Contestaţie la executare. Sentința nr. 6241/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6241/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 6241/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6241
Ședința publică din data de 14.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații S. M. și S. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsa contestatorului.
Instanța, reanalizând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare privind pe intimații S. M. și S. M., constată că aceștia au fost legal citați la domiciliul indicat în actul de identitate, în conformitate cu dispozițiile art.91 alin.1 și alin.2 C.civ. (2009), potrivit cărora „dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate” și “în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane”. În atare condiții, instanța apreciază că intimaților le sunt aplicabile dispozițiile art.172 C.pr.civ., cu titlu marginal schimbarea locului citării, potrivit cărora „dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare”, toate acestea având în vedere calitatea intimaților în cadrul procedurii de executare silită, de creditori, executarea silită fiind parte a procesul civil, aplicându-se, pe cale de consecință, în completare, dispozițiile în materie de citare și comunicare a actelor de procedură în general, intimații-creditori având obligația, inclusiv în această fază, a executării silite, a comunica orice schimbare a locului citării executorului judecătoresc, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel cum rezultă din analiza actelor de executare aferente dosarului de executare nr.393/2014.
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art.713 alin.1 raportat la art.107 C.pr.civ., având în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.348/2014, prin raportare la legea în vigoare la momentul începerii executării silite.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează contestatorului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze.
Instanța, în temeiul art.394 C.pr.civ., fiind lămurită, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 20.10.2014, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații S. M. și S. M., a solicitat instanței anularea executării silite și a actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr.393/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești „D. M. și N. S.”, întoarcerea executării silite cu privire la suma de 191.974,95 lei reprezentând debit principal, a sumei de 3.720 lei reprezentând onorariu de avocat și a sumei de 9.207,87 lei reprezentând cheltuieli de executare și onorariu de avocat. Totodată, contestatorul a mai solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea fondului cauzei.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat, în ceea ce privește suspendarea executării silite, că prin continuarea executării silite, instituția contestatoare este grav prejudiciată, atâtă vreme cât, în disprețul dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002, există riscul executării silite, deși legiuitorul a stabilit un termen de grație de 6 luni, în interiorul căruia se puteau lua măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că executarea silită începută în dosarul de executare nr.393/2014 este nelegală și netemeinică, în condițiile în care creditorii nu au formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești de care beneficiază, având în vedere că o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului. Față de această situație, apreciază că instituția contestatoare are posibilitatea să achite creanța stabilită în sarcina sa, în termenul de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește legalitatea actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr.393/2014, arată că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile O.G. nr.22/2002, în sensul că executorul judecătoresc nu a luat în considerare termenul de grație de 6 luni prevăzut de O.G. nr.22/2002, în conformitate cu care instituția contestatoare are posibilitatea de a efectua plata voluntar, fără a se proceda la stabilirea cheltuielilor de executare.
Cu referire la suma de 7.200 lei reprezentând onorariu de executare stabilit prin încheierea din data de 10.10.2014 de către Biroului Executorilor Judecătorești „D. M. și N. S.”, arată că aceasta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr.188/2000.
Mai mult, a precizat că onorariul de avocat a fost inclus în mod greșit și nejustificat în cheltuielile de executare silită, instanța având totuși posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocatului fără ca prin aceasta să intervină în raportul juridic ce decurge din contractul de asistență juridică.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art.622 și urm. C.pr.civ. și O.G. nr.22/2002.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art.7 din O.G. nr.22/2002.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Deși legal citați, intimații S. M. și S. M. nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de B.E.J.A. “D. M. și N. S.”, în cadrul dosarului de executare nr.393/2014.
La termenul din data de 14.09.2015, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat contestatorului proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze, rămânând în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că la data de 28.08.2014, intimații S. M. și S. M., în calitate de creditor, a înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați “D. M. și N. S.” o cerere de executare silită împotriva contestatorului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de debitor, în temeiul titlurilor executorii constând în sentința civilă nr.4614/28.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr._, în vederea recuperării sumei de 191.974,95 lei reprezentând creanță, precum și a sumei de 12.927,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, executorul judecătoresc adresându-se instanței de executare, care a încuviințat executarea silită, în temeiul titlului executoriu sus-arătat, în vederea recuperării creanței menționate, inclusiv a cheltuielilor de executare, prin încheierea din data de 11.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, deschizându-se dosarul de executare nr.393/2014.
Instanța reține că prin încheierile din data de 10.10.2014, emisă în cadrul dosarului de executare nr.393/2014, de către Biroului Executorilor Judecătorești Asociați “D. M. și N. S.”, s-a stabilit suma de 12.927,87 lei cu titlu de cheltuieli de executare, din care 7.200 lei onorariu de executor judecătoresc (plus 1.782,17 lei T.V.A.), 3.720 lei onorariu de avocat, iar restul alte cheltuieli necesare executării silite, indicate de către executorul judecătoresc distinct, precum înregistrare dosar, arhivare dosar, taxe poștale, taxe de timbru etc.
Instanța reține că tot la data de 10.10.2014, a fost emisă somația (fila 66) în contra debitorului (contestator), prin care i s-a pus în vedere că are obligația de a plăti suma totală de 204.902,82 lei lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, somație primită de către debitor la data de 13.10.2014, conform dovezii de înmânare de la fila 65 din dosar.
În drept, potrivit dispozițiilor art.662 alin.1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate realiza decât în condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiții ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale incidente, instanța reține că executarea silită împotriva contestatoarei se desfășoară legal, fiind neîntemeiate apărările formulate prin prezenta contestație la executare, după cum se va arăta în continuare.
I. Astfel, în susținerea contestației la executare, contestatorul a învederat că somația ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (în continuare, O.G. nr.22/2002).
Or, potrivit dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002, “dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar conform prevederilor art.3 din același act normativ, “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Instanța constată că executorul judecătoresc a emis somația prin care a pus în vedere contestatoarei să se conformeze titlului executoriu de îndată, ceea ce este corect, în condițiile în care prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 sunt incidente doar în cazul lipsei de fonduri dovedite. Or, contestatoarei îi incumba sarcina probei din acest punct de vedere, și anume, în privința lipsei de fonduri care face imposibilă executarea silită, pentru a fi incidente dispozițiile invocate. Cu toate acestea, contestatoarea nu a depus nici la dosarul de executare, nici la dosarul prezent vreo situație contabilă cu privire la fondurile sale, apărarea sa privind lipsa de fonduri nefiind astfel întemeiată.
II. Mai departe, în susținerea contestației la executare, contestatorul a învederat că executarea silită ar fi început fără a se fi dat posibilitatea contestatorului să aducă la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executoriu, astfel cum rezultă din dispozițiile art.622 C.pr.civ., toate acestea în condițiile în care creditorul nu a formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești, având în vedere că o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului, motiv pentru care nu se putea trece direct la procedura de executare silită.
Această apărare formulată de către contestator este neîntemeiată, dispozițiile art.622 alin.1 C.pr.civ. nefăcând decât să stabilească că regula este îndeplinirea de către debitor de bunăvoie a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, în lumina principiului legalității și a principiului bunei-credințe, legiuitorul afirmând că subiecții de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau pintr-un alt titlu executoriu și să execute de bunăvoie obligația care îi revine.
În caz contrar, creditorul este nevoit să recurgă la executarea silită, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art.622 alin.2 C.pr.civ., care începe odată cu sesizarea organului de executare, creditorul având dreptul de a obține executarea silită în termenul de prescriție prevăzut de lege, conform dispozițiilor art.706 și urm. C.pr.civ., dreptul fiind, astfel, al creditorului de a acționa în acest termen, iar nu al debitorului, după cum susține în mod neîntemeiat contestatorul.
Pe cale de consecință, în această situație dificilă în care se află, creditorul nevoit a recurge la executarea siltă nu mai are nicio obligație de eventuală somare a debitorului anterior momentului sesizării organului de executare, ci acesta din urmă este obligat a proceda potrivit dispozițiilor art.666 și art.667 C.pr.civ., ceea ce s-a întâmplat, în mod legal, și în prezenta cuază, după cum rezultă din cele sus-arătate, la situația de fapt reținută de instanță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.666 C.pr.civ., “dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va . de pe încheierea dată în condițiile art.665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație” (alin.1), iar “comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării” (alin.2).
Totodată, potrivit dispozițiilor art.667 C.pr.civ., “debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”.
Instanța nu poate să nu atragă atenția asupra consecințelor pe care le poate avea comportamentul contestatorului-debitor, constând în aceea de a nu plăti intimatului sumele de bani care i se cuvin în virtutea titlului executoriu. Instanța nu va reține motivele invocate de contestator, în sensul că este instituție bugetară, fapt ce ar scuza întârzierea la plată, pentru cele ce urmează.
Astfel, în cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă, conform căreia articolul 6 par.1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (cauza Philis c. Greciei). Totuși, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabilește două aspecte importante, și anume, că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul (incluzând instituțiile publice) are obligația de a se „plia” unei hotărâri judecătorești pronunțate în contra lui (lor). În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenție, prin lipsirea lui de un efect util (cauza V. I. c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei, cauza Ș. c. României).
De asemenea, în cauza Ș. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, a spus Curtea că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței. Curtea a amintit că nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
III. Instanța constată că prin prezenta contestație la executare, contestatorul este nemulțumit de aspectul care ține de cheltuielile de executare constând în onorariu de executor judecătoresc de 7.200 lei (la care se adaugă TVA 24%, de 1.782 lei), respectiv de onorariul de avocat, de 3.720 lei, conform dovezii de la fila 73 din dosar (chitanța din data de 28.08.2014), pentru reprezentantul convențional al creditorului, conform împuternicirii avocațiale de la fila 73 din dosar.
Astfel, cu privire la cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.669 alin.3 C.pr.civ., “sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”, pentru ca în cuprinsul prevederilor art.669 alin.4 să se prevadă că “sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta (s.n.)”.
Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr.2250/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (în continuare, Ordinul nr.2550/2006), se observă că acest onorariu, prin raportare la debitul de recuperat, de 191.974,95 lei, se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ și de art.39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești (în continuare, Legea nr.188/2000), iar aceasta dat fiind faptul că obiectul executării silite (indirecte, prin poprire) îl reprezintă o obligație de a plătii o sumă de bani, iar onorariul pentru activitatea prestată de executorul judecătoresc este inclus la pct.4 lit.d din Anexa I la Ordinul M.J. nr.2550/2006, indicându-se că “pentru creanțe în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”, adică aproximativ 7.200 lei, exact cât a calculat și executorul judecătoresc, la această din urmă sumă adăugând și TVA-ul, de 24%, și anume, de 1.782 lei, rezultând un total de 8.982 lei.
Totodată, includerea TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este legală, în condițiile în care Ordinul nr.2250/2006 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul nr.2250/2006 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată, potrivit Codului fiscal, de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr.2250/2006, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întreaga această sumă (onorariu cumulat cu TVA) urmând a fi suportată de contestatoarea-debitoare, în condițiile în care TVA-ul reprezintă o cheltuială de executare, separată de onorariul executorului, încadrându-se la dispozițiile art.669 alin.3 pct.7, reprezentând “alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”.
Mai departe, cu privire la onorariul de avocat, instanța constată că acesta este rezonabil, astfel încât nu se justifică reducerea cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat, date fiind aceleași dispoziții legale sus-arătate, și anume, ale art.669 alin.2-4 și alin.6 C.pr.civ., în condițiile în care această cheltuială efectuată de creditor cu onorariul de avocat avansat la data sesizării executorului judecătoresc, onorariu reținut prin încheierea de cheltuieli de executare ce constituie titlu executoriu, îi este imputabil debitorului și va fi recuperat din patrimoniul acestuia care, prin culpa sa, constând în refuzul de a executa de bunăvoie obligația conținută în titlul executoriu, a determinat sesizarea executorului judecătoresc și începerea executării silite.
Or, pentru ca debitorul urmărit să datoreze cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat, trebuie ca acesta să îndeplinească condițiile de a fi: real (1), necesar (2) și rezonabil (3), toate acestea în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
Analizând onorariul de avocat, în valoare de 3.720 lei, instanța constată că acesta îndeplinește caracterele mai sus enunțate, în condițiile în care onorariul este unul real, din moment ce la dosarul de executare există dovada suportării lui de creditor (fila 73), este necesar, din moment ce asistența judiciară este permisă creditorului și în cadrul executării silite, chiar în cuprinsul Constituției României, la art. 24 Dreptul la apărare, prevăzându-se că dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului (n.n. iar executarea silită constituie o fază a procesului civil), părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu, onorariul fiind, totodată, și rezonabil – atât sub aspectul valorii pricinii, cât și sub aspectul muncii îndeplinite de avocat. Din această perspectivă, trebuie subliniat că, ținând seama de munca avocatului în faza executării silite, aceasta nu poate fi redusă numai la formularea cererii, căci trebuie avută în vedere și consultanța juridică specifică acestei faze a procesului civil – privind alegerea modalității de executare, competența executorului judecătoresc, caracterul executoriu al hotărârii etc.
Așadar, instanța apreciază că, în lipsa unui tablou cu onorarii minimale, un onorariu de avocat de 3.720 lei nu poate fi considerat ca fiind disproporționat ci, dimpotrivă, ținând seama de circumstanțele speței, are un caracter rezonabil, având în vedere, totodată, inclusiv valoarea creanței de recuperat de la debitor, de 191.974,95 lei, precum și cuantumul său aflat sub cel stabilit de către executorul judecătoresc, de 7.200 lei, reprezentând, totodată, mai puțin de 10% din debitul de recuperat de la debitor
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv de diminuare a cheltuielilor de executare (reprezentate onorariul de avocat), imputabile debitorului în virtutea art.669 alin.2-4 C.pr.civ. și, în consecință, nu se justifică cererea contestatorului sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații S. M. și S. M..
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere cursul soluționării dosarului, instanța rămânând în pronunțare la același termen de judecată pe toate capetele de cerere, atât pe fondul contestației la executare, cât și pe cererea de suspendare a executării silite, observând dispozițiile art.718 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora se poate dispune suspendarea executării, pentru motive temeinice, însă doar până la soluționarea contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța o va respinge ca neîntemeiată, în condițiile în care nu s-a admis prezenta contestație la executare, astfel încât nu s-a pronunțat nici desființarea titlului executoriu sau a executării silite înseși, pentru a se putea dispune restabilirea situației anterioare executării, potrivit dispozițiilor art.722 și urm. C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 2, București, în contradictoriu cu intimații S. M. și S. M., ambii cu domiciliul în București, ., ., București.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 6 ex./24.09.2015
Se vor efectua 4 . judecătoresc
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8538/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5605/2015. Judecătoria... → |
|---|
