Contestaţie la executare. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 445/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 445/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 445
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. F.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. B. SA, pe intimata V. E. și pe terțul poprit B. Națională a României, având ca obiect contestație la executare.
Cauza a rămas în pronunțare la data de 13.01.2015, când instanța, apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea la data de 16.01.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 17.10.2013, sub nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata V. E. și cu terțul poprit B. Națională a României, anularea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 810/27.08.2013 al B. "B. C.", anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 810/27.08.2013, a adreselor de înființare a popririi emise în data de 04.10.2013, a încheierilor privind stabilirea cuantumului creanței și a cheltuielilor de executare emise în data de 04.10.2013, precum și a tuturor actelor de executare anterioare sau subsecvente acestora; suspendarea executării silite și restabilirea situației anterioare prin restituirea sumelor executate, potrivit disp. art. 722 alin. 1 rap. la art. 723 alin. 1 C., în cazul în care executarea silită va fi finalizată până la data soluționării contestației la executare, precum obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru, onorariul de avocat și altele asemenea.
În motivarea cererii, s-a arătat că partea contestatoare, în calitate de bancă, a încheiat cu S.C. Paolo Consult S.R.L., în calitate de împrumutat și V. F., M. M. și Paolo Lucaccioni, în calitate de garanți, contractul de credit nr. 9751/15.06.2010, prin care banca a acordat un împrumut către societatea împrumutată în sumă de 100.000 Euro.
Conform art. 9.3 din contractul de credit, părțile au renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune, situație care i-a conferit contestatoarei dreptul de a executa silit atât debitoarea, cât și garanții fideiusori.
Astfel, la data de 03.05.2011, banca a înregistrat la B.E.J. C. B. M., cerere de executare silită a contractului de credit, a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 158/24.06.2010 și a contractului de gaj nr. 9571/15.06.2010 împotriva S.C. Paolo Consult S.R.L. (în prezent societate în insolvență) și a garanților fideiusori V. F., M. M. și Paolo Lucaccioni, în cadrul dosarului execuțional nr. 993/2011.
Ca urmare a încuviințării executării silite, au fost emise de către executorul judecătoresc adrese de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei și a garanților, iar în data de 19.07.2011, CEC B. a consemnat în contul executorului suma de 264.760 lei, din care 253.234,46 lei au fost distribuiți către contestatoare, diferența reprezentând onorariu executorului.
La data de 27.07.2011, V. F. și V. E. au înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București contestația la executare, care a format obiectul dosarului nr. S_, în contradictoriu cu partea contestatoare și S.C. Paolo Consult S.R.L, prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 993/2011 aflat pe rolul B.E.J. C. B. M. și restabilirea situației anterioare.
Prin sentința civilă nr. 9780/25.05.2012, instanța a admis contestația la executare formulată și a dispus anularea actelor de executare întocmite de B.E.J. C. B. M. în dosarul de executare nr. 993/2011 privind pe contestatorul V. F., restabilirea situației anterioare desființării executării silite și restituirea sumelor încasate în cadrul executării silite către contestatori. Hotărârea a rămas definitivă și executorie, prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 853/22.03.2012 pronunțată de Tribunalul București.
Ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, la data de 30.07.2012, a survenit decesul garantului-fideiusor V. F. (aspect care nu a fost adus la cunoștință băncii la acea dată), de pe urma acestuia rămânând următorii moștenitori, conform certificatului de moștenitor legal nr. 25 din data de 13.03.2013: V. E., în calitate de soție supraviețuitoare, având o cotă de ¼ din masa succesorală și V. M. - R., în calitate de fiică (minoră), având o cotă de ¾ din masa succesorală.
Având în vedere titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9780/25.05.2012, în data de 02.08.2013, S. D. și D., în calitate de reprezentant convențional al soților V. F. (deși acesta era decedat) și V. E. au solicitat băncii să se conformeze dispozițiilor instanței de judecată în sensul de a restitui sumele încasate de Bancă în cadrul executării silite, sens în care a fost comunicată adresa înregistrată sub nr. 860/02.08.2013.
Față de faptul că banca, în continuare, deținea o creanță împotriva defunctului V. F. și nu își recuperase sumele datorate în temeiul contractului de credit, pentru care garantase acesta, banca nu a dat curs solicitării primite.
În aceste condiții, V. E. a demarat în cadrul dosarului de executare nr. 810/27.08.2013 al B.E.J. B. C., procedura de executare silită prin poprire împotriva băncii, dispunându-se înființarea popririi asupra conturilor instituției bancare deschise la B. Națională a României, pentru suma de 286.412,82 lei, compusă din suma de 264.099 lei reprezentând debit principal și suma de 22.313,82 lei, reprezentând cheltuieli de executare, din care suma de 9.846,82 stabilită cu titlu de onorariu executor și 12.400 lei - cu titlu de onorariu avocat.
Având în vedere că defunctul V.-F., în calitate de garant-fideiusor, nu a executat de bunăvoie obligațiile ce îi reveneau în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9751 din data de 15.06.2010 - condiții generale și condiții speciale, banca deținând, în continuare, o creanță împotriva acestuia, a demarat o nouă executare silită împotriva moștenitorilor defunctului V. F..
Astfel, în data de 21.08.2013, contestatoarea a formulat o cerere de executare silită, înregistrată sub nr. de dosar 985/21.08.2013 la B.E.J. C. B. M. prin care a solicitat demararea executări silite împotriva moștenitoarei V. E., în calitate de soție supraviețuitoare și împotriva moștenitoarei V. M. - R., prin curator U. Rocsanu M., în calitate de fiică, pentru recuperarea creanței în cuantum de 588.542,32 lei, compusă din suma de 483.691,49 lei, reprezentând debit principal și suma de 104.850,83 lei, reprezentând dobânzi restante, la care se adaugă dobânzile calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului.
În ceea ce privește temeinicia contestației la executare, invocându-se disp. art. 1616 C.civil și art. 702 alin. 1 pct. 1 C., contestatoarea a apreciat că este de neconceput existența unei proceduri de executare silită în situația stingerii creanței care face obiectul executării prin poprire.
În speță, pe de o parte, banca deține o creanță în cuantum de 588.542,32 lei, compusă din suma de 411.691,49 lei, reprezentând debit principal și suma de 104.850,83 lei, reprezentând dobânzi restante împotriva moștenitorilor defunctului V. F., deci inclusiv împotriva creditoarei V. E..
Pe de altă parte, creditoarei V. E. pretinde că deține o creanță în cuantum de 286.412,82 lei, compusă din 264.691,49 lei, reprezentând debit principal și suma de 22.313,82 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
În consecință, față de prevederile legale anterior menționate, rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a opera compensarea legală a datoriilor reciproce.
Totodată, s-a arătat că în doctrină se reține că noul cod civil păstrează soluția tradițională a dreptului românesc, potrivit căreia compensația operează de drept, fără a fi necesar acordul de voință al părților sau o hotărâre judecătorească, de îndată ce sunt îndeplinite următoarele condiții: datoriile să fie reciproce, respectiv cele două raporturi obligaționale să existe între aceleași persoane, fiecare având, una față de cealaltă, atât calitatea de debitor, cât și de creditor. Această condiție este evident îndeplinită în cauză, având în vedere că atât banca, cât și creditoarea V. E. dețin una împotriva alteia câte o creanță reciprocă, fiecare având calitatea de debitor, cât și cea de creditor, în dosarele de executare silită nr. 985/2013, respectiv 810/2013. Datoriile să fie certe, lichide și exigibile, condiție îndeplinită în cauză, având în vedere că acea creanță a contestatoarei rezultă din contractul de credit nr. 9751/15.06.2010, fiind determinată prin titlul executoriu și declarată scadentă anticipat la data de 04.04.2011. Creanța intimatei rezultă din titlul executoriu reprezentată de sentința civilă nr. 9780/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, fiind lichidă și exigibilă. Datoriile să aibă ca obiect o sumă de bani, cerință îndeplinită, fiind în prezența unor obligații pecuniare reciproce.
În aceste condiții, având în vedere că nu există niciun impediment pentru operarea compensației legale și de drept între datoriile reciproce deținute de bancă și intimată, rezultă că, în cauză, s-a demarat executarea silită pentru o creanță deja stinsă.
În atare situație, contestatoare a arătat că este fără echivoc că prezenta executare silită este nelegală și se impune anularea acesteia, precum și a tuturor actelor de executare emise.
În ceea ce privește nelegalitatea încheierii pentru stabilirea cheltuielilor de executare emisă în data de 04.03.2013, în dosarul de executare nr. 810/27.08.2013, s-a arătat că este excesiv cuantumul onorariului executorului judecătoresc față de activitatea efectiv prestată.
Astfel, executorul judecătoresc și-a stabilit, în dosarul de executare contestat, un onorariu peste maximul prevăzut de lege, respectiv suma de 9.846,80 lei. Or, în analiza acestui aspect, trebuie avute în vedere următoarele dispoziții legale: prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2.550 din 14 noiembrie 2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești care, în anexă, arată că executorii judecătorești pot percepe, în cazul executării silite prin poprire, pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, un onorariu maxim în cuantum de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Însă, din actele de executare silită rezultă că B. B. C. a perceput pentru poprirea înființată un onorariu peste maximul prevăzut de lege.
Astfel, contestatoarei i se impusă pentru un singur dosar de executare o sumă de 9.846,82 lei, sumă pentru care nu există nicio justificare în activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc, deși onorariul maxim pe care acesta l-ar fi putut percepe este de 7.940,99 lei.
Deși, prin Ordinul Ministrului Justiției mai sus menționat au fost prevăzute onorarii minimale și onorarii maximale, executorul judecătoresc are obligația de a stabili propriul onorariu în raport de volumul de muncă efectiv desfășurată, iar nu să impute contestatoarei, printr-un act cu forță de titlu executoriu, sume nejustificate.
Tocmai faptul că s-a impus ca Ministerul Justiției să reglementeze limitele în care executorii judecătorești pot percepe onorarii, conduce la concluzia că s-a încercat evitarea unor abuzuri din partea acestora prin perceperea unor onorarii nejustificat de mari. Tocmai existența unor limite minime și maxime ale onorariului conduce la concluzia că executorul este obligat să perceapă sume potrivite cu activitatea desfășurată și nu să profite de existența unul debitor solvabil din a cărui patrimoniu să se îndestuleze cu onorariile maxime prevăzute de lege.
M. mult decât atât, cu toate că dispozițiile art. 669 alin. (2) C.proc.civ. fac vorbire doar despre "cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite", conducând la concluzia că este necesar a se face dovada că aceste onorarii au fost avansate de către creditorul care solicită efectuarea executării silite, nimic din actele de executare comunicate contestatoarei nu dovedește faptul că în spatele încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare există chitanțe care să dovedească plata onorariilor maximale.
S-a mai arătat că toate aspectele învederate mai sus probează caracterul abuziv al stabilirii cheltuielilor de executare silită stabilite de către executorul judecătoresc, executorul deturnând și folosind în mod abuziv dispozițiile art. 669 alin. (2) C.proc.civ., în vederea dobândirii unor sume de bani care de fapt nu i s-ar cuveni.
Chiar dacă legea nu prevede dispoziții exprese privind diminuarea cuantumului onorariului de executare, apreciază contestatoarea că, cu atât mai mult trebuie cenzurat onorariul executorului din procedura de executare silită, atunci când acesta este abuziv, față de activitatea de interes public desfășurată de către acesta.
Astfel, executorii judecătorești, care sunt investiți prin lege să îndeplinească un serviciu de Interes public nu pot prejudicia, în mod nejustificat pe una din părțile procedurii de executare silită.
Totodată, s-a subliniat că prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare încheiată, se constată efectuarea unor cheltuieli de executare excesiv de ridicate, fără a exista la bază anumite documente justificative (contract de asistentă juridică, dovada prestării efective a unei activități de asistentă juridică si reprezentare, dovada plătii efective de către creditor a onorariului avocațial).
Astfel, având în vedere cuantumul debitului executat; activitatea propriu-zisă pe care avocații o prestează în cadrul procesului de executare silită - ca fază a procesului civil, în mod deosebit în cazul procedurii popririi conturilor bancare; cheltuielile de executare reprezentând onorariu avocat excesiv de ridicat atât în funcție de activitatea desfășurată, cât și de debitul urmărit; forța juridică a actului întocmit (încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu), contestatoarea a considerat că executorul judecătoresc avea obligația legală dea verifica temeinicia și veridicitatea tuturor acestor cheltuieli.
În acest sens, executorul trebuia să solicite debitorului să descrie în ce anume a constat activitatea de consultanță și reprezentare, ori care au fost actele întocmite de către avocați și care să justifice cheltuielile imputate contestatoarei în procedura de executare silită prin poprire. Mai ales că în situația de față este vorba doar de o cerere de executare formulată de către un avocat și depusă la executorul judecătoresc.
Cu toate acestea, executorul a ignorat realitatea evidentă, precum și caracterul absolut exagerat al cheltuielilor invocate, încheind procesele-verbale de executare fără a depune un minim de diligențe în vederea aprecierii caracterului real al sumelor invocate.
Pe de altă parte, întrucât cheltuielile de executare contestate reprezintă onorariu avocațial pentru activitatea desfășurată în cursul procedurii de executare silită, se pune problema echivalenței contraprestațiilor.
Altfel, nu se poate vederea care ar putea fi activitățile desfășurate de către avocați în cadrul procedurii de executare silită prin popriri și pentru care să fie perceput un astfel de onorariu, având în vedere faptul că toate actele de procedură și toate activitățile desfășurate în cadrul acestei faze a procesului civil sunt de competența executorilor judecătorești.
S-ar ajunge astfel în situația în care, cu prilejul executării silite (fază în care rolul avocatului este limitat) avocatul ar încasa un onorariu mult mai mare decât cel perceput pentru activitatea de reprezentare în fața instanței de judecată.
Prin urmare, s-a considerat că onorariul de avocat în cuantum de 12.400 lei, perceput cu titlu de cheltuieli de executare - onorarii avocat, este mai mult decât exagerat, reprezentând, în fapt, un abuz de drept din partea celui în favoarea căruia s-au efectuat așa-zisele cheltuieli.
Enunțând definiția abuzului de drept, contestatoarea a arătat că în speță există un abuz de drept, creditorul deturnând și folosind în mod abuziv disp. art. 669 alin. (2) C.proc.civ., în vederea dobândirii unor sume de bani, care de fapt nu i s-ar cuveni.
Prin urmare, s-a apreciat că aceste cheltuieli de executare, reprezentând onorariu avocat, sunt nejustificat de mari în raport cu complexitatea speței și cu activitatea efectiv desfășurată în cauză de către avocați.
De asemenea, s-a apreciat că în cauză se impune aplicarea disp. art. 451 alin. 2 C., față de cuantumul excesiv al cheltuielilor de executare invocate, precum și că este absolut necesar ca instanța de judecată să exercite un pronunțat rol activ și să facă aplicarea acestor dispoziții, aplicabile și în faza de executare silită.
În acest sens, s-a subliniat că prin aplicarea disp. art. 451 alin. 2 C., instanța nu va stânjeni cu nimic contractul de asistență juridică reglementat prin Legea nr.51/1995 și nici nu îl va modifica sau anula. În realitate, instanța nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, ci doar reduce în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea căzută în pretenții.
În consecință, s-a solicitat să se aprecieze raportul dintre complexitatea cauzei și volumul muncii desfășurate de avocat și expert, precum și cuantumul total al cheltuielilor invocate, inclusiv onorariul expertului și să dispună cenzurarea acestora având în vedere discrepanța vădită.
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat anularea încheierii pentru stabilirea cheltuielilor de executare emisă în data de 04.10.2013, ca abuziv și nelegal întocmită.
În ceea ce privește temeinicia cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, contestatoarea a apreciat că această măsură este justificată de prevenirea unui prejudiciu patrimonial care nu ar putea fi reparat complet și în timp rezonabil.
Cuantumul sumei solicitate este foarte important, respectiv a sumei de 286.412,82 lei, iar pierderea iminentă a acesteia ar genera lipsirea patrimoniului contestatoarei de importante resurse economice și ar antrena perturbarea pe viitor, cel puțin viitorul apropiat, a activității desfășurate de aceasta.
Mai mult, posibilitatea efectuării unei proceduri de întoarcere a executării silite, în cazul admiterii contestației la executare și a anulării actelor de executare efectuate ar fi una extrem de dificilă, față de cuantumul sumei executate.
Față de toate aceste împrejurări de fapt și de drept, s-a solicitat a se constata că finalizarea executării în condițiile în care în cauză a operat compensația legală și nu s-a cercetat posibilitatea acestei proceduri, este de natură a produce contestatoarei un prejudiciu iminent, fără a exista o posibilitate reală de a recupera sumele executate.
În condițiile în care nu a fost finalizată analiza temeiniciei contestației la executare, procedura fiind susceptibilă de anulare, echitabil este să se finalizeze acest demers judiciar înainte de a se trece la măsuri de executare într-o procedură viciată.
S-a mai arătat că în situația în care prezenta cerere de suspendare nu ar fi admisă există riscul, ca până la soluționarea contestației la executare, procedura de executare silită să fie finalizată. Astfel, o procedură de executare nelegală ar crea un prejudiciu patrimonial important contestatoarei, care ar avea deschisă doar calea întoarcerii executării, în vederea recuperării prejudiciului.
În situația de mai sus, singura cale de reparațiune la îndemâna contestatoare ar fi întoarcerea executării, însă aceasta nu reprezintă o reparație completă și într-un termen rezonabil, fiind un demers judiciar imposibil de efectuat implicând numeroase alte cheltuieli, la acest moment imposibil de cuantificat și alte acțiuni în justiție pentru recuperarea sumelor.
S-a mai arătat totodată că măsura suspendării executării silite nu este abuzivă, nu prejudiciază drepturile intimatei, dat fiind că se solicită suspendarea numai până la soluționarea contestației la executare și nici nu există riscul creării unei stări de insolvabilitate a sa.
Prin continuarea executării silite într-o procedură nelegală, se va ajunge la obligarea contestatoarei la plata unei sume importante de bani în temeiul unei executări silite efectuate în mod nelegal pentru o creanță deja stinsă.
Pe de altă parte, nu se poate pune la îndoială starea de solvabilitate a contestatoarei, intimata putând finaliza executarea silită în caz de respingere a contestației la executare.
Prin urmare, atâta timp cât nu există niciun risc pentru intimată de a nu putea cere si obține, după soluționarea contestației la executare, suma de bani solicitate prin cererea de executare silită, iar pentru contestatoare există riscul unei pierderi materiale importante, echitabil ar fi ca instanța să dispună suspendarea provizorie a procedurii de executare silită.
Pentru toate aceste împrejurări de fapt și de drept, s-a solicitat să se dispună:
-Admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, anularea procedurii de executare silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. 810/27.08.2013 aflat la B. "B. C.", precum și anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 810/27.08.2013, a adreselor de înființare a popririi emise în data de 04.10.2013, a încheierilor privind stabilirea cuantumului creanței și a cheltuielilor de executare emise în data de 04.10.2013, precum și a tuturor actelor de executare anterioare sau subsecvente acestora;
-Suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 810/27.08.2013, aflat la B. B. C., până la soluționarea contestației la executare;
-Restabilirea situației anterioare prin restituirea sumelor executate, potrivit disp. art. 722 alin. (1) C.proc.civ. rap. la art. 723 alin. (1) C.proc.civ., în cazul în care executarea silită va fi finalizată până la data soluționării contestației la executare;
-Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa de timbru, timbrul judiciar, onorariu de avocat și altele asemenea.
În drept, au fost invocate disp. art. 711 alin. (1), art. 719 alin. (1), art. 723 C.proc.civ., precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.
La data de 17.10.2013, contestatoarea a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 18.10.2010.
Prin cererea completatoare depusă la instanță la data de 04.11.2013, contestatoarea, reiterând solicitările de la finalul contestației la executare, mai puțin cele cu privire la suspendarea executării silite, a arătat că creanța executată a fost stinsă integral ca urmare a operării compensației legale având în vedere confuziunea între patrimoniului succesoral și patrimoniul moștenitorilor.
Invocând disp. art. 1119 și art. 1115 C.civil, contestatoarea a arătat că creanța pusă în executare nu a fost declarată de către intimata-creditoarea la data dezbaterii succesiunii defunctului V. F., nefiind cuprinsă nici în certificatul de moștenitor nr. 25 din 13.0B.2013 și nici în certificatul de moștenitor suplimentar nr. 61/13.06.2013.
Or, în condițiile în care titlul executoriu a fost pronunțat în data de 25.05.2012, în mod evident intimata avea cunoștință de existența acestei creanțe în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii, respectiv la data de 30.07.2012.
Mai mult, intimata nu a declarat nici datoria defunctului către contestatoare în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9751 din data de 15.06.2010, aceasta nefiind inclusă în pasivul succesoral.
Prin urmare, prin omiterea cu rea-credință a includerii creanței defunctului în activul succesoral, precum și a datoriei acestuia către contestatoare în pasivul succesoral, intimata și-a creat o creanță mai mare decât cea care i se cuvenea în temeiul titlului executoriu.
Consecința încălcării obligației de a declara toate bunurile aflate în masa succesorală, deci inclusiv a sumei executate silit, o reprezintă confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul moștenitorilor defunctului V. F..
În aceste condiții, intimata este obligată să răspundă pentru datoriile moștenirii inclusiv cu bunurile sale proprii, aceasta având față de contestatoare atât calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor pentru suma care face obiectul executării silite.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile în vederea operării compensației legală între datoriile reciproce, rezultă în mod evident că în speță s-a început executarea pentru o creanță deja stinsă. Mai mult, în cauză nu s-a efectuat un inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, ceea ce înseamnă că, în mod practic, nu poate opera împiedicarea contopirii patrimoniilor. Astfel, în doctrină s-a reținut că, față de reglementarea în ansamblu a acestei instituții, întocmirea inventarului nu poate avea decât un caracter obligatoriu pentru a împiedica confundarea patrimoniilor. În concluzie, rezultă în mod clar că prezenta executare silită este nelegală și se impune anularea acesteia, precum și a tuturor actelor de executare întocmite.
Totodată, contestatoarea a precizat că executarea silită a fost demarată de intimata-creditoarea pentru o creanță mai mare decât cea care i se cuvenea intimatei-creditoare. Pe lângă faptul că executarea silită s-a început pentru o creanță deja stinsă, aceasta a fost demarată pentru o sumă mai mare decât cea care i se cuvenea intimatei-creditoare.
Așa cum s-a precizat și prin cererea introductivă, prin cererea de executare silită, intimata-creditoare a demarat procedura de executare silită împotriva contestatoarei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9780/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 286.412,82 lei, compusă din suma de 264.099 lei, reprezentând debit principal și suma de 22.313,82 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Or, având în vedere că, în cauză, o parte din suma pusă în executarea face parte din masa succesorală a defunctului V. F., creditoarea nu putea începe executarea silită decât pentru partea corespunzătoarea cotei de 1/4 ce îi revine ca urmare a deschiderii succesiunii.
Astfel, parte din creanța pentru care s-a început executarea silită s-a transmis odată cu decesul defunctului V. F. atât către soția supraviețuitoare a acestuia - intimata-creditoare V. E., în cotă de ¼, cât și către fiica minoră a acestuia - V. M.-R., în cotă de ¾.
În aceste condiții, cererea de executarea silită împotriva contestatoarei nu putea fi formulată pentru întreaga sumă decât de către cei doi moștenitori, iar nu doar de către soția supraviețuitoare a acestuia, respectiv intimata V. E..
În caz contrar, dacă s-ar admite că executarea silită ar putea fi demarată pentru întreaga creanță doar de către soția supraviețuitoare, s-ar ajunge la situația în care toată suma să fie încasată de către intimata-creditoare, iar contestatoarea să fie supusă riscului de a fi executată, din nou, pentru partea din creanță ce îi revine fiicei moștenitoare corespunzător cote acesteia de ¾.
În acest context, reiese în mod evident că executarea silită s-a început în mod nelegal pentru o creanță mai mare decât cea care i se cuvenea intimatei-creditoare, impunându-se anularea acesteia și a tuturor actelor de executare efectuate de executor.
În drept, au fost invocate disp. art. 204 alin. (1) C.proc.civ., precum și orice alte dispoziții legale invocate anterior.
Prin cererea precizatoare depusă la instanță la data de 14.11.2013, contestatoarea a arătat că înțelege să solicitate și anularea adresei nr. 810/2013 din data de 25.10.2013, comunicată la data de 28.10.2013, prin care executorul judecătoresc a respins solicitarea de a constata operarea compensației legale între creanța deținută de contestatoare și creanța pusă în executare de către intimata din prezenta cauză.
Prin întâmpinarea înregistrată la instanță la data de 30.07.2014, intimata V. E. a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata si obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 9780 din 25.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 853/22.03.2013 a Tribunalului București, s-a admis contestația la executare formulată în contradictoriu cu S.C. GE Garanți B. S.A. si s-a dispus anularea actelor de executare întocmite de B.E.J. B. M. în dosarul nr. 993/2011. S-a dispus de asemenea, restabilirea situației anterioare desființării executării silite, si restituirea sumelor încasate de către creditor în cadrul executării silite.
Așa cum si contestatoarea arată în contestația la executare promovată, la data de 02.08.2013, intimata a solicitat restituirea sumelor încasate în dosarul de executare nr. P93/2011.
Totodată, s-a mai solicitat a se înlătura apărarea contestatoarei referitoare la o eventuala compensare legala a datoriilor, având în vedere faptul că nu există identitate de părți între creditorul debitorul celor două creanțe.
Astfel, în ceea ce privește creanța în baza căreia s-a pornit executarea silită, titularul creanței era V. E., în a doua creanță, creditor este S.C. GE Garanți B. S.A., însă ca debitori apar atât V. E., cât și V. M.-R.; Neexistând identitate de părți, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1616 Cod civil.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, in cuantum de 9.846,82 lei, intimata a arătat că partea contestatoare încearcă să inducă în eroare instanța, indicând ca onorariu maxim suma de 7.940,99 lei, însă așa cum se poate observa, onorariul executoriului este de 7.940,99 lei, la care se adaugă T.V.A. în cuantum de 1.905,83, rezultând suma de 9.846,82 lei. Prin urmare, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit in mod corect.
Referitor la onorariul de avocat în cuantum de 10.000 lei plus 2.400 lei TVA este un onorariu pe deplin justificat, avându-se în vedere că partea contestatoare a apelat la o casă de avocatură cu o anumită experiență în domeniu și cu onorarii medii pe piața din București nu înseamnă că acesta este nevoit să suporte o parte din cheltuielile de executare silita in cuantum de 12.400 lei. În caz contrar, executarea silită nu-și va mai atinge scopul fiind o etapă în care creditorul ar fi prejudiciat de o sumă de bani, iar onorariul de 12,400 lei nu este unul exagerat raportat la onorariile practicate și la volumul de muncă al casei de avocați.
Totodată, s-a mai solicitat a se avea în vedere că această casă de avocatură a făcut anterior demarării executării silite diferite demersuri pentru a putea recupera suma de bani, respectiv: deplasări la Judecătoria Sector 1 București, la sediul contestatoarei pentru a încerca soluționarea amiabilă a litigiului, depuneri cereri la sediul contestatoarei, depunere cerere executare silită, menținere corespondență cu executorul judecătoresc, deplasări la biroul acestuia.
În ceea ce privește suspendarea executării silite, s-a solicitat a se constata că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la instanță la data de 29.09.2014, contestatoarea a solicitat respingerea apărărilor intimatei V. E., urmând a se dispune admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea acestor concluzii, s-a arătat că în analiza condițiilor privitoare la compensația legală, intimata se referă în mod greșit la subiectele raportului de drept procedural, fără a face referire la datoriile reciproce dintre părți rezultate din raportul de drept substanțial.
În principal, s-a arătat că disp. art. 1616 C. civil se referă la intervenirea compensării de drept în situația existenței unor datorii certe, lichide și exigibile, reciproce. Prin urmare, principala condiție pentru a constata intervenirea compensării de drept este aceea a existenței unor datorii reciproce, compensarea nefiind condiționată de existenta unui raport de drept procedural.
Altfel spus, în analiza intervenirii compensării, instanța urmează să se raporteze la înscrisurile din care rezultă existența unor datorii reciproce între părți, fără a prezenta relevanță cadrul procesual din dosarele de executare, deci subiectele raportului de drept procedural.
După cum s-a arătat în contestația la executare, contestatoarea deține o creanță împotriva moștenitorilor defunctului V. F., deci inclusiv împotriva creditoarei V. E. în cuantum de 588.542.32 lei.
Pe de altă parte, creditoarea V. E. pretinde că deține împotriva contestatoarei o creanță în cuantum de 286.412,82 lei. În consecință, prin raportare la creanțele reciproce, în cazul băncii din contractul de credit nr. 9751/2010, iar în cazul creditoarei din sentința civilă nr. 9780/25.05,2012, există identitate de părți. În ce privește celelalte condiții privind caracterul cert, lichid si exigibil, acestea sunt îndeplinite si nu au fost contestate de către intimată.
Totodată, nici împrejurarea existenței mai multor debitori în dosarul de executare nr. 985/2013 nu conduce la concluzia că nu ar putea interveni compensarea între creanța deținută de bancă și creanța pretinsă de unul dintre debitorii băncii.
Față de considerentele expuse supra pct. 1.1 rezultă că fiecare parte trebuie să fie creditorul și, în același timp și debitorul celeilalte părți. Or, existența unor dosare de executare în care V. E. pretinde o creanță de la contestatoare, la rândul său, contestatoarea pretinde o creanță de la intimata V. E. (singură sau împreună cu alte persoane) nu face altceva decât să confirme, pe tărâm procedural, raportul obligațional reciproc de drept material.
De asemenea, contestatoarea a considerat eronată și nelegală adăugarea de către executor a TVA-ului la onorariul încasat de către acesta. Raportat la prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2.550 din 14 noiembrie 2006 și la cuantumul creanței, în dosarul de executare nr. 810/2013 executorul judecătoresc putea percepe un onorariu în cuantum maxim de 7.940,99 lei.
Normele legale speciale aplicabile în speță nu includ posibilitatea adăugării TVA la onorariul executoriului, aceste cazuri fiind expres prevăzute de Ordinul MJLC nr. 772/C/2009 și în legislația fiscală.
Așa fiind, prin adăugarea de către executor a taxei pe valoare adăugată face ca onorariul perceput, în cuantum de 9.846,82 lei să depășească cota maximală prevăzută de lege, de 10% plus 1% din suma ce depășește 100.000 de lei din valoarea creanței.
Totodată, s-a reiterat faptul că stabilirea unui onorariu, chiar și sub limita maximală prevăzută de normele în vigoare nu trebuie privit ca unic criteriu în determinarea caracterului abuziv, ci, dimpotrivă, instanța se va pronunța cu privire la acest aspect prin raportare la activitatea efectiv desfășurată de acesta.
Onorariul avocatului perceput cu titlu de cheltuieli de executare trebuie să fie proporțional cu activitatea depusă de acesta, în speță activitatea nefiind una complexă sub aspectul pregătirii cererii de executare, cauza neavând un sport de dificultate care să justifice un onorariu de 12.400 de lei.
S-a mai arătat totodată că partea contestatoarea nu a contestat dreptul intimatei de a beneficia de asistență juridică calificată și de a apela la o casă de avocatură cu experiență în domeniu.
Cu toate acestea, onorariul pe care creditorul îl avansează avocatului în vederea procedării și continuării demersurilor de executare silită nu poate să fie imputat debitorului independent de circumstanțele speței.
Cu titlu de exemplu, s-a învederat că este dreptul creditorului de a colabora cu persoane de specialitate care să îi ofere confortul soluționării favorabile a litigiului, având posibilitatea legală de a încheia contracte de asistență juridică chiar cu mai multe case de avocatură. Cu toate acestea, creditorul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauza C. P. c. României publicată în M. Of. nr. 13/06.01.2012).
Relativ la susținerile intimatei, în sensul că avocatul a făcut anterior demarării executării silite demersuri pentru a recupera suma de bani, respectiv: deplasări, depunere cerere de executare silită, menținerea legăturii cu executorul judecătoresc, s-a învederat că acestea nu au fost dovedite (excepție făcând redactarea cererii de executare) și, chiar în situația dovedirii lor, onorariul de 12.400 de lei apare ca fiind disproporționat prin raportare la gradul de dificultate redus și la complexitatea redusă a cauzei.
Acordarea de către instanță a cheltuielilor în legătură cu onorariul de avocat trebuie însă să țină seama de criteriile prevăzute de lege, respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită ca avocat, ca măsură de protecție pentru partea căzută în pretenții de a nu fi expusă unor solicitări excesive de cheltuieli, profilându-se de situația în care se află, respectiv de debitor împotriva căruia s-a declanșat procedura executării silite.
Având în vedere toate aceste considerente, s-a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata V. E. și să se dispună admiterea contestației la executare.
Instanța a încuviințat contestatoarei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus, în copie: înștiințarea de înființare a popririi, încheierea și adresa de poprire emise la data de 04.10.2013 de B. B. C. în dosarul de executare nr. 810/2013; sentința civilă nr. 9780/25.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011; încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București la data de 10.09.2013 în dosarul nr._/302/2013; încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 20.09.2013 în dosarul nr._/299/2013; cerere de executare silită formulată de ., înregistrată la B. C. B. M. sub nr. 985/21.08.2013; cerere de închidere a dosarului de executare nr. 993/2011, formulată de .; certificatul de moștenitor legal nr. 25/13.03.2013 și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 61/13.06.2013, eliberate de BN M. V. și M. Ș. C.; adresa nr. 993/2011, emisă B. C. B. M.; certificatul de deces al defunctului V. F.; notificarea nr. 52/04.04.2011, adresată . de către contestatoare; certificat de căsătorie privindu-i pe V. F. și V. E.; contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 158/24.06.2010; adresa nr. 910/25.10.2013, emisă de B. B. C. în dosarul de executare nr. 810/2013; procesul-verbal încheiat la data de 15.12.2014 de B. C. B. M..
La solicitarea instanței, au fost comunicate copii certificate de pe actele dosarului de executare nr. 810/2013 al B. B. C..
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9780/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii V. F. și V. E. în contradictoriu cu intimata . și s-a dispus anularea actelor de executare întocmite de B. C. B. M. în dosarul nr. 993/2011 privind pe contestatorul V. F.. Totodată, s-a dispus restabilirea situației anterioare executării silite și restituirea către contestatori a sumelor încasate de creditor în cadrul executării silite.
În considerentele sentinței s-a reținut că împotriva contestatorului V. F. a fost pornită executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9571/15.06.2010, în care are calitatea de garant.
A mai reținut instanța că prin art. 9.3 din contract părțile au renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune, situație în care creditoarea putea executa silit atât pe debitoare cât și pe garanți.
De asemenea, instanța a reținut și faptul că, în urma înființării popririi, din conturile contestatorului V. F. a fost reținută și distribuită suma de 264.009 lei.
Instanța a apreciat că în mod nelegal a fost începută executarea silită asupra bunurilor prezumate ca fiind în proprietatea devălmașă a contestatorilor, în condițiile în care contestatoarea V. E. nu figurează în titlul executoriu, contractul de garanție fiind încheiat numai de contestatorul V. F. în timpul căsătoriei cu V. E..
Instanța mai reține că prin cererea înregistrată la B. B. C. la data de 27.08.2013, intimata V. E. a solicitat punerea în executare silită a sentinței mai sus mențioante, pentru recuperarea sumei de 264.009 lei, încasate de contestatoarea ..
În urma acestei cereri, s-a format dosarul de executare nr. 810/2013.
Prin încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 04.10.2013, au fost stabilite cheltuielile aferente executării silite, în cuantum de 22.313,82 lei, constând în: 9.846,82 lei (TVA inclus) reprezentând onorariul executorului judecătoresc; 67 lei reprezentând taxe poștale, taxe judiciare de timbru și timbre judiciare; 12.400 lei (TVA inclus) reprezentând onorariu de avocat.
La data de 04.10.2013, executorul judecătoresc a emis și o adresă prin care a dispus înființarea popririi asupra conturilor deschise de contestatoare la terțul poprit B. Națională a României, până la concurența sumei de 286.412,82 lei; despre luarea acestei măsuri contestatoarea a fost înștiințată printr-o adresă emisă la aceeași dată.
Conform recipisei aflate la f. 209 a dosarului, la data de 21.10.2013, terțul poprit a virat în contul indicat de executorul judecătoresc suma datorată de contestatoare intimatei.
Printr-o adresă emisă la data de 25.10.2013, executorul judecătoresc i-a comunicat contestatoarei că, în speță, nu operează compensația întrucât nu există identitate de părți.
Analizând susținerile contestatoarei, instanța reține că, potrivit art. 1616 C. civ., „datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele”, iar potrivit art. 1617 alin. 1 din același cod, „compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură”.
Contrar susținerii intimatei, instanța reține că obligațiile invocate sunt reciproce.
Astfel, conform certificatului de moștenitor legal nr. 25/13.03.2013 eliberat de BN M. V. și M. Ș. C., intimata și numita V. M. R. sunt moștenitoarele defunctului V. F., decedat la data de 30.07.2012, iar conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 61/13.06.2013 eliberat de același birou notarial, întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctului V. F. i-a revenit intimatei V. E..
Instanța constată că în niciunul dintre cele două certificate de moștenitor nu se menționează că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului V. F. face parte și creanța deținută de acesta în baza sentinței mai sus menționate.
Potrivit art. 1619 C. civ., succesibilul care, cu rea-credință, a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proproțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
Față de considerentele ce preced, instanța, văzând și disp. art. 719 alin. 1 C. proc. civ., urmează să anuleze executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 810/2013 al B.E.J. B. C..
În temeiul art. 723 alin. 1 teza I C. proc. civ., va dispune restabilirea situației anterioare în sensul că va obliga pe intimată să-i restituie contestatoarei suma de 286.412,82 lei executată silit.
Având în vedere că la acest termen urmează să fie soluționată contestația la executare, în temeiul art. 718 alin. 1 C. proc. civ., va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., intimata va fi obligată să-i plătească contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 79,36 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de copierea actelor din dosarul de executare; instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, contestatoarea având posibilitatea ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să solicite restituirea taxelor judiciare de timbru, conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 1063 alin. 4 C. proc. civ., instanța va dispune restituirea cauțiunii în sumă de 7.364,12 lei, consemnate de contestatoare pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, . nr. 5, Business Centre Novo Park, clădirea F, . 2, J_, CUI RO_, în contradictoriu cu intimata V. E., domiciliată în .), jud. Ilfov, . B și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. D. și D., în București, Splaiul Unirii nr. 41, .. A, ., și cu terțul poprit B. Națională a României, cu sediul în București, ., sector 3.
Anulează executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 810/2013 al B.E.J. B. C..
Dispune restabilirea situației anterioare în sensul că obligă pe intimată să-i restituie contestatoarei suma de 286.412,82 lei executată silit.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă pe intimată să-i plătească contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 79,36 lei reprezentând contravaloarea copiilor actelor din dosarul de executare.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru.
Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 7.364,12 lei, consemnate de contestatoare.
Executorie.
Cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3466/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7375/2015. Judecătoria... → |
|---|
