Succesiune. Sentința nr. 1996/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1996/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1996/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1996

Ședința publică de la 11.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. A. M.

GREFIER: A. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamanta C. V. G. și pe pârâții C. G., C. C., C. I., C. V., având ca obiect succesiune – completare dispozitiv și îndreptare omisiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâții.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul C. G., dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar mutat”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 04.03.2015, apărătorul pârâților a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Instanța apreciază că este legal îndeplinită procedura de citare îndeplinită prin nota telefonică a grefierului de ședință, având în vedere că apărătorul ales al pârâților, J. A. a indicat expres că are cunoștință de prezentul termen de judecată și solicită judecarea cererii și în lipsa sa (f. 11-12 vol. III dosar).

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de completare a dispozitivului și îndreptarea omisiunii formulată de pârâtul C. G..

Reclamanta solicită respingerea cererii de completare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2015 sub nr._ pârâtul C. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună completarea dispozitivului și îndreptarea omisiunii, în sensul de a se reține în dispozitiv solicitarea pârâtului de a obține cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Analizând cerere de completare dispozitiv și îndreptarea omisiunii formulată în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 281 alin. 1 C. de la 1865, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere (s.n.).

În speță, instanța reține că nici prin întâmpinare și nici prin cererile formulate pe parcursul procesului, nici pârâtul C. G., nici ceilalți pârâți nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr._ .

În plus, prin concluziile scrise depuse la data de 10.09.2014, în ședință publică (f. 182-186 vol. III), pârâtul C. G. a arătat în mod expres că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Având în vedere că pârâtul C. G. a solicitat instanței prin prezenta cerere să menționeze în mod expres acest aspect în dispozitivul hotărârii pronunțate, instanța va îndrepta omisiunea din dispozitivul Sentinței civile nr. 6645/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ în sensul că se va adăuga paragraful: “Ia act că pârâții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în cadrul prezentului litigiu”.

Instanța mai reține că această mențiune este una facultativă pentru instanță, ea nefiind prevăzută expres de art. 261 alin. 1 C. de la 1865, însă instanța apreciază că ea prezintă utilitate practică într-un eventual litigiu ulterior vizând plata cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cadrul prezentului litigiu, întrucât cea de-a doua instanță este ținută să verifice că respectivele cheltuieli de judecată nu au făcut obiectul prezentului dosar, pentru a nu încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțată în cauză. În plus, având în vedere volumul mare de cereri și acte aflate la dosar, instanța apreciază că în vederea ușurării sarcinii acestei verificări, este oportun să se menționeze expres în dispozitiv faptul că pârâții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în cadrul prezentului litigiu.

Instanța apreciază că nu se impune reținerea în dispozitiv a faptului că pârâții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, întrucât în opinia instanței nu există nici un text legal care să limiteze calea procesuală de urmat de către parte în acest caz, ea putând să opteze în mod liber dacă solicită cheltuielile de judecată chiar în cadrul litigiului care le-a generat sau în mod separat, într-un litigiu ulterior, chiar dacă nu și-a rezervat în mod expres acest drept în litigiul inițial.

Cu toate acestea, chiar dacă instanța învestită ulterior cu un litigiu vizând cheltuielile de judecată ale părților în legătură cu prezentul dosar ar aprecia în sens contrar, pârâtul C. G. are posibilitatea de a dovedi în mod facil că și-a rezervat în cadrul prezentului litigiu dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, depunând în noul dosar o copie de pe concluziile scrise aflate la filele 182-186 vol. III din prezentul dosar.

În ce privește cererea de completare dispozitiv, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin hotărârea dată instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea completare dispozitiv și îndreptare omisiune formulată de pârâtul C. G., prin avocat J. A., cu domiciliul în București, ., sector 5.

Îndreaptă omisiunea din dispozitivul Sentinței civile nr. 6645/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ în sensul că se va adăuga paragraful: “Ia act că pârâții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în cadrul prezentului litigiu”.

Respinge cererea de completare dispozitiv, formulată de pârâtul C. G., ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. A. N.

Red. si dact. M.A.M./A.N.

20.03.2015/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1996/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI