Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 532/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 532/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 532/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II –A CIVILA
.....
Sentinta civila nr. 532/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 21 Ianuarie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE - I. U.
GREFIER - A. S.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta S. A. REASIGURARE ASTRA și pe pârâtul M. Z., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează instantei lipsa partilor la acest termen de judecata.
Instanta, in temeiul art.255 N.c.p.c. rap. la art.258 N.c.p.c., incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, apreciind ca este admisibila potrivit legii si duce la solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 04.09.2014 sub nr._ reclamanta S. A. REASIGURARE ASTRA a chemat in judecata pe pârâtul M. Z., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa fie obligat la plata sumei de 3,458 lei, reprezentand debit, precum si la plata unei dobanzi legale, in cuantum de 527.70 lei aferenta debitului principal, conform prevederilor OG nr.13/2011 de la data platii despagubirii, respectiv 15.10.2012 si pana la data de 04.09.2014, precum si dobanda legala in continuare, pana la achitarea integrala a debitului. Totodata, a solicitat sa fie obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, arata ca in data de 20.02.2012 numita Ivanus C. s-a adresat Sectiei 21 Politie cu o sesizare, reclamand faptul ca in data de 20.02.2012 autoturismului Opel Astra, avand nr. de inmatriculare_, proprietatea paratului, parcat pe ., sector 6, i-au fost distruse prin zgariere capota motor, portiere dreapta fata, aripa dreapta spate, portiere stanga spate si portiere stanga fata.
In urma producerii riscului asigurat, in baza politei CASCO nr.BB_5, emisa de Astra SA pentru autoturismul avariat, a fost deschis dosarul de dauna nr.BB1012CA007698, in urma instrumentarii acestuia fiind achitata o despagubire, in cuantum de 3,584 lei.
Mentioneaza ca numita Ivanus C. a fost mandatata de catre parat sa il reprezinte in relatia cu societatea.
Mai arata ca numita Ivanus C. si-a retras plangerea penala sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, motiv pentru care petitia a fost clasata.
Apreciaza ca prin retragerea plangerii penale parata a ingradit dreptul la regres al . imbracand forma vinovatiei ca element al raspunderii civile delictuale.
F. de disp. art.14.4 din conditiile contractului de asigurare coroborate cu disp. art.1357 C.c. si ale art. 2210 C.c. considera ca este indreptatita la recuperarea sumei acordata cu titlu de despagubire catre parat.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.1349, art.1357, art.2210 C.c., Conditiile de A.; OG nr.13/2011; art. 43 C.. temeiul art.411 pct.2 N.c.p.c., reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Reclamanta a precizat ca nu doreste sa aiba loc o dezbatere orala.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in copii certificate, inscrisurile ce formeaza dosarul de dauna.
Actiune legal timbrata.
Paratul a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca netemeinica si nelegala.
In motivare, paratul arata ca nu poate fi antrenata culpa sa pentru retragerea plangerii prealabile, in conditiile in care numita Ivanus C. a actionat in baza procurii nr.179/23.02.2012, care reprezinta un mandat general si nicidecum unul special, care sa ii confere dreptul de dispozitie asupra cererii de tragere la raspundere a faptuitorului.
Mai mult, prin adresa nr.105/VIII-1/2014 din data de 21.01.2014, emisa de P. de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, reclamanta a luat la cunostinta de referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale, precum si de rezolutia nr.2680/P/2012 de neincepere a urmaririi penale.
Astfel, potrivit art. 399 alin.4 C.p.p. aceasta avea posibilitatea ca in termen de 20 de zile de la comunicare sa formuleze plangere impotriva rezolutiei procurorului. Cu toate acestea reclamanta nu a inteles sa- si exercite dreptul respectiv in vederea recuperarii prejudiciului de la faptuitor, preferand sa se indrepte impotriva sa pentru recuperarea sumei in cauza.
Apreciaza ca in speta nu sunt incidente prevederile art. 14.4 din conditiile contractului de asigurare si nici disp. art.1357 si art. 2210 C.c.
Totodata, arata ca in vederea recuperarii prejudiciului reclamanta are la dispozitie, pe langa actiunea civila in procesul penal, si posibilitatea introducerii, in temeiul art. 1357 C.c., a unei actiuni civile prin care sa solicite antrenarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a numitului T. M. S..
La termenul din data de 21.01.2015 instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Astfel cum rezultă din dosarul de daună depus la dosar, la data de 20.02.2012 autoturismul pârâtului, asigurat la reclamantă, a fost distrus prin zgâriere capotă motor, portiere dreapta față, aripă dreapta spate, portiere stânga spate și față. Urmare acestora, pârâtul a deschis dosar de daună la societatea reclamantă. Plângerea penală depusă la poliție de numita I. C. referitoare la distrugerile autoturismului a fost finalizată printr-o soluție de neîncepere a urmăririi penale datorită retragerii acesteia.
Ori, pe lângă faptul că pârâtul nu a fost autorul plângerii penale și nici a cererii de retragere a acesteia, condițiile/clauzele de asigurare CASCO, ce stau la baza formulării prezentei acțiuni, nu sunt semnate de pârât, rezultând faptul că acestea nu sunt cunoscute și negociate de ambele părți.
Astfel, ținând cont și de dispozițiile legale invocate de reclamantă – art. 1349-2210 N.C.civ. – răspunderea civilă delictuală, subrogarea asigurătorului și anume la existența faptei și a vinovăției, în speță, nu se poate vorbi de existența unei fapte civile delictuale pentru ca prejudiciul pretins de reclamantă să îi poată fi imputat pârâtului. Nu avem astfel dovedită fapta, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Ori, având în vedere faptul că reclamanta, prin probele administrate nu a făcut dovada pretențiilor sale, conform art. 249 Ncpc. sarcina probei revenindu-i, instanța, văzând și disp. art. 1025 și urm. NCpc., urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S. A. REASIGURARE ASTRA, cu sediul in Bucuresti, sector 3, ..3, . RO_ in contradictoriu cu pârâtul M. Z., domiciliat in Bucuresti, sector 5, ., avand CNP_, ca neîntemeiată.
Cu apel care se depune la Judecatoria Sector 5 Bucuresti in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
P., GREFIER,
Red I.U./Th.red.A.S., I.U./4 ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1515/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 539/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








