Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4392/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4392/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4392/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4392
Ședința din camera de consiliu de la 05 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, înaintate acestei instanțe de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociași D. I., L. C. Gigel, V. A. M. și M. R. M., privind pe:
- creditor - R. B. SA,
- debitori - P. D. V., P. R. C..
Instanța reține depuse la dosar din oficiu fișa dosarului nr._ și încheierea din data de 08.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.03.2015 sub numărul_, Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati D. I., L. C. Gigel, V. A.-M., Margulescu R. M., a înaintat cererea creditoarei R. B. SA privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de Credit nr.RM_/19.10.2006, împotriva debitorilor P. D. V. si P. R. C..
Au fost atașate cererii cererea creditorului, titlul executoriu și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 23.04.2015, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, pentru considerentele reținute in cuprinsul încheierii, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2015.
La termenul de judecată din data de 05.06.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, pe care o analizează cu prioritate, reținând următoarele:
Potrivit art.373 alin.2 C. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași text legal, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.
Prin cererea formulată se solicită încuviințarea silită prin poprire la BCR, instituție aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
În aceste condiții, deși debitorii au domiciliul în raza Sectorului 5 București, creditoarea a solicitat ca executarea silită să se facă prin poprire la o instituție care se află în Sectorul 3 București. Prin urmare executarea urmează să se realizeze pe raza teritorială a Sectorului 3 București iar instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București.
Nu se poate susține că operează prezumția că executarea se va face în raza teritorială unde debitorii își au domiciliul având în vedere că petenta-creditoare a solicitat încuviințarea executării silite doar prin modalitatea popririi la o instituție care se află în Sectorul 3 iar pe de altă parte, pe raza teritorială a Sectorului 5 a fost deja încuviințată executarea silită, în cadrul dosarului nr._, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate din oficiu la dosar.
Pentru aceste considerente instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
În baza art. 21 și art.22 alin.1 C., constatând ivit conflictul negativ de competentă, instanța va trimite dosarul Tribunalului București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea R. B. SA, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr 246C, sectorul 1, si pe debitorii P. D. V. si P. R. C., ambii cu domiciliul in Bucuresti, ..14, ., ., sector 5, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Înaintează dosarul Tribunalului București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4246/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4320/2015. Judecătoria... → |
|---|








