Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 324/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 324/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 324/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II-A CIVILA Sentința civilă nr. 324/2015
Ședința publică din 15 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
P.: E. V. S.
GREFIER: C. P. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. I. și pe pârâtul S. F., având ca obiect consfințire acord mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile, legitimate de instanță conform cărților de identitate prezentate de acestea, personal și asistate de avocați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, părțile arată că domiciliază la adresele la care au fost citate pentru termenul de față, ultimul domiciliu comun fiind la adresa din sector 5, .>
Verificându-și competența, instanța constată în raport de ultimul domiciliu comun al părților că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității invocate de pârât și asupra fondului cauzei.
Apărătorul pârâtului, având cuvântul, solicită admiterea excepției, arătând că pentru a se lua act de acordul părților, ambele părți trebuie să-și manifeste acordul, iar pârâtul nu este de acord cu conținutul acordului de mediere.
Apărătorul reclamantei arată că excepția inadmisibilității invocată de pârât este o apărare ce vizează fondul cauzei și nu o excepție propriu zisă, iar în raport de motivele invocate de pârât în susținerea excepției solicită respingerea acesteia. Arată că pârâtul și-a manifestat acordul în fața mediatorului, manifestarea de voință a acestuia fiind concretizată în formă scrisă, nefiind vina reclamantei că pârâtul s-a răzgândit ulterior.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 17.07.2014 sub nr._ reclamanta S. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul S. F. ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la respectarea obligațiilor din acordul de mediere încheiat la data de 02.04.2014 în baza contractului de mediere nr.2/2014, exprimată în fața d-lui mediator A. I., constatând valabilitatea acestui acord și voința exprimată și neviciată a părților la momentul semnării lui.
În motivarea, reclamanta a arătat că în urma procedurii de mediere intermediate de Birou Mediator A. I., părțile au consimțit de comun acord încheierea unui acord de mediere ce reprezintă voința lor liber exprimată și neafectată de niciun viciu de consimțământ, ajungând astfel la o înțelegere totală cu privire la desfacerea căsătoriei și rezolvarea aspectelor accesorii divorțului conform art.64 alin.1 și 2 din Lg. nr.192/2006.
În drept, reclamanta a invocat disp. art.59 și urm din Lg. nr.192/2006 actualizată prin Lg. nr.115/2012, coroborate cu disp. art.441 C.Pr.Civ și cu disp. art.438-440 C.Pr.Civ.
Reclamanta a depus la dosar la data de 05.08.2014 cerere precizatoare, în cuprinsul căreia a arătat că temeiul de drept al cererii este art.59 și urm din Lg. nr.192/2006 actualizată prin Lg. nr.115/2012, coroborate cu disp. art.441 C.Pr.Civ și cu disp. art.438-441 C.Pr.Civ. A precizat reclamanta că legea medierii nu limitează posibilitatea încheierii acordului de mediere doar cu privire la aspectele accesorii desfacerii căsătoriei ci vizează în principal înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei. A mai precizat reclamanta că, în raport de prevederile art.59 alin.2 din Lg. medierii instanța este chemată să verifice asupra legalității și să consfințească înțelegerea părților cu privire la desfacerea căsătoriei și toate celelalte aspecte accesorii care decurg din desfacerea căsătoriei, pronunțând o hotărâre de expedient. În raport de aceste aspecte, reclamanta a arătat că nu este necesară investirea instanței cu o cerere distinctă cu privire la desfacerea căsătoriei cât timp a investit deja instanța cu o cerere de consfințire a unui acord de mediere care conține în principal înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei. Reclamanta a arătat că, deși la momentul semnării acordului de mediere cele relatate prin acord reprezentau voința părților liber exprimată și neviciată, totuși în prezent, datorită trecerii unei perioade lungi de timp și a schimbărilor de opinie, pârâtul nu mai înțelege să respecte obligațiile asumate prin acordul de mediere, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Reclamanta a atașat cererii precizatoare, în copie: formular de acceptare mediere, acordul de mediere încheiat la data de 02.04.2014; cărțile de identitate ale părților; contractul de credit nr._/2011; carte de identitate vehicul; certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale; contractul de întreținere autentificat sub nr.203/2005 de BNP I. A. D.; extras de carte funciară; certificat de căsătorie.
Pârâtul a depus la dosar la data de 03.11.2014 întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibile dat fiind caracterul judiciar al divorțului, care obligă ca înțelegerea părților să fie supusă controlului judiciar conform art.64 alin.2 din Lg medierii, ce are caracter imperativ. A mai arătat pârâtul că, competența de a dispune cu privire la desfacerea căsătoriei aparține conform C.Civ. instanței de judecată, notarului ori ofițerului de stare civilă, legea neprevăzând în dreptul mediatorului o competență în acest sens pentru ca acordul încheiat pe divorț și capetele accesorii să fie depus la instanța de judecată în modalitatea aleasă de reclamantă și să poată produce și efecte juridice sustrăgându-se controlului judiciar. A menționat pârâtul că, o condiție esențială pentru ca instanța să poată invoca o hotărâre de expedient este aceea ca părțile să ceară, iar în cazul de față el nu dorește consfințirea acordului de mediere deoarece acesta îi prejudiciază interesele. În ceea ce privește fondul cauzei pârâtul a arătat că prin acțiunea formulată reclamanta solicită instanței să îl oblige la respectarea unui act care are numai valoarea unui înscris sub semnătură privată. A precizat pârâtul că pe parcursul procedurii de mediere d-a avocat A. A. a asistat-o tot timpul pe reclamantă, pentru ca în final soțul acesteia, în calitate de mediator, să certifice și înțelegerea părților, fapt ce a constituit un dezavantaj pentru el printr-o inducere în eroare continuă, nefiindu-i explicați termenii, condițiile și urmările acordului atât în ceea ce privește desfacerea căsătoriei cât și modalitatea de partajare a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Pârâtul a arătat că în prezent nu este de acord cu niciuna din clauzele acordului de mediere, conținutul acestuia fiind un act împotriva intereselor sale matrimoniale și patrimoniale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S. I. și pârâtul S. F. s-au căsătorit la data de 24.04.1993, căsătoria acestora fiind trecută în registrul de stare civilă al Primăriei G. Siliștea, jud. B. sub nr. 7/24.04.1993. Din căsătoria părților nu au rezultat copii minori.
La data de 02.04.2014 părțile au încheiat un Acord de mediere prin care s-au înțeles să divorțeze prin acordul soților, reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei și s-au înțeles cu privire la modalitatea de partajare a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului să respecte Acordul de mediere și constatarea valabilității acestui acord, iar prin cererea precizatoare depusă la data de 05.08.2014 a solicitat instanței să consfințească înțelegerea părților cu privire la desfacerea căsătoriei și toate celelalte aspecte accesorii care decurg din desfacerea căsătoriei, pronunțând o hotărâre de expedient. La solicitarea instanței, reclamanta a arătat că nu este necesară învestirea instanței cu o cerere distinctă privind desfacerea căsătoriei prin acord.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a arătat că nu mai este de acord cu înțelegerea cuprinsă în Acordul de mediere, astfel încât este inadmisibilă cererea reclamantei de a se consfinți acest acord având în vedere lipsa consimțământului său în acest sens.
În drept, potrivit art. 373 lit. a) C.civ., „Divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț”. De asemenea, conform art. 374 alin. 1 C.civ., „Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie”.
De asemenea, art. 930 alin. 1 C.proc. civ. stabilește că „La termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților. Prin aceeași hotărâre, instanța va lua act de învoiala soților cu privire la cererile accesorii, în condițiile legii”.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 2 alin.3 din Legea nr.192/2006 privind medierea, „Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.”.
De asemenea, potrivit art.58 din același act normativ, „(1) Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.(2) Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, dispozițiile art. 2 fiind aplicabile. (4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.”.
Instanța are în vedere și dispozițiile art.59 alin.2, conform cărora „Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”
Art. 438 alin.1 din codul de procedură civilă stabilește că „Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.”, iar art. 441 prevede că „ Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător și în cazul în care învoiala părților este urmarea procedurii de mediere.”.
În cauza de față instanța constată că prin sesizarea instanței cu o cerere de consfințire a înțelegerii părților exprimată în acordul de mediere reclamanta urmărește realizarea unor efecte care, în drept, nu se pot produce.
Astfel, instanța are în vedere că divorțul este o acțiune personală, care privește statutul persoanei, aceasta neputând face obiectul medierii potrivit alin. 4 al art. 2 din Legea nr. 192/2006. Printre neînțelegerile dintre soți care pot face obiectul medierii, menționate în art. 64 alin. (1) se numără doar cele privind continuarea căsătoriei, nu și divorțul. De asemenea, divorțul nu figurează printre cauzele limitativ prevăzute de aceeași lege a medierii în alin. 1 al art. 64, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient. Este adevărat că alin.2 al art. 64 din aceeași lege se face vorbire de „înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei”, dar această sintagmă se referă la înțelegerea cu privire la modalitatea desfacerii căsătoriei, nu la realizarea divorțului în forma acordului de mediere, instanța fiind cea care va pronunța divorțul, având în vedere înțelegerea soților cu privire atât la modalitatea în care vor divorța, cât și cu privire la soluționarea capetelor de cerere accesorii.
Dacă instanța nu este sesizată printr-o cerere de desfacere a căsătoriei formulată în condițiile legii, nu poate dispune cu privire la desfacerea căsătoriei, iar în lipsa mențiunii exprese a pronunțării divorțului de către instanță prin dispozitivul hotărârii judecătorești, căsătoria nu poate fi considerată desfăcută.
Având în vedere că reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere de desfacere a căsătoriei, ci a formulat o cerere prin care nu solicită decât ca instanța să ia act de acordul de mediere încheiat la mediator în condițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, iar acest acord privește desfacerea căsătoriei și aspectele accesorii acesteia, instanța apreciază că cererea reclamantei este inadmisibilă.
Pe de altă parte, instanța reține că pârâtul nu mai este de acord cu înțelegerea cu privire la modul de soluționare a cererii de divorț cuprinsă în Acordul de mediere încheiat la data de 02.04.2014, iar pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților instanța este obligată să verifice dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și dacă există consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț (art. 374 alin.3 C.civ. și art. 930 C.pr.civ.).Având în vedere aceste dispoziții legale și constatând că nu există consimțământul pârâtului la desfacerea căsătoriei prin acord, instanța apreciază că este inadmisibilă cererea reclamantei de a obliga pârâtul să-și respecte obligațiile din Acordul de mediere, având în vedere caracterul personal al cererii de desfacere a căsătoriei, care privește statutul civil al părților.
Având în vedere că instanța apreciază că nu poate consfinți înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei, nu se poate analiza acordul de mediere nici în ceea ce privește cererile accesorii privind numele după divorț și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea reclamantei ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea formulată de reclamanta S. I., CNP_, domiciliată în sector 5, București, .. 2, ., cu domiciliul ales în sector 4, București, ., ., .. Av. A. A., în contradictoriu cu pârâtul S. F., CNP_, domiciliat în sector 5, București, .. 2, ., cu domiciliul ales în București, sector 5, Al. Podul Giurgiului nr.1, ., .. Av. Z. A., ca inadmisibilă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 315/2015. Judecătoria... | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 785/2015.... → |
|---|
