Contestaţie la executare. Sentința nr. 1568/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1568/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1568/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1568
Ședința publică din data de 24 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: R. L. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea L. D. M., în contradictoriu cu intimata C. SA - C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.02.2015, când, în aceeași constituire, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 24.07.2014, contestatoarea L. D. M. a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva dosarului de executare nr. 1173/2014 al B. T. B. O., solicitând anularea formelor executare și întoarcerea executării.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că despăgubirea pentru folosirea drumurilor fără rovinietă este încasată de către intimata CNADR, în baza Ordinului nr. 769 din 1 octombrie 2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, iar ea se plătește o singură dată pe an.
Prin Legea nr. 144/2012, a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, temeiul de drept pentru plata despăgubirilor de 28 euro, pentru care este executată silit. În temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României, Legea nr. 144/2012 este o lege contravențională mai favorabilă, astfel că trebuie aplicată retroactiv, inclusiv faptelor săvârșite înainte de ..
Contestatoarea a invocat cauza D. P. c. României și art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cu care, în cazul unei aplicări discriminatorii a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt incompatibile cu CEDO și trebuie înlăturate de la aplicare.
Contestatoarea a solicitat și cenzurarea cheltuielilor de executare, arătând că acestea sunt extrem de mari, raportat la valoarea creanței și la volumul de muncă și față de complexitatea dosarului.
Aceasta a mai invocat excepția prescripției executării sancțiunii, față de necomunicarea procesului verbal în termen de o lună de la data întocmirii.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 și urm, art. 722 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, actele de executare contestate.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 55 lei, conform chitanței de la fila 22 din dosar.
Prin întâmpinarea depusă la filele 26-30 din dosar, prin serviciul Registratură, în data de 19.09.2014, intimata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că, fiind informată în timp util asupra actului sancționator întocmit împotriva sa, contestatoarea nu și-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural și nici nu a plătit în mod voluntar până să intervină procedura coercitivă a executării silite. Ca atare, prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.
De asemenea, deoarece procesul-verbal a fost comunicat la sediul debitoarei, dispus de prevederile art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, a precizat că speței nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din aceeași normă juridică.
Debitoarea a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, respinsă de către Judecătoria Ploiești prin Sentința Civilă nr._/04.11.2011, însă nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul-verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.
În acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicarea sau luarea la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C. – SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, a arătat intimata, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun, care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 Cod procedură civilă. Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Cu privire la solicitarea contestatoarei de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic și legal întocmit, cu aplicarea Legii nr. 144/2012 raportată la prevederile constituționale, intimata a susținut că actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
A învederat că, deoarece procesul-verbal respectiv și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, procesul-verbal are valoare de titlul executoriu în întreg cuprinsul său, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silită pentru considerentele expuse.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, intimata a arătat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr. 2550/2006. Astfel, prin faptul că debitoarea nu a achitat în mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezultă că aceasta rămâne obligată în continuare la stingerea datoriei bănești prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate de art. 39 alin. 5 din legea de referință (Legea nr. 188/2000).
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost atașate la dosar, conform art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, copii certificate ale dosarului de executare contestat.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.06.2011, emis de către C. SA, contestatoarea L. D. M. a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002. Totodată, în sarcina acesteia s-a reținut obligația de a achita și un tarif de despăgubire, conform art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002, de câte 28 euro, în contul DRDP București.
Prin Sentința civilă nr._/04.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată împotriva acestui proces verbal.
La data de 21.05.2014, intimata - creditoare C. SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri din București a depus la Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. o cerere de executare silită a contestatoarei-debitoare L. D. M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal prezentat mai sus, pentru suma de 28 euro, reprezentând tariful de despăgubire.
Prin încheierea din data de 21.05.2014, executorul judecătoresc a dispus, conform art. 664 Cod procedură civilă, înregistrarea cererii intimatei și deschiderea dosarului de executare cu nr. 1173/2014.
Ulterior, prin Încheierea Judecătoriei Sector 5 București din data de 28.05.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, a fost încuviințată executarea silită a procesului verbal indicat anterior, cu privire la care s-a reținut calitatea de titlu executoriu, conform dispozițiilor art. 665 Cod procedură civilă.
La data de 16.07.2014, executorul judecătoresc a emis în cauză o încheiere, conform art. 669 Cod procedură civilă, prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 592,94 lei.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis două adrese de înființare a popririi, prin care a dispus, în temeiul art. 782 Cod procedură civilă, ca terții popriți CEC Bank SA și UniCredit Ț. Bank să indisponibilizeze toate sumele deținute pentru contestatoare, în limita debitului executat silit. Despre înființarea popririlor a fost înștiințată și contestatoarea, prin adresa ce i-a fost comunicată la data de 21.07.2014, conform art. 782 alin.1 Cod procedură civilă, alături de o copie a încheierii de încuviințare a executării silite și a titlului executoriu.
Conform recipiselor de consemnare nr. BREL_/28.07.2014 și nr. BREL_/28.07.2014, terțul poprit UniCredit Ț. Bank a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc sumele de 123,63 lei și 592,94 lei, reprezentând întreg debitul executat silit.
D. urmare, prin două încheieri din data de 24.11.2014, executorul judecătoresc a eliberat creditoarei suma de bani ce reprezintă debitul principal și, în temeiul art. 702 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a constatat încetarea executării silite.
În drept, instanța reține că dispozițiile legale care guvernează prezenta procedură a executării silite și care au fost invocate anterior, sunt cele ale Codului de procedură civilă în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 138/2014, conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Analizând actele de executare întocmite în cauză din perspectiva Legii nr. 144/2012, instanța reține că susținerile contestatoarei sunt întemeiate, pentru motivele ce urmează.
Debitul principal executat silit provine din procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.06.2011 și reprezintă cuantumul tarifului de despăgubire, stabilit în sarcina contestatoarei, în temeiul art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
La momentul întocmirii procesului verbal, art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 stipula: Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Natura juridică a tarifului de despăgubire a fost analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 57/2012, prin care s-a arătat că:
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate prevede că în sarcina contravenientului se reține și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Curtea Constituțională a arătat expres faptul că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material.
Art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 a fost abrogat, în data de 27.07.2012, o dată cu . Legii nr. 144/2012, prin art. I pct. 2 din acest act normativ.
Ca normă tranzitorie, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Analizând constituționalitatea art. II din Legea nr. 144/2012, Curtea Constituțională a arătat, prin Deciziile nr. 385/2013, 505/2013, 386/2014 și 112/2014, că tariful de despăgubire se aplica ca o consecință a săvârșirii unei contravenții, motiv pentru care Legea nr. 144/2012 reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, în sensul art. 15 alin. 2 din Constituția României.
În mod suplimentar, prin Decizia nr. 112/2014, Curtea Constituțională a reținut că, în interpretarea și aplicarea art. II din Legea nr. 144/2012, trebuie reținută incidența concluziilor sale din Decizia nr. 228/2007, privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 reglementează principiul aplicării normei contravenționale mai favorabile, stipulând că Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Prin Decizia nr. 228/2007, s-a constat neconstituționalitatea acestui text de lege, în măsura în care, prin sintagma nu se mai sancționează, se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale nu și executarea acesteia. În motivare, Curtea a reținut că sintagma nu se mai sancționează trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Prin urmare, O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Interpretând în mod coroborat dispozițiile Legii nr. 144/2012 cu Deciziile Curții Constituționale prezentate mai sus, instanța reține următoarele concluzii:
Deși nu are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale, ci reprezintă o despăgubire civilă, în sensul art. 3 alin. 1 teza finală din OG nr. 2/2001, tariful de despăgubire prevăzut de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 este o consecință a răspunderii contravenționale și derivă dintr-o normă cu caracter contravențional. Ca o consecință directă a acestui fapt, devin aplicabile dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea nr. 144/2012, conținând dispoziții retroactive, este constituțională doar în măsura în care este considerată o normă contravențională mai favorabilă și se aplică ca atare, reprezentând așadar o excepție de la neretroactivitatea legii, prevăzută de art. 15 alin. 2 teza finală din Constituție.
Singura normă de drept substanțial contravențional din materia legii contravenționale mai favorabile este art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007. Deși art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001 se referă la sancționare, Curtea Constituțională a apreciat, prin Decizia nr. 112/2014, că acesta trebuie aplicat și în interpretarea art. II din Legea nr. 144/2012 privind tariful de despăgubire.
Instanța apreciază că o astfel de interpretare concordă cu esența și natura procedurii contravenționale. Astfel, prin întreaga procedură contravențională se reglementează, în esență, efectele săvârșirii unei fapte ilicite, căreia legea îi acordă un caracter mai grav decât unul civil, considerând-o contravenție. Efectele săvârșirii unei contravenții în materia OG nr. 15/2002 se concretizează atât prin aplicarea unei amenzi contravenționale cât și prin instituirea obligației de plată a unui tarif de despăgubire. Prin urmare, deși considerat civil ca natură, tariful de despăgubire reprezintă o consecință a săvârșirii unei fapte calificate de lege ca fiind contravențională, așadar un efect al angajării răspunderii contravenționale.
Orice efect al răspunderii contravenționale manifestat în patrimoniul contravenientului face parte lato sensu din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să sancționeze fapta contravențională. Chiar și în materie civilă, despăgubirea stabilită ca efect al răspunderii civile delictuale de drept comun reprezintă, în esență, o sancțiune civilă aplicată celui vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite (deși rolul ei principal este cel reparator). Cu atât mai mult, în materie contravențională, unde, prin art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, legiuitorul a prevăzut perceperea obligatorie a tarifului de despăgubire și cuantumul tarifului, acesta poate fi considerat că face parte din modalitatea de sancționare a contravenției prevăzute de actul normativ, noțiune interpretată lato sensu ca reprezentând toate consecințele derivate din săvârșirea faptei contravenționale.
D. urmare a acestei interpretări, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, modificate prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, prin raportare la care Legea nr. 144/2012 va fi considerată o normă contravențională mai favorabilă care a înlăturat de la aplicare tariful de despăgubire și care, ca atare, nu mai poate fi aplicat, după cum nu mai poate fi nici executat, în situațiile în care a fost deja aplicat.
Pentru aceste considerente, instanța reține că, prin . Legii nr. 144/2012, în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal contravențional nu mai poate constitui titlu executoriu pentru recuperarea tarifului de despăgubire din cuprinsul său, ceea ce determină nelegalitatea procedurii de executare contestate.
Întrucât, ca o consecință a interpretării prezentate mai sus, se va dispune anularea tuturor actelor de executare, nu se mai impune analizarea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în cauză de către executorul judecătoresc.
Totodată, instanța nu va mai analiza excepția prescripției executării sancțiunii, invocată prin cererea de chemare în judecată, în baza principiului disponibilității procesului civil, reglementat de art. 9 Cod procedură civilă, constatând că partea contestatoare a renunțat la a mai invoca acest aspect, la termenul din data de 17.02.2015.
Pentru toate argumentele arătate anterior, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatoarea L. D. M. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și va anula actele de executare efectuate în dosarul nr. 1173/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc T. B. O..
În temeiul art. 722 alin. 1 Cod procedură civilă, în urma anulării actelor de executare, instanța va dispune întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la achitarea către contestatoare a sumei de 716,57 lei, reprezentând suma executată silit prin poprire în dosarul de executare indicat anterior.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece intimata va pierde prezentul proces, având astfel o culpă procesuală prezumată, aceasta va fi obligată să îi achite contestatoarei suma de 55 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea L. D. M., cu sediul ales la Cabinet individual de avocat „B. L.”, cu sediul în București, . nr. 4, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează actele de executare efectuate în dosarul nr. 1173/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc T. B. O..
Dispune întoarcerea executării silite și obligă intimata să achite contestatoarei suma de 716,57 lei, reprezentând suma executată silit prin poprire în dosarul de executare indicat anterior.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 55 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel care se depune la Judecătoria Sector 5 București în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. R. L. A.
Red. Jud. I.S. / 4 ex. / 17.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 760/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1592/2015. Judecătoria... → |
|---|
