Contestaţie la executare. Sentința nr. 7648/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7648/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7648/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI-SECTIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7648
Ședința publică de la 23 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. N.
GREFIER - F. G.
Pe rol soluționarea contestatiei la executare fromulate de contestatoarea N. T I. A., in contradictoriu cu intimata A.- A. SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând încheiată cercetarea procesului, instanța retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Prin contestatia la executare formulata la data de 25.06.2015 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr._, contestatoarea N. T I. A. a solicitat, in contradictoriu cu intimata A.- A. Sector 5 a Finantelor Publice, anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.40/_ /_/03.06.2015.
In motivare, se arata, in esenta, că în perioada la care se referă titlul executoriu se afla în concediu de creștere copil până la 2 ani, fără a încasa alte venituri.
In drept, isi intemeiaza contestatia pe dispozitiile art.172-174 C.proc.fiscală.
La 18.08.2015, intimata formuleaza intampinare (fila nr. 15), prin care solicit respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare ca fiind temeinice și legale.
În motivare, se arată că deține în sarcina debitoarei o creanță certă,lichidă și exigibilă, fiind vorba de recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație creștere copil.
În drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile OG nr.92/2003, art.205 al.2 și art.718 al.1 C.p.c.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca impotriva contestatoarei Necutu T I. A. a fost declansata executarea silita de catre intimata A. sector 5 a Finantelor Publice Bucuresti, fiind emise titlul executoriu nr._/03.06.2015 si somatia nr._/03.06.2015, pentru suma de 1.968 lei (filele nr. 2 si 3), reprezentand imdemnizatie pentru cresterea copilului necuvenita, in baza titlului de creanta, Decizia nr._/20.05.2014 (fila nr. 5).
Prin prezenta contestatie, se invoca, in esenta faptul ca in perioada la care se refera titlul executoriu contestatoarea se afla in concediul pentru cresterea copilului, fara a avea alte venituri.
Potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003, contestatia la executare poate fi promovata împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea Codului de procedura fiscala de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Conform alineatului al treilea, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Conform art. 205 din acelasi act normativ, impotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație administrativa, care urmeaza sa fie solutionata de organele competente prevazute la art. 209, iar deciziile emise pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă (art. 218 alin. 2).
Asadar, cat timp are la indemana contestatia administrativa, contestatoarea nu poate invoca direct in contestatia la executare aspecte ce tin de legalitatea modului in care s-au stabilit obligatiile fiscale (in speta, pentru venituri presupus realizate in perioada concediului pentru cresterea copilului).
Cu alte cuvinte, era necesara promovarea contestatiei administrative impotriva Deciziei nr._/20.05.2014 si doar in situatia in care aceasta era desfiintata era posibila anularea actelor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea N. T I. A., cu domiciliul în București, . nr.7, sector 5, in contradictoriu cu intimata A. SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr.226, ..
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti
Pronuntata in sedinta publica, azi 23.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7665/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 7654/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








