Contestaţie la executare. Sentința nr. 6591/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6591/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 6591/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ Sentința civilă nr. 6591/2015

Ședința publică din 23 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - D. C. G.

GREFIER - C. P. U.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul T. B. și pe intimații B. C. R. și S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata B. C. R., prin avocat care depune delegație de substituire, contestatorul și intimata S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii lipsind.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin intermediul Serviciului registratură, a răspunsului contestatorului la întâmpinarea formulată de intimata B. C. R. și a fotocopiilor actelor ce formează dosarul de executare nr.591/2015 al SCPEJ D., Cosoreanu Si Asociatii.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale invocate de intimata B. C. R..

Apărătorul intimatei, având cuvântul, arată că în raport de data formulării cererii de executare competentă era instanța de la sediul debitorului. Solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 25.06.2015 sub nr._ contestatorul T. B. a formulat în contradictoriu cu intimații B. C. R. și S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii contestație la executare în dosarulș de executare nr.591/2015 aflat pe rolul SPCEJ D., Cosoreanu Si Asociatii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

-suspendarea executării silite dispuse în dosarul nr.591/2015, în temeiul art.700 alin.1 și 3 C.Pr.Civ, până la soluționarea prezentei cauze;

-anularea somației de plată emise la data de 16.06.2015 în dosarul nr.591/2015;

-anularea încheierii din data de 16.06.2015, emise de SCPEJ D., Cosoreanu Si Asociatii, privind cheltuielile de executare;

-anularea tuturor actelor de executare silită dispuse în dosarul nr.591/2015.

În motivare, contestatorul a arătat în esență că se impune anularea tuturor formelor de executare deoarece acestea au fost începute împotriva unui debitor lipsit de personalitate juridică. A mai arătat contestatorul că sentința pusă în executare nu a fost dată în condiții de contradictorialitate cu debitorul, astfel că acestuia nu i s-a cerut un punct de vedere și nici nu i-a fost comunicată pentru a o putea eventual ataca. În ceea ce privește suma de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru îndeplinirea formalităților de executare, contestatorul a arătat că aceasta este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.

În drept au fost invocate disp. Lg nr.304/2004, rep. cu modificările și completările ulterioare, disp. OG nr.2/_, art.711 și urm C.Pr.Civ.

Contestatorul a depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 5-20).

Intimata SCPEJ D., C. și Asociații a depus la dosar la data de 14.07.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cadrul contestației la executare calitate procesuală au doar părțile din raportul juridic, respectiv creditorul și debitorul obligației, nu și organul de executare silită.

În drept au fost invocate disp. art.205 și urm C.Pr.Civ.

Intimata B. C. R. a depus la dosar la data de 28.07.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București, arătând că potrivit disp. art.651 și 714 C.Pr.Civ competența de soluționare a prezentei contestații aparține judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul debitorul, respectiv Judecătoriei Sector 4. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite intimata a arătat că acest capăt de cerere nu este motivat în fapt, motiv pentru care a solicitat anularea acestuia. Totodată intimata a invocat în raport de disp. art.713 C.Pr.Civ inadmisibilitatea contestației la executare, arătând că partea contestatoare nu a contestat dispoziția instanței în termenul legal prevăzut de art.336 C.Pr.Civ, punând chiar parțial în executare hotărârea. În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În drept au fost invoate disp. art.305 și urm C.Pr.Civ.

Intimata a depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 33-37).

Contestatorul a depus la dosar la data de 03.09.2015 răspuns la întâmpinarea formulată de intimata B. C. R. (filele 48-50).

La solicitarea instanței au fost comunicate fotocopiilor actelor ce formează dosarul de executare nr.591/2015 al SCPEJ D., Cosoreanu Si Asociatii.

Analizând exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 B., invocata de intimata B. C. R., instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 247 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, conform art. 713 alin. 1 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Conform art. 650 alin.1 C. proc. civ., in forma in vigoare la data formularii cererii de executare silita-15.06.2015, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, la data inceperii executarii silite debitorrul aveau sediul in sectorul 3 B., astfel încât instanța de executare competentă în cauză este Judecătoria Sectorului 3 B..

Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzută de art. 713 și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 B., invocata de intimata B. C. R..

Declina solutionarea cauzei privind pe contestatorul T. B., cu sediul în București, sector 4, ..2-4, cu sediul ales în sector 3, București, ., și pe intimații B. C. R., domiciliată în sector 3, București, ., ., și S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii, cu sediul în București, .-22, ., sector 5, in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 B..

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.09.2015.

Președinte,Grefier,

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

Data:

C a t r e

Judecatoria Sectorului 3 B.

Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe contestatorul T. B. și pe intimații B. C. R. și S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii, având ca obiect contestație la executare, intrucat prin sentinta civilă nr.6591/23.09.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.

Dosarul conține un nr. de de file.

JUDECĂTOR,GREFIER,

D. G. C. U.

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

Data:

C a t r e

Judecatoria Sectorului 3 B.

Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe contestatorul T. B. și pe intimații B. C. R. și S. C. Profesionala De Executori Judecatoresti D., Cosoreanu Si Asociatii, având ca obiect contestație la executare, intrucat prin sentinta civilă nr.6591/23.09.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.

Dosarul conține un nr. de de file.

JUDECĂTOR,GREFIER,

D. G. C. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6591/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI