Contestatie la executare. Sentința nr. 2270/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2270/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 2270/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 2270

Ședința publică de la 20 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. N.

GREFIER - F. G.

Pe rol soluționarea contestatiei la executare formulate de contestatorul G. C., in contradictoriu cu intimata G. I. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul, personal, legitimat pe baza actului de identitate și intimata, personal, legitimată pe baza actului de identitate.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 550,81 lei, stabilită în sarcina contestatorului, fiind comunicat dosarul de executare nr. 1034/2014.

Se procedează la efectuarea apelului și în dosarul nr._, fiind prezenți contestatorul, personal și intimata, personal.

Instanța pune în discuție excepția de litispendență.

Contestatorul, personal, solicită admiterea excepției și reunirea ambelor dosare, fiind vorba de aceeași executare.

Intimata, personal, este de acord cu admiterea excepției și reunirea ambelor dosare.

Având în vedere prevederile art. 138 alin. 1 N.C.proc.civ. și constatând că între prezentul dosar și dosarul nr._ există identitate de obiect, părți și cauză, instanța admite excepția litispendenței și dispune reunirea celor doua dosare.

La interpelarea instanței, contestatorul învederează că la momentul declanșării executării silite, 12.12.2014, avea domiciliul în Mihailesti, ..

Instanța, in confomitate cu art. 650 alin.1 C.proc. civ, invoca din oficiu exceptia necompetei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucuresti si acorda cuvantul asupra acestei exceptii.

Contestatorul, personal, solicită respingerea excepției, având în vedere că fiica sa locuiește în sectorul 5, iar procesul privind pensia de întreținere a avut loc la Judecătoria sector 5.

Intimata, personal, solicită respingerea excepției.

INSTANȚA

Prin contestatia la executare formulata la data de 29.01.2015 si inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti sub nr._, contestatorul G. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata G. I. C., anularea actelor de executare silită și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că a făcut dovada anulării executării.

În drept, își întemeiază contestatia pe dispozitiile art.399-401 C.proc. civ.

La 16.02.2015, intimata formuleaza intampinare (fila nr. 17), prin care solicita respingerea contestației.

La data de 04.03.2015 se comunică, la solicitarea instanței, dosarul de executare nr.1034/2014 al B. M. A..

Analizand cu prioritate exceptia necompetentei teritoriale, retine ca, potrivit art. 713 alin. 1 C. proc. civ., contestatia la executare se solutioneaza de instanta de executare.

Conform art. 650 alin. 1 C. proc. civ. (modificat prin Legea nr. 138/2014, incepand cu 19.10.2014), instanta de executare este, ca regula, judecatoria in circumscriptia careia se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

In cauza, cererea de executare a fost inregistrata la B. M. A. in data de 12.12.2014 (fila nr. 70), iar contestatorul G. C. avea si atunci domiciliul in orasul Mihailesti, jud. G..

In consecinta, va admite exceptia necompetentei teritoriale si va declina competenta in favoarea Judecatoriei B.-V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti.

Declina competenta de solutionare a contestatiei la executare formulate de contestatorul G. C., cu domiciliul în ., ., județ G., in contradictoriu cu intimata G. I. C., cu domiciliul în București, ., ., ., in favoarea Judecatoriei Boliniti-V..

F. cale de atac

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie la executare. Sentința nr. 2270/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI