Pretenţii. Sentința nr. 3338/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3338/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 3338/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3338
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. F.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta N. Ș. și pe pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta N. Ș. prin apărător, lipsă fiind pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta, prin apărător, depune la dosar note scrise.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocate din oficiu, și asupra fondului, în subsidiar.
Reclamanta, prin apărător, solicită instanței respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei pune concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, având în vedere că S. Român se face vinovat de lipsa de protecție a drepturilor sale, atât pe linie penală, cât și pe linie civilă. De asemenea, precizează că a rămas de executat suma de 30.000 euro, reprezentând diferența pe care nu a putut să o recupereze de la autorul accidentului. Cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Instanța rămâne în pronunțare, în principal, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate din oficiu, și, în subsidiar, asupra fondului.
După rămânerea cauzei în pronunțare, reclamanta, prin apărător, depune la dosar adresa emisă de B. C. I. în dosarul nr. 40/2006, la data de 28.04.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.12.2013, sub nr._, reclamanta N. Ș. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând daune morale.
În motivare, reclamanta a arătat că solicită plata acestor daune morale pentru lipsa de protecție a drepturilor sale constituționale și legale de către S. Român.
a) Curtea de Apel București a acordat mai multă atenție autorului accidentului de circulație decât victimelor.
În ceea ce privește situația de fapt, reclamanta a arătat că soțul său N. N. și fratele său N. C. au fost victimele accidentului mortal de circulație comis în ziua de 08.04.2003 de către numitul L. I. din Cisnădie, jud. Sibiu, care, conducând autoturismul înmatriculat sub nr._ pe autostrada 1 dinspre București spre Pitești, cu viteză neadaptată condițiilor de trafic, în dreptul km.27+500 din cauza poleiului, a pierdut controlul asupra autovehiculului care s-a izbit violent de cei doi ce se aflau lângă un autoturism staționat pe banda de rezervă, omorându-i pe loc.
Prin sentința penală nr.36 din 26.01.2005, Judecătoria B. V. l-a condamnat pe L. I. la 4 ani închisoare cu executare și la plata sumei de 160 milioane lei daune materiale și 18 mii euro daune morale către reclamantă și la plata sumei de 12 mii euro daune morale și 1 milion lei lunar prestație de întreținere pentru fiica reclamantei N. A.-M. iar pentru fiul său, N. C. D. 20 milioane lei daune materiale și 80 milioane lei daune.
Tribunalul G. a respins apelul inculpatului prin decizia penală nr.l23/11.05.2005, menținând hotărârea instanței de fond.
Curtea de Apel București a admis recursul inculpatului și prin decizia penală nr.1488/14.09.2005 a casat integral decizia și parțial sentința și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa închisorii de la 4 ani la 3 ani și a dispus suspendarea acesteia, menținând sentinței cu privire la plata daunelor materiale și morale.
Față de decizia instanței de recurs de a reduce pedeapsa și de a o suspenda, reclamanta a considerat că nu a avut parte de un proces echitabil din partea unei instanțe imparțiale. Nu a contestat dreptul instanței de a decide soluția pe care a adoptat-o în cauza de față, dar a contestat temeinicia și justețea acesteia, ținând cont de gravitatea și consecințele faptei inculpatului. Chiar dacă nu a acționat cu intenție, totuși, prin imprudența cu care a condus autoturismul, inculpatul a suprimat viața a doi oameni tineri, lipsindu-i astfel pe doi copii minori de bucuria tatălui lor până la sfârșitul vieții și fără sprijin două familii. Lipsa de temeinicie și de justețe a hotărârii instanței este învederată și de faptul că aceasta a fost adoptată cu majoritate de voturi cu unanimitate, unul dintre judecători exprimându-și opinia că trebuia menținută pedeapsa de executare aplicată inculpatului de către instanța fondului.
Totodată, reclamanta a arătat că 4 ani cu executare nu este o pedeapsă exagerată și degradantă, ținând cont că prin imprudența sa, inculpatul a omorât doi oameni onești, susținători de familie și integrați în societate, lăsând, prin dispariția lor, traume morale ireparabile pentru rudele lor.
Prin reducerea și suspendarea executării pedepsei, instanța de recurs nu numai că a asigurat îndeplinirea rolului și scopului pedepsei prev. de art. 52 C. p., dar a întărit atitudinea disprețuitoare față de lege a inculpatului pe care a avut-o și în timpul anchetei, cât și convingerea că în situația comiterii unei noi fapte va beneficia de aceeași clemență din partea judecătorilor.
b) S. nu are mijloace adecvate și nu oferă garanții pentru executarea creanțelor.
Reclamanta a arătat că, încercând să pună în executare hotărârea instanței pe latură civilă, s-a lovit de un alt element al lipsei de protecție a drepturilor sale din partea statului. Astfel, dreptul la despăgubiri, stabilit de instanță nu a putut fi valorificat decât în mică măsură, conform procesului-verbal de distribuire sume din 30.05.2006 întocmit de executorul judecătoresc C. I., deoarece inculpatul nu a dispus de veniturile și bunurile necesare plății datoriilor. În cazul în care debitorul nu are în mod real mijloace suficiente de plată a datoriilor, sau le înstrăinează în mod intenționat în frauda creditorului, statul nu oferă niciun mijloc de protecție a dreptului și de sancționare a debitorului, astfel că, în asemenea situație, statul tot debitorului îi acordă mai multă protecție decât creditorului.
În final, reclamanta, arătând că au rămas de încasat 34.000 euro daune morale și peste 14.000 lei daune materiale, a concluzionat că statul nu a asigurat protecția necesară drepturilor sale constituționale și legale și poartă răspunderea în astfel de situații, potrivit disp. art. 52 din Constituție.
În drept, au fost invocate disp. art. 5, art. 30, art. 80, art. 94 alin. 1 lit. j, art.111, art. 148, art. 192 și art. 194 din Lg. nr. 134/2010 privind C., republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin notele scrise înregistrate la instanță la data de 20.03.2015, reclamanta a precizat referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, că printr-o declarație olografă, dată pe proprie răspundere, în luna ianuarie 2013 a depus o cerere de executare silită împotriva numitului L. I., autorul accidentului de circulație.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus, în fotocopii: decizia penală nr. 1488/14.09.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr. 1992/2005, decizia penală nr. 123/11.05.2005, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr. 488/2005, proces-verbal de constatare și sechestru definitiv nr. 01.03.2006, proces-verbal de licitație publică mobiliară din data de 30.05.2006, proces-verbal de distribuire sume din data de 30.06.2006, somații, adrese, proces-verbal olograf.
La termenul de judecată din data de 10.02.2015, instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu disp. art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanța reține următoarele:
Referitor la legea aplicabilă prescripției, instanța reține că, potrivit art. 6 alin. 4 din noul cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Instanța mai reține că prescripțiile extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”.
Potrivit art. 3 alin. 1 din același act normativ, termenul de prescripție extinctivă aplicabil în domeniul drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune”, iar art. 8 din același decret menționează că „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
În raport de faptele ce i se impută pârâtului, instanța consideră că pentru pretențiile aferente primei fapte termenul de prescripție a început să curgă la data 14.09.2005, când Curtea de Apel București – Secția I Penală a pronunțat decizia penală criticată de reclamantă, iar pentru pretențiile aferente celei de-a doua fapte termenul de prescripție a început să curgă la data de 30.05.2006, la care a fost încheiat procesul-verbal prin care s-a constatat că executarea silită pornită de reclamantă în dosarul execuțional nr. 40/2006 al B. C. I., încetează de drept, conform art. 3715 lit. b C. proc. civ.
Instanța mai reține că, potrivit rezoluției de primire a cererii de chemare în judecată și ștampilei aplicate pe această cerere, acțiunea în justiție a fost depusă la judecătorie de reclamantă, prin avocat, la data de 30.12.2013.
Constatând că termenul de prescriptie extinctivă prevăzut de lege s-a împlinit anterior datei sesizării judecătoriei, instanța va admite excepția analizată și va respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Față de modul de soluționare a cauzei și de disp. art. 453 alin. 1 C.proc. civ., instanța va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta N. Ș., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul avocatului T. M., în București, Calea 13 Septembrie nr. 231A, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, ca fiind prescrisă.
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3185/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2099/2015. Judecătoria... → |
|---|
