Contestaţie la executare. Sentința nr. 7302/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7302/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7302/2015
Dosar nr._ /2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7302
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. F.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimații M. București Sector 5 prin Primar și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 prin Primar și pe terțul poprit B. T. SA, având ca obiecte: contestație la executare și suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea . prin apărător, lipsă fiind intimații și terțul poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și acordă cuvântul asupra acesteia.
Contestatoarea, prin apărător, având în vedere că autoritatea publică are sediul în sectorul 5 București, iar competența de soluționare a cauzei este alternativă, față de disp. art. 111 C., apreciază că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza de față.
Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocate din oficiu.
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.05.2015, sub nr._, contestatoarea .. a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. București - Sectorul 5 prin Primar, Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 prin Primar și B. T., anularea somației nr._/20.04.2015 și a titlului executoriu, comunicat odată cu aceasta, înregistrat sub nr._/20.04.2015, ca nelegale și netemeinice; anularea executării silite fiscale prin poprire demarată în temeiul titlului executoriu contestat; precum și suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr._ din 20.04.2015, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În motivare, s-a arătat că la data de 04.09.2009, între contestatoare, în calitate de utilizator și societatea Unicredit Leasing Corporation IFN S.A., în calitate de finanțator, s-a încheiat contractul de leasing financiar imobiliar nr. MIXTASPH-6-001/_ și_, prin care „va dobândi titlul de proprietate asupra Obiectului de Leasing (așa cum este definit mai jos), după ce perioada de leasing și toate ratele de leasing, atât în ceea ce privește capitalul cât și în ceea ce privește dobânzile, precum și valoarea reziduală și toate costurile, plățile, taxele și cheltuielile finanțatorului, în legătură cu prezentul contract au fost plătite de către utilizator. Pe durata perioadei de leasing utilizatorul va înregistra obiectul de leasing în partea de active a bilanțului său contabil si în celelalte documente contabile".
Obiectul contractului de leasing este definit la pct. II și este compus din două suprafețe de teren situate în București, . nr. 10 A și nr. 12, sector 5, respectiv din clădirile ce se aflau sau urmau a fi edificate pe aceste terenuri de către Finanțator, respectiv: clădire cu destinația de vilă, având suprafața utilă estimată conform planurilor inițiale de 542 m.p.; clădirea cu destinație de birou, având suprafață utilă estimată conform planurilor inițiale de 577 m.p.
La art. III din contractul de leasing este detaliat costul total al investiției și modalitatea de desocotire a părților (referitoare la avans, plata în rate a diferențelor de preț, transmiterea dreptului de proprietate după plata tuturor ratelor de leasing și a valorii reziduale etc.), pentru fiecare imobil în parte, respectiv durata contractului agreată la părți - 12 ani de la începutul lunii următoare Recepției imobilului (01.07.2010), adică până în anul 2020.
La data de 21.12.2009, s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor care a propus „recepția lucrărilor" efectuate în baza autorizației de construcție nr. 402 - B/20.07.2009, cu valabilitate până la 20.07.2010.
La data de 30.06.2010. s-a încheiat între contestator și finanțator procesul verbal de recepție, în care se consemnează că „Utilizatorul confirmă preluarea de la finanțator a obiectului de leasing mai sus menționat fără nici un viciu și recunoaște că are doar dreptul de folosință asupra Obiectului de leasing, în conformitate cu contractul de leasing (...)" La data preluării de către societatea contestatoare a folosinței asupra imobilelor, finanțatorul achitase la zi contravaloarea impozitelor aferente acestor proprietăți (altfel contractul neputând fi încheiat), urmând ca, ulterior luării în folosință, contestatoarea să achite aceste debite fiscale.
Având în vedere calitatea contestatoarei de utilizator și existența în vigoare a contractului de leasing, aceasta a procedat în conformitate cu prevederile art. 253 alin. 7 C. fisc.
La data de 21.09.2010, ulterior preluării imobilului de la finanțator, contestatoarea a depus declarația de impunere nr. 180.447/21.09.2010, pentru stabilirea impozitului pe imobilul nr. 12, valoarea de impunere declarată pentru această construcție nouă fiind de 4.986.935 lei. La aceeași dată a fost depusă Declarația de impunere nr. 180.445/21.09.2010, pentru stabilirea impozitului pe imobilul nr. 10A, valoarea de impunere declarată pentru această construcție fiind de 4.221.039,4 lei. C. de impunere stabilită a fost de 1,5% în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
La data de 22.12.2011. prin decizia Consiliului de administrație nr. 07/22.12.2011, se recepționează terminarea lucrărilor de modernizare și aprobă mărirea valorii de inventar a clădirilor existente în București, sectorul 5. astfel: clădirea din . nr. 10A se majorează cu 307.996,89 iei, ajungând la o valoare contabilă de 4.529.036,29 lei; clădirea din . nr. 12 se majorează cu 307.996,91 lei, ajungând la o valoare contabilă de5.294.931,91 lei."
La data de 20.01.2012, ca urmare a aprobării de către consiliul de administrație al societății a lucrărilor de modernizare și majorării valorii celor două active din patrimoniul societății, s-a depus declarația de impunere nr. 141.236/20.01.2012, prin care s-a declarat noua valoare de 5.294.931 pentru imobilul nr. 12, respectiv declarația de impunere nr. 141.235/20.01.2012, prin care s-a declarat noua valoare de 4.529.036,29 lei pentru imobilul nr. 10A. C. de impunere stabilită a fost tot de 1,5% în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
În concluzie, din cele expuse anterior, rezultă că societatea contestatoare, în calitate de utilizator a dobândit în leasing un imobil la data de 01.07.2010 (conform contractului de leasing) pentru care a achitat impozitul aferent anului 2010 și 2011, potrivit valorii de stabilite la momentul recepției și declarată la autoritatea locală, respectiv potrivit cotei de 1,5 %, stabilită prin decizia de impunere ce însoțea declarația depusă. Ulterior, la începutul anului 2012, a fost majorată valoarea de impunere, conform lucrărilor de modernizare aprobate de organele de conducere ale societății, impozitul urmând să fie calculat și plătit în funcție de noua valoare.
La data de 24.04.2015, Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 a comunicat subscrisei Somația nr._/20.04.2015 și a Titlului executoriu, înregistrat sub nr._/20.04.2015 (Anexa nr. §), prin care au stabilit în sarcina subscrisei suma de 1.473.595 lei cu titlu de impozit asupra celor două imobile descrise supra 1.1. (teren și clădiri) aferent primului trimestru al anului 2015, respectiv accesorii aferente în cuantum de 147.423 lei, obligații fiscale aferente perioadei 2014 - 2015.
Din cuprinsul titlului executoriu comunicat subscrisei nu rezultă care este titlu de creanță prin care a fost stabilită și individualizată creanța (secțiunea respectivă fiind lăsată necompletată, în ciuda mențiunilor de pe titlu care obligă autoritatea să indice "denumirea documentului, număr, dată, emitent"), nu rezultă modalitatea de calcul a accesoriilor respectiv cota de impozit stabilită de pârâtă pentru cele două imobile și temeiul de drept în baza căruia a fost stabilit acest impozit.
Observăm totuși că sumele stabilite sunt net superioare cotei de 1,5% prevăzute de lege și indicate pe cele două decizii de impunere care au însoțit declarațiile de impunere înregistrate în anul 2010 și, respectiv, 2012.
La data de 04.05.2015, a fost înființată poprirea asupra conturilor subscrisei deschise la terțul poprit, până la concurența sumei de 2.747.506,66 lei. Observăm așadar că executarea silită prin poprire a fost demarată pentru recuperarea unei creanțe mult mai mari decât cea evidențiată prin somație, respectiv prin titlul executoriu.
În ceea ce privește titlul executoriu, invocându-se disp. art. 141, art. 43 alin. 2 și art. 46 Codul de procedură fiscală, s-a arătat că acesta nu menționează titlul de creanță pus în executare astfel că lipsește însăși obiectul actului administrativ, omisiune sancționată cu nulitatea titlului. Stabilirea unor obligații fiscale superioare cotei prevăzute de lege nu este motivată în fapt și în drept.
Autoritatea fiscală pârâtă a încălcat dispozițiile legale anterior evocate prin actele de executare emise, pe de-o parte, pentru că (i) nu este menționat în cuprinsul acestuia titlul de creanță, fapt ce determină o neindividualizare a obiectului actului administrativ ce stă la baza executării silite, iar pe de altă parte, pentru că se încearcă executarea silită a unor sume a căror modalitate de calcul este inaccesibilă subscrisei.
Având în vedere că autoritatea fiscală a emis în luna aprilie 2015 un titlu executoriu, pentru punerea în executare silită a unui titlul de creanță pe care nici nu l-a comunicat subscrisei, respectiv, nici nu l-a indicat în cuprinsul titlului executoriu (așa cum se prevede expres chiar în titlul executoriu), rezultă că organul fiscal nu a precizat însăși obiectul actului administrativ, care are tocmai rolul de a aduce la cunoștința contribuabilului cuantumul obligației fiscale, natura juridică a acestuia și termenul de plată.
Se impune a face în acest context următoarea distincție esențială: spre deosebire de titlul de creanță, al cărui obiect îl constituie stabilirea/individualizarea obligației de creanță, titlul executoriu are ca obiect punerea în executare silită a titlului de creanță, motiv pentru care este imperios necesară indicarea în titlul executoriu a însăși titlului de creanță pus în executare. Altfel, se poate imagina situația potențială ca organul fiscal să emită mai multe titluri executorii succesiv, pentru punerea în executare a aceleiași creanțe, lucru care s-a și întâmplat în speță, cel puțin în privința unei părți a accesoriilor.
Față de neindividualizarea obiectului actului pus în executare, rezultă că titlul executoriu este lovit de nulitate absolută, în conformitate cu prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, s-a învederat că societatea contestatoare nu poate cunoaște, întrucât acest aspect nu rezultă din actele de executare comunicate, care au fost motivele de fapt si de drept pentru care sumele calculate cu titlu de impozit pe imobile, pentru perioada 2014 - 2015, sunt net superioare cotei de 1.5%. prevăzute de lege, aspecte asupra cărora vom reveni la secțiunea dedicată lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
În practica Curții Europene de Justiție se reține constant că, în elaborarea actului administrativ, o parte importantă o constituie motivarea manifestării de voință a administrației. Indiferent de caracterul normativ sau individual, actul trebuie să prezinte de o manieră explicită, clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, pentru ca destinatarul sau destinatarii săi să poată înțelege raționamentele care au determinat emiterea sa.
Totodată, Curtea Europeană de Justiție reține în cadrul mai multor decizii, că „amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor (...)"
Nu în ultimul rând, doctrina, dar și practica de drept administrativ, reține că "atunci când un act pentru care obligația motivării rezultă din lege, nu este motivat de organul administrației de stat emitent, actul este ilegal din punctul de vedere al procedurii de elaborare și va trebui considerat nul.
Evident că, în lipsa oricăror explicații pentru aceste omisiuni grave ale autorității pârâte, inserate în însuși actul administrativ, acesta este lovit de nulitate absolută, pentru viciul formal al nemotivării, conform art. 46 C. proc. fisc.
Referitor la inopozabilitatea titlului de creanță în ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere imputate subscrisei direct prin titlul executoriu, s-a arătat că, așa cum rezultă din analiza actelor contestate, rezultă că acestea au fost emise în aceeași zi (20.04.2015), atât în privința principalului, cât și a accesoriilor, fără ca societatea contestatoare să fi fost informată anterior cu privire la cuantumul obligațiilor de plată a impozitului, respectiv a scadenței, a cărei nerespectare să fie sancționată cu obligarea la plata accesoriilor.
Dispozițiile art. 44 C. proc. fisc. stabilesc regula potrivit căreia, în materie de impunere fiscală, titlul de creanță (decizia de impunere prin care se stabilește obligația de plată) trebuie să fie emis în formă scrisă si comunicat contribuabilului, astfel încât acesta să fie informat cu privire la suma de plată, temeiul de fapt și de drept, scadența obligației menționate în titlu și posibilitatea ca aceasta să fie contestat în condițiile legii, în situația în care contribuabilul consideră că acesta este nelegal și netemeinic.
Regula comunicării titlului de creanță este una imperativă, iar sancțiunea nerespectării acesteia este inopozabilitatea titlului de creanță față de contribuabil, conform art. 45 din Codul de procedură fiscală.
Prin titlul executoriu, autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina contestatoarei, pe lângă o . debite principale mult peste ceea ce prevedea legea (și pe care contribuabilul ar fi putut să le anticipeze) și accesorii, pentru anii 2011 - 2015, apreciind că societatea ar fi în întârziere.
Or, astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, pentru a fi în întârziere, era necesar ca în sarcina subscrisei să fie calculate și comunicate obligații fiscale printr-un titlu de creanță (eventual diferențe suplimentare față de ceea ce subscrisa a calculat și plătit), iar subscrisa să nu fii achitat aceste obligații la termenul arătat în titlul de creanță.
Nu există vreo dispoziție legală care să stabilească faptul că debitorul obligației fiscale (impozit, contribuții la asigurări etc.) este de drept în întârziere, ci regula expresă este că acesta este pus în întârziere prin comunicarea titlului de creanță.
Având în vedere că, potrivit art. 7 C. proc. fiscală, pârâta avea obligația de a manifesta rol activ și de a înștiința contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin, potrivit legii, obligație nerespectată de către aceasta; iar în conformitate cu art. 12 C. proc. fiscală, inspectorii DITL Sector 5 aveau obligația să acționeze cu bună-credință în relația cu contribuabilul, să ia toate măsurile necesare astfel încât situația contribuabilului să nu fie înrăutățită prin fapta acestora, de asemenea nerespectată, rezultă că nu se poate imputa societății contestatoare vreo culpă în neplata obligațiilor menționate în titlul executoriu până în prezent, care să permită pârâtei obligarea subscrisei la plata accesoriilor, mai ales dacă se tine cont de faptul că societatea și-a declarat cu consecvență, în fiecare din cei 5 ani de când a dobândit calitatea de Utilizator al imobilului, valoarea acestora, astfel că pârâta nu ar putea invoca faptul că nu au avut cunoștință de acest aspect.
De altfel, în cursul anului 2014, Ministrul Finanțelor a hotărât în sensul că, din moment ce nu a fost transmis anterior un titlu de creanță care să individualizeze obligația principală de plată, nu se mai pot emite titluri privind obligarea la plata accesoriilor.
În acest sens, s-a arătat că, la data de 10.04.2014. a fost publicat în M. Of. al României, Part. I, Nr. 264, Ordinul nr. 550/07.04.2014 al Ministrului Finanțelor Publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2014. Această decizie stabilește că: „organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. ... în situația în care organul fiscal comunică contribuabililor deciziile de plăti anticipate după expirarea termenelor de plată ... aceștia nu datorează accesorii pentru perioada cuprinsa între termenul de plată ... si data comunicării deciziei de plăti anticipate, inclusiv."
În raport de aceste aspecte, s-a solicitat să se constate inopozabilitatea titlului de creanță și, pe cale de consecință, nelegalitatea titlului executoriu contestat, precum și nulitatea întregii executări silite.
Cu privire la nelegalitatea executării silite, s-au invocat disp. art. 145 alin. 1, art. 149 alin. 11 C. proc. fiscală, astfel cum s-a modificat prin OUG 8/2014 și art. 180 alin. 1 C..
De asemenea, s-a învederat că nerespectarea termenului prohibitiv atrage nulitatea actului întocmit înăuntrul acestui termen, potrivit art. 185 alin. 2 C.proc.civ.
Distinct de aspectele de nelegalitate ce decurg în virtutea principilor accesorium sequitur principale și resolvitur iure dantis resoluto ius accipientis din nelegalitatea titlului executoriu, executarea silită prin poprire este nelegală întrucât aceasta a fost demarată cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege de la care aceasta putea fi înființată.
Conform dispozițiilor art. 149 alin. 11 C. proc fisc, organele fiscale nu pot demara executarea silită prin poprire, decât după scurgerea unui termen de 30 de zile de la data la care a fost comunicată somația.
Or, în prezenta cauză, somația a fost comunicată la data de 24.04.2015, iar poprirea asupra conturilor a fost înființată la data de 05.05.2015, încălcarea art. 149 alin. 11 C.proc.civ. fiind evidentă. Vătămarea adusă este evidentă, din moment ce nu s-a permis răgazul prevăzut de lege pentru a face demersurile necesare și a obține în timp util o eventuală suspendare a executării.
Față de această realitate de fapt, s-a apreciat că se impune a se observa că procedura de executare silită a fost demarată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale imperative, motiv pentru care este lovită de nulitate absolută.
Referitor la netemeinicia titlului executării și a executării silite – lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței fiscale puse în executare, s-a arătat că din coroborarea disp. art. 172 alin. 1 cu disp. art. 2 alin. 3 C. proc. fiscală, rezultă că prevederile art. 172 - 174 din Codul de procedură fiscală se completează cu cele din codul de procedură civilă referitoare la contestația la executare.
Tot astfel, potrivit art. 662 alin. 1 C. proc. civ. - „Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă." În acest sens, art. 662 alin. 2-4 din Codul de procedură definește creanța certă lichidă și exigibilă.
Așadar, executarea silită a societății contestatoare poate fi declanșată de către creditorul urmăritor doar pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă. Creanța pretinsă de pârâtă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 C. proc. civ., astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar și după cum vom demonstra în cele ce urmează.
De asemenea, s-a menționat că executarea silită s-a început pentru sume superioare cuantumului obligațiilor datorate de contestatoare.
Precum s-a arătat în cadrul secțiunii rezervate descrierii situației de fapt, contestatoarea a declarat la data de 21.09.2010 valoarea celor două imobile din patrimoniul societății. în acest sens valoarea declarată de subscrisa însuma 9.823.968,20 lei, iar cota de impunerea aplicabilă fiind de 1,5% în conformitate cu prevederile Codului fiscal. Însă, din analiza titlului executoriu rezultă că, în ceea ce privește clădirile, a fost stabilit un impozit pentru primul semestru al anului 2015 în cuantum total de 1.473.595 lei, adică prin aplicarea unui procent anual de 30% din baza de impozitare.
Or, dacă se aplică procentul maxim de 1,5% din valoarea de impunere, prevăzut de dispozițiile art. 253 alin. 2 C. fisc., la valoarea de impunere majorată începând cu anul 2012 a construcțiilor (9.823.968,20 lei), rezultă următoarea situație: Impozitul asupra clădirilor aferent 2015 = 9.823.968,20 lei x 1.5% = 147.359,52 lei; Impozitul asupra clădirilor aferent Semestrului I 2015 - 9.823.968.20 lei x 1.5% 12 = 73.679,76 lei.
În lipsa oricăror explicații și motive privind modul în care s-a ajuns de la suma de 73.679.76 lei debit principal la suma de 1.473.595 lei, face ca obligația pusă în executare să fie lipsită de caracter cert, astfel că executarea silită este nelegală.
De asemenea, s-a apreciat că executarea silită a fost începută, în mod nelegal, pentru recuperarea unei creanțe fiscale în cuantum de 30% din valoarea impozabilă imobilelor din patrimoniul societății contestatoare.
Oricum această situație (respectiv care este temeiul pentru care ar trebui să se aplice cota de 30% iau nu cota de 1.5%) ar fi trebuit să rezulte dintr-un act administrativ, comunicat de autoritatea pârâtă, motivat în fapt și în drept împotriva căruia contestatoarea să aibă posibilitate să formuleze demersurile legale. Însă, în speță, s-a emis direct somație si titlu executoriu pentru punerea în executare a unei obligații nedatorate, lipsită de caracter cert.
Din această împrejurare de fapt, contestatoarea înțelege că impozitului calculat pentru anul 2015, a fost prin stabilit aplicarea cotei majorate de 30% prevăzute de art. 253 alin. 6 C.fisc., ca urmare a faptului că organele fiscale au considerat că imobilele din patrimoniul subscrisei nu au fost reevaluate pentru o perioadă mai mare de 5 ani: "În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între: 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință."
În susținerea afirmației că executarea silită astfel demarată este netemeinică, s-a arătat, pe de-o parte, că societatea contestatoare nu avea obligația de a reevalua clădirile, acestea fiind supuse unui regim derogatoriu în ceea ce privește stabilirea impozitului asupra acestora iar, pe de altă parte, aceasta era în imposibilitatea de a face această reevaluare fiind ținută să respecte dispozițiile speciale derogatorii din materia contractului de leasing. Societatea contestatoare nu avea obligația să reevalueze cele două imobile din patrimoniu, potrivit dispozițiilor speciale conținute de art. 253 alin. 7 C.fisc.
De asemenea, s-a mai arătat că, în sarcina contestatoarei, nu subzista obligația de a-si reevalua imobilele deținute în patrimoniu. Întrucât în calitatea sa de utilizator, societatea avea doar obligația să respecte dispozițiile speciale din materia contractului de leasing prevăzute de art. 253 alin. 7 C. fisc.
Totodată, potrivit prevederilor pct. 57 alin. (1) și alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice pe perioada de leasing financiar se determină pe baza valorii negociate între părți, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, si înscrise în contract, așa cum este ea înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului.
Potrivit acestor dispoziții legale este evident că societatea contestatoare, în calitate de locatar, are doar obligația să plătească impozitul calculat prin aplicarea cotei prevăzute de lege la valoare imobilului stabilită în contractul de leasing, astfel cum ea a fost înregistrată în contabilitate. Pe cale de consecință, este evident că nicio dispoziție legală nu obliga societatea să reevalueze cele două clădiri în discuție, ci doar să achite impozitul calculat prin aplicarea cotei de 1,5%.
Față de claritatea textelor legale evocate, s-a solicitat să se constate că organele fiscale au omis să facă aplicarea prevederilor derogatorii din materia contractului de leasing, actele de executare astfel întocmite fiind netemeinice, impunându-se cenzurarea acestora.
Totodată, s-a arătat că societatea contestatoare este în imposibilitatea de a reevalua clădirile din patrimoniu, întrucât deși ar fi avut interes, a fost ținută să respecte dispozițiile derogatorii din materia contractului de leasing.
Începând cu anul 2008, continuând pe parcursul anului 2012 și până în prezent, piața imobiliară a suferit un declin accelerat, generând devalorizarea accelerată a bunurilor imobile din București. Acest aspect este de notorietate, fiind pe larg cunoscută scăderea constantă a valorii bunurilor imobile.
Cele două clădiri ale societății contestatoare se găsesc în exact aceeași situație, valoarea acestora scăzând considerabil începând cu momentul dobândirii (finalul anului 2009) și până în prezent.
Pe parcursul anului 2014, la nivelul conducerii societății a fost luată decizia de a fi determinată valoarea reală de piață a celor două imobile deținute de societate, în acest sens fiind întocmit un raport de evaluare. Concluziile acestui raport au fost în sensul că valoarea celor două clădiri deținute de societate se prezintă astfel: clădirea nr. 10A valorează: 1.353.057 lei (față de 4.529.036,29 lei); clădirea nr. 12 valorează: 1.256.598 lei (față de 5.294.931,91 lei); Total = 2.609.655 lei. (față de 9.823.968,20 lei) - Cuantumul impozitului datorat = 1,5% x 2.609.655 lei = 39.144,83 lei (față de 147.359,52 lei).
Se observă așadar o scădere a valorii de piață a imobilelor cu aproximativ 7.300.000 lei, față de valoarea inițială a imobilelor de 9.823.968,20 lei, valoare aferentă căreia subscrisa a plătit și continuă să plătească impozitul pe clădiri.
În măsura în care societatea contestatoare s-ar putea prevala de concluziile raportului de evaluare, impozitul legal datorat s-ar diminua cu aproximativ 110.000 lei, pentru fiecare an, in condițiile aplicării cotei de 1,5%.
În atare condiții este evident că societatea contestatoare are avea tot interesul să plătească impozitul calculat asupra valorii din prezent a imobilelor, însă, precum am arăt în cadrul secțiunii anterioare, acest lucru este nepermis întrucât pe toată perioada contractului de leasing subscrisa este datoare să plătească impozitul prin raportare la valoarea prevăzută de art. 253 alin. 7 C.fisc.
Făcându-se vorbire de încălcarea principiului certitudinii impunerii, s-a arătat că certitudinea impunerii este unul dintre principiile de bază în materie fiscală, potrivit căruia mărimea impozitelor datorate statului de către fiecare persoană juridică și fizică trebuie să fie certă și nu arbitrară. Principiul certitudinii impunerii reclamă că termenele, modalitățile și sumele de plata să fie clare, precise pentru fiecare plătitor. Acest principiu a urmărit lichidarea arbitrariului, a bunului plac în stabilirea și încasarea impozitelor. Formulând acest principiu, A. Smith aprecia că „un grad mic de nesiguranță constituie un defect mai mare decât un grad considerabil de nedreptate".
Edificatoare este opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care pronunțându-se în această-privință, a reținut următoarele: „principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală și autoritatea - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Or, în situația în care autoritățile stabilesc impozite și aplică sancțiuni în mod arbitrar sub unicul pretext că acesta ar fi ordinul la nivel național, în mod cert nu există concordanță cu principiul anterior menționat, coroborat cu principiul statului de drept și al egalității în fața legii".
Prin urmare, esența principiului certitudinii transcende ideea că simpla indicare a unui text legal în baza căruia se impută sumele cu titlu de impozit este suficientă pentru ca respectivele obligații de plată să fie considerate legale și corect cuantificate.
Nerespectarea principiului certitudinii impunerii de către autoritatea fiscală. Transpunerea acestui principiu în materia executării silite face ca respectiva creanță să fie lipsită de caracter cert, lichid si exigibil.
Din cele expuse anterior, rezultă că, prin modalitatea în care autoritatea fiscală înțelege să emită titluri executorii și să le pună în executare silită, fără a respecta cerințele minimale prevăzute de lege astfel încât contribuabilul să conștientizeze care este obligația ce-i incumbă și care este modalitatea în care ar trebui să se conformeze normei fiscale, încalcă însăși principiul certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal.
Emiterea unui titlu executoriu, fără o justificare explicită și fără a indica un element esențial - titlul de creanță pus în executare și motivele de fapt și de drept care au stat la baza individualizării creanțelor, determină o situație de gravă incertitudine, care obstrucționează posibilitatea subscrisei de a conștientiza care sunt obligațiile fiscale ce îi revin și de a aprecia în acest mod caracterul legal al respectivelor acte administrative. Pentru a cunoaște dimensiunea concretă a sarcinilor fiscale ce îi revin, societatea contestatoare a solicitat interpretarea dispozițiilor art. 263 alin. 7 C. fisc., respectiv ale art. 263 alin. 6 C. fisc., dispoziții legale aflate în contradicție. În acest sens, contestatoarea s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice, la data de 11.03.2015 respectiv 07.05.2015, însă până în prezent nu a fost furnizat niciun răspuns.
De asemenea, s-a arătat că societatea contestatoare nu contestă dreptul și chiar obligația, abstracte, ale autorității de a emite decizii de impunere și titluri executorii, însă modalitatea arbitrară în care obligațiile fiscale sunt stabilite și puse în executare de către pârâta, contravine cerințelor transparentei si clarității, care trebuie să caracterizeze această activitate.
Față de argumentele evocate anterior, este evident că obligația fiscală pusă în executare prin intermediul titlului executoriu a cărui anulare o solicită subscrisa nu are caracter cert, îh sensul că aceasta nu rezultă din titlul de creanță, iar cuantumul acesteia a fost contestat de societatea contestatoare.
În ceea ce privește suspendarea executării silite, invocându-se disp. art. 718. alin. 1 C. proc. civ., măsura suspendării executării silite este justificată de situația de fapt, de prevenirea unui prejudiciu patrimonial de proporții și care nu ar putea fi reparat complet și în timp rezonabil.
Cuantumul total al sumelor puse în executare este unul foarte ridicat, aproximativ 2.747.000 lei la data înființării popririi, iar pierderea lor iminentă ar genera lipsirea patrimoniului subscrisei de importante resurse economice, fapt ce ar determina dificultăți în a achita salariile angajaților, respectiv dificultăți în plata furnizorilor de utilități, fapt ce ar duce la perturbarea gravă a activității.
De asemenea, în prezent societatea contestatoare este inclusă într-un program, finanțat cu fonduri europene, desfășurat în colaborare cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, pentru implementarea Proiectului nr._ intitulat „Newmixtasphalt - Achiziție utilaje".
În vederea implementării acestui program, subscrisa a contractat și o facilitate de credit în valoare de 7.690.000 lei, la data de 18.06.2012, pentru o perioadă de 60 de luni, astfel cum rezultă din contractul de credit de investiții pentru proiecte finanțate din fonduri europene nr. RQ_32 din 18.06.2012 și actele adiționale la acesta.
În situația în care conturile societății ar fi poprite și suma executată, s-ar crea, pe lângă o presiune imensă asupra cash-flow-ului societății, și probleme în derularea programului finanțat în colaborare cu Uniunea Europeană si ar determina accelerarea plăților în cazul creditului contractat de la CEC Bank S.A.
De asemenea, posibilitatea efectuării unei proceduri de întoarcere a executării silite, în cazul admiterii contestației la executare și a anulării actelor de executare efectuate, este extrem de dificilă, având în vedere cuantumul foarte mare al sumelor stabilite prin titlul executoriu și procedura îndelungată de executare a creanțelor bugetare împotriva statului.
În condițiile în care nu a fost finalizată analiza temeiniciei contestației la executare, procedura fiind susceptibilă de anulare, echitabil este să se finalizeze acest demers judiciar înainte de a se trece la măsuri de executare într-o procedură viciată.
De asemenea, s-a învederat că, în ipoteza în care cererea de suspendare nu ar fi admisă există riscul ca, până la soluționarea contestației la executare, procedura de executare silită să fie finalizată. Astfel, o procedură de executare nelegală ar crea un prejudiciu patrimonial important societății, care ar avea deschisă doar calea întoarcerii executării în vederea recuperării prejudiciului. Însă întoarcerea executării ar putea duce doar, eventual, la recuperarea sumelor executate silit în mod nelegal, însă nu și la remedierea efectelor negative pe care le-ar produce asupra societății executarea respectivă, din perspectiva activității desfășurate și a investițiilor realizat.
Mai mult, pe lângă pierderea irevocabilă a finanțării din programul european, pe care subscrisa în mod cert nu o va mai putea recupera, continuarea executării silite va conduce la vânzarea bunurilor prin licitație publică ocazie cu care acestea să fie valorificate pentru o sumă reprezentând mai puțin de 50% din valoarea lor de piață. în atare condiții, chiar dacă subscrisa ar câștiga contestația la executare îi va fi imposibil să obțină întoarcerea executării silite, respectiv repunerea în situația anterioară.
Totodată, s-a reiterat aspectul referitor la faptul că aparența de nelegalitate a titlului executoriu si a executării silite însăși este evidentă, fiind dovedită de lipsa oricăror detalii care să permită o verificare a legalității și temeiniciei sumelor menționate în titlu.
În atare condiții, o executare silită, prin care se încearcă obligarea societății contestatoare la plata unei sume importante pentru care subscrisa nu ar avea o astfel de obligație este vădit abuzivă.
Măsura suspendării executării silite nu este abuzivă, nu prejudiciază drepturile pârâtei, dat fiind că se solicită suspendarea numai până la soluționarea prezentei contestații la executare și nici nu există riscul creării unei stări de insolvabilitate a societății contestatoare.
Starea de solvabilitate a societății este dovedită de existenta în patrimoniul societății a unor active de peste 10 mii, de lei, neputând exista vreun moment o discuție cu privire la punerea pârâtei în situația de a nu-și putea recupera sumele de bani, chiar și în situația respingerii contestației la executare formulate de subscrisa.
Pe de altă parte, suspendare executării se pronunță cu plata prealabilă a unei cauțiuni, astfel că, în măsura în care pârâta dovedește că a suferit un prejudiciu, acesta poate fi reparat prin deducerea sumelor din cauțiunea achitată.
Astfel, atâta timp cât nu există nici un risc pentru pârâtă de a nu putea cere și obține, după soluționarea contestației la executare, sumele menționate în titlul executoriu, iar pentru subscrisa există riscul unei pierderi materiale importante și imposibil de reparat în întregime se impune a se suspenda procedura de executare silită.
Față de toate argumentele expuse, s-a solicitat admiterea contestației la executare.
În drept, au fost invocate disp. art. 172-174 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la art. 711 și urm. C. proc. civ, precum și pe dispozițiile de drept material evocate în cuprinsul acțiunii.
Prin întâmpinarea înregistrată la instanță la data de 01.07.2015, intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 București a solicitat respingerea contestației la executare formulate împotriva titlului executoriu nr._/20.04.2015 și a somației nr._/20.04.2015, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat și respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a prezentului dosar ca neîntemeiat.
În primul rând, s-a apreciat că, pentru a se putea analiza și dispune cu privire la cererea având ca obiect suspendarea executării silite, instanța trebuie să aibă în vedere motivele de fapt și de drept (care lipsesc cu desăvârșire), iar lipsa acestora nu poate decât să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Mai mult decât atât, în cazul în care contestatoarea va înțelege să-si completeze acest capăt de cerere, s-a considerat că pentru a putea fi pusă în discuție cererea de suspendare, contestatoarea trebuie să îndeplinească mai întâi prevederile exprese ale art 719 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea contestatoarei este neîntemeiată, motiv pentru care s-a solicitat respingerea acesteia, având în vedere următoarele:
În primul rând, la data de 20.04.2015 instituția intimată a emis somația nr._/20.04.2015 în baza titlului executoriu nr._/20.04.2015, comunicate reclamantei . prin intermediul poștei române, cu confirmare de primire la data de 24.04.2015.
În ceea ce privește faptul că, instituția nu a respectat prevederile legale privind executarea silită a creanțelor datorate de către contestatoare la bugetul local al Sectorului 5 precum și la modalitatea de comunicare a actelor de executare, s-a învederat că instituția a respectat prevederile art. 141 și ale art. 142 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu dispozițiile art. 44 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Având în vedere cele reiterate, intimata a început executare silită a contestatoarei ca urmare a debitelor datorate de către aceasta la bugetul local al Sectorului 5.
În ceea ce privește poprirea instituită, s-a învederat că adresa de înștiințare a popririi nr._/20.04.2015 a fost comunicată contestatoarei prin intermediul poștei române cu confirmare de primire la data de 13.05.2015, aceasta având la bază titlul executoriu nr._/09.10.2014.
Mai mult decât atât, s-a învederat că titlul executoriu nr._/09.10.2014 a făcut obiectul Dosarului nr._/302/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, iar contestația la executare formulată de către . împotriva titlului executoriu nr._/09.10.2014 a fost respinsă potrivit Hotărârii civile nr. 1799/04.05.2015.
Astfel, s-a învederat că poprirea conturilor societății a fost făcută în baza titlului executoriu anterior menționat, având în vedere faptul că actele de executare nu au fost anulate de către instanța de judecată, iar acțiunea societății a fost respinsă.
Un alt aspect pe care-1 reiterăm instanței de judecată este faptul-ca, instituția intimată a emis și adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești nr._/20.04.2015 trimisă către B. T. și către Unicredit Ț. Bank prin care s-a cerut înființarea popririi asupra conturilor societății, adresa emisă în baza titlului executoriu nr._/09.10.2014.
Mai mult decât atât, instituția intimată a emis înscrisurile contestate respectând în totalitate prevederile art. 253 alin. 6 din Codul fiscal.
De asemenea, s-a arătat că imobilele situate în . nr. 10A și nr. 12, Sector 5, București, pentru care . are calitatea de utilizator, au fost dobândite în luna decembrie 2009, fapt ce rezultă și din procesele-verbale de recepție emise de Primăria Sectorului 5 București la data de 21.11.2009 și impuse conform art. 254 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: ”
Având în vedere faptul că, societatea contestatoare nu a reevaluat imobilul la data de 31.12.2012 în anii fiscali 2013-2014 i s-a aplicat o cotă de impozitare de 10% la valoarea de inventar a clădirilor potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, întrucât valoarea de inventar nu a fost reevaluată.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea contabilității nr.82/1991: ”Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă, în conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicate ”.
Invocându-se Ordinul nr. 3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene la punctul 122 alin. 1, s-a apreciat că susținerile contestatoarei nu au un suport legal, interpretând Codul fiscal cu privire la contractul de leasing fară a avea vreo susținere legală.
Mai mult decât atât, s-a considerat că interpretarea contestatoarei este eronată cu privire la dispozițiilor art. 253 alin. 7 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, pe considerentul că regulile de la art. 253 alin. 6 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal sunt aplicabile și în cazul dat.
Făcându-se referire la HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la punctul 52, s-a învederat că societatea contestatoare a efectuat modernizări la cele două imobile, mărind astfel valoarea de inventar a clădirilor la data de 31.12.2011, modificări declarate la sediul instituției noastre în data de 20.01.2012.
De asemenea, s-a precizat că instituția intimată a respectat prevederile art. 136 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că, debitoarea nu și-a plătit de bună-voie obligațiile fiscale, iar pentru stingerea acestora s-a pus în executare obligațiile fiscale potrivit art. 141 alin 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 141 alin 2 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: ” Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. ”, titlul de creanță fiind reprezentat de declarația de impunere nr._/20.01.2012 pentru stabilirea impozitului pe clădire.
Astfel, susținerile contestatoarei referitoare la faptul că, aceasta nu" a luat la cunoștință de deciziile de impunere, s-a învederat că declarațiile de impunere sunt ștampilate și semnate de către aceasta, iar acestea constituie și decizie de impunere.
De asemenea, s-a învederat că instituția intimată a calculat impozitul pe clădire prin aplicarea unei alte cote, având în vedere faptul că societatea nu și-a mai evaluat imobilul și nu a mai depus la sediul instituției noastre nici un document care să ateste o nouă valoare de inventar a imobilului, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie.
Mai mult decât atât, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 22 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligația să înregistreze bunurile impozabile în evidentele contabile, să declare, să calculeze si să plătească corespunzător si în termen, iar în cazul de față contestatoarea nu a respectat prevederile legale menționate.
Astfel, fața de cele precizate, obligațiile aflate în sold au fost determinate ca urmare a neachitării debitelor datorate la bugetul local al Sectorului 5.
De asemenea, s-a precizat că debitele menționate în titlul executoriu nr._/23.10.2014, fac referire la impozitul pe clădire și la impozitul pe teren intravilan datorate de către contestatoare la bugetul local al Sectorului 5, pentru care în mod justificat Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 a solicitat înscrierea privilegiului.
Pentru aceste motive, s-a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 Cod procedură civilă, art. 719 Cod procedură civilă, art. 253 alin. 6 din Codul fiscal, art. 254 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 8 alin. 2 din Legea contabilității nr.82/1991, Ordinului nr. 3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene la punctul 122 alin. 1, art. 253 alin. 7 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 253 alin. 6 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 136 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 141 alin 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 141 alin 2 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 22 din Codul de procedură fiscală.
În temeiul art. 411 alin. 2 C. proc. civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
În susținerea contestației la executare și a întâmpinării, la dosar s-au depus înscrisuri.
În ședința publică de astăzi, 13.10.215, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Analizând excepția necompetenței sale teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 25 alin. 1 C. proc. civ., „executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”, iar potrivit art. 622 alin. 2 din același cod, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
Potrivit art. 172 alin. 4 C. proc. fisc., în redactarea existentă la data la care a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei (20.04.2015), contestația formulată împotriva actelor de executare de natură fiscală se introduce la instanța judecătorească competentă.
Întrucât Codul de procedura fiscală nu cuprinde dispoziții cu privire la instanța competenta să soluționeze contestația la executare, în baza art. 2 alin. 3 din acest cod, în speță sunt aplicabile dispozițiile privind soluționarea contestațiilor la executare din Codul de procedură civilă.
Conform art. 714 alin. 1 C. proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare”, iar conform art. 651 alin. 1 teza I din același cod „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
Instanța constată că, în speță, sediul debitorului-contestator se află în sectorul 6 al municipiului București, prin urmare, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 6 București.
Față de considerentele ce preced, instanța, văzând și disp. art. 132 alin. 1 C. proc. civ.,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA Z. Racoti & Partners, în București, ., sector 2, J_, CUI_, pe intimații M. București Sector 5 prin Primar, cu sediul în București, .. 29-31, sector 5, și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 prin Primar, cu sediul în București, .. 23, ., și pe terțul poprit B. T. SA, cu sediul în București, .. 43, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
..5, sector 4
DOSAR NR._
Către
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 7302/13.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiecte contestație la executare și suspendare executare silită și privește pe contestatoarea . și pe intimații M. București Sector 5 prin Primar și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 prin Primar și terțul poprit B. T. SA, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, sens în care vă înaintăm dosarul nr._, având …… file
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. F. V. S.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
..5, sector 4
DOSAR NR._
Către
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 7302/13.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiecte contestație la executare și suspendare executare silită și privește pe contestatoarea . și pe intimații M. București Sector 5 prin Primar și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 prin Primar și terțul poprit B. T. SA, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, sens în care vă înaintăm dosarul nr._, având …… file
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. F. V. S.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6723/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5523/2015. Judecătoria... → |
|---|
