Contestaţie la executare. Sentința nr. 5005/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5005/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5005/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5005

Ședința publică din data de 24.06.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. A. T.

GREFIER – C. S.-M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea Z. M. și pe intimata E. F. GMBH, prin mandatar . SRL, având ca obiect contestație la executare, întoarcere executare, suspendare executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015, sub nr._, contestatoarea Z. M. a chemat în judecată pe intimata E. F. GMBH, prin mandatar . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor actelor de executare silită ce formează obiectul dosarului nr. 48/2015 aflat pe rolul B. N. C. A.; anularea încheierilor din data de 05.02.2015 emise de B. N. C. A., prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 791,40 lei și de înregistrare a dosarului nr. 48/2015; anularea încheierii de ședință din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în cadrul dosarului nr._/300/2014 prin care s-a învestit cu formulă executorie contractul de credit nr._/09.03.2005; întoarcerea executării silite prin obligarea creditorului să restituie sumele încasate în cadrul dosarului de executare nr. 48/2015 aflat pe rolul B. N. C. A.; suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 48/2015 aflat pe rolul B. N. C. A., până la soluționarea contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, la data de 09.03.2005, contestatoarea a încheiat cu BRD BANK SA contractul de credit nr._ pentru suma de 29.699.800 lei, cu o perioadă de rambursare de 36 luni și cu o dobândă curentă de 23% pe an (creditul a fost contractat pentru perioada 13.04._08).

Ca o chestiune prealabilă, contestatoarea a susținut faptul că nu a primit din partea executorului judecătoresc niciun act de executare silită, domiciliul său fiind în București, ., sector 5 încă din data de 19.04.2013, iar actele de executare fiind comunicate în București, . nr. 5, ., sector 6. Totodată, s-a arătat faptul că nu a existat nicio relație comercială cu E. F. GmbH, societatea care a solicitat executarea silită, contractul de credit fiind încheiat cu BRD.

Contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/09.03.2005, față de împrejurarea că ultima rată scadentă a contractului de credit a fost la data de 13.04.2008, dată la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, intimata având posibilitatea să solicite executarea silită a contractului de credit până la data de 13.04.2011, în timp ce cererea de executare silită a fost depusă la data de 05.02.2015, deci peste termenul de prescripție prevăzut de art. 705 C.proc.civ.

Având în vedere prescrierea dreptului de a solicita executarea silită, s-a apreciat de către contestatoare faptul că încheierea de ședință din data de 25.11.2014, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București în cadrul dosarului nr._/300/2014, prin care s-a învestit cu formulă executorie contractul de credit nr._/09.03.2005 este nelegală.

Pe cale de consecință, s-a apreciat și că încheierea de încuviințare a executării silite este nelegală, creanța nefiind certă și lichidă în lipsa înscrisurilor din care să rezulte modalitatea de calcul a acesteia, deoarece simpla existență a contractului de credit nu este suficientă pentru a se determina fără echivoc valoarea creanței, în condițiile în care creditul a fost achitat integral. Mai mult, executorul judecătoresc nu a precizat modul de calcul al sumei solicitate, cât anume reprezintă debitul principal, dobânda și comisioanele, în aceste condiții încheierea executorului judecătoresc fiind netemeinică și nelegală.

Anularea încheierii de încuviințare a executării silite atrage pe cale de consecință anularea tuturor actelor de executare ulterioare.

În ce privește suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de executare inclusiv taxe și cheltuieli poștale, contestatoare a apreciat că aceasta este exagerat de mare și nu este dovedită.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ.

În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: contract de credit nr._/09.03.2005, încheierea din data de 05.02.2015 emisă de către B. N. C. A., Încheierea nr. 48/2015/05.02.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 48/15 din data de 05.02.2015 de încuviințare a executării silite, Încheierea din Camera de consiliu din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în cadrul dosarului nr._/300/2014, Înștiințare nr. 48/2015N/06.02.2015, Somație nr. 48/2015N/06.02.2015, adresa nr. 48/2015N/06.02.2015, adresa de înființare a popririi nr. 48/2015N/06.02.2015 și act de identitate al contestatoarei.

Prin Serviciul Registratură, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 02.04.2015, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare s-a arătat că în data de 09.03.2015 s-a încheiat contractul de credit nr._, între BRD în calitate de împrumutător și contestatoare în calitate de împrumutat. Ca urmare a faptului că debitoarea nu a achitat creditul acordat în termenul stabilit în contract, BRD a cesionat creanța reprezentând credit, dobândă și comisioane aferente către IFN Next Capital F. SA, conform contractului de cesiune nr. 20/31.07.2008, care la rândul său a cesionat creanța către E. F. GMBH, conform contractului de cesiune din data de 18.08.2008, aceasta din urmă împuternicind pe E. KSI România SRL în vederea recuperării creanței. Cesiunile au fost notificate contestatorului și au fost notate în Arhiva Electronică de Garanții Reale.

Cu privire la adresa de comunicare a corespondenței către contestatoare, intimata a arătat faptul că în situația în care debitoarea și-a modificat adresa de domiciliu/corespondență, trebuia să notifice în scris banca, conform clauzelor contractului semnat.

În ceea ce privește prescrierea dreptului de a cere executarea silită, intimata a arătat faptul că aceasta poate curge de la declararea scadenței anticipate a contractului, însă aceasta este o opțiune a creditorului de a declara scadent anticipat creditul. Se poate reține că data depunerii cererii de executare silită de către creditor are semnificația declarării scadenței anticipate a contractului de credit și ca singură dată pentru care se poate spune că are semnificația declarării scadenței anticipate a creditului este data de 05.02.2015, data înregistrării cererii de executare pe rolul B. N. C. A.. În consecință, raportat la această dată urmează a se calcula prescrierea dreptului de a se solicita executarea silită.

La data de 27.04.2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.

Cu privire la cesiunea creanței izvorâtă din contractul de credit, contestatoarea a arătat faptul că aceasta nu a fost dovedită.

În ce privește anularea actelor de executare pentru nelegala comunicare către contestatoare, s-au invocat prevederile art. 666 alin. 2, art. 155 alin. 1 pct. 6 și art. 179 alin. 1 N.C.proc.civ., în sensul că aceasta implică nevalabilitatea actelor de executare și implicit desființarea acestora.

Față de argumentele intimatei referitoare la prescrierea dreptului de a solicita executarea silită, contestatoarea a reiterat susținerile sale din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită este data ultimei rate scadente a contractului de credit, respectiv 13.04.2008 și în cursul termenului de prescripție nu a intervenit un caz de suspendare sau întrerupere a prescripției astfel cum prevăd dispozițiile art. 707 și 708 N.C.proc.civ.

Instanța a dispus emiterea din oficiu a unei adrese către B. N. C. A. pentru a se comunica copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele din dosarul de executare nr. 48/2015, acestea fiind atașate la dosarul cauzei la filele nr. 59-89.

S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 10.03.2015, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de către contestatoare la data de 06.03.2015, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul respectiv.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 09.03.2005, contestatoarea a încheiat cu BRD BANK SA contractul de credit nr._ pentru suma de 29.699.800 lei, cu o perioadă de rambursare de 36 luni și cu o dobândă curentă de 23% pe an (creditul a fost contractat pentru perioada 13.04._08).

BRD BANK SA a cedat susmenționata creanță către IFN Next Capital F. SA, conform contractului de cesiune nr. 20/31.07.2008. Aceasta din urmă a cedat creanța către intimata E. F. GMBH, conform contractului de cesiune din data de 18.08.2008.

Prin încheierea Judecătoriei Sectorului 2 București din data de 25.11.2014 s-a dispus învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._.

Prin cererea de executare silită înregistrată la data de 05.02.2015 la B. N. C. A. sub nr. de dosar 48/2015N, intimata a solicitat executarea silită a contestatoarei pentru suma de 2353,21 lei, reprezentând debit restant în baza titlului executoriu în cauză.

Prin încheierea din data de 05.02.2015, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită. La aceeași dată a emis și încheierea prin care a determinat cheltuielile de executare.

Ulterior, s-a dispus somarea contestatoarei, fiind, de asemenea, emise adrese de înființare a popririlor la o . unități bancare.

În drept, instanța reține că intima este deținătoarea unui titlu de creanță față de contestatoare, cu privire la suma de 2353,21 de lei, potrivit contractului de credit nr._.

Prescripția este supusă legii în vigoare la momentul începerii curgerii termenului (art. 6 alin 4 coroborat cu art. 2516 din Codul civil).

Determinarea momentului de la care se naște acest drept depinde de natura titlului executoriu. Astfel, în cazul titlurilor care nu se obțin în urma unei proceduri jurisdicționale, prescripția începe să curgă de la momentul întocmirii titlului, cu condiția ca dreptul de creanță să fie cert, lichid și exigibil.

De asemenea, atunci când prestațiile la care s-a obligat debitorul sunt succesive, dreptul de a obține executarea silită cu privire la fiecare dintre prestații se stinge printr-o prescripție deosebită (art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2503 alin 2 din Codul civil).

Ținând cont de aceste principii și de lipsa unor norme speciale cuprinse în Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară (în vigoare la data încheierii contractului de credit în discuție), instanța constată că, de la momentul exigibilității fiecărei rate contractuale (lunar, în intervalul 13.04._08), s-a născut dreptul intimatei de a solicita urmărirea silită a acestora.

Afirmațiile intimatei potrivit cărora, în lipsa declarării scadenței anticipate a creditului, prescripția nu ar fi început să curgă sunt lipsite de temei. Se reține că, neplata sumelor datorate de contestatoare în termen de 15 zile consecutive (punctul 7 din condițiile generale ale contractului de credit) dă naștere dreptului potestativ al instituției împrumutătoare de a declara scadente anticipat toate sumele datorate în baza contractului, caz în care, într-adevăr, de la acel moment începe curgerea termenului de prescripție pentru întreaga sumă restantă de plată. Dacă însă, creditorul alege, fie să nu exercite dreptul potestativ, fie să o facă tardiv (după ce sumele sau parte dintre acestea deveniseră scadente), prescripția își urmează cursul firesc instituit de normele generale. A admite o altă interpretare ar echivala cu recunoașterea unui drept pur potestativ al creditoarei de a amâna, sine die (fără termen), curgerea termenului de prescripție, ceea ce nu poate fi conceput.

În conformitate cu prevederile art. 405 din codul de procedură civilă de la 1865 (art. 705 alin 1 prima teză din actualul Cod procedură civilă ), instanța constată că dreptul de a obține executarea silită se prescrie în 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Acesta începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

Față de cele reținute mai sus, văzând și că intimata nu a făcut dovada existenței unei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, instanța constatată că, în cauză, executarea silită s-a prescris la data de 13.04.2011. Pe cale de consecință, începând cu această dată, titlul și-a pierdut puterea executorie, împrejurare ce constituie un impediment în calea executării silite. Se impune astfel, în temeiul art. 720 alin 1 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 666 alin 5. 7 Cod de procedură civilă anularea, în integralitate, a executării silite derulate în cadrul dosarului execuțional nr. 48/2015 al B. N. C. A..

Față de caracterul necontencios al procedurii de învestire cu formulă executorie a contractului de credit, reține că nu se impunea ca instanța de învestire să verifice incidența prescripției, astfel încât, în mod legal, analizând condițiile de formă cerute de lege pentru ca înscrisul să reprezinte titlu executoriu (art. 641 alin 3 Cod de procedură civilă), aceasta a procedat la învestirea cu formulă executorie. Va respinge astfel capătul de cerere privitor la anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 451-453 Cod de procedură civilă, va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 275,12 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația, formulată de către contestatoarea Z. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. I. M., în București, Calea Călărași nr. 168, ., ., în contradictoriu cu intimata E. F. GMBH, prin mandatar . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Conect Business Park, Clădirea C3, ., în parte.

Anulează, în integralitate, executarea silită derulată în cadrul dosarului execuțional nr. 48/2015 al B. N. C. A..

Respinge capătul de cerere privitor la anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, ca neîntemeiat.

Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 275,12 lei, cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5005/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI