Contestaţie la executare. Sentința nr. 7242/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7242/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7242/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7242

Ședința publică din data de 12.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.

GREFIER: G. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Blocul P10 și pe pârâții U. E., U. M. O., D. M. A., L. P. D., U. Ș. C. și P. M. G., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin apărător, pârâții L. P. D., U. Ș. C. și P. M. G., prin apărător, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul pârâților L. P. D., U. Ș. C. și P. M. G. depune la dosar, în original, dovada achitării onorariului de expert.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii și atribuirea imobilului către U. E., cu cheltuieli de judecată.

Avocatul pârâților L. P. D., U. Ș. C. și P. M. G. solicită admiterea acțiunii, să se constate deschisă succesiunea, să se constate că din masa partajabilă face parte cota de ½ din apartament, să se recunoască celor trei pârâți pe care îi reprezintă calitatea de moștenitori. Arată că pârâta U. E. are o cotă mai mare, dar dacă i se atribuie imobilul, pârâții vor fi prejudiciați, deoarece pârâta U. E. este executată silit. Pârâții pe care îi reprezintă nu doresc să li se atribuie imobilul în natură, dar solicită instanței să le stabilească instanța un drept de preferință asupra sultei. Solicită omologarea raportului de expertiză și să se aibă în vedere că pârâta U. E. nu a formulat obiecțiuni. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de expert, onorariul de avocat urmând a fi solicitat pe cale separată.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2013, sub nr._, contestatoarea Asociația de Proprietari Blocul P10 a formulat, în contradictoriu cu debitoarea U. E. și B. M. D., contestație la executare prin care solicita instanței de judecată să dispună partajarea imobilului situat în București, Calea Rahovei, nr.322, ., apt.128, sector 5 și să oblige executorul judecătoresc să continue executarea silită a debitoarei U. E..

În motivarea contestației, contestatoarea a învederat instanței că prin sentința penală nr. 698/11.10.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, debitoarea U. E. a fost obligată la plata sumei de 74.920,78 lei, reprezentând despăgubiri civile și 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, sume ce vor fi actualizate conform hotărârii instanței penale.

A mai menționat contestatoarea că debitoarea U. E. nu a achitat de bunăvoie sumele de bani stabilite prin hotărârea instanței, astfel că s-a adresat cu cerere către B. M. D., solicitând punerea în executare silită a titlului executoriu și urmărirea silită a bunului imobil situat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., apt. 128, sector 5, fiind format dosarul de executare nr. 136/2012.

S-a arătat în continuare că executorul judecătoresc a refuzat să continue executarea silită pentru motivul că bunul imobil urmărit este deținut în coproprietate de către debitoare și soțul acesteia U. C., acesta nefiind partajat între cei doi soți.

În dovedirea contestației, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: sentința penală nr. 698/11.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București (filele nr.5-7), cererea de executare silită (fila nr.8), proces-verbal prin care B. M. D. constată imposibilitatea continuării executării silite (fila nr.9), împuternicirea avocațială (fila nr. 10).

Sub aspect probator, contestatoarea a solicitat instanței încuviințarea probelor cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, martori și interogatoriu.

Contestația a fost timbrată de către contestatoare cu suma de 3329,34 lei, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dovezile achitării acesteia fiind depuse la dosarul cauzei la filele nr. 60 și 177. De asemenea, prin încheierea din data de 16.06.2014, instanța a admis în parte cererea contestatoarei de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru, aceasta fiind redusă de la suma de 6458,68 lei la suma de 3229,34 lei.

Prin cererea precizatoare din data de 30.09.2014, Asociația de Proprietari . introducerea în cauză alături de intimată a numiților U. M.-O., D. M.-A., V. D., U. F.-C. și P. M., în calitate de moștenitori ai defunctului U. C..

La data de 08.12.2014, pârâții P. M.-G. și L. P.-D. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată precizată, prin care a fost invocată excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art.193 C.proc.civ., motivând că lipsește de la dosarul cauzei dovada îndeplinirii acestei proceduri, precum și excepția insuficientei timbrări, în motivare arătând că taxa de timbru trebuie să fie în cuantum de 3% din valoarea bunului ce urmează să fie partajat.

De asemenea, a fost formulată o cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr._/302/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5-București, dosar ce are ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctului U. C..

Pe fondul cauzei, pârâții au învederat instanței că împreună cu pârâtul U. C.-Ș., sunt copiii defunctului U. C. dintr-o căsătorie anterioară, iar pârâții U. O.-M. și D. A.-M. sunt copii din căsătoria defunctului cu U. E..

Au mai precizat pârâții faptul că masa partajabilă este reprezentată de cota de ½ din imobilul situat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., imobilul fiind dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta U. E..

În dovedire, au fost atașate întâmpinării, următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: extras portal instanțe de judecată privind dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Roșiori de Vede (filele nr. 5-8), extras portal instanțe de judecată privind dosarul nr._/302/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5-București (filele nr. 9-10), declarații de acceptare expresă a moștenirii (filele nr. 11-16), certificatul de căsătorie al numitei P. M.-G. (fila nr. 19), certificat de deces U. C. (fila nr. 20), certificat de căsătorie U. C. (fila nr. 21), certificat de naștere U. M.-G. - nume actual P. (fila nr. 22), carte de identitate L. P.-D. (fila nr. 23).

La termenul din 28.04.2014, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului U. C., invocată din oficiu, și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

La termenul din 16.06.2014, instanța a admis excepția tardivității, invocată din oficiu, și a respins contestația ca tardiv formulată. Instanța a dispus, cu această ocazie, continuarea judecății doar cu privire la cererea având ca obiect partaj judiciar.

În cauză au fost introduși, în calitate de moștenitori ai defunctului U. C., pârâții U. M. O., D. M. A., U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D..

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.08.2014 sub nr._/302/2014, reclamanții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. i-au chemat în judecată pe pârâții U. E., U. M. O. și D. M. A., solicitând instanței ieșirea din indiviziune cu privire la cota de ½ din imobilul situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, ce a aparținut defunctului U. C., decedat la data de 07.12.2012, prin atribuirea bunului în natură către pârâți și cu obligarea acestora la plata unei sulte către reclamanți.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt copiii defunctului dintr-o căsătorie anterioară, iar pârâții U. M. O. și D. M. A. sunt copii din căsătoria acestuia cu pârâta U. E.. C. de ½ din imobil a fost dobândită de defunct în timpul căsătoriei cu defuncta U. E..

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanții au atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: schema arborelui genealogic a numitului U. C. (fila nr.5, dosar conex), declarații de acceptare expresă a moștenirii (filele nr. 10-14, dosar conex), certificatul de căsătorie al numitei P. M.-G. (fila nr. 12, dosar conex), certificat de deces U. C. (fila nr.20), certificat de căsătorie U. C. (fila nr. 6, dosar conex), certificat de naștere U. M. – G. - nume actual P. (fila nr. 11, dosar conex), certificat de căsătorie U. C. (fila nr. 7, dosar conex), certificat de naștere U. M.-O. (fila nr. 8, dosar conex), certificat de naștere U. M.-A. (fila nr. 9, dosar conex), certificat de naștere U. P.-D. (fila nr. 14, dosar conex), sentința civilă nr. 2432/20.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 4-București (fila nr. 15-16, dosar conex), carte de identitate și certificat de naștere U. Ș.-C. (fila nr. 18, dosar conex), convocare pentru soluționare amiabilă a litigiului (filele nr. 19-21, dosar conex), contract de vânzare-cumpărare nr._ (filele nr. 22-23, dosar conex).

Sub aspectul timbrajului, instanța, la termenul din data de 03.09.2014, a admis în parte cererea de ajutor public judiciar și a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4005 lei în 5 rate egale. Taxa judiciară de timbru a fost achitată, dovada de achitare fiind atașată la dosarul cauzei.

Prin încheierea din 11.12.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, instanța a conexat dosarul nr._/302/2014 la dosarul nr._ .

În dosarele reunite, la data de 23.02.2015, U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. au depus cerere completatoare, prin care au solicitat: să se constate deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului U. C., decedat la data de 07.12.2012, și să se constate că moștenitorii acestuia sunt doar U. E., U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D., nu și U. M. O. și D. M. A., care nu au acceptat moștenirea în termen.

La termenul din data de 12.01.2015, instanța a luat act de faptul că pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. nu mai susțin excepția lipsei procedurii prealabile și excepția insuficientei timbrări, constatând și faptul că nu s-a mai impus discutarea cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr._/302/2014.

Prin încheierea din data de 26.06.2015, instanța a admis în principiu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Blocul P10 în contradictoriu cu pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. E., U. M. O. și D. M. A.. De asemenea, a fost admisă în parte și în principiu cererea conexă formulată de reclamanții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. în contradictoriu cu pârâții U. E., U. M. O. și D. M. A..

Tot cu această ocazie, instanța a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului U. C., decedat la data de 07.12.2012, stabilind că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului U. C. fac parte cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului, și cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței.

De asemenea, a constatat că moștenitorii defunctului U. C. sunt: U. E., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cotă de 1/4 (5/20) din masa succesorală, U. Ș. C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, P. M. G., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, L. P. D., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, U. M. O., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, și D. M. A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.

A mai stabilit instanța că U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. E., U. M. O. și D. M. A. au următoarele cote din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, din cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului și din cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței: U. E. 25/40, U. Ș. C. 3/40, P. M. G. 3/40, L. P. D. 3/40, U. M. O. 3/40, D. M. A. 3/40.

Sub aspect probator, la termenul de judecată din data de 23.03.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba cu interogatoriul pârâților U. E., U. M. O. și D. M. A..

De asemenea, au fost încuviințate pentru pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, și proba cu interogatoriul pârâților U. E., U. M. O. și D. M. A..

Instanța a dispus în cauză și efectuarea unei expertize în specialitatea construcții civile și industriale, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei la filele nr. 98-108.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt,

Prin sentința penală nr. 698/11.10.2011 a Judecătoriei Sector 2 București, pârâta U. E. a fost obligată la plata către Asociația de Proprietari . de 74.920,78 lei cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (fila nr. 5, vol. I).

La data de 16.05.2012, reclamanta Asociația de Proprietari . cerere de executare silită, solicitând urmărirea silită a imobilului situat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., apt. 128, sector 5, fiind format în cadrul B. M. D. dosarul de executare nr. 136/2012.(fila nr. 8, vol. I), iar prin procesul-verbal din data de 01.02.2013, executorul judecătoresc a constatat că executarea silită nu poate fi continuată, întrucât imobilul în cauză este coproprietatea numitei U. E. și a soțului acesteia, pe nume U. C. (fila nr. 9, vol. I).

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 07.07.1992, vânzătoarea RAIAL Imobiliara R.A. prin . vândut cumpărătorilor U. C. și U. E. apartamentul din București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., compus din 4 camere, cu o suprafață utilă de 79,95 mp, precum și cota indiviză de 1,38% din suprafața de folosință comună a imobilului. Prin același contract s-a atribuit cumpărătorilor în folosință, pe durata existenței construcției, terenul aferent locuinței, în suprafață de 7,89 mp, respectiv cota indiviză de 1,38% din teren.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorii erau căsătoriți, iar în lipsa unei probe contrare, instanța deduce, în baza unei prezumții simple, că au avut o contribuție egală la dobândirea bunului care a făcut obiectul acestui contract.

Așadar, instanța reține faptul că în cauză, calitatea de proprietar al imobilului situat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., sector 5 o au pârâta U. E. și soțul acesteia, U. C., după cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare nr._/07.07.1992, precum și din procesul-verbal de predare a locuinței, încheiat la aceeași dată (filele nr. 120, 121 - vol. I).

Din cuprinsul certificatului de deces, înregistrat la Registrul stării civile nr. 3790/07.12.2012 al Primăriei Sectorului 5 București (fila nr. 6, dosar conex), reiese faptul că numitul U. C. a decedat la data de 07.12.2012.

Analizând susținerile părților din proces, precum și din cuprinsul certificatelor de naștere depuse la dosarul cauzei, instanța constată faptul că moștenitori ai defuncților sunt numiții U. E., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cotă de 1/4 (5/20) din masa succesorală, U. Ș. C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, P. M. G., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, L. P. D., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, U. M. O., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, și D. M. A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.

Instanța reține că P. M. G. a acceptat succesiunea tatălui său prin declarația autentificată sub nr. 264 din 18.02.2013 de Biroul Notarului Public M. P., L. P. D. a acceptat succesiunea tatălui său prin declarația autentificată sub nr. 265 din 18.02.2013 de Biroul Notarului Public M. P., U. Ș. C. a acceptat succesiunea tatălui său prin declarația autentificată sub nr. 263 din 18.02.2013 de Biroul Notarului Public M. P., iar pentru U. E., U. M. O. și D. M. A., calitatea de moștenitori ai defunctului U. C. a fost deja stabilită prin sentința civilă nr. 1873 din 09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 482 din 30.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .

Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului U. C. se compune din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului, și cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței. Restul de ½ este cota deținută de pârâta U. E., dobândită de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus. Față de cotele deținute de părți din succesiunea defunctului U. C. și de cota proprie deținută de U. E., instanța deduce că părțile au la acest moment următoarele cote din apartamentul, suprafața de folosință comună și terenul aferent, care fac obiectul partajului: U. E. 25/40, U. Ș. C. 3/40, P. M. G. 3/40, L. P. D. 3/40, U. M. O. 3/40, D. M. A. 3/40.

În drept,

Referitor la capătul de cerere privind partajarea bunului imobil situat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., apt. 128, sector 5, instanța, cu titlu preliminar, arată faptul că în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 C.civ. se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . C.civ. Având în vedere faptul că în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16.10.2013, deci după . noilor reglementări, instanța va analiza acest capăt de cerere prin prisma noilor dispoziții civile.

Instanța reține faptul că în conformitate cu prevederile art. 1156 alin. (1) C.civ., înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moștenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moștenirii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, creditorii personali ai moștenitorilor și orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenți la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.

Instanța constată că în pricina de față, reclamanta Asociația de Proprietari . de creditoare a moștenitoarei U. E., întrucât, prin sentința penală nr. 698/11.10.2011 a Judecătoriei Sector 2 București, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 74.920,78 lei cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (fila nr. 5, vol. I). Așadar, reclamanta este în drept a cere partajarea masei succesorale rămase de pe urma defunctului, în vederea recuperării creanței sale.

În conformitate cu prevederile art. 1143 C.civ. rap. la art. 669 C.civ. nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, încetarea coproprietății prin partaj putând fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească., iar în conformitate cu prevederile art. 676 alin. (1) C.civ. partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar, alin. (2) al aceluiași articol statuând faptul că dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face fie prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori mai multor coproprietari, fie prin vânzarea bunului distribuirea prețului proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

De asemenea, art. 6735 alin. (2) C.proc.civ. din 1865 prevede că instanța va face împărțeala în natură, va proceda la formarea loturilor și atribuirea lor, în cazul în care loturile nu sunt egale ca valoare, ele urmând a se întregi printr-o sumă de bani, iar art. 6739 C.proc.civ. din 1865 prevede că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Având în vedere aceste aspecte, instanța va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce compun masa succesorală. De asemenea, văzând că pârâta U. E. deține, în calitate de coproprietar, cota-parte de ½ din imobil, prin prezenta acțiune stabilindu-se și faptul că acesteia, în urma dezbaterii succesiunii defunctului U. C., i se cuvine cota parte de ¼ din masa succesorală și, având în vedere că aceasta are calitatea de soție supraviețuitoare și a locuit în imobil o perioadă îndelungată, instanța îi va atribui, în deplină proprietate și posesie, imobilul-apartament situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului și cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței.

Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară (fl. 98-108, vol. II), instanța constată faptul că imobilul situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5 nu este partajabil în natură, valoarea de circulație a apartamentului fiind de 224.728 lei (echivalentul sumei de 50.848 Euro).

Pentru a egaliza loturile, instanța va obliga pârâta U. E. la plata către fiecare dintre pârâții U. Ș.-C., P. M.-G., L. P.-D., U. M.-O. și D. M.-A. a unei sulte.

Cu privire la calcularea sultei, instanța constată că valoarea de circulație a apartamentului și dependințelor este de 50.848 euro, astfel cum reiese din raportul de expertiză, iar pârâta U. E. urmează să le plătească celorlalți pârâți o sultă în cuantum de 3/40 din 50.848 Euro, adică 3813,6 Euro, la cursul BNR din data plății.

Referitor la cererea pârâților U. Ș.-C., P. M.-G. și L. P.-D., de stabilire a unui drept de preferință asupra sultei, instanța reține faptul că în conformitate cu prevederile art. 2386 pct. 5 teza I C.civ., în afara altor cazuri prevăzute de lege, beneficiază de ipotecă legală coproprietarii pentru plata sultelor.

Prin această dispoziție legală,legiuitorul a statuat că ipoteca legală va purta asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ținut de o astfel de obligație, de plată a sultei. În pricina de față, având în vedere dispoziția instanței de a atribui bunul imobil ce reprezenta masa succesorală către pârâta U. E., precum și obligarea acesteia la plata sultelor către ceilalți pârâți (coproprietari), se constată ca această obligație incumbă acestei pârâte. Cu toate acestea, instanța apreciază că pârâții care au solicitat admiterea acestei cereri nu au un drept de preferință în ceea ce privește plata sultei față de ceilalți doi coproprietari, în persoana numiților U. M.-O. și D. A.-M., toți cei 5 moștenitori regăsindu-se în aceeași situație legală, toți fiind coproprietari ai bunului imobil partajat.

Așadar, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea formulată, urmând a o respinge.

În ceea ce privește eventuala ordine de preferință dintre reclamanta Asociația de Proprietari . sultelor, instanța reține că asupra apartamentului care face obiectul prezentei cauze a fost instituit un sechestru asigurător, menținut prin sentința penală nr. 698 din 11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14.10.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2011. Sechestrul asigurător a fost instituit pentru garantarea recuperării pagubelor produse de inculpata U. E. reclamantei Asociația de Proprietari . fost înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni. Instanța apreciază că beneficiarii sultelor nu au un drept de preferință față de beneficiarul unui sechestru instituit anterior nașterii ipotecii legale menționate mai sus. O interpretare contrară, în sensul că beneficiarul unei ipoteci ulterioare instituirii și înscrierii sechestrului ar avea un drept de preferință ar crea premisele înstrăinării frauduloase a bunului sechestrat și implicit ar leza iremediabil interesele titularului sechestrului.

În consecință, având în vedere cele anterior arătate, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. E., U. M. O. și D. M. A. și va admite în parte cererea conexă formulată de reclamanții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. în contradictoriu cu pârâții U. E., U. M. O. și D. M. A..

Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 274 alin. (1) C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar, potrivit art. 276 C.pr.civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Instanța constată că reclamanta Asociația de Proprietari Blocul P10 a achitat suma de 3329,34 lei cu titlu de taxă de timbru.

Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost admisă, instanța va obliga pârâții să achite către reclamantă cheltuielile de judecată proporțional cu cota-parte din masa partajabilă. Astfel, instanța va obliga pe pârâta U. E. la plata către reclamantă a sumei de 2080,83 lei, iar pe fiecare dintre pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. M. O. și D. M. A. la plata sumei de 279,70 lei către reclamantă.

Totodată, instanța constată că pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. au plătit cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4005 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și 1000 lei cu titlu de onorariu expert.

Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului conex a fost admisă în parte, instanța va obliga pârâții să achite către reclamantă cheltuielile de judecată proporțional cu cota-parte din masa partajabilă.

Așadar, instanța va obliga pârâta U. E. să achite pârâților U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. suma de 3128,12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată Totodată, va obliga pârâții U. M. O. și D. M. A. să le achite acestora suma de 375,37 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere faptul că prin încheierea din data de 16.06.2014, Asociația de Proprietari . scutită de jumătate din cuantumul taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din data de 16.03.2015, instanța a dispus scutirea pârâților U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. de la restul de taxă judiciară de timbru, rest în cuantum de 6759,46 lei, cheltuielile fiind avansate de stat, aceste cheltuieli de judecată vor rămâne în sarcina statului.

Instanța va lua act că pârâții U. Ș.-C., P. M.-G., L. P.-D. au achitat toate ratele din taxa judiciară de timbru eșalonată prin încheierea din 03.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014.

În ceea ce privește onorariul avocatului pârâților U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D., instanța va lua act de cererea acestora de a-l solicita pe cale separată.

În final, instanța va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta sentință, după rămânerea irevocabilă, către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București.

Va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta sentință, după rămânerea irevocabilă, către Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Blocul P10, cu sediul în București, .. 13, sector 2, în contradictoriu cu pârâții U. Ș. C., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de A. G. I. A. în București, Șoseaua M. B. nr. 510A, ., P. M. G., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de A. G. I. A. în București, Șoseaua M. B. nr. 510A, ., L. P. D., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de A. G. I. A. în București, Șoseaua M. B. nr. 510A, ., U. E., CNP_, domiciliată în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., U. M. O., CNP_, domiciliat în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ., sector 5, și D. M. A., CNP_, domiciliată în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ..

Admite în parte cererea conexă formulată de reclamanții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. în contradictoriu cu pârâții U. E., U. M. O. și D. M. A..

Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului U. C., decedat la data de 07.12.2012.

Constată că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului U. C. fac parte cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului, și cota de 1/2 din cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței.

Constată că moștenitorii defunctului U. C. sunt: U. E., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 (5/20) din masa succesorală, U. Ș. C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, P. M. G., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, L. P. D., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, U. M. O., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală, și D. M. A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.

Constată că U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. E., U. M. O. și D. M. A. au următoarele cote din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, din cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului și din cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței: U. E. 25/40, U. Ș. C. 3/40, P. M. G. 3/40, L. P. D. 3/40, U. M. O. 3/40, D. M. A. 3/40.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților după cum urmează:

Atribuie pârâtei U. E. dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, ., ., sector 5, cota indiviză de 1,38% din dreptul de proprietate asupra suprafeței de folosință comună a imobilului și cota indiviză de 1,38% din dreptul de folosință a terenului aferent locuinței.

Obligă pe pârâta U. E. să achite câte 3813,6 euro, la cursul BNR din data plății, către fiecare dintre pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. M. O. și D. M. A..

Respinge cererea pârâților U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. de stabilire a unui drept de preferință asupra sultei, ca neîntemeiată.

Obligă pe pârâta U. E. să achite către reclamanta Asociația de Proprietari Blocul P10 suma de 2080,83 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe fiecare dintre pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P. D., U. M. O. și D. M. A. să achite către reclamanta Asociația de Proprietari Blocul P10 câte 249,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârâta U. E. să achite către pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. suma de 3128,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe fiecare dintre pârâții U. M. O. și D. M. A. să achite către pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D., suma de 375,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act că pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. au achitat toate ratele din taxa judiciară de timbru eșalonată prin încheierea din 03.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014.

Cheltuielile judiciare avansate de stat conform încheierii din data de 16.06.2014, pronunțate în dosarul nr._, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat conform încheierii din data de 16.03.2015, pronunțate în dosarul nr._, rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului pârâților U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. pe cale separată.

Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta sentință, după rămânerea irevocabilă, către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București.

Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta sentință, după rămânerea irevocabilă, către Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. M.-L. G. D.

Red. și tehnored. Jud. A-M. M-L/10.11.2015/9 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7242/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI