Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2627/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2627/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2627/2015
Dosar nr._/302/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2627
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 07.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta T. G. P., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, de către reclamantă, interogatoriul propus a fi luat pârâtei.
Instanța, verificându-și competența, din oficiu, conform disp. art.131 C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Totodată, apreciind că probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei sunt admisibile și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 C., le încuviințează.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C., declară închisă dezbaterea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 05.12.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta T. G. – P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1979,03 lei, reprezentând debit principal, compusă din 737,47 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, 745 lei contravaloare echipamente și 496,56 lei, contravaloare clauză penală diferență abonament, a dobânzii contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
În motivare, s-a arătat că părțile au încheiat contractul de furnizare servicii nr._/03.12.2012 pentru o perioadă inițială minimă de 24 luni, urmând ca după expirarea acestei durate, dacă niciuna dintre părți nu-și manifestă intenția de a nu prelungi contractul, durata acestuia se va prelungi pe perioadă nedeterminată, conform prevederilor art. 2.2 din Condițiile generale la Contract.
Potrivit clauzelor contractuale, societatea reclamantă s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații electronice, precum și să vândă echipamente de comunicații, după caz, potrivit solicitării beneficiarului, în condițiile și termenii din contract, în schimbul plății de către beneficiar a tarifelor lunare practicate de societatea reclamantă, precum și a prețului echipamentelor după caz.
Conform actului adițional din data de 03.12.2012 la contract și a proceselor –verbale de predare-primire echipamente încheiate la data de 03.12.2012, pârâta a achiziționat un telefon model Huawei U8850 Vision, având preț de listă 750 lei, la un preț subvenționat de 5 lei, pe care l-a achitat integral, cu condiția să rămână sub contract 24 de luni, obligație pe care nu a respectat-o.
Ca urmare a depășirii termenului de plată, în baza dispozițiilor art. 3.6. din Contract, societatea reclamantă a arătat că pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, penalități care însumează 697,36 lei. Clauza penala în valoare de 745 lei reprezintă contravaloarea diferenței dintre prețul de listă al telefonului (750 lei) și prețul subvenționat la care acesta a putut fi achiziționat de către pârâtă (5 lei), conform ofertei R. & R..
Având în vedere faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, aceasta datorează clauze penale în valoare de 745 lei pentru telefonul achiziționat cu preț subvenționat, suma reprezentând diferența dintre prețul de lista de 750 lei și prețul subvenționat de 5 lei.
De asemenea, s-a arătat că societatea reclamantă a prestat serviciile prevăzute de contract în sarcina sa, însă pârâta, deși a utilizat serviciile furnizate nu și-a respectat obligația corelativă de plată a abonamentelor lunare până la sfârșitul perioadei minime inițiale obligatorii de 24 luni și care au fost facturate doar pentru primele 8 luni, diferența fiind de 16 luni.
Clauza penală pentru diferența de abonamente în valoare de 112 euro, adică 496,56 lei (calculat la cursul valutar BNR de 4,4330 lei/1 euro din data de 04.08.2014) reprezintă diferența dintre contravaloarea abonamentului aferent celor 24 de luni de perioadă minimă inițială și contravaloarea abonamentului facturat aferente celor 16 luni. Având în vedere valoarea contractuală: a unui abonament este de 7 Euro lunar, având în vedere că pârâta a încheiat un abonament pentru o perioadă minimă obligatorie de 24 luni, având în vedere că abonamentul a fost facturat pentru primele 8 luni de contract. rezultă o diferență de abonamente de 16 luni la prețul de 7 Euro/lună/1 abonament.
Invocând disp. art. 2 coroborat cu art. 5.5.2 din contract, societatea reclamantă a apreciat că datoria pârâtei este certă, lichidă și exigibilă, rezultată din nerespectarea culpabilă a debitoarei a clauzelor contractuale, respectiv neachitarea facturilor fiscale aferente serviciilor de telefonie.
În drept, au fost invocate disp. art. 1270 și art. 1530 C. civil, art. 1516 C..
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei (fila 79).
În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în fotocopii: modul de calcul al penalităților, contract de furnizare servicii și anexele acestuia, proces-verbal de predare-primire echipamente de comunicații, cartea de identitate a pârâtei, contract de vânzare-cumpărare, declarația pârâtei, datată 03.12.2012, facturi, informații de bază furnizate de ONRC.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 03.12.2012, între reclamanta S.C. R. & R. S.A., în calitate de furnizor și pârâta T. G. P., în calitate de abonat, s-a încheiat contractul nr._ prin care creditoarea s-a obligat să-i furnizeze debitorului servicii de telefonie, iar acesta trebuia să achite contravaloarea lor pe baza facturilor emise de creditoare, în condițiile contractuale. În baza convenției, creditoarea a emis facturile fiscale de la filele 41-50, în valoare totală de 737,47 lei. Deși prestatorul de servicii și-a îndeplinit întocmai obligația asumată, pârâta nu și-a respectat obligația de plată a facturilor emise până la termenul de scadență înscris în acestea.
La acest debit, în conformitate cu prevederile contractuale, care statuează că” în cazul încetării contractului din orice motiv( reziliere, denunțare, anulare), abonatul se obligă să plătească contravaloarea diferenței dintre prețul de listă al telefonului mobil și prețul promoțional la care acesta a fost achiziționat”, reclamanta a calculat și clauze penale reprezentând contravaloare echipamente în cuantum de 745 lei.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței prin contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice și facturile fiscale emise în baza acestuia, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși conform regulilor expuse anterior îi incumba sarcina acestei probe.
Întrucât pârâta nu a făcut nicio dovadă a plății, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată, deși a fost legal citat, și că acesta și-a exprimat acordul cu privire la modul de facturare și data plății prin semnarea contractului, apreciind întemeiată cererea formulată, urmează a o admite și, în consecință a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 737,47 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate și facturate.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata sumei de 745 lei cu titlu de contravaloare echipamente predate, instanța o consideră întemeiată. Potrivit art. 5.5 din Contract, aceasta datorează contravaloarea diferenței dintre prețul de listă al telefonului mobil și prețul promoțional la care acesta a fost achiziționat. Întrucât contractul dintre părți a fost reziliat, conform art. 5.2 din Contract, acesta este reziliat de plin drept în cazul în care nu se achită abonamentul lunar în termen de 20 de zile de la termen. Așa cum s-a arătat mai sus, instanța a constatat că, într-adevăr, pârâta este culpabilă pentru rezilierea de drept a contractului. Așadar, devine incidentă și clauza contractuală cu privire la plata diferenței de preț obținut pentru telefonul mobil model Huawei U8850 Vision ca urmare a ofertei promoționale a reclamantei. Întrucât reclamanta a făcut dovada prețului de listă al echipamentului predat și că acesta a intrat în patrimoniul reclamantei sub condiția de a rămâne parte a contractului până la expirarea perioadei convenite, instanța consideră întemeiată solicitarea reclamantei cu privire la plata prețului de 745 lei.
În ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța constată că acestea sunt prevăzute în art. 3.6. din Contractul încheiat la data de 26.10.2010, care stabilește că „în cazul neefectuării plății la termen, R.&R. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei facturate, până la data achitării integrale a sumei restante”.
Aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozițiilor legii 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin 3, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective ( reale ) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 3.6 din condițiile generale nu satisface cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, debitorul nu a putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe creditor.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i din anexa nr. 1 la legea 193/2000, care enumeră cu titlu exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța constată că obligația debitorului de a plăti penalități într-un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor. În acest sens, instanța consideră că o clauză penală de 0,2% pe zi de întârziere apare ca fiind disproporționat de mare în raport cu prejudiciul produs, în condițiile în care cuantumul anual al acesteia este de 73% din valoarea debitului, o cotă disproporționat de mare în raport cu dobânda legală, cu dobânzile practicate pe piața bancară, cu penalizările aplicate în relațiile furnizori de servicii publice-consumatori, dar și cu ideea de sancțiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligațiilor contractuale
În plus, deoarece creditoarea este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitor a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților, stabilite la un nivel procentual ridicat, conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către societatea creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței cu consecința cumulării unor penalități de întârziere disproporționat de mari în raport cu prejudiciul suferit de către aceasta.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive susmenționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.
În același timp, având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 3.6 din Contractul_, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului principal, reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care nu le va reține incidența în cauză.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a debitoarei la plata sumei de 496,56 lei cu titlu de daună convențională pentru nerespectarea duratei inițiale minime a contractului, aceasta a invocat dispozițiile art. 5.5 din contractul încheiat între părți. Instanța constată că și această clauză este abuzivă. Fiind îndeplinite condițiile arătate mai sus, instanța consideră și că prestatorul unui serviciu nu poate pretinde prin stabilirea unei asemenea clauze plata contravalorii unor servicii pe care nu le prestează. Potrivit disp. art. 1538 alin. 2 din C.civ., reclamanta nu poate cere atât executarea în natură cât și plata clauzei penale. Întrucât clauza penală a fost stabilită în contract pentru cazurile de reziliere în care s-a stabilit culpa consumatorului, instanța constată că, în fapt, această clauză, sub denumirea de clauză penală, profesionistul a solicitat executarea în natură a unor obligații bănești pentru o perioadă în care nu mai urma ca acesta să presteze servicii, suprapunându-se, în fapt, cu acest tip de executare în natură a obligațiilor contractuale asumate, ulterior notificării de reziliere.
În baza art. 1031 C.p.c., întrucât pârâta are calitate de parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., CUI_, J40/_/1994, în contradictoriu cu pârâta T. G.- P., domiciliată în București, Ale. Livezilor nr. 43, ., ., sector 5, CNP_, și, în consecință:
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 737,47 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate și neachitate, precum suma de 745 lei cu titlu de contravaloare echipamente.
Respinge celelalte pretenții formulate ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2626/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2623/2015. Judecătoria... → |
|---|
