Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2628/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2628/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2628/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2628
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 07.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtul B. M. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, de către reclamantă, interogatoriul propus a fi luat pârâtului.
Instanța, verificându-și competența, din oficiu, conform disp. art.131 C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Totodată, apreciind că probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului sunt admisibile și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 C., le încuviințează.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C., declară închisă dezbaterea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 12.12.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul B. M. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 298 lei, reprezentând debit principal, a dobânzii contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul nr._/07.03.2008, încheiat între părți, s-a convenit furnizarea de către societatea reclamantă a serviciilor de internet și telefonie, cu respectarea clauzelor contractuale. Pârâtul avea dreptul să utilizeze serviciile contractate, asumându-și obligația să plătească tarifele aferente serviciilor potrivit clauzelor contractuale.
Având în vedere că pârâtul datorează societății reclamante suma de 298 lei, în baza facturilor emise de societate pentru serviciile contractate, s-a apreciat că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de către pârât în baza contractului pentru serviciile solicitate și a acceptări la plată a facturilor.
Ca urmare a neachitării facturilor la termenele scadente, în temeiul art. 3.7 din contractul nr._/07.03.2008, pârâtul datorează societății reclamante suma de 173,74 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.
Totodată, s-a mai arătat că pârâtul, ca urmare a faptului că a beneficiat de serviciile oferite de societatea reclamantă, avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor conform clauzelor contractuale.
În ceea ce privește contractul nr._/07.03.2008, reclamanta a arătat că acesta a fost reziliat în temeiul art. 4.3 lit. a, ca urmare a neachitării la termenele scadente a facturilor emise.
În concluzie, s-a apreciat că suma datorată de pârât reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de acesta.
În drept, au fost invocate disp. art. 1.025 - 1.032 titlul X C..
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului (fila 38).
În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în fotocopii: modul de calcul al penalităților, contract de furnizare servicii nr._/07.03.2008, proces-verbal de instalare, încheiat la data de 25.03.2008, facturi.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 07.03.2008, între reclamanta S.C. R. & R. S.A., în calitate de furnizor și pârâtul B. M. A., în calitate de abonat, s-a încheiat contractul nr._ prin care reclamanta s-a obligat să-i furnizeze pârâtului servicii de telefonie, iar acesta trebuia să achite contravaloarea lor pe baza facturilor emise de reclamantă, în condițiile contractuale. În baza convenției, reclamanta a emis facturile fiscale de la filele 11-20, în valoare totală de 298 lei. Deși prestatorul de servicii și-a îndeplinit întocmai obligația asumată, pârârtul nu și-a respectat obligația de plată a facturilor emise până la termenul de scadență înscris în acestea.
Cererea ce face obiectul cauzei de față, formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., și având ca obiect obligarea pârâtului, la plata prestațiilor efectuate în temeiul unui contract încheiat între părți și neachitate de către beneficiarul acestor servicii, este întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, izvorâte din dispozițiile art. 969 și urm. C.civ.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței prin contractul pentru furnizarea serviciilor nr._ și facturile fiscale depuse la filele 11-20 emise în baza acestuia, remise la dosar, care nu sunt semnate de către pârât, dar nici contestate, sub aspectul sumelor de plată și scadenței înscrise pe acestea, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși conform regulilor expuse anterior, îi incumba sarcina acestei probe.
Întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă a plății, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată, deși a fost legal citată, și că aceasta și-a exprimat acordul cu privire la modul de facturare și data plății prin semnarea contractului, apreciind întemeiată cererea formulată, urmează a o admite și, în consecință a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 289 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate și facturate.
În ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța constată că acestea sunt prevăzute în art. 3.7 din Contractul încheiat la data de 07.03.2008, care stabilește că „în cazul neefectuării plății la termen, R.&R. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei facturate, până la data achitării integrale a sumei restante”.
Aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozițiilor Legii 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin 3, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective ( reale ) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 3.7 din condițiile generale nu satisface cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, debitorul nu a putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe creditor.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i din anexa nr. 1 la legea 193/2000, care enumeră cu titlu exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța constată că obligația debitorului de a plăti penalități într-un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor. În acest sens, instanța consideră că o clauză penală de 0,2% pe zi de întârziere apare ca fiind disproporționat de mare în raport cu prejudiciul produs, în condițiile în care cuantumul anual al acesteia este de 73% din valoarea debitului, o cotă disproporționat de mare în raport cu dobânda legală, cu dobânzile practicate pe piața bancară, cu penalizările aplicate în relațiile furnizori de servicii publice-consumatori, dar și cu ideea de sancțiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligațiilor contractuale
În plus, deoarece reclamanta este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitor a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților, stabilite la un nivel procentual ridicat, conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către societatea creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței cu consecința cumulării unor penalități de întârziere disproporționat de mari în raport cu prejudiciul suferit de către aceasta.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive susmenționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.
În același timp, având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 3.7 din Contractul nr._, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului principal, reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care nu le va reține incidența în cauză.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantei, respingând cererea de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere.
În baza art. 1031 C.p.c., întrucât pârâtul are calitate de parte căzută în pretenții, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., CUI_, J40/_/1994, în contradictoriu cu pârâtul B. M. – A., domiciliat în București, .. 53, ., ., sector 5, CNP_, și, în consecință:
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 298 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate și neachitate.
Respinge celelalte pretenții formulate ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Dact. AM
16.04.2015, 4 ex.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2625/2015. Judecătoria... → |
|---|
