Contestaţie la executare. Sentința nr. 5634/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5634/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 5634/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5634
Ședința publică din data de 06.08.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. A. M.
GREFIER – A.-D. HIRSTEA
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. M. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depus dosarul de executare silită, precum și faptul că la data de 15.06.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin Serviciul Registratură, după care:
Instanța rămâne în pronunțare sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2015, sub nr._, contestatoarea G. M. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, solicitând instanței anularea somației din data de 12.02.2015 emisă în dosarul de executare nr. 2310/B/2014 al B. S. I. C. și a tuturor celorlalte forme de executare, precum și restituirea taxei de timbru și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că prin somația din data de 12.02.2015, emisă în dosarul de executare nr. 2310/B/2014 i s-a adus la cunoștință că a fost demarată procedura executării silite împotriva sa pentru suma de 690,75 lei, compusă din 56 euro și 442,75 lei – cheltuieli de executare. Pe această cale, contestatoarea a aflat că a fost amendată contravențional, împotriva sa fiind întocmite procesele-verbale . nr._ din data de 06.07.2011 și . nr._ din data de 06.07.2011. Totodată, menționează că a depus toate diligențele și a solicitat în scris la Oficiul Postal comunicarea corespondenței la adresa la care locuiește în fapt. De asemenea invocă dispozițiile Legii nr. 144/2012 coroborate cu art. 12 alin. 1 din OG 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale nr. 228/2007.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ., Legea 144/2012, art. 15 din Constituție, OG 2/2001, decizia 228/2007 a Curții Constituționale și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținere, au fost anexate cererii de chemare in judecată înscrisuri (f. 6-11).
Prin întâmpinarea depusă la filele 72-80 din dosar, prin serviciul Registratură, la data de 19.05.2015, intimata a invocat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și excepția inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlurile executorii. Pe fondul cauzei, intimata a solicita respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică, arătând că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul constatatoarei circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă. Mai arată că, emiterea și comunicare procesului verbal au fost efectuate în termenele legale prevăzute de OG 2/2001, iar domiciliul debitoarei unde a fost făcută comunicarea proceselor-verbale de contravenție în cauză este același cu domiciliul precizat în contestația formulată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ., iar în baza art. 223 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la filele 110-113 din dosar, prin Serviciul Registratură, contestatoarea a arătat că în opinia sa competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 5 București, conform art. 650 alin. 1 C.pr.civ, iar în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii în ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie privind dispozițiile Legii nr. 144/2012 coroborate cu art. 12 alin. 1 din OG 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, consideră că aceasta este o problemă ce ține de executarea unei sancțiuni contravenționale.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 247 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, conform art. 713 alin. 1 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.
Pe de altă parte, conform art. 650 alin.1 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite – 27.05.2014, conform cererii de executare silită de la fila 87 din dosar, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speță, executarea silită se face de către B. S. I. C., cu sediul în sectorul 1 București, astfel cum rezultă din actele dosarului (f.86 și urm.).
De altfel, Judecătoria Sectorului 1 București este cea care a încuviințat executarea silită în speță prin încheierea din data de 30.06.2014 pronunțată în dosarul nr._/299/2014 (fila 96).
De asemenea, conform art. 650 alin. 2 C., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestații la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe și organe.
Așadar, o dată cu încuviințarea executării silite, Judecătoria Sectorului 1 București a devenit instanța de executare, competentă să soluționeze orice alte cereri incidente executării silite, inclusiv contestațiile la executare, conform principiului unicității instanței de executare.
În plus, instanța reține că potrivit art. 25 alin. 2 Cod procedură civilă, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.
Așadar schimbarea competenței în ce privește instanța de executare prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014 și ulterior prin Legea nr. 138/2014, nu poate produce nici un efect în speța de față, aceste modificări ale competenței instanței de executare aplicându-se numai executărilor silite începute după data intrării în vigoare a actelor mai sus menționate. Or, prezenta executare silită a început la data de 27.05.2014, conform cererii de executare silită de la fila 87 din dosar.
În consecință, schimbarea ulterioară a competenței nu mai poate produce nici un efect, instanța competentă inițial să soluționeze cauza rămânând competentă pe toată durata procesului, conform art. 25 alin. 2 C..
În aceste condiții, Judecătoria Sectorului 5 București nu reprezintă instanța de executare, competentă sa soluționeze prezenta contestație, cât timp sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea se afla la momentul declanșării executării silite și încuviințării acesteia de către instanță pe raza sectorului 1 București.
Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzută de art. 789 alin.1 și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată prin întâmpinare și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea G. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., . intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, J_, cu sediul în București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A.-D. H.
Red. si tehnored M.A.M./A.D.H.
17.09.2015/4 ex.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA a II-a CIVILA
Bucuresti, Splaiul Independentei, nr.5, sector 4
DOSAR NR. 4630 /302/2015
DATA: ...............2015
C Ă T R E
Judecătoria Sectorului 1 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 5634 din data de 06.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatoarea G. M. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând…….file, compus dintr-un volum.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A.-D. H.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7513/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-08-2015,... → |
|---|








