Contestaţie la executare. Sentința nr. 8033/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8033/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 8033/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI-SECTIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 8033

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. N.

GREFIER - F. G.

Pe rol soluționarea contestatiei la executare formulate de contestatorul M. D. V., in contradictoriu cu intimata C. SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus, prin serviciul registratură, taxa de timbru în cuantum de 42,51 lei și 12 lei.

Intrucat a fost solicitata judecarea in lipsa partilor, instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 254 alin. 1, art. 255 alin. 1 si art. 258 alin. 1 C. proc. civ. incuviinteaza pentru ambele părți proba cu inscrisuri, aceasta fiind admisibila si aptă să ducă la solutionarea procesului.

Constatând încheiată cercetarea procesului, instanța retine cauza spre soluționare, atât pe excepția inadmisibilitatii, invocată prin întâmpinare cât și pe fond.

INSTANȚA

P. contestatia la executare formulata la data de 18.06.2015 si inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti sub nr._, contestatorul M. D. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. SA, anularea titlului executoriu pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator; încetarea executării silite începute de B. S. I. C.; desființarea tuturor actelor de executare; suspendarea executării silite; cu cheltuieli de judecată.

In motivare, se arată că procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.01.2012 este lovit de nulitate pentru lipsa semnaturii agentului constatator, nefiind totodata comunicat.

În drept, își întemeiază contestatia pe dispozitiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

La 04.08.2015, intimata C. formuleaza întâmpinare (fila nr. 17), prin care invoca exceptia inadmisibilității contestatiei în ceea ce privește aspectele de netemeinice și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu; respingerea contestației; menținerea tuturor actelor și formelor de executare; respingerea cererii de suspendare a executării silite.

În motivare, se arată că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informativ SIEGMCR, s-a constatat că autoturismul contestatorului a fost depistat circulând pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă.

În ceea ce privește emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție, acestea au fost făcute în termenul prevăzut de lege, cu respectarea disp.art.13 coroborat cu art.14 din OG 2/2001.

În drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.205-208 C.proc. civ.

Analizand actele dosarului, instanta retine ca la cererea creditoarei Compania N. de Autostrazi si Drumuri din Romania SA, inregistrata la data de 10.10.2014 (fila nr. 36) si in baza titlului executoriu invocat ca fiind procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.01.2012 (fila nr. 37), B. S. I. C. a inceput executarea siluta impotriva contestatorului M. D. V., fiind format dosarul de executare nr. 5472/B/2014.

Aceasta executare a fost incuviintata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti prin Incheierea pronuntata in Camera de Consiliu la 31.10.2014, in dosarul nr._/301/2014 (fila nr. 40).

Ulterior, prin Incheierea de la 07.04.2015 (fila nr. 41), executorul judecatoresc a stabilit cheltuielile de executare, iar la 04.06.2015 a emis contestatorului somatia pentru debitul total de 535,87 lei (fila nr. 42).

P. prezenta contestatie, se invoca atat nulitatea procesului-verbal de contraventie pentru lipsa semnaturii agentului constatator, cat si necomunicarea acestuia.

Instanta retine, pentru inceput, in raport cu exceptia inadmisibilitatii invocata de intimata prin intampinare, ca, potrivit art. 712 alin. 2 C. proc. civ. in cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Asadar, cat timp, potrivit art. 31 alin. 2 din OG nr. 2/2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii persoana sanctionata poate formula plangere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, in prezenta contestatie, nu se poate dispune insasi anularea respectivului act de constatare. Este si motivul pentru care exceptia inadmisibilitatii invocata de intimata va fi admisa.

Insa, in privinta modului in care procesul-verbal a fost comunicat, se are in vedere ca prin Decizia nr. 10/2013, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii (obligatoriu, conform art. 517 alin. 4 C. proc. civ. ), Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

In speta, atasat la intampinarea intimatei, a fost depus la dosar procesul-verbal de indeplinire a procedurii de comunicare prin afisare (fila nr. 23), fara ca intimata sa faca dovada ca, anterior, s-a incercat comunicarea prin posta, cu aviz de primire.

In aceste conditii, instanta retine ca nu s-a realizat o legala comunicare catre contestator si astfel procesul-verbal de contraventie nu constituie titlu executoriu.

In consecinta, in lipsa unui titlu executoriu, se impune admiterea contestatiei si anularea actelor de executare.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, aceasta ramane fara obiect, ca urmare a solutionarii contestatiei la termenul de fata.

In fine, avand in vedere dispozitiile art. 45 alin. 1 lit. f, coroborat din OUG nr. 80/2013, instanta retine ca in materia contestatiei la executare taxa judiciara de timbru nu poate fi recuperata pe calea cheltuielilor de judecata, asa cum a solicitat contestatorul, ci va fi restituita integral, ca efect al admiterii contestatiei, dupa ramanerea definitiva a prezentei sentinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia inadmisibilitatii.

Respinge ca inadmisibil capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii titlului executoriu.

Admite in parte contestatia la executare formulata de contestatorul M. D. V., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, in contradictoriu cu intimata C., cu sediul în București, ..401A, sector 6.

Anuleaza actele de executere efectuate in dosarul nr. 5472/B/2014 al B. S. I. C..

Respinge ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii silite.

In baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea taxei de timbru de 42,51 lei dupa ramanerea definitiva a prezentei sentinte.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti

Pronuntata in sedinta publica, azi 06.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F.G. 09 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8033/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI