizare ISMB (09.03.2010) și sesizare ISMB (22.03.2010), instanța reține că aceasta a fost invocată de pârâta B. C. prin întâmpinare numai ca o apărare de fond, iar nu ca excepție procesuală, iar în plus pârâta a renunțat la susținerea acestui mijloc de apărare la termenul de judecată din data de 11.06.2014, instanța luând act de renunțarea sa prin încheierea de la acel termen (f. 123-143 vol. II).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta a activat în perioada 1997-2005 în funcția de director adjunct, iar în perioada 2005-2012 în funcția de director la Școala cu clasele I – VIII nr. 130 „Luceafărul” din București, sector 5, coordonând în această calitate activitatea pârâtelor, care au avut calitatea de cadre didactice la unitatea de învățământ condusă de reclamantă.

În perioada 09.03._10, pârâta B. N. a sesizat Inspectoratul Școlar al Municipiului București, pentru a cerceta activitatea reclamantei, în calitate de director al Școlii nr. 130 „Luceafărul”, întrucât în opinia sa reclamanta săvârșise o . abuzuri la adresa mai multor cadre didactice, între care și pârâta B. N. însăși (f. 153-161 vol. I).

Plângerea penală formulată de pârâta B. N. a fost soluționată în data de 08.03.2013, prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, întrucât fapta nu există (f. 88-89 vol. I). De asemenea, cauza a fost disjunsă și P. de pe lângă Tribunalul București a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, respectiv 6893/P/2010, unde la fel s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare a exercițiului dreptului la libera organizare sau asociere sindicală, pentru lipsa elementului material al acțiunii (f. 91-92 Vol.I).

La data de 19.09.2011 pârâta B. N. a formulat o petiție către Asociația pentru Protecția Cetățeanului în care sesiza manipulările, minciunile, instigările între cadre didactice, dar și cele în care sunt implicați părinți ai elevilor și alte abuzuri de care în opinia sa se face vinovată reclamanta (f. 147-152).

La data de 25.06.2012, formarea claselor I din Școala nr. 130 „Luceafărul” a făcut obiectul unui reportaj la postul de televiziune „Nașul TV” (f. 93-94 vol. I).

De asemenea, în presa online, respectiv ziarul Puterea, a apărut un articol cu titlul „ Sindromul B. se extinde în școlile din sectorul 5 al Capitalei”, în care se vorbește despre mai multe ilegalități care ar fi fost comise la Școala nr. 130 „Luceafărul”, sub conducerea ultimilor trei directori, între care se numără și reclamanta P. D. (f. 25-29 vol. I). În cadrul acestui articol, pârâta B. C. a declarat că pe diploma sa de licență a fost pusă de către noua direcțiune a Școlii Generale „Luceafărul” o ștampilă cu inscripția „conform cu originalul”, astfel încât diploma acesteia a fost practic anulată, în finalul articolului apărând și o poză a pârâtei B. C. și a suplimentului în cauză unde este vizibilă ștampila „conform cu originalul”.

Din data de 05.11.2012 reclamanta se află în evidența Serviciului de Psihiatrie a Clinicii medicale Hipocrat 2000, cu diagnosticul de reacție la stres, cauzată de condițiile stresante de la locul de muncă, iar în data de 28.03.2013 aceasta s-a prezentat de urgență la clinică pentru tratarea unui atac de panică generat de primirea unei înștiințări de la P. de pe lângă Tribunalul București, conform înscrisului medical de la fila 78 vol. I din dosar.

În drept, potrivit art. 1349 și 1357 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara.

De asemenea, conform art. 1357 alin. 2 din Legea nr. 287/2009, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa, răspunzând chiar și pentru cea mai ușoară culpă.

Din prevederile legale mai sus citate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie verificată îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a. săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite; b. fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție, definită de art. 16 Cod civil; c. fapta ilicită a produs reclamantei un prejudiciu; d. între fapta ilicită și prejudiciu există legătură de cauzalitate.

De asemenea, conform art. 15 Cod civil, nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, reglementată de art. 14 din același act normativ.

În cele ce urmează, instanța va analiza întrunirea în prezenta cauză a condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor.

Faptele pretins ilicite ale pârâtelor din prezenta cauză constau în sesizarea mai multor autorități publice, între care Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Asociația pentru Protecția Cetățeanului, Guvernului României, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Curtea de Conturi, Guvernul României, P. de pe lângă Tribunalul București, precum și a mass-media, în legătură cu activitatea de manager școlar a reclamantei la Școala nr. 130 „Luceafărul” din sectorul 5, București, la care pârâtele activau ca și cadre didactice, activitate care, în opinia pârâtelor, cuprindea nereguli și abuzuri îndreptate atât împotriva cadrelor didactice, dar și a elevilor și a părinților acestora.

Instanța observă că aceste acțiuni ale pârâtelor se circumscriu dreptului de petiționare și dreptului la liberă exprimare, garantate de art. 51 și art. 30 din Constituția României.

Conform art. 51 alin. 1 din Constituția României, cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor, iar potrivit art. 30 din Constituția României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisă. P_ de altă parte, art. 30 alin. 6 din Constituția României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În mod similar, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (in continuare, Conventia) prevede că:

"Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că în speță se poate reține răspunderea civilă delictuală a pârâtelor în raport cu reclamanta numai în măsura în care se poate concluziona că acestea au săvârșit un abuz de drept, prin aceea că au exercitat abuziv drepturile lor de petiționare și de liberă exprimare, cu vătămarea corelativă a reclamantei.

Pentru a fi în prezența unui abuz de drept, este necesar să existe două elemente: un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credință a dreptului, în scop de șicană, fără justificarea unui interes particular și legitim, ci numai cu intenția de a șicana, de a vătăma pe altul și un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, fapta săvârșită neputând fi explicată printr-un motiv legitim.

Așadar, pentru a fi în prezența unui act abuziv, este necesar să fie îndeplinite următoarele cerințe: autorul să fie titularul dreptului și să fie capabil să îl exercite, dreptul să fie utilizat în limitele sale externe, fixate de lege, dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege și dreptul să fie exercitat cu rea-credință.

În speță, pârâtele sunt titularele dreptului de petiționare și de liberă exprimare și sunt capabile să exercite aceste drepturi, astfel cum am arătat mai sus. De asemenea, drepturile au fost exercitate de pârâte în limitele sale externe, respectând condițiile de exercitare prevăzute de lege cu privire la dreptul de petiționare, acesta fiind asumat de pârâte, toate petițiile fiind semnate de acestea și amplu motivate.

În ce privește exprimarea pârâtelor în mass-media, instanța reține că reclamanta nu a dovedit existența vreunei legături între reportajul efectuat la postul de televiziune „Nașul TV” privind formarea claselor I în Școala Generală nr. 130 „Luceafărul”, aflată sub conducerea reclamantei (f. 93-94 vol. I) și pârâta Chișlaru M., care nu a făcut nicio declarație în cadrul acestui reportaj și nici nu rezultă din probele dosarului că acest reportaj a fost efectuat în urma sesizării postului de televiziune de către pârâta Chișlaru M.. Articolul mai sus menționat doar a preluat anumite paragrafe din sesizarea pârâtei Chișlaru M. adresată către Consiliul pentru Combaterea Discriminării în care aceasta semnala o . nereguli legate de activitatea de conducere a școlii desfășurată de reclamantă.

De asemenea, articolul apărut în publicația „Puterea” nu cuprinde opinii personale ale pârâtei B. C. în legătură cu activitatea reclamantei, cu excepția nemulțumirii legate de faptul că aceasta, în calitate de director, i-a invalidat suplimentul original al diplomei de licență prin aplicarea unei ștampile „conform cu originalul”, ceea ce echivalează cu o judecată de valoare, a cărei veridicitate se întemeiază însă pe indicii temeinice, pârâta depunând în acest sens înscrisul de la filele 302-305 vol. II, iar reclamanta nu a contestat faptul că ar fi invalidat acest act, susținând pe parcursul judecății că a fost o eroare.

In jurisprudența sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (in continuare, CEDO) a subliniat de mai multe ori ca „libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societati democratice, una din condițiile primordiale ale progresului acesteia si ale implinirii fiecarei persoane. Sub rezerva paragrafului al doilea al art. 10, ea acopera nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, dar si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralimsului, tolerantei si ale spiritului deschis in absenta carora nu exista societate democratica” (cauza Handyside c. Marii Britanii, hotărârea din 7 decembrie 1976).

Articolul 30 din Constituția României interpretat în lumina art. 10 din Convenție (art.20 alin 1 din Constituție), apără nu numai afirmațiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci și discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia. Exemple in acest sens sunt afirmatiile privind functionarea institutiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate in functii de decizie, atat publice, cat si private (cauza Thor Thorgeirson c. Islandei, hotărârea din 25 iunie 1992).

Instanta apreciaza ca discutarea în mass-media a activitatii reclamantei de conducere a unei instituții de învățământ public si semnalarea unor posibile nereguli în legătură cu aceasta, reprezintă un subiect care interesa opinia publica la acel moment.

Toate aceste elemente - calitatea de instituie publica a unității conduse de reclamantă, finanțata de la bugetul de stat, așadar din bani publici, precum si domeniul de activitate al acesteia, respectiv educație – învățământ primar și gimnazial - denotă în mod evident că acest subiect era unul de interes public la acel moment, aflându-se în dezbaterea opiniei publice.

Mai mult, instanta are in vedere că CEDO a stabilit o distinctie foarte importanta între afirmarea unor fapte si cea a unor judecati de valoare, potrivit careia existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit (cauza Lingens c. Austriei, hotărârea din 8 iulie 1986).

În opinia CEDO, sunt judecăti de valoare toate acele afirmatii care vizeaza modul în care o persoană îsi exercita atributiile, chiar daca la baza acestor critici stau anumite fapte determinate, inclusiv afirmatia după care o anumita actiune este ilegala (cauza Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei, hotărârea din 27 mai 2004).

Analizând continutul declaratiilor publice litigioase făcute de pârâtele B. C. și Chișlaru M. în cele două articole de presă, instanta apreciază că acestea se încadrează în sfera judecăților de valoare, respectiv modul în care reclamanta conduce unitatea de învățământ, prin acțiuni nelegale constând în acea că reclamanta a realizat o discriminare în compunerea claselor I din unitatea de învățământ pe care o conduce și că a invalidat suplimentul original al unei diplome universitare aparținând unui cadru didactic.

Fiind judecati de valoare, rezulta potrivit jurisprudentei CEDO enuntate mai sus, ca nu este necesara proba veridicitatii tuturor elementelor de fapt invocate, ci doar a unor indicii sau elemente că informatia factuala este adevarata.

Instanța reține că pârâtele au dovedit că cele afirmate au la bază indicii sau elemente că informația factuală este adevărată, prin depunerea Hotărârii Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr. 209/04.07.2012, aflată la filele 38-43 vol. I din dosar și prin depunere la dosar a înscrisului de la filele 302-305 (suplimentul de diplomă anulat).

Instanța reamintește ca dreptul la libera exprimare include libertatea de a critica, întrucât fara o posibilitatea libera de a critica persoane si actiuni ale acestora, rolul liberei expresii s-ar reduce la simple comunicari neutre, lipsite de orice efect potential de cenzura a puterii si a abuzurilor acesteia.

Mai mult, in jurisprudenta sa, CEDO a afirmat la nivel de principiu că limitele criticii admisibile care îi vizează pe funcționarii publici aflați în exercițiul funcțiunii sunt mai largi decât cele ale criticii îndreptate împotriva unor persoane private (cauza Janowski c. Poloniei, hotararea din 21 ianuarie 1999).

În aplicarea acestui principiu, aceasta a statuat că atunci când afirmațiile critice referitoare la activitatea politei, spre exemplu, se înscriu în cadrul unei dezbateri de interes general puratată în presă, ele se vor încadra în sfera de protectie a art. 10 din Conventie (cauza Thorgeirson v. Islandei, citata anterior).

Urmând aceeasi linie de gândire și având în vedere elementele concrete ale spetei, expuse mai sus, instanta opinează că afirmatiile critice făcute de pârâte cu privire la activitatea de conducere a reclamantei, se încadrează într-o dezbatere privind chestiuni de ordin general, intrând în sfera de protectie a art. 30 din Constitutia României si art. 10 din Conventie.

Concluzionând, instanta retine ca date fiind elementele spetei si anume persoana vizată, în cauză un funcționar public, director al unei unități de învățământ din sistemul public; tipul discursului, care a vizat activitatea reclamantei de conducere a instituției de învățământ public, respectiv modul de repartizare a elevilor în clase și atitudinea față de cadrele didactice; buna credința a pârâtelor care au dovedit veridicitatea celor afirmate public, instanța apreciază că criticile aduse de pârâte la adresa reclamantei cu ocazia articolelor de presa menționate în cererea de chemare în judecată se încadrează în limitele admisibile ale dreptului la libera exprimare, garantat si protejat de art. 30 din Constitutia Romaniei, interpretat in lumina art. 10 din Conventie.

În mod similar trebuie privită și exercitarea în limitele permise de lege a dreptului de petiționare de către pârâte în legătură cu activitatea de conducere a școlii de către reclamantă.

Astfel, în ceea ce privește sesizările formulate de către pârâta Chișlaru M. către Consiliul pentru Combaterea Discriminării, acestea s-au dovedit a fi întemeiate, prin Hotărârea nr. 209/04.07.2012 pronunțată de această autoritate publică stabilindu-se că repartizarea în clasele primare nu este obiectiv realizată, arătând că directorul instituției ar trebui să elimine opțiunea părinților în formarea claselor. S-a mai reținut că directorul școlii are obligația ca la formarea claselor primare să se asigure că elevii proveniți dintr-o categorie socială net inferioară să nu fie segregați într-o singură clasă, deoarece din situația prezentată în raportul de investigație al CNCD reiese clar categoria din care provin elevii clasei I C, comparativ cu elevii claselor A și B.

În concluzie, Colegiul a reținut segregarea copiilor proveniți dintr-o categorie socială defavorizată în clasa I C, repartizată chiar pârâtei Chișlaru M., conform probelor de la dosar, comparativ cu elevii claselor I A și I B, sancționând-o pe reclamantă cu un avertisment, în temeiul art. 2 alin. 11 și 26 alin. 1 din OG nr. 137/2000, reținând totodată că fapta se poate încadra ca o formă de abuz a reclamantei, competența în acest sens revenind însă instanței de judecată.

De asemenea, în ce privește petiția adresată de cele trei petente împreună Asociației pentru Protecția Cetățeanului, instanța reține că aceasta nu a mai fost soluționată, întrucât toate cele trei petente au renunțat la aceasta, retrăgând-o, astfel cum rezultă din probele de la dosar.

În ce privește sesizările formulate de pârâta B. N., care avea și calitatea de lider sindical, instanța reține că faptul că în urma cercetărilor efectuate de diverse autorități, respectiv ISMB și P. de pe lângă Tribunalul București și P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, aspectele sesizate de această pârâtă nu s-au confirmat nu înseamnă în mod automat că pârâta a exercitat dreptul său de petiționare cu rea-credință, cu unicul scop de a o șicana pe reclamantă.

Dimpotrivă, din probele administrate în cauză, în special interogatoriile pârâtelor, aflate la filele 16-22 vol. III din dosar și declarațiile martorelor audiate în cauză, aflate la filele 109-128 vol. III din dosar, instanța reține că pârâtele au sesizat autoritățile publice competente și mass-media, în exercitarea dreptului lor la petiționare și la liberă exprimare, pentru a apăra o . drepturi și interese legitime, cum ar fi dreptul la libera asociere sindicală, dreptul la educație al tuturor copiilor, indiferent de statutul social, dreptul la protecție socială care cuprinde securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă, accesul liber și egal la formare profesională și la promovare, respectarea demnității umane la locul de muncă, folosind în acest sens diverse căi legale pe care le-au considerat pertinente.

Instanța observă că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâtele au acționat cu intenția de a o șicana pe reclamantă, uzând astfel de dreptul de petiționare și de dreptul la liberă exprimare cu rea-credință, ci ele au acționat astfel în apărarea drepturilor și intereselor legitime mai sus expuse, având în vedere și starea conflictuală veche existentă între pârâte, pe de o parte, în calitate de cadre didactice și reclamantă, în calitate de director al școlii, pe de altă parte, ambele părți fiind vinovate de menținerea și amplificarea acestei stări conflictuale în decursul mai multor ani, astfel cum rezultă din declarațiile martorelor audiate în cauză.

Instanța mai reține că după ce s-au soluționat sesizările făcute de pârâte către ISMB și CNCD, precum și către organele penale, în perioada 2012-2013, acestea primind un răspuns de la autoritățile competente la sesizările formulate, pârâtele nu au mai insistat în alte plângeri sau reclamații împotriva reclamantei, astfel încât și din acest aspect instanța reține pe baza unei prezumții simple că scopul pârâtelor nu a fost acela de a o șicana pe reclamantă, pentru că în caz contrar ele ar fi continuat și după primirea unor răspunsuri negative la sesizările lor, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Mai mult, deși sesizarea pârâtei Chișlaru M. către CNCD s-a dovedit a fi întemeiată, această autoritate indicând că fapta reclamantei poate constitui un abuz, competența revenind instanței de judecată în acest sens, pârâta Chișlaru M. a ales să nu ducă acest demers mai departe și să sesizeze instanța de judecată în legătură cu acest abuz al reclamantei, ceea ce dovedește încă o dată că pârâta nu a urmărit șicanarea reclamantei, ci cenzurarea unei neregularități făcută de reclamantă în activitatea de conducere a școlii și care o afecta direct pe pârâta în cauză, întrucât acesteia îi fusese repartizată clasa I C constituită în mod nelegal.

De asemenea, pârâta B. N. nu a continuat petițiile și sesizările, ci a preferat să se transfere ca și cadru didactic la o altă unitate de învățământ din același sector, tocmai pentru a pune capăt conflictelor dintre părți, ceea ce de asemenea denotă că nu exista din partea acesteia intenția de a o șicana cu orice preț pe reclamantă prin formularea de diverse petiții și sesizări nefondate, pentru că în caz contrar nu ar fi părăsit voluntar unitatea de învățământ condusă de reclamantă.

Instanța reține ca cel care exercită cu bună-credință prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. În acest înțeles, cel care se folosește de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudiciază pe cineva (qui suo iure utitur neminem laedit).

În consecință, instanța reține că în speță nu există nicio faptă ilicită a pârâtelor și nici vinovăție din partea acestora în sesiza organele competente cu diverse nereguli care aveau loc în opinia lor în activitatea managerială a reclamantei.

La rândul său, aceasta în calitate de funcționar public, director al unei unități de învățământ primar și gimnazial din sistemul public, finanțată din bani publici, trebuia să manifeste mai multă toleranță la astfel de critici, activitatea de conducere a unei astfel de instituții de învățământ fiind un subiect care interesează atât opinia publică, cât și pe părinții elevilor și pe cadrele didactice implicate direct în activitatea educațională desfășurată de o astfel de instituție de învățământ public.

Sub aspectul prejudiciului, instanța reține că acesta constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de o altă persoană cu vinovăție. Prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă, putând îmbrăca atât forma unui prejudiciu material, cât și pe aceea a unui prejudiciu moral, astfel cum s-a și invocat de altfel de către reclamantă prin prezenta acțiune.

Instanța reține că reclamanta nu a dovedit dincolo de orice dubiu existența unui prejudiciu în prezenta cauză și cu atât mai puțin legătura acestuia cu activitatea de petiționare a pârâtelor.

Astfel, existența stresului legat de locul de muncă apare ca fiind ceva firesc în condițiile în care reclamanta a deținut în ultimii cincisprezece ani funcția de director adjunct și principal al unei unități de învățământ primar și gimnazial, o astfel de funcție implicând prin însăși natura sa responsabilități crescute, atât prin activitățile administrative, de organizare a învățământului și oferirea celor mai bune condiții materiale pentru elevi, cât și din perspectiva relațiilor cu elevii și cu părinții acestora, prin prisma asigurării performanțelor școlare, precum și cu cadrele didactice din perspectiva oferirii unui climat profesional adecvat.

Pe de altă parte, reclamanta a invocat un stres major presupus a fi generat de activitatea de petiționare a pârâtelor, însă acesta nu se justifică atât timp cât reclamanta a susținut permanent că nu se făcea vinovată de cele sesizate de pârâte.

În final, instanța mai reține că reclamanta a indicat că i-ar fi fost afectată imaginea în fața părinților, a elevilor, a inspectoratului școlar, însă aceste aspecte de asemenea sunt contrazise de probele de la dosar, chiar reclamanta declarând atât în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, cât și al interogatoriilor că și-a dus până la capăt inclusiv ultimul mandat de director, până la 01.09.2012 (f. 23 verso, întrebarea nr. 15), acesta încetând prin ajungerea la termen, nefiind schimbată în timpul mandatului, iar în raportul inspecției școlare și raportul comisiei de cercetare constituite la nivelul școlii s-a reținut că președintele comitetului de părinți este mulțumit de activitatea din școală și comitetul reprezentativ sprijină unitatea de învățământ, iar majoritatea cadrelor didactice s-a declarat în mare parte mulțumită de managementul școlar al reclamantei, conform rezultatelor chestionarelor prezentate de comisia de cercetare în cuprinsul raportului întocmit.

Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtelor, astfel încât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În final, potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții, constatând culpa procesuală a acesteia, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B. N. în sumă de 3500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 19/06.03.2014 emisă de CA I. A., aflată la filele 11-12 vol. IV din dosar.

În ce privește cheltuielile de judecată pretinse de pârâta B. C., instanța reține că acestea au fost solicitate direct prin concluzii scrise, după închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei, astfel încât nu mai pot fi luate în considerare conform art. 394 alin. 3 C.. Pârâta B. C. nu a solicitat cheltuielile de judecată nici prin întâmpinare, nici în cursul judecății și nici cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei, astfel încât instanța apreciază că nu a fost învestită cu o astfel de cerere în mod legal de către pârâta B. C..

De asemenea, cheltuielile pretinse de această pârâtă cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs de reclamantă ca urmare a invalidării suplimentului original al diplomei sale de master, au fost solicitate direct prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor, astfel încât nu mai pot fi luate în considerare conform art. 394 alin. 3 C.. Pârâta B. C. nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens pe parcursul derulării procesului, cu respectarea condițiilor procedurale prevăzute de art. 209 și urm. C., astfel încât o astfel de cerere informă nu poate învesti instanța, această pretenție proprie a pârâtei împotriva reclamantei nefăcând obiectul prezentei cauze, astfel încât instanța nu o va avea în vedere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea privind pe reclamanta P. D., cu domiciliul în sector 5, București, .. 6, ., . și pe pârâtele B. N., domiciliată în sector 5, București, Calea Ferentari, nr. 72, ., ., B. C., domiciliată în sector 5, București, ., ., . și Chișlaru M., domiciliată în sector 5, București, Calea Rahovei, nr. 356, ., ..

Obligă reclamanta la plata către pârâta B. N. a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. A. N.

Red. si tehnored. M.A.M./A.N./6 ex.

← Întoarcere executare. Sentința nr. 1956/2015. Judecătoria...		Pretenţii. Sentința nr. 1210/2015. Judecătoria SECTORUL 5... →

Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 922/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 922/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI