Întoarcere executare. Sentința nr. 1173/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1173/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1173/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1173
Ședința publică din data de 11.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: S.-R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – întoarcerea executării, privind pe contestatorul I. C.-A., în contradictoriu cu intimatele O. B. Romania S.A. și E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a dispus amânarea pronunțării, succesiv, la data de 03.02.2015, 09.02.2015 și pentru astăzi, 11.02.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 22.07.2014, sub nr._, contestatorul I. C.-A., în contradictoriu cu intimatele O. B. Romania S.A. și E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L., a formulat contestație la executare împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, inclusiv împotriva adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, precum și contestație la titlu, împotriva întinderii și aplicării titlului executoriu ce a stat la baza dosarului sus-menționat, împotriva titlului executoriu însuși, respectiv contractul de credit nr.C2203/110/_/14.11.2006, emis de O. B. Romania S.A., solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._/300/2013, precum și anularea executării silite, ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința întoarcii executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că executorul judecătoresc a început executarea silită pentru suma de 41.375,90 lei, fără a preciza ce reprezintă această sumă de bani, precum și modalitatea de calcul a sumei respective.
Or, contestatorul a arătat că nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar creanța pusă în executare de executorul judecătoresc nu îndeplinește niciuna dintre cele trei condiții impuse de legiuitor, ceea ce face ca executarea să fie abuzivă și nelegală.
Totodată, contestatorul a solicitat a se proceda la verificarea întindii și aplicării titlului executoriu constând în contractul de credit nr.C2203/110/_/14.11.2006, emis de O. B. Romania S.A., inclusiv pe aspectul privind modalitatea în care a avut loc imputația plății, modalitatea și momentul în care a avut loc declararea scadenței anticipate a creditului, precum și caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.399 și urm C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1.300 lei (fila 13 din dosar), conform dispozițiilor art.10 alin.2 și alin.4 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, precum și a probei cu expertiză.
În data de 30.10.2014, intimata O. B. Romania S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu consecința scoaterii ei din prezenta cauză, cu menținerea doar a E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L., în condițiile în care între cele două societăți a intervenit contractul de cesiune nr.3/29.05.2009, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu consecința menținerii în totalitate a actelor de executare contestate, care au fost emise în dosarul de executare nr._/300/2013, precum și respingerea capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
În data de 14.11.2014, intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L., a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, în raport de dispozițiile art.714 C.pr.civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014.
La termenul din data de 26.01.2015, instanța a rămas în pronunțare, printre altele, pe excepția invocată de intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014.
Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepției invocate intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executare, instanța reține căla data de 28.04.2014, a fost emisă în contra contestatorului I. C.-A. somația aferentă dosarului de executare nr.512/2014, deschis de Biroul Executorului Judecătoresc “ N. G. A.”, comunicată acestuia, la domiciliul acestuia din București, ..3, ..3, ., sector 5, București, la data de 30.04.2014 (conform procesului-verbal de comunicare de la fila 136 din dosar), alături de somație contestatorului fiindu-i comunicate, la aceeași dată, și încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare din data de 25.04.2014 (fila 142), înștiințare poprire din data de 28.04.2014 (fila 141), adresă înființare poprire din data de 28.04.2014 (fila 139), încheierea de încuviințare a executării silite (fila 151) și titlul executoriu.
Toate acestea, în timp ce prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 21.07.2014 (data depunerii la poștă, conform plicului de la fila 9 din dosar), fiind formulată împotriva executării silite înseși, contestație la executare depusă prin serviciul registratură.
Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși (în condițiile în care se contestă atât încheierea de încuviințare a executării silite, cât și cuantumul debitului), împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.04.2014, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, anterioare adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, instanța o apreciază întemeiată, dat fiind faptul că introducerea acestei contestații la executare s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile, respectiv de 5 zile (aferent încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare) care, în conformitate cu dispozițiile art.714 alin.1 pct.3 și alin.2 C.pr.civ., începe să curgă de la data când “debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație”, iar “contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”
Din acest motiv, devin incidente dispozițiile art.185 alin.1 C.pr.civ., conform cărora “când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”, text de lege din care se deduce faptul că toate termenele legale imperative (peremptorii, înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură) sunt prezumate a fi stabilite sub sancțiunea decăderii, derogările trebuind să fie expres prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că sancțiunea decăderii intervine chiar dacă nu este prevăzută expres de lege.
Decăderea, constând în pierderea dreptului de a îndeplini orice act de procedură, dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege, vine să sancționeze neglijența de care a dat dovadă partea care nu și-a exercitat dreptul în termenul legal, aceasta din urmă fiind îndrituită a face dovada contrară, cu respectarea condițiilor art.186 C.pr.civ., prin solicitarea repunerii în termen, în sensul că nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremptoriu din pricina unor motive temeinic justificate, deci a unor împrejurări care exclud culpa părții respective, contestatorul din prezenta cauza nesolicitând repunerea în termen.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte excepția invocată de intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, anterioare adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014 și va respinge ca ca tardivă contestația la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, anterioare adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, formulată de contestatorul I. C.-A., în contradictoriu cu intimatele O. B. Romania S.A. și E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L.
În schimb, va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, precum și a tardivității formulării contestației la titlu, prima, întrucât acesta este singurul act de executare împotriva căruia contestația la executare a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art.714 alin.1 pct.2 C.pr.civ., în condițiile în care, după cum s-a arătat, contestația la executare a fost introdusă la data de 21.07.2014, iar, în ceea ce privește contestația la titlu, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art.714 alin.3 C.pr.civ., potrivit cărora “contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.”
Totodată, instanța apreciază necesară măsura de administrare judiciară (în sensul art.465 C.pr.civ.) a disjungerii capetelor de cerere, având ca obiect contestație la executarea propriu-zisă împotriva adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, precum și cel având ca obiect contestație la titlu, cu consecința formării unui nou dosar, având ca obiect contestație la executare, care va fi repartizat manual aceluiași complet, C1 Civil, cu termen de judecată astăzi, 11.02.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte excepția invocată de intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, anterioare adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014.
Respinge ca tardivă contestația la executarea propriu-zisă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, anterioare adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, formulată de contestatorul I. C.-A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat “N. C.” din București, ., ., sector 3, București, în contradictoriu cu intimatele O. B. Romania S.A., cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66-68, sector1, București, și E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L., cu sediul în București, ..10A, Clădirea C3, . 2, București.
Respinge ca neîntemeiată excepția invocată de intimata E. F. GmbH, prin administrator al activelor S.C. E. KSI Romania S.R.L. a tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă împotriva adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, precum și a tardivității formulării contestației la titlu.
Disjunge capetele de cerere, având ca obiect contestație la executarea propriu-zisă împotriva adresei (revenire) de înființare a măsurii popririi din data de 15.07.2014, emise de Biroul Executorului Judecătoresc “N. G. A.”, în dosarul de executare nr.512/2014, precum și cel având ca obiect contestație la titlu, cu consecința formării unui nou dosar, având ca obiect contestație la executare, care va fi repartizat manual aceluiași complet, C1 Civil, cu termen de judecată astăzi, 11.02.2015.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. S.-R. C.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex/12.05.2015
Practica S.R.C. – 27.02.2015
Se vor efectua 3 .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5777/2015. Judecătoria SECTORUL... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1199/2015.... → |
|---|








