Contestaţie la executare. Sentința nr. 6585/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6585/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 6585/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ Sentința civilă nr. 6585/2015
Ședința publică din 23 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - D. C. G.
GREFIER - C. P. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. F. Publice Reprezentat De Directia Generala Regionala A F. Publice Bucuresti și pe intimatele C. M., C. E. C. și V. A. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele C. M. și V. A. N., contestatorul și intimata C. E. C. lipsind.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale, ulterior punerii în discuție a acestui aspect, și constată că în raport de disp. art.713 și art.650 C.Pr.Civ în forma în vigoare la data de 14.08.2014, când a fost formulată cererea de executare silită, dată la care instanța de executare era definită ca fiind cea de la domiciliul sau sediul debitorului, este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra probatoriului.
Intimatele, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, apreciind că proba cu înscrisuri, solicitată de părți, este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art.258 alin.1 rap. la disp. art.255 C.Pr.Civ o încuviințează. Constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului.
Intimatele, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înnregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 03.11.2014, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a formulat în contradictoriu cu intimatele C. M., C. E. C. și V. A. N. contestație la executare împotriva executrii silite de B. R. I. C. în dosarul de executare nr.177/2014. Totodată, în temeiul art.718 alin.1 C.Pr.Civ contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
In sustinerea cererii de suspendare, s-a arătat că, prin continuarea executarii silite institutia contestatoare este grav prejudiciata atata vreme cat in dispretul dispozitiilor art.2 din O.G. nr.22/2001, exista riscul executarii silite in ceea ce priveste cheltuielile de executare, desi legiuitorul a stabilit un termen de gratie de 6 luni pentru plata debitului, în interiorul caruia se pot lua masurile necesare pentru a indeplini obligatia.
Totodată, s-a menționat că, potrivit dispozițiilor art.6 alin.4 și 5 din OG nr.22/2002, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011 pentru aprobarea OUG 4/2011, privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea A. si pentru executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni.
În motivarea contestației s-a arătat că formele de executare efectuate de B. R. I. C. în dosarul de executare nr.177/2014 sunt nelegale si netemeinice întrucât nu au fost respectate disp. art.622 C.Pr.Civ cu modificările și completările ulterioare, intimații neformulând o cerere prin care să se acorde debitorului posibilitatea de a efectua plata de bună voie. S-a mai arătat că actele de executare nu respectă disp. OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii in ceea ce priveste cheltuielile de executare, executorul judecatoresc neluând in considerare termenul de gratie de 6 luni prevazut de catre O.G. nr.22/2002, pentru executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, in conformitate cu care contestatorul are posibilitatea legala să efectueze plata voluntar. A precizat contestatorul că dispozitiile O.G. nr.22/2002, sunt dispozitii speciale, derogatorii de la dreptul comun, dispozitii de care, insa, executorul judecatoresc nu a tinut seama atunci cand a emis încheierea prin care a stabilit cheltuieli de executare.
Contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că prin decizia nr.784/2009 a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a disp. OG nr.22/_, precum și faptul că prin decizia nr.213/2010 Curtea Constituțională a concluzionat că OG nr.22/2002 nu este contrară disp. art.6 par.1 din CEDO, reținând că termenul de 6 luni nu conduce la împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa.
În consecință, în termenul de gratie de 6 luni executorul judecatoresc nu are decat dreptul sa emita o somatie (notificare) prin care sa aduca la cunostinta debitorului (institutie publica) faptul ca are de achitat un anumit debit, fara a proceda si la stabilirea cheltuieliilor de executare.
Contestatorul a arătat că înțelege să conteste și suma de 393 lei reprezentand cheltuieli de executare silită întrucât aceasta depășește baremul maximal prevăzut de art.39 alin.1 din Lg. nr.188/2000. A menționat contestatorul că executorul judecătoresc a calculat eronat onorariul de executare la care în plus a adăugat TVA, depășindu-se astfel limita maximă impusă de legislație.
În ceea ce privește onorariul de avocat, contestatorul că a arătat că acesta a fost inclus în mod greșit și nejustificat în faza de executare silită în cheltuielile de executare.
A menționat contestatorul că solicitarea plății onorariului de avocat este nelegală în situația în care în dosarul de executare s-au făcut acte de executare doar de către executorul judecătoresc, avocatul formulând o simplă cerere adresată executorului.
În acest sens, contestatorul a învederat practica CEDO, cauza C. contra României.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 622 și urm C.Pr.Civ, disp. OG nr.22/2002 modificată și completată prin Lg. nr.92/2011.
Contestatorul a anexat cererii de chemare în judecată, în copie, înscrisuri (filele 8-10).
Intimatele au depus la dosar la data de 16.02.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate. Intimatele au arătat că prevederile art.2 din OG nr.22/2001 contravin disp. art.6 alin.1 din C.E.D.O., sens în care au solicitat a se avea în vedere cauza Ruianu contra României care statuează că dreptul la justiție garantat de art.6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii. Au menționat intimatele că executarea unei hotărâri nu poate fi împiedicată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, fiind responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient, pentru a asigura respectarea obligațiilor ce-i revin. Au mai menționat intimatele că s-a statuat de către CEDO că statul și instituțiile publice nu pot să refuze, să omită sau să întârzie executarea hotărârilor, în caz contrar încălcându-se atât art.6 din convenție, cât și art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție, întrucât o creanță constituie un „bun” în sensul Convenției. Intimatele au solicitat instanței să aibă în vedere faptul că de la momentul rămânerii definitive a hotărârii a cărei executare s-a solicitat, a trecut aproximativ un an, timp în care contestatorul nu a înțeles să își achite obligația de bună voie. În ceea ce privește cheltuielile de executare intimatele au arătat că acestea au fost stabilite proporțional cu suma executată și prevederile legale. Totodată intimatele au arătat că onorariul de avocat este justificat întrucât a cesta a fost achitat pentru reprezentarea și asistența juridică în faza executării silite.
În drept au fost invocate disp. art.205, 662, 663 și 669 C.Pr.Civ.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, s-au depus la dosar, în fotocopii, actele efectuate în dosarul de executare nr.177/2014 al B. R. I. C..
Prin sentința civilă nr.8544/2015 instanța a admis excepție necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 23.07.2015 sub nr._ .
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civila nr. 1714/26.05.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._ contestatorul Statul R. prin M. F. Publice a fost obligat la plata catre intimatele C. M., C. E. C. și V. A. N. la plata sumei de 1600 de lei cheltuieli de judecata.
La data de 14.08.2014 creditoarele au formulat o cerere de executare silita impotriva debitorului, care a fost inregistrata de B. R. I. C. sub nr. 186/2014. Prin incheierea pronuntata la data de 12.09.2014 de Judecatoria Sectorului 5 a incuviintat executarea silita impotriva debitorului.
B. R. I. C. a stabilit cheltuielile de executare in valoare de 339 de lei prin incheiere din 16.10.2014, la aceeasi data procedand si la emiterea unei somații de plată prin care i-a solicitat debitorului ca in termen de 15 zile sa se conformeze dispozitivului titlului executoriu sau sa faca dovada lipsei de fonduri cf. dispozitiilor legii 110/2007 de modificare si completare a OG nr.22/2002..
Prin prezenta contestație, contestatorul invocă, nerespectarea de către creditori a dispozițiilor O.G.22/2002.
Cu privire la acest motiv, instanța reține, în primul rând, că potrivit dispozitiilor art. 622 din Codul de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă lege speciala nu se prevede altfel.
În raport de acest text legal, executarea de bună voie a obligațiilor reprezintă regula, iar executarea silită reprezintă excepția, respectiv modalitatea de aducere la îndeplinire a obligațiilor recunoscute prin titlu executoriu, în caz de refuz din partea debitorului.
Totodată, instanta constată faptul că dispozițiile privind executarea silită cuprinse în codul de procedură civilă constituie norma generală în materie, fiind aplicabile câtă vreme legea nu prevede altfel.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.G. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, instanța reține că în situatia în care executarea nu începe din cauza lipsei de fonduri, institutiile statului dispun de un termen de 6 luni care curge de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare.
Observând că disp. art. 2 in OG 22/2001 debuteaza cu mentiunea conditionala a faptului ca executarea nu incepe sau nu continua, aceasta înseamnă căinceperea executarii se poate realiza oricand, la cererea creditorului, dupa obtinerea unui titlu executoriu, pe care debitorul nu doreste sa-l execute. D. in cazul existentei unui impediment la executare, care consta in lipsa de fonduri, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare.
Instanța apreciază că termenul de 6 luni nu constituie un termen de grație, cu caracter general, după cum susține contestatorul, ci se aplică în raport de datele concrete ale speței, în măsura îndeplinirii condițiilor prev. de art. 2 in OG 22/2001. Deși legea impune comunicarea unei somatii de plata, aceasta nu are semnificația juridică a unei simple notificări, ci reprezintă un act prin care creditorul își manifestă expres și neechivoc voința în sensul realizării creanței, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bună voie a titlului executoriu, ceea ce implica, o executare silita. Daca după primirea somației debitoarea, instituția publică, face dovada că executarea nu poate începe din lipsă de fonduri, va fi obligată să facă demersuri pentru obținerea acestora în termen de 6 luni de la primirea somației, iar dacă nu este dovedită o asemenea situație, executarea silită își urmează cursul potrivit dreptului comun.
În cauză, debitorul contestator, nu a făcut dovada că s-ar afla în situația enunțată mai sus, deși avea sarcina probei, potrivit art.249 din Codul de procedura civila. Imposibilitatea de a începe executarea din cauza lipsei de fonduri nu poate fi dedusă automat sau prezumată din simpla calitate de instituție publică a debitorului, întrucât aceasta ar echivala practic cu o prezumție de insolvabilitate continuă a instituțiilor statului, ceea ce contravine atât principiului garantării creanțelor față de stat, consacrat de art.44 din Constituția României, cât și obligației statului de a executa din oficiu într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa, parte a garanțiilor dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO.
Așadar, instanța apreciază că debitorul nu se poate prevala de asemenea dispoziții legale pentru a se sustrage de la achitarea sumelor de bani datorate.
În acest sens, în lumina jurisprudenței sale constante în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mai multe hotărâri, precum D. S. contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 415/03.06.2008, D. si altii contra României, publicată în M.Of., partea I, nr. 574/22.08.2007, C. contra României, publicată în M.Of., partea I, nr. 367/27.04.2006, că executarea unei sentinte, indiferent de la care instantă ar emana, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, iar dacă administratiile statului refuză sau omit a se conforma ori dacă întârzie să o facă, garantiile oferite de art. 6 din Conventie de care a beneficiat justitiabilul în faza judiciară a procedurii îsi pierd întreaga ratiune de a fi.
Totodată, în interpretarea art.6 din Conventie, Curtea a decis ca există obligatia pozitivă a statului si a institutiilor publice de a se conforma hotarârilor judecatoresti definitive si obligatorii prin care au fost obligate la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane, care a obtinut o creantă împotriva statului sau a unei institutii publice în urma unei proceduri judiciare, să trebuiască să initieze procedura executării silite pentru realizarea creantei sale (cauza Metaxas contra Greciei).
De aceea, Curtea a statuat că sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine în primul rând autoritătilor de stat începând din momentul în care hotărârea respectiva devine definitiva si executorie, în caz contrar fiind încalcate atât art.6 din Conventie, cât si art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei, având în vedere că o creantă constituie un ,,bun’’ în sensul Conventiei, dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă (cauza Beis contra Greciei), precum cea din prezenta cauză.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile contestatorului în sensul că beneficiază de un termen de executare voluntară care nu expirase în momentul la care a primit somația și că nu trebuia să suporte cheltuielile de executare. Astfel, ca urmare a neexecutării voluntare, intimatele, în temeiul art. 622 din Codul de procedură civilă, au solicitat aducerea la îndeplinire prin executare silită de către contestator a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu. Atâta vreme cât contestatorul nu a trecut la executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu și nici nu a făcut dovada că s-ar afla în ipoteza de excepție prevăzută la art. 2 din OG nr. 22/2002, respectiv că nu poate începe executarea datorită lipsei de fonduri, creditoarele au fost indreptățite să pornească executarea silită, potrivit dreptului comun, toate cheltuielile de executare fiind datorate culpei debitorului, conform art. 622 din Codul de procedură civilă.
Referitor la celălalt motiv invocat de contestator, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 186 de lei prevăzut în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare nr. 177/2014 de către Biroul Executorului Judecătoresc R. I. C. nu depășește limita maximă impusă de dispozițiile art. 39 alin.1 litera a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, executorii judecătorii au dreptul, pentru serviciile prestate, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoarea de pana la 50.000 de lei, la un onorari maxim de 10 % din suma reprezentand valoarea creantei ce face obiectul executarii silite.
Având în vedere că valoarea creanței ce urmează a fi execută silit este de 1600 de lei, rezultă că onorariul maxim ce-l poate stabili executorul judecătoresc pentru recuperarea acesteia este de 160 de lei. Adaugandu-se si valoarea T.V.A.-ului de 24 %, onorariul executoriului stabilit prin incheirea din 04.03.2015 se incadreaza in plafonul prevazut de art. 39 alin.1 litera a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.
În ceea ce privește aplicarea TVA-ului la valoarea onorariului executorului judecătoresc, instanta o apreciază legală întrucât dispozițiile legii 188/2000 nu prevăd că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adugată, iar în plus, beneficiarul serviciului prestat, respectiv creditorul care solicită prestarea serviciului de către executor, este cel care în conformitate cu dispozițiile Codul fiscal, trebuie să suporte în final și costul TVA datorate de prestatorul de servicii (executor) către bugetul de stat.
De asemenea, instanta apreciaza ca onorariul executorului judecatoresc nu este unul disproportionat in raport cu munca indeplinita de executorul judecatoresc. Evaluarea abstracta a activitatii pe care o presupune exercitarea profesiei de executor a fost realizata de legiuitor prin prevederea plafoanelor maxime pana la care se poate stabili un asemenea onorariu si are in vedere intreaga activitate pe care o indeplineste acesta pana la realizarea integrala a creantei, iar nu doar actele de executare efectuate pana la comunicarea incheierii prin care au fost stabilit cuantumul acestui onorariu. In concret, instanta poate aprecia ca onorariul stabilit ar fi unul nerezonabil daca după emiterea somației, debitorul s-ar fi conformat și ar fi achitat în termenul indicat suma urmărită. Cum acest fapt nu s-a petrecut, iar executorul judecatoresc urmeaza sa efectueze si alte acte de executare pentru realizarea creantei creditorului, instanta nu poate aprecia ca onorariul executorului judecatoresc este unul nerezonabil si nu exista nici un motiv pentru diminuarea acestuia.
Privitor la onorariul avocatului in cuantum de 100 de lei, achitat cf. chitantei nr. 180/22.08.2014(fila 29) instanta retine ca potrivit art. 669 alin.3 pct. 3 C.p.c. onorariul avocatului in faza de executare silita reprezinta o cheltuiala de executare si in mod corect a fost inclus de executorul judecatoresc in aceasta categorie. Angajarea unui avocat în faza executării rezultă din împuternicirea avocațială depusă în dosarul de executare. De asemenea, instanța reține că onorariul avocatului nu este deloc excesiv, așa cum apreciază contestatoarea, ci într-un cuantum absolut rezonabil, față de activitățile pe care avocatul trebuie să le desfășoare în faza de executare silită.
Pentru aceste considerente, apreciindu-le neintemeiate, instanța nu va reține motivele invocate în susținerea prezentei contestații la executare, motiv pentru care va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Instanța constată că a rămas fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul M. F. Publice, cu sediul în București, sector 5, ., Reprezentat de Directia Generala Regionala a F. Publice Bucuresti, cu sediul ales în sector 2, București, ., și pe intimatele C. M., C. E. C. și V. A. N., toate domiciliate în sector 3, București, ., ., ., ca neintemeita.
Respinge cererea de suspendare a executarii ca ramasa fara obiect.
Cu apel, in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.09.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6741/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8941/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
