Obligaţie de a face. Sentința nr. 8872/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8872/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 8872/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr.8872

Ședința publică de la 04.12.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: M. M. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe reclamantul HÎMPA D. B. și pârâta P. ȘTEFANUA G., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și competența conform art. 131 C.pr.cv, în temeiul disp.art.94 pct.1 lit. k și art.107 al.1 C.., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Nefiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra aspectului propunerii de probe.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtei și audierea unui martor.

În temeiul art. 258 C., apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare. În ce privește proba cu interogatoriul și cea testimonială, urmează a le respinge, apreciind că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii precizate și modificate, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, să se dispună înmatricularea autoturismului pe numele reclamantului, radierea de pe numele lui P. Ș. G. și înmatricularea pe numele reclamantului, având în vedere că la data de 28.04.2015 a intervenit vânzarea autoturismului; fără cheltuieli de judecată; depune note scrise.

Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2015 sub nr._ reclamantul HÎMPA D. B. în contradictoriu cu pârâta P. ȘTEFANUA G., a solicitat obligarea acesteia la predarea certificatului fiscal eliberat de ANAF Sector 5 astfel încât reclamantul să poată înscrie autoturismul marca Ford Focus pe numele său; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 28.04.2015 a cumpărat un autoturism Ford Focus de la dna P. Ș. G. căreia i-a plătit și prețul de 3650 euro, conform contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 28.04.2015. De la data încheierii contractului și până în prezent vânzătoarea refuză să-i predea certificatul fiscal invocând faptul că are datorii la stat pe care nu le plătește și astfel nu poate ridica certificatul fiscal. A mai arătat că nu poate înregistra mașina pe numele său, nu poate folosi bunul pentru care a plătit banii și mai mult, există realul pericol de plăți amenzi pentru faptul că nu s-a înregistrat în termen legal de 15 zile.

Nu s-a invocat nici un temei de drept în susținerea cererii.

In dovedire au fost depuse la dosar, in copie înscrisuri ( filele 2-9 )

La data de 02.10.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere modificatoare, arătând că pe cale prezentei acțiuni înțelege să solicite instanței să se constate intervenită vânzarea autoturismului marca Ford Focus, tip DB3, număr de identificare WFO4XXWPD46U18761, . 6T18755, număr de înmatricularea_ în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta la 28.04.2015 și, în consecință, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii modificatoare a reiterat faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile ce îi reveneau și nu i-a predat reclamantului certificatul fiscal, fișa de înmatricularea a automobilului și nici nu a radiat autovehiculul din evidențele autorităților fiscale de la domiciliul fiscal. A mai susținut reclamantul că proprietatea asupra automobilului s+a strămutat de drept din momentul încheierii contractului, această convenție fiind valabil încheiată fără a fi necesară îmbrăcare unei anumite forme.

În drept, a invocat dispozițiile art.1528, 1522, 1523 Cod Civil, art.1164, 1516, art.1530, 1674, 1675, 249 Noul Cod Civil, HG 610/1992, OG 70/2000.

Prin încheierea din data de 23.10.2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de petent și s-a dispus scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru de 909,82 lei corespunzătoare cererii modificatoare.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată la termenul de judecată acordat.

S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

La data de 28.04.2015 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, al cărui obiect l-a constituit autoturismului marca Ford model Focus, cu număr de identificare WFO4XXWPD46U18761, . 6T18755, număr de înmatricularea_, prețul vânzării în cuantum de 3650 euro fiind plătit pârâtei la data încheierii convenției, astfel cum rezultă din clauzele contractuale (f.8).

După cum reiese din susținerile reclamantului (din cuprinsul cererii introductive și modificatoare) și adresa DITL Sector 5 (f. 28), contractul de vânzare-cumpărare din data de 28.04.2015 a fost încheiat în absența certificatului fiscal, la data încheierii convenției existând obligații fiscale scadente și neachitate datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază era înregistrat fiscal automobilul.

În drept, conform art. 1246 alin. 1 C.cv., orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității iar conform art. 1250 C.cv. contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Se mai reține că o convenție nulă absolut nu este susceptibilă de confirmare decât în cazurile anume prevăzute de lege iar instanța de judecată este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută – art. 1247 alin. 3 și 4 C.cv.

Totodată, în cauză sunt esențiale prevederile art. 113 alin. 4 și 5 din Codul de procedură fiscală din 2007, în vigoare la data încheierii convenției părților, potrivit cărora, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal, actele de înstrăinare ale mijloacelor de transport încheiate cu încălcarea acestei prevederi fiind nule de drept.

Reținând că dispozițiile art. 113 C.pr.fis. stabilesc o condiție de fond, esențială pentru validitate contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul și că natura interesului protejat prin instituirea acestor norme este în mod indubitabil general, anume colectare veniturilor publice, în acest mod asigurându-se sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor publice, ceea ce reprezintă un interes obștesc care trebuie protejat, instanța reține că este lovită de nulitatea absolută convenția încheiată între părțile prezentei cauze la 28.04.2015 cu încălcarea prevederilor art. 113 alin. 4 și 5 din Codul de procedură fiscală din 2007. Ca atare, reclamantul nu se poate prevala de efectele acesteia și, față de efectul retroactiv al nulității stabilit de art. 1254 alin.1 C.pr.cv, cererea privind constatarea încheierii acestui contract apare ca neîntemeiată.

Pentru aceleași motive anterior expuse, apare ca neîntemeiată și solicitarea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât, chiar în măsura în care, în temeiul principiului conversiunii contractului prevăzut de art. 1260 C.cv., s-ar considera că această contract al părților, deși nul ca convenție e vânzare cumpărare, valorează antecontract de vânzare-cumpărare, în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile legale pentru pronunțarea unei hotărâri de vânzare-cumpărare în baza acestuia.

În acest sens, sunt avute în vedere dispozițiile art. 1279 C.cv., care statuează că instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.

Or, astfel cum mai sus s-a arătat, în speță nu sunt îndeplinite toate condițiile de fond necesare pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Concluzionând, constatând că niciuna dintre părți nu și-a exprimat intenția de a achita toate obligațiile fiscale restante la care se referă art. 113 C.pr.fis.din 2007, respectiv art. 159 C.pr. fis. actual, reținând și că potrivit art.1247 alin. 4 C.cv. contractul din data de 28.04.2015 nu e susceptibil de confirmare, instanța urmează a respinge în integralitate cererea reclamantului, părțile având în continuare deschisă fie posibilitatea refacerii contractului, în condițiile art. 1259 C.cv., fie cale unei acțiuni în restituirea sumei de bani achitate cu titlu de preț și a automobilului predat în temeiul contractului nul.

Față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.cv. și 451 alin. 1 C. pr. cv, instanța va respinge solicitarea reclamantului, partea care a pierdut procesul, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. În temeiul art. 19 alin.1 O.U.G 51/2008 va rămâne în sarcina statului suma de 909,82 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat petentului sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul HÎMPA D. B., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat “P. L.” din București, ., nr.29, ., ., sector 1, București în contradictoriu cu pârâta P. Ș. G., CNP_, domiciliată în București, Calea Rahovei nr.326, ., ., sector 5, ca neîntemeiată.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Suma de 909,82 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat petentului sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria sectorului 5 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. și tehnored.:A.S/M.M.C./ 08.02.2016/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 8872/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI