Contestaţie la executare. Sentința nr. 4779/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4779/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 4779/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4779
Ședința publică din: 18.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare, iar ca părți contestatorul M. F. PUBLICE, reprezentat de DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul S. E. și G. A..
La primul apel nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei și al doilea apel nominal al părților făcute în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Observând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 258 C.pr.civ., raportat la art. 255 C.pr.civ., constatând că proba solicitată este legală, pertinentă (are legătură cu cauza) și concludentă (fiind de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză), instanța încuviințează proba cu înscrisurile din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
După ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015, sub nr._, contestatorul M. F. PUBLICE reprezentat de DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI a formulat, în contradictoriu cu intimații S. E. și G. A., contestație la executare împotriva actelor de executare silită emise de către B. D. D. Crenguța, în dosarul de executare nr. 90/2015. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul art. 718 alin. 1 C.pr.civ.
În fapt, în motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 12.03.2015, Ministerul Finanțelor Publice a primit actele de executare emise de către executorul judecătoresc, prin care se solicita plata sumei de 116.889,49 lei, compusă din suma de 103.830 lei, reprezentând debit, suma de 13. 059, 49 lei, reprezentând cheltuieli de executare din care suma de 5.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.
A mai arătat contestatoarea faptul că înțelege să conteste actele de executare, având în vedere faptul că executorul judecătoresc a încălcat Hotărârea nr. 74/05.12.2014 adoptată de către Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin care se recomandă executorilor judecătorești ca, în cazul procedurilor de executare silită care vizează debitori – instituții publice să se țină cont de procedura specială prevăzută de OMFP nr. 2033/2013. De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, respectiv executorul judecătoresc nu a luat în considerare termenul de grație de 6 luni, prevăzut de acest act normativ, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 92/2011.
În continuare, contestatoarea a arătat că, în termenul de grație de 6 luni, executorul judecătoresc nu are decât dreptul să emită o somație prin care să aducă la cunoștința debitorului faptul că are de achitat un anumit debit, lucru realizat în cauză prin notificarea instituției și efectuarea plății către creditor într-un termen scurt fără a proceda și la stabilirea cheltuielilor de executare.
S-a mai arătat contestatoarea faptul că, în ceea ce privește suma menționată cu titlu de onorariu executor judecătoresc, aceasta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin. din Legea nr. 188/2000.
Cu privire la suma de 5.000 lei, menționată cu titlu de onorariu avocat, contestatorul a susținut că acesta a fost inclus în mod greșit și nejustificat în cheltuielile de executare, întrucât în această fază a executării silite demersurile sunt făcute de către executor și nu de către avocat și prin urmare, stabilirea de către executor și a plății altor cheltuieli de judecată neprevăzute în hotărârile judecătorești este total nelegală și netemeinică fiind necesar ca acest onorariu să fie cenzurat de către instanța de judecată.
În susținerea cererii de suspendare a executării silite, contestatorul a afirmat că prin continuarea executării silite, instituția este grav prejudiciată, atâta vreme cât în disprețul dispozițiilor art. 2 din OG 22/2001, există riscul executării silite în ceea ce privește cheltuielile de executare, deși legiuitorul a stabilit un termen de grație de 6 luni pentru plata debitului, in interiorul căruia se pot lua măsurile necesare pentru a se îndeplini obligația.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 622 și urm. C.pr.civ., art. 713 alin. 2, 714 pct. 1 și 4 C.pr.civ., OG nr. 22/2002. Totodată, în temeiul art. 411 C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
În susținerea cererii, au fost atașate la dosar, în fotocopie, actele de executare din dosarul de executare nr. 90/2015 (f. 10 - 15).
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a solicita probe în apărare, depunând la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost atașat în fotocopie dosarul de executare nr. 90/2015 al B. P. E. L. (f. 26 - 53).
II. ÎN FAPT
Analizând înscrisurile din dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin decizia civilă nr. 238A/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2013 (f. 31) a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească pentru S. E. (fostă G.) și pentru G. A. suma de 103.830 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în București, Sector 2, . nr. 49, .> Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1783/2014 a Curții de Apel București (f. 40).
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația constatată prin hotărâre judecătorească, creditorul s-a adresat la 24.02.2015 (f. 28) BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC D. D. CRENGUȚA pentru plata sumei de 103.830 lei, executorul deschizând dosarul de executare nr. 90/2015 în cadrul căruia a încuviințat executarea silită prin încheierea din 25.02.2015 (f. 41).
Prin încheierea din 05.03.2015 (f. 43), în temeiul Legii nr. 188/2000 și al art. 669 C.pr.civ., executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare în cuantum total de 13.059,49 lei, din care 200 lei, cheltuieli prevăzute de lege și necesare desfășurării executării silite, 7.859,49 lei (tva inclus), onorariu executor și 5.000 lei onorariu de avocat.
La data de 05.03.2015 a fost emisă și somația (f. 42).
La data de 12.03.2015 a fost emisă adresa de înființare a popririi și cea de înștiințare a înființării popririi (f. 44, 45).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În soluționarea cauzei, instanța a făcut aplicarea următoarelor dispoziții din Codul de procedură civilă: art. 451 alin. 2 și 3, art. 453, 622, 667, 669, 711, 716, 718, 719, 782.
B. Soluția instanței
Raportând dreptul incident la situația de fapt reținută în baza înscrisurilor administrate în cauză, instanța constată neîntemeiată contestația la executare.
Soluția instanței se întemeiază pe următoarele considerente:
Asupra capătului de cerere având ca obiect contestație la executare silită
Potrivit art. 711 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Din analiza contestației la executare, s-au reținut următoarele motive ale contestației:
1. Creditorul nu ar fi formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești de care beneficia, având în vedere că o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului, având în vedere că debitorul are libertatea de a-și executa obligația în cadrul termenului de prescripție
Primul motiv pe care contestatorul și-a întemeiat contestația este de o vădită rea-credință, având în vedere calitatea debitorului din prezenta speță, respectiv reprezentantul legal al Statului Român care, anterior, a mai fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la plata unor despăgubiri în favoarea unor creditori ale căror creanțe nu le-au fost executate de către debitorul Stat Român ori autorități / instituții publice ale Statului Român.
Astfel, în hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ș. împotriva României s-a statuat:
„24. În cauza de față, cu toate că reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre.
Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-II, pag. 510-511, paragraful 41).
25. În plus, Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999. Ea amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).
26. Curtea nu poate admite nici argumentele Guvernului referitoare la pretinsa lipsă de diligență a reclamantei.
Timp de opt luni, începând cu 1 februarie 2000, data deciziei Curții de Apel, și până la 6 octombrie 2000, data la care debitorul i-a restituit reclamantei documentația, toate demersurile efectuate de reclamantă în vederea obținerii plății datorate au fost fără succes. În aceste condiții, nu este rezonabil a cere reclamantei continuarea diligențelor sale.”
Prin urmare, pe lângă faptul că debitorul contestator nu a indicat un temei de drept care l-ar îndreptăți să aștepte formularea unei cereri de executare de bunăvoie din partea creditorului său - care deja a fost obligat să parcurgă o procedură judiciară pentru a-i fi recunoscut dreptul de creanță în contra debitorului – debitorul contestator nu poate, nici din perspectiva practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, să pretindă ca al său creditor să îi mai fi adresat o cerere pentru ca debitorul să execute de bunăvoie obligația la care îl condamnase deja instanța.
În plus, în ceea ce privește termenul de prescripție, accentul trebuie pus exact în sensul invers celui afirmat cu rea credință de debitor: este dreptul creditorului de a demara și exercita executarea silită în termenul de prescripție de 3 ani, iar nu dreptul debitorului de a executa de bunăvoie obligația statuată de instanțele judecătorești în termen de 3 ani. Debitorului îi revine obligația de a executa obligația consemnată în titlul executoriu, de îndată, de bunăvoie, sub sancțiunea suportării cheltuielilor de executare în cazul în care nu execută de bunăvoie până la sesizarea executorului judecătoresc.
E drept că potrivit art. 622 (Îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu) alin. 1 C.pr.civ. se prevede că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Dar dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în cel mai scurt termen, creditorul este îndreptățit, potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., să sesizeze, în termenul de prescripție a executării silite de 3 ani, reglementat de art. 705 C.pr.civ., executorul judecătoresc pentru ca obligația debitorului să fie adusă la îndeplinire prin executare silită.
2. Încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667, 782 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667, 782 C.pr.civ., reiese că somația la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 667, 782 din Codul de procedură civilă, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu bună-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În lumina celor de mai sus, instanța constată neîntemeiată susținerea contestatoarei, cu privire la pretinsa nerespectare a dispozițiilor OG nr. 22/2002.
Prin urmare, instanța constată că debitorul nu se afla în perioada de plată voluntară la momentul emiterii somației de plată. Perioada de plată voluntară a expirat la momentul la care creditorul a sesizat executorul judecătoresc prin cererea de executare.
Pentru aceste motive, din momentul sesizării executorului judecătoresc, debitorul datorează cheltuielile de executare, inclusiv onorariul de executor contractat de creditor (pentru realizarea creanței, iar nu pentru o simplă notificare), în temeiul art. 669 C.pr.civ.
3. Valoarea onorariului executorului judecătoresc
Din această perspectivă, instanța a reținut că în prezenta cauză este contestată în termenul prevăzut de art. 714 alin. 2 C.pr.civ. încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.
ÎN PRIVINȚA ADMISIBILITĂȚII REDUCERII CHELTUIELILOR DE EXECUTARE REPREZENTATE DE ONORARIUL DE EXECUTOR, instanța constată admisibilitatea acestei cereri în temeiul art. 669 alin. 4 coroborat cu art. 451 alin. 2 C.pr.civ.
ÎN CEEA CE PRIVEȘTE TEMEINICIA CERERII FORMULATE DE CONTESTATOR, instanța constată că nu este întemeiată solicitarea contestatorului de reducere a cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 669 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta, dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., aplicându-se în mod corespunzător.
Așadar, chiar dacă onorariul de executor nu a fost avansat în integralitate de creditor, în virtutea beneficiului oferit acestuia de legiuitor prin art. 39 din Legea nr. 188/2000, onorariul de executor stabilit prin încheierea de cheltuieli de executare ce constituie titlu executoriu va fi urmărit întocmai în patrimoniul debitorului care, prin culpa sa, constând în întârzierea executării de bunăvoie a obligației conținute în titlul executoriu, a determinat sesizarea executorului judecătoresc și începerea executării silite.
În continuarea raționamentului juridic, instanța reține că, pentru ca debitorul urmărit să datoreze cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de executor, trebuie ca:
a). onorariul de executor să fie real;
b). onorariul de executare să fie necesar;
c). onorariul de executare să fie rezonabil.
Analizând onorariul de executor, cel stabilit pentru executarea obligației de a da o sumă de bani (7.859,49 lei cu tva inclus), stabilit de executorul judecătoresc prin încheiere, instanța constată că acesta îndeplinește caracterele mai sus enunțate:
- onorariul este real din moment ce a fost consemnat în încheiere;
- onorariul este necesar, din moment ce debitorul nu și-a executat la termen, de bunăvoie, obligația constatată prin hotărârea judecătorească, iar art. 1 din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești statuează că executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art. 37 alin. 1 din același act normativ, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești;
- onorariul contestat este rezonabil: 1. sub aspectul valorii pricinii, se situează sub limita maximă prevăzută de legiuitor (art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000). 2. sub aspectul muncii îndeplinite de executor: Din această perspectivă trebuie subliniat că acest criteriu se referă la munca îndeplinită de executor prin prisma culpei procesuale a debitorului, iar nu la o evaluare strictă efectuată de instanță asupra activității pe care o presupune exercitarea profesiei de executor în speța de față. Evaluarea activității pe care o presupune exercitarea profesiei de executor într-o speță în genul celei de față a fost efectuată a priori de legiuitor prin art. 39 din Legea nr. 188/2000. Așadar, ar fi fost îndreptățit calificativul de „nerezonabil” atribuit onorariului de executor în limita prevăzută de lege, onorariu ce ar urma să fie suportat de debitor cu titlul de cheltuieli de executare, doar în măsura în care, după emiterea somației, înștiințarea privind urmărirea silită, debitorul s-ar fi conformat și ar fi achitat în termenul indicat suma urmărită. În contextul însă în care în perioada dintre data sesizării executorului judecătoresc și data formulării contestației la executare, executorul a efectuat toate actele de executare pe care le presupunea activitatea de executare silită a creanței urmărite în orice speță de genul celei de față, instanța constată că nu se poate aprecia că activitatea executorului judecătoresc a fost diminuată prin comportamentul debitorului care să justifice o diminuare corelativă a cheltuielilor de executare imputabile acestuia din urmă.
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv de diminuare a cheltuielilor de executare (reprezentate de onorariul de executor) imputabile debitorului în virtutea art. 669 C.pr.civ.
În ceea ce privește tva inclusă în cuantumul onorariului de executor, instanța constată că aceasta este legală, urmând a fi suportată de debitorul urmărit silit.
E drept că Legea nr. 188/2000 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată.
Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta cuantumul onorariului edictat prin art. 39 din Legea nr. 188/2000 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute.
La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare.
Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatorul debitor.
Nu ar putea fi invocate principiile ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ori in dubio pro debitori deoarece, pe de o parte, nu are nicio importanță juridică lipsa unei distincții în lege privitoare la includerea sau neincluderea tva-ului în onorariul permis, iar pe de altă parte, în cauză nu se impune interpretarea, nu este vorba despre vreun dubiu care să profite debitorului: prevederile legale sunt clare; onorariul de executor a fost stabilit în procentul prevăzut de lege, raportat la valoarea creanței. La acest onorariu, îndeplinindu-și obligația fiscală, executorul judecătoresc a calculat și încasat de la creditor tva-ul, taxă ce nu mărește patrimoniul executorului (astfel încât iese din sfera de reglementare a Legii nr. 188/2000 al cărui scop și spirit era acela de a limita mărirea patrimoniului executorului judecătoresc în dauna creditorului - pentru care un onorariu excesiv ar putea reprezenta o piedică în realizarea deplină dreptului de acces la instanță -, respectiv a debitorului - cel obligat a suporta în final cheltuielile de executare), dar îl micșorează în primă fază pe cel al creditorului (obligat să avanseze tva-ul), motiv pentru care este suporta în final de debitor, potrivit regulii generale edictate de art. 669 C.pr.civ.
4. Cu privire la cheltuielile de executare – onorariul de avocat
Potrivit art. 669 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Analizând cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat, prin prisma art. 669 și 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța constată că suma stabilită de executor cu titlul de onorariu de avocat în executarea silită este de 5.000 lei. Pentru aceste cheltuieli există document justificativ, factura fiscală . nr. 003/30.01.2015 (f. 30), emisă creditorului intimat de C.I.A. M. A. L. G.. Așadar, cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat au un caracter real.
Asistența judiciară este permisă creditorului și în cadrul executării silite căci însăși Constituția României, prin art. 24 (Dreptul la apărare) statuează: dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului (n.i. iar executarea silită constituie o fază a procesului civil), părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu. Prin urmare, cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat au și un caracter necesar.
Cât privește caracterul rezonabil al cheltuielilor analizate, din perspectiva căruia ar fi permisă o intervenție a instanței asupra cuantumului cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat, instanța subliniază că asistența judiciară necesitată de creditor în faza de executare silită din partea unui avocat nu trebuie minimalizată, la fel nici munca avocatului ales în aceste circumstanțe.
Acest avocat se presupune că oferă creditorului consultanță, îl asistă în alegerea executorului, îl asistă în fața executorului la momentul încheierii contractului de executare și a altor acte de executare, formulează și redactează cereri adresate executorului ori băncii (pentru deschidere cont de virare a sumelor urmărite), reprezintă creditorul în urmărirea desfășurării activității de executare, activități pentru care instanța constată că suma de 5.000 lei este rezonabilă și nu impune cenzura instanței, având în vedere și cuantumul onorariului de executor stabilit în limitele legii în speța de față, 7.859,49 lei.
Cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat, ce poate fi apreciat ca fiind mare (in abstracto), nu constituie întotdeauna un motiv de reducere a onorariului de avocat ce va fi suportat de debitoarea - contestatoare. Aceasta, deoarece importantă în analizarea cuantumului cheltuielilor de executare este în primul rând culpa procesuală a părții care le-a generat. Or, în raport de aceasta, de culpa procesuală a debitorului care, nesocotind o hotărâre judecătorească, a refuzat a o executa de bunăvoie, generând începerea și desfășurarea executării silite în cadrul căreia a fost necesară angajarea unui avocat, instanța constată că suma de 5.000 lei nu este disproporționată.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept, se constată netemeinicia contestației la executare, context în care, în temeiul art. 719 C.pr.civ., se impune respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere cursul soluționării dosarului (soluția pe fondul cauzei impunându-se la același prim termen la care s-a luat în analiză cererea de suspendare), față de soluția ce s-a impus în soluționarea cererii de contestație la executarea silită, observând enunțul art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată încheiat cadrul procesual în care cererea de suspendare a executării silite ar fi putut fi soluționată, astfel încât va respinge și acest capăt al cererii cu care a fost sesizată.
Față de soluția ce s-a impus în urma deliberării în privința cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 716 alin. 2 C.pr.civ., instanța va pune în vedere contestatorului să achite către B. D. D. CRENGUȚA suma de 40 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere dosar de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de contestatorulM. F. PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat de DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatulS. E. și G. A., ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 3, ca neîntemeiată.
2. În temeiul art. 716 alin. 2 C.pr.civ., pune în vedere contestatorului să achite executorului judecătoresc din cadrul B. D. D. CRENGUȚA suma de 40 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere dosar de executare.
3. Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 raportat la art. 650 alin. 3 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.
4. Prezenta hotărâre se va comunica părților în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ., iar la rămânerea definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată și executorului judecătoresc, conform art. 719 alin. 4 C.pr.civ.
5. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 27.07.2015Număr de exemplare printate: 2
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4763/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 4450/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
