Întoarcere executare. Sentința nr. 1931/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1931/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1931/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1931
Ședința publică din data de 10.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea H. C. S., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a dispus amânarea pronunțării, succesiv, la data de 03.03.2015, respectiv 10.03.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 08.08.2014, sub nr._, contestatoarea H. C. S., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat instanței admiterea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare făcute cu încălcarea dispozițiilor legale, întoarcerea executării silite, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că la data de 28.07.2014, i-a fost comunicată somația emisă de B.E.J. “T. B. O.” în dosarul de executare nr.1241/2014, însă anterior acestui moment, veniturile sale deja au fost poprite. Contestatoarea a menționat că executarea silită este nelegală, în condițiile în care se solicită suma de 28 euro, în contradicție cu dispozițiile legale care menționează că rovinieta se achită o singură dată pe an, iar daca perioadele se suprapun, intimata va restitui sumele plătite în plus, arătând că în luna martie 2011 a fost achitată rovinieta. De asemenea, contestatoarea a mai arătat că onorariul pretins de executorul judecătoresc este mult prea mare față de debitul pretins.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.711 și urm. C.pr.civ., art.7 din O.G. n.15/2002.
În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat la dosar, și interogatoriul intimatei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 48,38 lei aferent contestației la executare, respectiv 50 lei aferent cererii de întoarcere a executării silite, toate acestea conform art.10 alin.2, respectiv art.10 alin.4 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin încheierea din data de 27.10.2014, instanța a anulat în parte cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, soluție care a rămas definitivă, prin respingerea cererii de reexaminare anulare cerere, prin încheierea din data de 12.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._ /a1.
În data de 27.11.2014, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca nefondată și respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, și pe cale de consecință, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de B.E.J. “T. B. O.” în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011.
În motivarea în fapt a întâmpinării, referitor la cererea de suspendare a executării silite, intimata a arătat că nu se impune ordonarea acestei măsuri, întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatoarei, precum și că nici nu se produce o pagubă iminentă ce nu se poate repara.
Cu privire la fondul cauzei, a învederat faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011 a fost încheiat ca urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, în urma căruia s-a constatat că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatoarei, a circulat pe drumurile naționale fără să dețină o rovinietă valabilă. A mai arătat că emiterea și comunicarea procesului-verbal au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art.13-14 din O.G. 2/2001. Mai mult, conform dovezii de comunicare a procesului-verbal, această comunicare s-a făcut personal contestatoarei, care a semnat de primire, și fără a depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. Ulterior acestui moment, contestatoarea a achitat amenda contravențională aferentă procesului-verbal respectiv, însă refuză în mod voit achitarea tarifului de despăgubire, astfel cum este reglementat de lege.
Totodată, a precizat că valoarea cheltuielilor de executare contestate se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr.2561/2012.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205-205 C.pr.civ, precum și dispozițiile legale cuprinse în întâmpinare.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat la dosar.
În data de 19.01.2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a invocat aspectul privind aplicarea legii contravenționale mai favorabile, prin aceea că au fost abrogate dispozițiile legale privind tariful de despăgubire, prin Legea nr.144/2012, având în vedere, totodată, cele statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.112/2014.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de B.E.J. “T. B. O.”, în cadrul dosarului de executare nr.1241/2014.
La termenul din data de 23.02.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar contestatoarei, și proba cu interogatoriul intimatei, administrată aferent fazei scrise (a se vederea răspunsul în scris al intimatei de la filele 43-45 din dosar), considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze, când instanța a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată, amândând pronunțarea, succesiv, pentru data de 03.03.2015, respectiv 10.03.2015.
Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține prezenta contestație la executare s-a formulat împotriva executării silite înseși, prin care contestatoarea a formulat apărări conform cărora ea ar fi achitat tariful de despăgubire, precum și amenda contravenținală, dar intimata a emis, în decursul unui an, un alt proces-verbal de contravenție, impunându-i obligația de a achita încă o dată tariful de despăgubire, ceea ce este abuziv, precum și faptul că prin abrogarea dispozițiile legale privind tariful de despăgubire, prin Legea nr.144/2012, este incident aspectul privind legea contravențională mai favorabilă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.112/2014.
Totodată, contestatoarea a arătat că suma pretinsă cu titlu de onorariu pretins de executorul judecătoresc în cadrul cheltuielilor de executare este disproporționat de mare în raport cu debitul urmărit.
Astfel, instanța constată faptul că cererea de executare silită a intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (fila 53) a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 23.05.2014, prin care s-a solicitat începerea executării silite în temeiul titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.06.2011, comunicat contestatoarei, la domiciliul acesteia din București, ..34, ., ., București, prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 08.07.2011, conform dovezii de comunicare de la fila 55, contestatoarea semnând de primire la rubrica confirm primirea, cu respectarea dispozițiilor art.27 din O.G. nr.2/2001, care stabilesc modalitatea, de strictă interpretare și aplicare, în care trebuie să se efectueze comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru a începe să curgă termenul de 15 zile în care persoana sancționată contravențional are posibilitatea de a formula plângere contravențională, nefiind, astfel, incidente dispozițiile art.14 din același act normativ privind prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Instanța mai reține că ceea ce a achitat contestatoarea, anterior începerii executării silite, este amenda contravențională, respectiv tariful de despăgubire, ambele aferente unui alt proces-verbal de contravenție decât cel în temeiul căruia s-a pornit executarea silită prezentă, și anume, . nr._/18.03.2011, după cum rezultă din înscrisurile de la fila 7 din dosar, în timp ce aferent titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.06.2011, contestatoarea a făcut doar dovada plății amenzii contravenționale, în cuantum de 250 lei, conform înscrisului de la fila 14 din dosar, iar nu și a tarifului de despăgubire corespunzător acestui act constatator, după cum, de altfel, s-a apărat, în mod întemeiat, și intimata, prin răspunsurile la întrebările aferente interogatoriului încuviințat, de la filele 43-45.
Instanța reține, totodată, că procesul-verbal a devenit neatacat, deci titlu executoriu, când s-a născut dreptul creditorului de a obține executarea silită, la data expirării termenului de 15 zile în care debitorul (contestator) putea formula plângere contravențională împotriva lui, care a început să curgă la data comunicării respectivului proces-verbal de contravenție. Or, după cum s-a arătat, actul constatator a fost comunicat de către organul care a aplicat sancțiunea (în sensul art.25 alin.1 și alin.2 din O.G. nr.2/2001) la data de 08.07.2011, conform dovezii de comunicare de la fila 101, contestatorul semnând de primire la rubrica confirm primirea, moment de când a început să curgă termenul de 15 zile în care putea formula plângere contravențională, care s-a împlinit la data de 25.07.2011, la această dată devenind titlu executoriu, în sensul de proces-verbal neatacat, moment de început al termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, de 3 ani, conform art.705 C.pr.civ., care s-a împlinit la data de 25.07.2014. Or, cererea de executare silită formulată de creditor a fost înregistrată anterior acestui moment, și anume, la data de 23.05.2014 (fila 53 din dosar), în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a creanței reprezentând tarif de despăgubire.
În ceea ce privește apărările contestatoarei privind aspectele care privesc legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectul privind fapta cu caracter continuu, în sensul că rovinieta se achită doar o singură dată pe an, cuantumul tarifului de despăgubire ori lipsa semnăturii, precum și, în egală măsură, cele privind temeinicia reținerii faptei contravenținale respective, în condițiile O.G. nr.2/2001), pot fi analizate exclusiv în cadrul unei plângeri contravenționale, formulate potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, care reprezintă o cale procesuală specifică pentru desființarea acestui titlu, în sensul dispozițiilor art.712 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora “în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
Or, plecând tocmai de la dispozițiile art.712 alin.2 C.pr.civ., rezultă că motivele de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectele invocate de contestatoare), nu pot face obiectul unei contestații la executare, în condițiile în care acest titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, are instituită o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, constând, după cum s-a arătat, în plângerea contravențională.
Cu mențiunea că, oricum, ceea ce se execută nu este amenda contravențională aplicată, cre ar putea face obiectul doar al unei executări privind creanțele fiscale, ocazie cu care contestatorul s-ar putea lega de aspectul privind plata amenzii contravenționale, anterior începerii executării silite, ci obiectul executării silite prezente îl reprezintă tariful de despăgubire, reglementat de dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, care are natura juridică dedespăgubire civilă, pentru următoarele argumente.
Cu sublinierea că din calificarea tarifului de despăgubire drept o despăgubire civilă decurg, în principal, consecințe în ceea ce privește legea contravențională mai favorabilă, reglementată de dispozițiile art.15 din Constituția României și art.12 din O.G. nr.2/2001 (aspect cu importanță în privința modului de soluționare a contestațiilor la executare în care se invocă acest motiv), precum și în ceea ce privește prescripția executării sancțiunilor contravenționale, reglementată de dispozițiile art.14 din O.G. nr.2/2001.
În primul rând, natura juridică a acestui tarif rezultă din interpretarea gramaticală, legiuitorul vorbind, în cuprinsul art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, de tarif de “despăgubire”, precum și de “despăgubire”, în același sens precum noțiunea de “despăgubire” utilizată în cuprinsul dispozițiilor art.3 alin.1, art.23 alin.1 și alin.2, art.25 alin.3 și art.42 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În al doilea rând, calificarea drept despăgubire civilă a tarifului de despăgubire se bazează și pe aspectul privind scopul și destinația acestei sume. Astfel, scopul tarifului de despăgubire îl reprezintă acoperirea unei pagube urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, pentru care este stabilit un tarif de evaluare (în Anexa 4 din acest act normativ), în sensul dispozițiilor art.23 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă (s.n.) și există tarife de evaluare (s.n.) a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea (s.n.), cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal”, având în vedere și dispozițiile art.25 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.
În privința destinației acestei sume de bani, din cuprinsul dispozițiilor art.8 alin.31 din O.G. nr.15/2002 rezultă că “despăgubirea (s.n.) se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art.6 alin.1 și 2, în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar (s.n.)”, fiind menită tocmai să acopere prejudiciul suferit de persoana vătămată prin săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din același act normativ.
În al treilea rând, considerăm că natura de despăgubire civilă rezultă și din procedura de executare a acesteia, și anume, din inițiativa persoanei vătămate, ca urmare a cererii de executare silită formulate de către aceasta, prin sesizarea unui executor judecătoresc în acest sens, conform dispozițiilor art.42 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor (s.n.)”.
Or, dacă ar fi reprezentat o sancțiune contravențională, tariful de despăgubire ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de dispozițiile art.39 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale”, adică din oficiu, de către organul de executare fiscal.
Apărarea contestatoarei privind intervenirea unei legi contravenționale mai favorabile a fost generată pornind de la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în continuare, Legea nr.144/2012), potrivit cărora “tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 (s.n.) privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (s.n.)”, având în vedere cele statuate de către Curtea Constituțională, în Decizia nr.112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în cuprinsul căreia a reținut, în esență, că referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.2 din Legea fundamentală.
Curtea a făcut referire la cele statuate în cuprinsul Deciziei nr.228/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ocazie cu care a constatat că faptul antisocial, și anume, contravenția, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Revenind la cele statuate în cuprinsul Deciziei nr.112/2014, Curtea a reținut că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei invocate păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză, referitoare la dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012, pe care le-a constatat a fi constituționale.
Urmare a acestor dispoziții legale și interpretări a celor statuate de Curtea Constituțională, contestatoarea a invocat ca motiv de nelegalitate a executării, pe această cale, tocmai intervenirea unei legi contravenționale mai favorabile, constând în abrogarea tarifului de despăgubire, prin dispozițiile Legii nr.144/2012, coroborat cu deciziile în materie de verificare a constituționalității acestora (în principal, Decizia nr.112/2014, Decizia nr.385/2013, respectiv Decizia nr.228/2007), abrogarea tarifului de despăgubire semnificând, în opinia contestatoarei, nu doar neaplicarea lui pentru viitor (după . normei de abrogare), ci și neexecutarea acestei sancțiuni contravenționale.
În sfârșit, este de subliniat și faptul că instanța de control constituțional, în niciuna dintre deciziile sus-arătate, nu a calificat expres tariful de despăgubire drept o sancțiune contravențională, ci a considerat că acest tarif este, netăgăduit, o consecință a săvârșirii unei contravenții, din acest motiv reprezentând, în opinia Curții, un aspect în materie contravențională, consecința fiind că dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012 pot avea caracter retroactiv, în condițiile în care reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, în sensul art.15 alin.2 din Constituția României (a se vedea Decizia nr.385/2013 de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012).
Or, instanța constată că un aspect care este reglementat în materie contravențională, fie el chiar o consecință a săvârșirii unei contravenții, nu se confundă cu însăși sancțiunea contravențională (altfel spus, nu orice aspect din materie contravențională este și o sancțiune contravențională), motiv pentru care în privința respectivului aspect din materie contravențională ar putea fi incidente dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, dar nu și cele ale art.12 din O.G. nr.2/2001, acestea din urmă fiind aplicabile doar sancțiunilor contravenționale, nu și altor consecințe ale săvârșirii unei contravenții (cum este despăgubirea civilă).
Pornind de la natura juridică de despăgubire civilă a tarifului de despăgubire, instanța reține că în privința lui nu ar fi aplicabile dispozițiile art.12 din O.G. nr.2/2001, urmare a abrogării acestui tarif prin Legea nr.144/2012, neconstituind, astfel, o situație de abrogare a unei sancțiuni contravenționale care ar urma să nu se mai execute, având în vedere, totodată, că dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012 sunt de strictă interpretare și aplicare, referindu-se doar la anularea tarifelor de despăgubire aplicateșicontestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (adică, până la data de 23.07.2012), iar nu și la situația în care ar fi fost doar aplicate până la . legii, dar contestate ulterior, în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.112/2014, dispozițiile art.II fiind retroactive, într-adevăr, în condițiile în care au fost aplicate când erau în vigoare dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, adică anterior Legii nr.144/2012, dar care ar urma să fie anulate pe cale judiciară, în cadrul unei “contestații” (credem, plângere contravențională doar) în curs de soluționare la momentul intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, iar nu și ulterior, pe calea unor eventuale contestații la executare.
Cu mențiunea că cele statuate de către Curtea Constituțională, cu ocazia controlului de constituționalitate a dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012, în cuprinsul unor decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, nu sunt obligatorii erga omnes, astfel cum de altfel a reținut instanța de control constituțional însăși, în considerentele și dispozitivul Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.I/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, conform cărora doar “decizia prin care Curtea Constituțională declară, în temeiul art.144 lit.a din Constituție, o lege ca neconstituțională este obligatorie pentru toate subiectele de drept”.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatoarea H. C. S., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța o va respinge ca neîntemeiată, în condițiile în care nu s-a admis prezenta contestație la executare, astfel încât nu s-a pronunțat nici desființarea titlului executoriu sau a executării silite înseși, pentru a se putea dispune restabilirea situației anterioare executării, potrivit dispozițiilor art.722 și urm. C.pr.civ.
În temeiul dispozițiilor art.453 alin.1 C.pr.civ., contestatoarea nefiind partea care a câștigat procesul, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată.
În sfârșit, în condițiile art.716 alin.2 C.pr.civ., instanța va pune în vedere contestatorului să achite Biroului Executorului Judecătoresc “T. B. O.” suma de 68,36 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu fotocopierea actelor de executare din dosarul de executare nr.1241/2014, în caz contrar executorul judecătoresc urmând să includă și aceste cheltuieli în cadrul cheltuielilor de executare, conform dispozițiilor art.669 alin.2 și alin.4-6 C.pr.civ., potrivit cărora “cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit”, în condițiile în care “sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii”, încheiere care constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, iar “în cazul în care sumele astfel stabilite nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cauze, ele vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înlăuntrul termenului de prescripție”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatoarea H. C. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat “M. M.” din București, ., ..A, ., București, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată.
Pune în vedere contestatoarei să achite Biroului Executorului Judecătoresc “T. B. O.” suma de 68,36 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu fotocopierea actelor de executare din dosarul de executare nr.1241/2014.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex./20.07.2015
Se vor efectua 3 . judecătoresc
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 1956/2015. Judecătoria... → |
|---|
