Pretenţii. Sentința nr. 5008/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5008/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5008/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5008
Ședința publică din data de 24.06.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. A. T.
GREFIER – C. S.-M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .+2 și pe pârâții S. D. și S. R. G., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2015, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .+2 a chemat în judecată pe pârâții S. D. și S. R. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 8190,74 lei, compusă din 7624,11 lei reprezentând cote de întreținere, 436,63 lei reprezentând penalități de întârziere (0,2%/zi de întârziere conform procesului-verbal al Asociației de P.), 130 lei reprezentând fond de reparații, pe perioada aprilie 2011-octombrie 2014, aferente imobilului situat în București, ., .. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi până la data plății efective a debitului principal și a sumelor de 260 lei - taxă recuperare debit și 100 lei – taxă OCPI, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții S. D. și S. R. G. sunt proprietarii imobilului apartament nr. 38 situat în București, ., ..
Reclamanta a desfășurat raporturi de administrare a imobilului din . cu dispozițiile Legii nr. 230/2007 și a furnizat utilități de întreținere apartamentului nr. 38, proprietatea pârâților, însă pârâții au întârziat executarea obligației de plată ce îi incumbă, cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și sunt ținuți a-și executa obligația de plată.
De asemenea, reclamanta a învederat faptul că pârâții nu și-au achitat contravaloarea cotelor de întreținere începând cu luna aprilie 2011 și până în luna octombrie 2014, debitul cumulat fiind în sumă de 8190,74 lei, deși au beneficiat de utilitățile de întreținere și sunt obligați la plata acestora conform principiilor derivate din art. 46-48 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, modificată și completată.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 46-48 și art. 49-50 din Legea nr. 230/2007, modificată și completată și art. 451-453 N.C.proc.civ.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: extras de carte funciară pentru informare privind imobilul situat în București, ., ., ., convenție de mandat privind recuperarea de debite nr. 382/17.12.2014, certificat de carte funciară privind imobilul situat în București, ., ., ., sector 5, chitanța nr. OCPIB_/26.02.2015, factura . nr._/26.02.2015, Încheiere din Camera de consiliu din data de 30.11.2000 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București în cadrul dosarului nr. 211/. înregistrare fiscală a reclamantei, factura nr._/26.01.2015, proces-verbal /02.09.2003, proces-verbal/19.11.2003, proces-verbal/20.08.2008, centralizator pentru apartamentul nr. 38 și liste de plată a cotelor de contribuție la întreținere aferente perioadei aprilie 2011-octombrie 2014.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din centralizatorul depus de reclamantă la dosar (întocmit pe baza listelor de plată, de asemenea, depuse la dosarul cauzei) pârâții figurează cu datorii la plata cotelor de întreținere în cuantum de 7.624,11lei pe perioada aprilie 2011-octombrie 2014.
În drept, instanța urmează a avea în vedere că potrivit art. 46 din legea nr. 230/2007, ,, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari,,. De asemenea, potrivit art. 49 din cuprinsul aceluiași act normativ, ,,asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată; penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat,, (potrivit hotărârii adoptate la nivelul adunării generale a reclamantei la data de 19.11.2003, depusă la dosarul cauzei, s-a stabilit drept cotă de penalități cea maxim admisă de către lege, 0,2%). Totodată, potrivit art. 45 alin 3 din Legea nr. 230/2007, proprietarii au obligația a de aproba constituirea unui fond de reparații, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. În acest din urmă sens, prin potrivit hotărârii adoptate la nivelul adunării generale a reclamantei la data de 20.08.2008, depusă la dosarul cauzei, s-a adoptat constituirea unui fond de reparații în valoare de 5 lei lunar în sarcina fiecărui proprietar.
Mai reține instanța că, potrivit art. 50. alin 1 din legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, văzând că pârâții nu au probat stingerea obligațiilor susmenționate, instanța va dispune obligarea acestora să plătească reclamantei suma de 8190,74 de lei (din care 7.624,11 lei cote întreținere, 130 de lei, fond de reparații, 436,63 lei penalități de întârziere, toate aferente intervalului aprilie 2011-octimbrie 2014), la care se adaugă contravaloarea penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate, în continuare (începând cu data de 01.02.2015), asupra debitului de 7624,11 lei, fără ca totalul acestora, cumulat cu suma de 436,63 de lei, să depășească contravaloarea debitului de 7624,11 lei.
În ceea ce privește cererea reclamantei vizând obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 451-453 Cod de procedură civilă, luând în calcul culpa procesuală a pârâților, îi va obliga pe aceștia să plătească reclamanților suma de 160 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea serviciilor achitate SPN M. N. G. pentru legalizarea hotărârii adunării generale a reclamantei (aceasta atestă calitatea de reprezentant legal a semnatarului acțiunii și trebuie să însoțească acțiunea, astfel după cum rezultă din art. 194 lit b din Codul de procedură civilă). În privința restului cheltuielilor pretinse, instanța constată că acestea nu au fost necesare bunei desfășurări a procesului (înscrisul eliberat de OCPI privitor la numărul cadastral al imobilului în care locuiesc pârâții nu era util cauzei, în timp ce onorariul achitat unei persoane juridice, atâta vreme cât aceasta nu este îndreptățită, potrivit legii, să acorde asistență sau /și reprezentanță în fața instanței-art. 84 alin 1 din Codul de procedură civilă, de asemenea, nu se poate circumscrie sferei cheltuielilor de judecată ) motiv pentru care, în privința lor, față de prevederile art. 451 alin 1 Cod de procedură civilă, cererea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .+2, C._, cu sediul în București, ., ., cu sediul ales pentru comunicare la ., cu sediul în București, ..23, Sector 5, în contradictoriu cu pârâții S. D. și S. R. G., ambii cu domiciliul în București, ., ., sector 5, în parte.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 8190,74 de lei (din care 7.624,11 lei cote întreținere, 130 de lei, fond de reparații, 436,63 lei penalități de întârziere, toate aferente intervalului aprilie 2011-octimbrie 2014), la care se adaugă contravaloarea penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate, în continuare, asupra debitului de 7624,11 lei, fără ca totalul acestora, cumulat cu suma de 436,63 de lei, să depășească contravaloarea debitului de 7624,11 lei.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 160 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretențiilor solicitate cu acest titlu, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4993/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6919/2015. Judecătoria... → |
|---|








