Contestaţie la executare. Sentința nr. 1481/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1481/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1481/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1481/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. N.

GREFIER - F. G.

Pe rol soluționarea contestatiei la executare formulate de contestatoarea ., in contradictoriu cu intimata C.-D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin apărător, ce depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a atașat dosarul de executare nr.841/2014 emis de B. B. C..

Contestatoarea, prin apărător, solicită rectificarea citativului, în sensul că B. B. C. nu are calitate de intimat în prezenta cauză.

Verificand din oficiu competenta, asa cum impune art. 131 C. proc. civ. instanta constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, în raport și cu sediul contestatoarei.

Nefiind formulate alte cereri, instanta acorda cuvantul sub aspectul administrarii de probe.

Contestatoarea, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 258 rap.la art.255 C. proc. civ. incuviinteaza pentru ambele părți proba cu inscrisuri, aceasta fiind admisibila si aptă să ducă la solutionarea procesului.

Nefiind formulate alte cereri si de administrat alte probe, instanta constata terminata cercetarea procesului si acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatoarea, prin apărător, solicită admiterea contestației la executare, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă; cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, urmând ca onorariul de avocat să fie solicitat pe cale separată.

INSTANȚA

Prin contestatia la executare formulata la data de 22.09.2014 si inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti sub nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.-D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, anularea actelor de executare silită începute în dosarul de executare nr. 841/2014; întoarcerea executării silite, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arata că a efectuat voluntar plata debitului în cuantum de 123,16 lei, reprezentand echivalentul a 28 euro, la data de 11.06.2014, inainte de emiterea somatiei ce a fost comunicată în data de 16.09.2014.

În drept, contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozitiile art. 650 C. proc. civ., art.662, 669 al.2, art.703, art.711, art.719 al.1 teza a II-a, art.722 și urm. C. proc. civ.

La 21.11.2014, intimata CNADNR formuleaza intampinare (fila nr. 28), prin care solicita respingerea contestației; menținerea tuturor actelor și formelor de executare.

În motivare, se arata, in esenta, că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție au fost făcute în termenul prevăzut de lege, cu respectarea disp.art.13 coroborat cu art.14 din OG 2/2001.

Referitor la cheltuielile de executare, intimata arată că acestea sunt în sarcina debitorului urmărit, chiar dacă acesta a efectuat plata în mod voluntar.

În drept, intimata isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.205-208 C.proc. civ.

Analizand actele dosarului, instanta retine ca la cererea creditoarei Compania N. de Autostrazi si Drumuri din Romania SA, inregistrata la data de 16.05.2014 (fila nr. 55) si in baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/24.06.2011 (fila nr. 56), executorul judecatoresc B. C. a inceput executarea silita impotriva contestatoarei ., fiind format dosarul de executare nr. 841/2014.

Aceasta executare a fost incuviintata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti prin Incheierea pronuntata in Camera de Consiliu la 26.06.2014, in dosarul nr._/302/2014 (fila nr. 60).

Ulterior, prin Incheierea de la 29.07.2014 (fila nr. 61), executorul judecatoresc a stabilit cheltuielile de executare si, in aceeasi zi a emis debitoarei somatia pentru debitul total de 28 euro si 263 lei (fila nr. 62).

Prin ordinul de plata nr. 4CN/11.06.2014 (fila nr. 7), contestatoarea a achitat suma de 123,16 lei, reprezentand echivalentul a 28 euro, la un curs de 4,3986 lei pentru 1 euro, tarif de despagubire stabilit prin procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/24.06.2011.

Conform art. 669 alin. 2 C. proc. civ. cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

In speta, contestatoarea . a efectuat voluntar plata debitului de 28 euro (la 11.06.2014) inainte de emiterea somatiei (la 29.07.2014), dar ulterior inregistrarii cererii creditoarei la biroul executorului judecatoresc (16.05.2014).

Asadar, devine aplicabila teza din art. 669 alin. 2 C. proc. civ. conform cu care, chiar in cazul unei plati voluntare, debitorul trebuie sa suporte acele cheltuieli intervenite dupa inregistrarea cererii.

Cu toate acestea, instanta apreciaza ca niciuna dintre cheltuielile stabilite prin Incheierea de la 29.07.2014 nu poate ramane in sarcina debitoarei, deoarece activitatea efectiva a executorului a inceput ulterior achitarii debitului.

. de executor instantei (fila nr. 58) a fost inregistrata la 19.06.2014, dupa plata debitului din data de 11.06.2014, iar somatia este emisa (la 29.07.2014) si comunicata (la 16.09.2014 – fila nr. 68) tot dupa acest moment al platii.

In consecinta, cum intre data inregistrarii cererii si momentul platii nu au fost efectuate cheltuieli de executare, prezenta contestatie va fi admisa.

In baza art. 716 alin. 2 C. proc. civ. va obliga contestatoarea la plata catre B. B. C. a contravalorii copierii dosarului de executare.

Avand in vedere ca prezenta contesatie va fi admisa, in conformitate cu art. 453 alin. 1 C. proc. civ. contestatoarea este indreptatita sa recupereze suma respectiva de la intimata, ca si cheltuieli de judecata.

In conformitate cu art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, instanta retine ca, in cazul admiterii contestatiei, taxa de timbru se restitie si nu intra in cuantumul cheltuielilor de execuare. Aceasta restituire se dispune insa numai dupa ramanerea definitiva a hotararii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea ., J40/_/1998, CUI R_, cu sediul în București, ..48, sector 5, in contradictoriu cu intimata CNADNR, CUI_, J_, cu sediul în București, ..401A, sector 6.

Anuleaza actele de executare efectuate in dosarul nr. 841/2014 al B. B. C..

Obliga contestatoarea la plata catre B. B. C. a sumei de 26,04 lei, reprezentand contravaloare copii dosar de executare.

Obliga intimata la plata catre contestatoare a sumei de 26,04 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand taxa contravaloare copii dosar de executare.

In baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea taxei judiciare de timbru in cuantum de 80,27 lei, dupa ramanerea definitiva a sentintei.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti

Pronuntata in sedinta publica, azi 20.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1481/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI