Pretenţii. Sentința nr. 4314/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4314/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4314/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI – SECTIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă Nr.4314
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. N.
GREFIER - F. G.
Pe rol soluționarea cererii formulate de reclamanta A. de proprietari ., ., sector 5, in contradictoriu cu pârâta A. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin apărător și pârâta, personal, legitimată pe baza actului de identitate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, verificand din oficiu competenta, asa cum impune art. 131 C. proc. civ. instanta constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, în raport cu valoarea pretențiilor și cu domiciliul pârâtei.
La interpelarea instanței, pârâta precizează că recunoaște suma datorată reclamantei.
Nefiind formulate alte cereri, instanta acorda cuvantul sub aspectul administrarii de probe.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosar întâmpinare și un set de acte.
Instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 258 raportat la art.255 C. proc. civ. incuviinteaza pentru ambele părți proba cu inscrisuri, aceasta fiind admisibila si aptă să ducă la solutionarea procesului.
Nefiind formulate alte cereri si de administrat alte probe, instanta constata terminata cercetarea procesului si acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii, creanța solicitată fiind certă, lichidă și exigibilă; cu cheltuieli de judecată ocazionate cu acest proces, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Pârâta, personal, precizează instanței că va achita după posibilități.
INSTANȚA
Prin cererea formulată la data de 03.03.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, reclamanta A. de proprietari ., ., sector 5 a solicitat obligarea paratei bAbabei C. la plata sumei de 1605,45 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante din perioada iulie 2014-ianuarie 2015, în cuantum de 1416,47 lei; penalități de întârziere, calculate pentru aceeași perioadă,în cuantum de 155 lei și fond de reparații în cuantum de 33,39 lei.
In motivare, se arată, în esență, că pârâta nu a achitat cotele de intretinere si fondul de reparatii pentru perioada iulie 2014-ianuarie 2015, aferente apartamentului nr. 25 din . Bucuresti, ., sector 5.
În dovedirea cererii, solicită administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.194 C. proc. civ., Codului civil, Legii nr.230/2007.
Analizand actele dosarului, instante retine ca parata A. C. nu a achitat cotele de intretinere si fondul de reparatii pentru perioada iulie 2014-ianuarie 2015, aferente apartamentului nr. 25 din . Bucuresti, ., sector 5.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Din coroborarea extrasului de pe listele lunare de plata a cotelor de contributie la cheltuielile comune depus la dosar (a carui valoare probatorie este stabilita de dispozitiile art. 51 alin. 2 din Legea nr. 230/2007) – fila nr. 8 – cu listele mentionate (filele nr. 9-15) si cu atitudinea procesuala a paratei (ce a recunoscut debitul, nu a contestat modalitatea de calcul si nu a facut dovada platii sumelor solicitate), reiese ca aceasta nu si-a indeplinit obligatiile de plata in discutie, desi a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilitati pentru apartamentul pe care il ocupa in condominiu.
In consecinta, instanta va admite cererea astfel cum a fost formulata si va obliga parata la plata către reclamanta a cotelor restante de întreținere, la care se adauga penalitati de intarziere si fond de reparatii, retinand totodata ca respectivele penalitati si fondul special au fost stabilite prin hotararea adunarii generale a asociatiei din 17.01.2011 (fila nr. 20).
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta va face aplicarea art. 454 C. proc. civ. retinand ca parata a recunoscut la primul termen pretentiile si nu s-a facut dovada punerii in intarziere anterior formularii cererii de chemare in judecata, prin transmiterea unei notificari, in conditiile art. 1522 alin. 1 C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta A. DE P. ., ., SECTOR 5, in contradictoriu cu parata A. C., CNP_, cu domiciliul în București, Al.Livezilor nr.31, ., ., sector 5.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1.605,45 lei, reprezentand cote restante de intretinere, penalitati de intarziere si fond de reparatii aferente perioadei iulie 2014-ianuarie 2015.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F.G. 05 Iunie 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4324/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3248/2015. Judecătoria... → |
|---|








