Contestaţie la executare. Sentința nr. 7054/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7054/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 7054/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA A II-A CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 7054/2015

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. L.

Grefier E. L. G.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatorul I. N. și pe intimata C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care referă instanțe depunerea dosarului de executare și faptul că se solicită, în scris, de către contestator, judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2015, sub nr._, contestatorul I. N. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. SA, contestatie la executare împotriva executării silite a deciziei civile nr.2091/2014, solicitând admiterea contestației, anularea formelor de executare și până la soluționarea contestației la executare, suspendarea executării silite.

În motivare, se arată de către contestator că a luat cunoștință de amenzi la momentul când a plătit impozitele pe anul 2015 și, pensionar fiind și locuind mai mult la țară, lua rovinietă doar când se deplasa la București, iar conform OG 2/2001 orice proces verbal necomunicat în termen de 30 zile se anulează și nici nu pot fi luate două măsuri pentru același fapt.

Contestația nu a fost motivată în drept.

Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea contestației au fost depuse, în copie, înștiințarea B. privind declanșarea urmăririi silite, somație imobiliară, încheiere B. din 04.06.2014, încheiere de încuviințare a executării silite din 27.03.2014 a Judecătoriei sector 3 București, proces-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 și dovada comunicării, încheiere B. din 30.10.2014, înștiințare privind măsura popririi.

Prin încheierea de ședință din 19.05.2015 instanța admite cererea de suspendare a executării, suspendă executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.2091/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Asociați C. V. și M. A. D. până la soluționarea contestației la executare .

La solicitarea instanței, au fost atasate la dosar actele de executare întocmite in dosarul de executare nr.2091/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Asociați C. V. și M. A. D..

La termenul de judecată din data de 06.10.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale, reținând următoarele:

Intimatul a formulat cererea de executare silita la B.E.J.Asociați C. V. și M. A. D., in temeiul titlului executoriu depus la dosar.

Potrivit disp.art.650 N.c.p.c., „Instanța de executare este judecătoria in circumscripția căreia se afla biroul executorului judecătoresc care face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum si orice alte incidente apărute in cursul executării silite, cu excepția celor date de lege in competenta altor instanțe sau organe”.

Or, in speța de față instanța de executare este exclusiv Judecătoria sectorului 3 București, reținându-se că instanța care a încuviințat executarea silită a titlului creditorului, ca și instanță de executare competentă teritorial, este Judecătoria sectorului 3 București, cum reiese din încheierea din data de 27.03.2014, dată în dosarul nr._/301/2014 al Judecătoriei sectorului 3 București.

Astfel, față de cele mai sus reținute, văzând si disp.art.131 alin.1 si 3 N.c.p.c, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale urmând a declina competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul I. N., CNP _, cu domiciliul in București, ., ., ., sector 5 și pe intimata C., cu sediul în București, ..401A, sector 6, înmatriculată sub nr.J_, CUI_, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Octombrie 2015.

P. GREFIER

E.G. 15 Octombrie 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A-II-A CIVILĂ

Bucuresti, Splaiul Independenței nr.5, sector 4 (Palatul de Justiție)

Tel. 319.51.80,319.51.81, 319.51.83 Fax._

http://www.portal.just.ro, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891

Dosar nr._

Data:

C A T R E,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.7054/06.10.2015 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatorul I. N. și pe intimata C., având ca obiect contestație la executare, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând file, compus din 1 volum.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. L. E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7054/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI