Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2256/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2256/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2256/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2256/2015
Ședința publică din 19 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. E. S.
GREFIER - C. P. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta T. R. A. și pe pârâtul A. D., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, legitimată de instanță conform cărții de identitate prezentate de aceasta, personal și asistată de avocat, pârâtul lipsind.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin intermediul Serviciului registratură, a referatelor de anchetă socială întocmite la domiciliile părților.
La interpretarea instanței, reclamanta arată că locuiește pe raza sectorului 2, ..1, ., . luni, respectiv de la data de 30.10.2014, data încheierii precontractului de închiriere depus la fila 19 din dosar, iar anterior a locuit tot pe raza sectorului 2.
Instanța invocă în raport de disp. art.114 C.pr.civ excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea excepției.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ reclamanta T. R. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul A. D. ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună exercitarea de către sine a autorității părintești în privința minorului T. R. G. Ș..
În motivare, reclamanta a arătat din relația de concubinaj avută cu pârâtul a rezultat minorul T. R. G. Ș.. A menționat reclamanta că de la data despărțirii în fapt, respectiv din 2009, ea a fost cea care s-a ocupat exclusiv de creșterea și educarea minorului. A arătat reclamanta că are o situația financiară mai bună decât pârâtul, acesta neputându-se ocupa de copil.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, în cuprinsul căreia a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea de către sine, în mod exclusiv, a autorității părintești în privința minorului T. R. G. Ș., și stabilirea locuinței minorului la domiciliul său. Reclamanta a arătat în esență că minorul este atașat de ea, ea având posibilitățile financiare necesare creșterii și educării copilului. A precizat reclamanta că din anul 2012 i-a refuzat pârâtului să-și vadă copilul deoarece acesta îl învăța expresii jignitoare (mai ales la adresa ei) și tot felul de lucruri neadecvate vârstei copilului. A mai precizat reclamanta că deși pârâtul încasează alocația minorului, acesta nu-i dă banii copilului, precum și că pârâtul nu s-a interesat de starea copilului nici când i-a adus la cunoștință, prin intermediul surorii pârâtului, că minorul a fost operat de hernie inghinală.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La dosar au fost depuse, în copie: cartea de identitate a reclamantei, certificatul de naștere a minorului, certificatul de naștere a reclamantei; precontractul de închiriere din data de 20.10.2014; contractul individual de muncă al reclamantei; cupoane de pensie; chitanțe; acte medicale.
La solicitarea instanței au fost întocmite și depuse la dosar referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile părților.
Analizând excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu la termenul din 19.03.2015, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.114 NCPC, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.
Această prevedere are caracter de normă specială față de dispozițiile art. 107 NCpc. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art.106 cod civil ocrotirea minorului se face prin părinți sau alte modalități prevăzute de lege, astfel că și exercitarea drepturilor părintești constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art.114 NCpc.
Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 NCpc, în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune liber.
De asemenea, potrivit art. 129 pct.3 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.
Întrucât, astfel cum reiese din susținerile reclamantei și precontractul de închiriere depus la fila 19 din dosar, minorul locuiește în sectorul 2 împreună cu reclamanta, unde aceștia au locuit și anterior încheierii precontractului, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, în a cărei rază teritorială își avea reședința persoana ocrotită –minorul - la momentul introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T. R. A., CNP_, domiciliată în sectorul 2, ..1, ., . ales în București, sector 5, ., ., .. Av. L. S. Tiganus, și pe pârâtul A. D., domiciliat în sector 5, București, ., în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
Președinte,Grefier,
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Dosar nr._
Data:
C a t r e
Judecătoria Sectorului 2 București
Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe reclamanta T. R. și pe pârâtul A. D., având ca obiect exercitarea autorității părintești, întrucât prin sentinta civilă nr.2256/19.03.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.
Dosarul conține un nr. de de file.
JUDECĂTOR,GREFIER,
V. S. C. U.
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Dosar nr._
Data:
C a t r e
Judecătoria Sectorului 2 București
Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe reclamanta T. R. și pe pârâtul A. D., având ca obiect exercitarea autorității părintești, întrucât prin sentinta civilă nr.2256/19.03.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.
Dosarul conține un nr. de de file.
JUDECĂTOR,GREFIER,
V. S. C. U.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 705/2015.... | Contestatie la executare. Sentința nr. 2270/2015. Judecătoria... → |
|---|








