Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8340/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8340/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 8340/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8340
Ședința publică din data de 16.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M.
GREFIER – C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București și pe intimata Asociația de proprietari . obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuții a răspuns intimata prin apărător care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea prin serviciul registratură la data de 23.10.2015, în fotocopie a dosarului execuțional 652/2015 de către B. AD R., după care:
Intimata prin apărător învederează instanței că nu a fost comunicată întâmpinarea.
Instanța constată că, după cum rezultă din rezoluția judecătorului de la fila 34, întâmpinarea a fost comunicată și lasă cauza la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns intimata prin apărător cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Instanța, fiind primul termen de judecată pune in discuție competența de soluționare.
Având cuvântul, intimata prin apărător apreciază că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă general, material și teritorial pentru judecare cauzei.
Instanța potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 714 N.C.proc.civ. raportat la art. 651 N C.proc.civ..
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Intimata prin apărător solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri considerând că este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., constatând finalizată cercetarea judecătorească acordă cuvântul asupra fondului cauzei precum și asupra cererii de suspendare provizorie.
Având cuvântul, intimata prin apărător consideră că, cererea de suspendare provizorie a rămas fără obiect, având în vedere că la termenul ce față se soluționează contestația la executare.
În ceea ce privește contestației la executare, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, învederând că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate în ceea ce privește incidența în cauză a O.G. 22/2002, în sensul că există un conflict între această Ordonanță de guvern și Ordinul Ministerul Finanțelor Publice 2336/2011, respectiv art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului și în opinia sa arată că nu a pus în executare titlul executoriu mult prea devreme așa cum arată contestatoarea. În ceea ce privește critica privind cheltuielile de executare solicită respingerea acesteia, învederând faptul că este calculat în conformitate cu Ordinul nr. 2550/C/ 2006, raportat și la Legea 188/2000, care stabilesc maximul onorariului executorului judecătoresc, iar TVA se aplică onorariului și este datorat statului român. Cu privire la onorariul de avocat arată că acesta respectă prevederile art.127 din S. Profesiei de avocat și depune în ședința publică un deviz privind toate activitățile întreprinse de avocat în faza de contestație la executare și pentru toate aceste motive solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.08.2015, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari . contestație la executare împotriva actelor de executare și a executării silite pornite de către B. AD R. în cadrul dosarului execuțional nr. 625/2015, respectiv împotriva somației emise la data de 04.08.2015, precum și împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
În motivarea cererii, s-a arătat că executarea silită pornită de B. AD R. este nelegală și netemeinică pentru următoarele aspecte:
În fapt, prin somația emisă la data de 04.08.2015, s-a solicitat, în baza Sentinței civile nr. 4590/04.04.2014, îndreptată prin Încheierea pronunțată la data de 20.03.2015 de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2012, modificată prin Decizia civilă nr. 61R/08.01.2015 pronunțată de Tribunalul București și Sentința civilă nr. 5131/17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr._/301/2014, plata sumelor de_, 90 lei reprezentând debitul principal și 2920,84 lei, reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin încheierea din data de 04.08.2015.
Contestatorul a menționat dispozițiile art. 622 C.pr.civ, arătând că nu a fost formulată până în prezent nicio cerere prin care creditoarea să solicite executarea obligației, astfel că nu a avut posibilitatea de a efectua plata voluntar.
De asemenea, contestatorul a invocat prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002 potrivit cărora, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Astfel, în termenul de grație de 6 luni, în care contestatorul putea efectua plata în mod voluntar, executorul judecătoresc nu avea dreptul decât să emită o somație prin care să aducă la cunoștința debitorului faptul că are de achitat un anumit debit, fără a proceda la actualizarea acestuia și la stabilirea cheltuielilor de executare.
Prin urmare, contestatorul a învederat că în mod greșit au fost stabilite cheltuieli de executare silită, deși termenul de grație de 6 luni nu se împlinise, sens în care înțelege să solicite anularea încheierii privind cheltuielile de executare silită.
Totodată contestatorul a invocat dispozițiile art. 3 din OG nr. 22/2002 și Decizia nr. 784/12.05.2009 a Curții Constituționale și, de asemenea, a apreciat că în mod greșit executorul judecătoresc a stabilit in sarcina sa cheltuieli de executare silită, această procedură putând fi demarată doar după expirarea termenului de grație de 6 luni.
În ceea ce privește suma de 2220,84 lei, 1671 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc și 401,04 lei TVA, iar 148,80 lei reprezentând alte cheltuieli, stabilită prin încheierea din data de 04.08.2015 de către B. AD R., în dosarul de executare nr. 625/2015, contestatorul a susținut că aceasta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată. Astfel, executorul a calculat eronat onorariul de executare la care în plus a adăugat TVA, depășindu-se astfel limita maximă impusă de legislația menționată.
A precizat contestatorul că textul de lege este fără echivoc, reglementând onorariile maxime cuvenite executorilor judecătorești, astfel încât onorariul stabilit nu trebuie să depășească limitele maxime impuse de lege, incluzând TVA si cheltuieli de executare, neprezentând relevanță, sub aspectul aplicabilității textului de lege, faptul ca executorii judecătorești sunt plătitori de TVA. A mai subliniat contestatorul că rațiunea reglementării unor plafoane maximale ale onorariilor percepute de executorii judecătorești este reprezentată de necesitatea asigurării unei protecții a debitorului care, deși trebuie sa acopere cheltuielile executării silite, totuși nu trebuie sa suporte niște cheltuieli de executare disproporționat de mari, prin raportare la debitul sau. Aceasta interpretare a art. 39 din Legea nr. 188/2000 nu îl prejudiciază sau discriminează în niciun mod pe executorul judecătoresc plătitor de TVA, prin raportare la executorii judecătorești, care, în temeiul art. 152-153 Cod fiscal, sunt scutiți de taxă. Astfel, sarcina prestatorilor de servicii plătitori de TVA de a aplica taxa pe valoare adăugata serviciilor pe care le prestează si de a o transmite pe aceasta, mai departe, statului, este compensată prin dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugata aferente tuturor achizițiilor destinate serviciilor prestate, conform art. 145-149 Cod fiscal, drept de care executorii neplătitori de TVA nu beneficiază. Așadar, a arătat contestatorul, cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc nu se încadrează în prevederile art. 39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești și apar ca disproporționate față de activitatea efectiv prestată.
Un alt aspect de nelegalitate al actelor de executare invocat de contestator este faptul că, având în vedere dispozițiile OG nr. 22/2002, apare ca fiind vădit nejustificată includerea în cheltuielile de executare a unui onorariu de avocat în valoare de 700 de lei. A menționat contestatorul că solicitarea plății unui asemenea onorariu de avocat este nelegală, având in vedere cuantumul excesiv al acestuia și lipsa unor documente justificative referitoare la modul de stabilire, avocatul formulând doar o simplă cerere, care în niciun caz nu justifică un onorariu de 700 lei, actele de executare fiind efectuate doar de către executor, motiv pentru care contestatorul a solicitat cenzurarea acestor cheltuieli de către instanța de judecata în temeiul art. 451 alin. (2) C.pr.civ.
A mai precizat contestatorul că instanța poate proceda la reducerea onorariului de avocat atât în faza judecății, cât și în procedura de executare silită, întrucât și această din urmă fază face parte din procesul civil, astfel încât prevederile art. 451 alin. 2 sunt pe deplin aplicabile si executării silite în lipsa unor dispoziții contrare.
Contestatorul a învederat cauza C. contra România, Hotărârea din 26 mai 2005 în care s-a reținut că acele cheltuieli efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
Totodată, în temeiul art. 718 alin.(1) C.pr.civ, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației, arătând că, prin continuarea executării silite, instituția este grav prejudiciată.
În drept contestatorul a invocat dispozițiile art. 622 si următoarele, art. 714 pct. 1 și 4 C.pr.civ, dispozițiile OG nr.22/2002.
În susținerea cererii, contestatorul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: somație din data de 04.08.2015 (filele 6-7), Sentința civilă nr. 4590/04.04.2014 a Judecătoriei sectorului 3 București (filele 8-10), Încheierea din data de 28.03.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 București (filele 11-12), Încheiere îndreptare eroare materială (fila 13), Decizia civilă nr. 61 R/08.01.2015 a Tribunalului București (filele 14-19), Sentința civilă nr. 5131/17.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București (filele 20-23), Încheiere din data de 04.08.2015 privind cheltuielile de executare (filele 24-25), Încheiere privind încuviințarea executării silite (filele 26-27).
La data de 23.09.2015, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a arătat că executarea voluntară a unei hotărâri judecătorești se realizează fără a fi necesară o cerere din partea creditoarei în acest sens. De asemenea, a menționat că a solicitat contestatoarei, prin adresa înregistrată sub nr._/20.02.2015, să ia măsuri privind evacuarea persoanelor care locuiesc în imobilul proprietatea contestatorului, măsuri ce nu au fost dispuse până în prezent.
Cu privire la incidența OG nr. 22/2002, intimata a subliniat că există contradicție între aceasta din urmă și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care are prioritate dreptul european, conform art. 20 din Constituția României.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele S. c. României, T. c. României, A. c. României, N. c. României, autoritățile statale sunt cele care trebuie să depună toate diligențele în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătorești, fără să fie necesar să se declanșeze o altă procedură pentru obținerea sumei datorate, autoritățile neputând invoca prevederi legale de natură să aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane, care au urmat procedura legală pentru obținerea creanțelor.
În continuare, intimata a menționat că onorariul executorului judecătoresc, respectiv 1.617 lei respectă plafonul de maxim 10% din valoarea creanței urmărite în cuantum de_,90 lei, art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilind nivelul maxim al onorariului executorului judecătoresc, iar nu al cheltuielilor de executare.
Totodată, a mai arătat intimata că onorariul avocațial poate fi inclus în cadrul cheltuielilor de executare, întrucât executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil, fază în care avocatul desfășoară o . activități în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești. Astfel, onorariul avocațial este proporțional cu activitatea depusă și cu gradul de complexitate al cauzei.
În finalul susținerilor sale, intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege.
În dovedirea cererii sale, intimata a depus, în copie, următoarele înscrisuri: deviz privind activitatea desfășurată de avocat (fila 30), adresă către S. Român prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București și răspunsul aferent (filele 31-32), adresă nr. 137/30.03.2015 (fila 33).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
La solicitarea instanței, au fost comunicate copii de pe actele efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 625/2015 aflat pe rolul B. AD R., copii ce se regăsesc la dosarul cauzei la filele 41-57.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.4590/04.04.2014 (filele 48-50) pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2012, îndreptată prin încheierea din data de 20.03.2015 de către aceeași instanță și modificată prin Decizia civilă nr. 61R/08.01.2015 a Tribunalului București Secția a III a Civilă (filele 51-53), contestatorul S. Român prin direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a fost obligat la plata către intimată a sumei de 3.089 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, prin Sentința civilă nr. 5131/17.04.2015 (filele 54, 55) a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în cadrul dosarului nr._/301/2014, contestatorul a fost obligat să plătească intimatei suma de 13.626,90 lei, reprezentând cote de întreținere restante și cheltuieli de judecată.
Întrucât contestatorul nu a înțeles să execute obligațiile stabilite prin hotărârile judecătorești susmenționate, la data de 04.08.2015, intimata creditoare a înregistrat pe rolul B. AD R. o cerere de executare silită a contestatorului debitor, pentru recuperarea creanței totale în cuantum de 16.715, 90 lei, formându-se dosarul de executare nr. 652/2015.
Prin încheierea din data de 04.08.2015 (filele 44-45), emisă de către B. AD R., s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr.4590/04.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2012, îndreptată prin încheierea din data de 20.03.2015 de către aceeași instanță și modificată prin Decizia civilă nr. 61R/08.01.2015 a Tribunalului București Secția a III a Civilă, precum și de Sentința civilă nr. 5131/17.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în cadrul dosarului nr._/ 301/2014.
În temeiul art. 670 C.pr.civ., prin încheierea din data de 04.08.2015 (fila 43), executorul judecătoresc a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare datorate în cauză la valoarea totală de 2920,84 lei.
În ceea ce privește primul motiv de anulare invocat de contestator relativ la aplicarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, care prevăd că, în situația în care executarea nu începe din cauza lipsei de fonduri, instituțiile statului dispun de un termen de 6 luni care curge din momentul adresării de către creditor a unei somații de plată, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu instituie, astfel cum în mod neîntemeiat susține contestatoarea, un termen de grație de 6 luni de zile, în favoarea instituțiilor publice executate silit, care operează în orice condiții și care împiedică începerea procedurii de executare silită. Fiind o normă cu caracter excepțional și derogator de la dispozițiile de executare de drept comun, termenul de 6 luni nu poate opera decât în condițiile strict prevăzute de lege, respectiv în situația în care se face dovada lipsei fondurilor și, implicit, a imposibilității de executare a obligațiilor stabilite.
Mai mult, se reține că, pe lângă faptul că nu a fost probată premisa pentru emiterea acestei somații, de la data devenirii executorii a hotărârilor judecătorești, respectiv 08.01.2015 și 17.04.2015, și până în momentul formulării cererii de executare silită, și anume 04.08.2015, a existat suficient timp pentru ca ordonatorul de credite să prevadă în buget sumele necesare pentru achitarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.
Așadar, instanța apreciază că debitorul nu se poate prevala de asemenea dispoziții legale pentru a se sustrage de la executarea silită a sumelor de bani datorate în temeiul titlurilor executorii. În acest sens, în lumina jurisprudenței sale constante în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în hotărâri precum O. contra României, S. contra României, că autoritățile statului sunt cele care trebuie să facă demersurile necesare punerii în executare a hotărârilor și că nu este oportun să se solicite unei persoane, care a obținut o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare, să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată (Metaxas contra Greciei). Dacă s-ar accepta contrariul, iar ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți, accesul liber la justiție, consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ar fi iluzoriu.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile contestatorului-debitor în sensul că beneficiază de un termen de executare voluntară, neputându-se stabili cheltuieli de executare, precum și că intimatul-creditor trebuia în prealabil să adreseze o cerere de executare voluntară a debitului.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, se constată că prin încheierea emisă au fost detaliate următoarele cheltuieli de executare: 1671 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc, 401,04 lei, reprezentând TVA aplicat acestuia, 700 lei, reprezentând onorariu avocațial, 148,80 lei, reprezentând xerocopiere înscrisuri, formare dosar, arhivare și taxe poștale.
Susținerea debitorului-contestator în sensul că onorariul executorului judecătoresc depășește baremul maxim impus de prevederile legale este neîntemeiată, în condițiile în care la o creanță de 16.715, 69 lei, cuantumul maxim al onorariului care putea fi stabilit se ridică la valoarea de 1671,519 lei, fără a include și suma de 401,04 lei, respectiv TVA de 24%.
Așadar, în mod corect a fost stabilit un onorariu de executor judecătoresc în valoare de 1671 lei (fără TVA), conform art. 39 alin. 1 litera d din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești (a) pentru creanțele în valoare de până la 100.000, onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite). Având în vedere că, în conformitate cu art. 152 din Codul fiscal, nu toți executorii judecătorești sunt plătitori de T.V.A., ci doar cei ale căror cifre de afaceri depășesc plafonul de 35.000 euro, astfel că onorariile maximale (sumele de care beneficiază efectiv) trebuie să fie aceleași, indiferent de faptul că sunt sau nu plătitori ai taxei pe valoare adăugată, instanța constată că plafonul maximal nu poate include și taxa pe valoare adăugată pentru un executor judecătoresc. Mai mult, întrucât este incidentă regula de drept fiscal potrivit căreia TVA-ul se suportă de consumatorul final, instanța constată că executorul judecătoresc nu are nici un beneficiu din TVA perceput de la părțile dosarului execuțional.
Cu privire la legalitatea stabilirii în cauză a cheltuielilor de executare, instanța reține că onorariul stabilit de executorul judecătoresc și cheltuielile de executare, consemnate în încheierea din data de 04.08.2015, respectă limitele impuse de OUG nr. 144/2007, ce au modificat Legea nr. 188/2000. Acestea nu sunt disproporționate prin raportare la activitățile complexe pe care le are de îndeplinit executorul judecătoresc pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu.
Totodată, contrar susținerilor contestatorului, cheltuielile de executare includ în mod legal și onorariul avocațial aferent fazei de executare, și nu fazei de judecată. Angajarea unui avocat în faza executării rezultă din împuternicirea avocațială depusă în dosarul de executare (fila 57), iar suma percepută de către acesta reiese în mod expres din chitanța emisă de Cabinetul de avocat C. C. R. (fila 56), astfel că nu poate fi considerată nejustificată. De asemenea, instanța reține că onorariul avocatului nu este deloc excesiv, așa cum apreciază contestatorul, ci într-un cuantum rezonabil, față de activitățile pe care avocatul trebuie să le desfășoare în faza de executare silită, acesta depunând la dosarul cauzei inclusiv o fișă deviz privind defalcarea pe ore a activităților desfășurate în dosarul de executare nr. 625/2015 (fila 30).
Pentru toate aceste argumente, instanța apreciază contestația la executare ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului privind suspendarea executării silite, întrucât aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, față de soluția de respingere a acesteia, instanța va dispune respingerea cererii de suspendare ca rămasă fără obiect.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant Directia Generală Regională A Finanțelor Publice Bucuresti cu sediul in București, ., sector 2 în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari . sediul în București, .. 11, sector 3 și sediul ales în București, .. 2, ., ., sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. /Dact. judecător A.M.
04.12.2015 – 4 ex.
| ← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 8343/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8356/2015. Judecătoria... → |
|---|
