Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9033/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9033/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 9033/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9033
Ședința din Camera de Consiliu din data de 9 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.
GREFIER: G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta L. P. Întreprindere Individuală și pe pârâții T. M. și T. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezenta cauză se soluționează fără citarea părților, în temeiul art. 1030 alin. (2) C. proc. civ.
În baza art. 131 C. proc. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, față de dispozițiile art. 1028 și art. 107 C. proc. civ.
În baza art. 258, rap. la art. 255 C. proc. civ, instanța încuviințează administrarea în această cauză a probei cu înscrisurile deja depuse la dosar, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată.
Instanța constată că prezenta cauză se judecă fără dezbateri orale și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.07.2015 sub nr._, reclamanta L. P. Întreprindere Individuală i-a chemat în judecată pe pârâții T. M. și T. V., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 4480 lei, la care se adaugă 0,29% din valoarea debitului restant pentru fiecare zi de întârziere, dobândă (daune moratorii), de la data împlinirii contractului, respectiv 20.10.2014, în cuantum de 2727 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat prin voința comună contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Reclamanta a menționat că, deși și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, punând la dispoziția cumpărătorului marfa vândută, pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a plăti prețul la data și la termenele convenite.
În drept, reclamanta s-a întemeiat pe prevederile art. 1538 Cod civil, art. 1385 Cod civil, art. 1270, 1164 Cod civil.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 45/11.12.2013, factura nr. C579/11.12.2013, notă de calcul penalități de întârziere.
Cererea reclamantei a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâților le-au fost comunicate în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă aceștia nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au apărat în vreo altă modalitate.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 45 din 11.12.2013, pârâții T. M. și T. V. au cumpărat de la reclamanta L. P. Întreprindere Individuală două produse marca GoClever în valoare de 480 lei fiecare, un televizor marca Samsung în valoare de 1960 lei și un produs marca Daewoo în valoare de 1560 lei. Pârâții s-au obligat să achite prețul total de 4480 lei în 2 rate lunare de câte 2240 lei, prima rată scadentă urmând a fi la data de 20.01.2014, iar a doua rată scadentă la data de 20.10.2014.
Părțile au convenit ca în cazul neplății benevole sau a plății cu întârziere a ratelor, așa cum au fost convenite, cumpărătorii să plătească penalități de întârziere de 0,29% pentru fiecare zi de întârziere, daunele moratorii putând depăși cuantumul debitului restant.
De asemenea, părțile au stabilit că obligația asumată de cumpărători privind plata prețului și a eventualelor daune moratorii este o obligație solidară.
Deși li s-au comunicat în mod legal actele de procedură, pârâții nu au dovedit achitarea prețului în valoare de 4480 lei.
În temeiul art. 1270 alin. (1) Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, conform art. 1350 alin. (1) Cod civil, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Observând aceste texte de lege și prevederile din convenția părților și constatând că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a achita contravaloarea produselor cumpărate de la reclamantă, instanța îi va obliga pe pârâți, în solidar, conform convenției părților, să achite reclamantei suma de 4480 lei cu titlu de contravaloare produse cumpărate și neachitate.
În baza art. III.1 din convenția părților, pârâții s-au obligat să achite reclamantei, pentru neplata la termen a ratelor din preț, penalități de întârziere de 0,29% pe zi. În aplicarea acestei dispoziții contractuale, reclamanta a calculat în sarcina pârâților penalități de întârziere, cuantumul total al penalităților fiind de 2727 lei (pentru 210 zile de întârziere calculate cu începere de la data de 21.10.2014). În temeiul art. 1538 alin. (1) Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Conform art. 1539 Cod civil, creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației. Instanța reține că prevederea contractuală prin care părțile au convenit plata de penalități de întârziere, de către pârâți, în caz de întârziere la plata sumelor la care s-au obligat, are natura juridică a unei clauze penale. Or, în temeiul art. 1538 alin. (4) Cod civil, creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu. De asemenea, conform art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.
Față de prevederile din convenția părților și de textele de lege menționate, instanța îi va obliga pe pârâți, în solidar, să achite reclamantei suma de 2727 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei suma de 448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei contravaloarea taxei judiciare de timbru și 248 lei contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMEL LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta L. P. Întreprindere Individuală, C. RO_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. F_/2005, cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâții T. M., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 39, sector 5, și T. V., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 39, sector 5.
Obligă pe pârâți în solidar să achite reclamantei suma de 4480 lei cu titlu de contravaloare produse cumpărate și neachitate și suma de 2727 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-M. M.-L. G. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8446/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9035/2015. Judecătoria... → |
|---|








