Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4184/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4184/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 4184/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A-II-A CIVILĂ

Sentința civilă Nr.4184/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 02.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . România SA și pe pârâtul I. V., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Procedura legal indeplinita fără citarea părților.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.

INSTANTA,

Asupra cauzei de față:

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 09.03.2015 sub nr._, reclamanta . România SA a chemat in judecata pe pârâtul I. V., solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 762,14 lei reprezentând contravaloare gaze naturale, precum și a sumei de 29,71 lei, majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, ce au constat în furnizarea de gaze naturale către pârât, contravaloarea acestora fiind facturate cu o . facturi fiscale, neachitate până în prezent. Menționează reclamanta că pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat majorări de întârziere, în conformitate cu preved.art.10 al.1 lit.a din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobate prin Ordinul ANRE nr.77/2009.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp.art.150 al.1 și 2, art.223 al.3, art.277, art.453, art.628 al.2, art.662, art.1025-1032 N.C.., art.1270, art.1516, art.1535 N.C.civ., art.969 și urm., art.1073 vechiul C.civ., art.120 al.7 din OG 92/2003, art.155 al.28 C.fiscal, Ordinul ANRE nr.77/2009, Ordinul ANRE nr.42/2012, vechea lege a gazelor nr.351/2004, Legea nr.123/2012.

In dovedirea cererii, au fost depuse, în fotocopie, extras de cont, fișă de calcul majorări de întârziere, facturile fiscale emise, contractul de furnizare a gazelor naturale nr._/03.12.2013 încheiat între părți.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător și nici întampinare.

Sub aspectul probatoriului, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.

Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.

Între părți s-au derulat raporturi comerciale, concretizate prin încheierea Contractului de furnizare a gazelor naturale nr. nr._/03.12.2013, în temeiul căruia societatea reclamantă a furnizat către pârât, în calitate de client, gaze naturale, contravaloarea acestora fiind facturate cu o . facturi fiscale.

Potrivit art. 1.270 C.civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. În temeiul acestei reguli de drept, instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.

Potrivit regulilor generale în materia probei plății, reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1.548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1.469 și urm. C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare, conform art. 1.557 C.civ.

Cum pârâtul nu a făcut proba stingerii obligației sale, rezultă că acesta datorează reclamantei suma de 762,14 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale.

În cap. V art. 3 al.3 din contract, a fost prevăzut, în situația neachitării facturii în termenul stabilit, perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul majorărilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, în cazul neîndeplinirii obligației de plată în 30 zile calendaristice de la data scadenței.

Prin urmare, instanța observă că pârâtul este de drept în întârziere și având în vedere și clauzele contractuale, reține că și creanța cu privire la penalități de întârziere este certă, lichidă și exigibilă, pe cale accesorie, astfel că pârâtul are obligația să achite reclamantei și suma de 29,71 lei, penalități de întârziere.

În temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamanta . România SA, CUI_ și identificată cu nr.J_, cu sediul ales in București, ..10A, clădirea C3, ., împotriva pârâtului I. V., CNP_, domiciliat in București, ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 762,14 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale și suma de 29,71 lei reprezentând majorări de întârziere.

Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.

P., GREFIER,

Red.jud.C.L./4 ex

Th.red./E.G. 28 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4184/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI