Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5443/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5443/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 5443/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA A II-A CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 5443/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 16 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . România SA și pe pârâtul S. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Procedura legal indeplinita fără citarea părților.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.
INSTANTA,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.05.2015 sub nr._, reclamanta . România SA a chemat in judecata pe pârâtul S. D., solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 608,30 lei reprezentând contravaloare facturi gaze naturale, precum și a sumei de 37,49 lei, majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, ce au constat în furnizarea de gaze naturale către pârât, contravaloarea acestora fiind facturate cu o . facturi fiscale, neachitate până în prezent.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp.art.1025 N.C..
In dovedirea cererii, au fost depuse, în fotocopie, contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat între părți, extras de cont, facturile fiscale emise, somație și dovada comunicării.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător și nici întampinare.
Sub aspectul probatoriului, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
Între părți s-au derulat raporturi comerciale, concretizate prin încheierea Contractului de furnizare a gazelor naturale nr._/21.06.2011, în temeiul căruia societatea reclamantă a furnizat către pârât, în calitate de client, gaze naturale, contravaloarea acestora fiind facturate cu o . facturi fiscale.
Potrivit art. 1.270 C.civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. În temeiul acestei reguli de drept, instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.
Potrivit regulilor generale în materia probei plății, reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1.548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1.469 și urm. C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare, conform art. 1.557 C.civ.
Cum pârâtul nu a făcut proba stingerii obligației sale, rezultă că acesta datorează reclamantei suma de 608,30 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale.
În art.5.4 din contract, a fost prevăzut, în situația neachitării facturii în termen de 15 zile de la data scadenței, perceperea majorărilor de întârziere egale cu nivelul dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilite în condițiile precizate de codul de procedură fiscală.
Prin urmare, instanța observă că pârâtul este de drept în întârziere și având în vedere și clauzele contractuale, reține că și creanța cu privire la penalități de întârziere este certă, lichidă și exigibilă, pe cale accesorie, astfel că pârâtul are obligația să achite reclamantei și suma de 37,49 lei, penalități de întârziere.
În temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanta . România SA, J_, CUI_, cu sediul ales in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.246C, Clădirea de birouri Sky Tower, ., impotriva pârâtului S. D., CNP_, domiciliat in Bucuresti, .., nr.35, sector 5.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 608,30 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale și suma de 37,49 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Iulie 2015.
P., GREFIER,
C.L./E.G. 20 Iulie 2015/4 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5457/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5435/2015. Judecătoria... → |
|---|








