Obligaţie de a face. Sentința nr. 6916/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6916/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 6916/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 5 BUCUREȘTI

București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5

SECȚIA CIVILĂ

Dosarul nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6916

Ședința publică din: 01.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. P.

Grefier: A.-L. O.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiectobligație de a face, iar ca părți: reclamantul PRIMĂRIA S. 5 BUCURESTI, prin Primar și pârâtulZ. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde reclamantul, prin consilier juridic S. I., care depune delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus răspuns la întâmpinare.

Constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă și constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și admisibilă potrivit legii, putând conduce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesual pasive, invocată prin întâmpinare, iar în subsidiar, asupra fondului cererii.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției invocate, ca nefiind întemeiată, pentru motivele indicate în răspunsul la întâmpinare și respectiv, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în acțiune.

În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

După ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.05.2015 pe rolul acestei instanțe, reclamantul PRIMĂRIA S. 5 BUCURESTI, prin Primar a solicitat obligarea pârâtului Z. N. să desființeze lucrările de construire realizate fără a deține autorizație de construcție, constând în realizarea parțială a unui imobil cu nivel de înălțime P+M din BCA, învelitoare tablă, fără închideri, fără învelitoare, amprentă la sol cca. 60 mp. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul susține că, în urma verificărilor efectuate la data de 29.01.2015, la adresa din București, ., sector 5, de către inspectorii Serviciului Disciplină în Construcții, s-a constatat că pârâtul Z. N. era în curs de executare a lucrărilor mai sus menționate. Pentru aceste lucrări, pârâta a fost sancționată prin procesul verbal nr. 4 din 29.01.2015 cu suma de 1.500 lei, dispunându-se totodată și măsura intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire, prevăzută de Legea nr. 50/1991, în caz contrar, desființarea tuturor construcțiilor realizate neautorizat.

Reclamanta a mai solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată întrucât pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse și obligarea acesteia să desființeze lucrările de construire realizate fără autorizația de construire prevăzută de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 28 alin. 1 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei, alăturat cererii de chemare în judecată, în copie: adresă, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, dovada comunicării (filele 4-9).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.07.2015, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivarea excepției, pârâtul a arătat că în mod eronat s-a menționat în procesul verbal de contravenție nr. 4/29.01.2015 că el ar fi beneficiarul lucrărilor edificate fără autorizație, în realitate construcția aparținând numitei N. T., proprietara terenului. Aceasta a dobândit terenul prin moștenire de pe urma defunctului M. M., conform certificatului de moștenitor nr. 116 eliberat de notariatul de Stat Sector 5 la data de 29.01.1992.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

Au fost atașate înscrisuri în susținere (f. 24 - 26).

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 04.09.2015, reclamantul a solicitat respingerea excepției invocate, ca neîntemeiată, având în vedere că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost desființat prin formularea și admiterea unei plângeri contravenționale, iar contravenientul nu s-a conformat măsurilor dispuse până la data stabilită în procesul-verbal.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosar.

II. ÎN FAPT

Analizând înscrisurile din dosar instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 4/29.01.2015 (f. 5), pârâtul Z. N. a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.500 lei pentru faptul că la data și ora controlului efectuat în București, ., Sector 5 s-a constatat în sarcina pârâtului că avea în curs de realizare un imobil P + M din BCA, învelitoare tablă, fără închideri, fără finisaj, amprentă la sol cca 60 mp, alipit de imobilul vechi, lucrările fiind realizate fără autorizația de construire, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 50/1991.

Prin același proces-verbal, ca măsuri complementare, s-au dispus: ca până la 30.04.2015 pârâtul să sisteze lucrările, să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea imobilului la starea inițială prin desființarea lucrării neautorizate.

Împotriva acestui proces-verbal, comunicat pârâtului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 03.02.2015 (f. 8), nu a fost formulată plângere contravențională.

În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Sector 5, s-a constatat că, până la sesizarea instanței cu prezenta cerere, pârâtul nici nu a obținut autorizația de construire pentru lucrările efectuate neautorizat, nici nu a desființat lucrările executate ilegal (f. 4), fiind achitată amenda în valoare de 1.500 lei (f. 9).

Instanța subliniază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, izvorul diferendului dintre părțile astăzi litigante nu a fost contestat de pârât și nu a fost invalidat prin urmare de instanța judecătorească, astfel încât a devenit executoriu.

Până la termenul de judecată acordat pentru soluționarea cauzei, pârâtul nu a prezentat autorizație de construire pentru lucrările constatate prin procesul-verbal că au fost executate în mod neautorizat și nici nu a probat că ar fi desființat lucrările executate ilegal.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate. (4) În situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menționate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate și, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal. (5) Persoanele care au beneficiat de subvenție pentru construirea unei locuințe și pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvențiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.

Articolul 37 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor statuează că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

B. Soluția instanței

ASUPRA EXCEPȚIEI LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, deliberând cu prioritate, conform art. 245 – 248 C.pr.civ., instanța constată netemeinicia acestui incident procesual, având în vedere dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 mai sus citat, potrivit cu care în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Cât timp pârâtul nu a dovedit să fi contestat procesul-verbal pe calea plângerii contravenționale ori să fi obținut o hotărâre judecătorească de invalidare a procesului-verbal, acesta devenind executoriu, persoanei sancționate contravențional îi revine și obligația de a face stabilită prin procesul-verbal, pentru a cărei realizare este astăzi sesizată instanța de judecată, respectiv chemat în judecată, în calitate de pârât, Z. N..

ASUPRA FONDULUI CAUZEI

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută,

observând că pârâtul nici nu a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reținute în sarcina sa, actul de constatare și sancționare contravențională constituind în aceste condiții titlu executoriu, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, nici nu s-a conformat în termenul stabilit dispozițiilor actului de sancționare,

instanța constată că apărările pârâtului sunt lipsite de fundament și deci și de efect juridic după dobândirea de către procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției a caracterului executoriu prin necontestare în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 și prin neinvalidarea acestuia de către o instanță judecătorească, context în care

instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, urmând să o admită în consecință și să oblige pârâtul să aducă imobilul indicat în petitul acțiunii (imobil situat în București, Sector 5, .) la starea inițială prin desființarea lucrărilor executate ilegal, constatate prin procesul-verbal executoriu nr. 4/29.01.2015 (imobil realizat parțial, cu nivel de înălțime P + M din BCA, învelitoare tablă, fără închideri, fără învelitoare, amprentă la sol de cca 60 mp, fără autorizația de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991), în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Asupra cheltuielilor de judecată

Având în vedere soluția ce s-a impus în privința cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va admite și capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată și, în consecință, va obliga pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată efectuate de acesta în legătură cu prezentul litigiu, respectiv suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 17), cheltuieli care probează caracterul real și necesar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de către pârât prin întâmpinare.

2. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantulPRIMĂRIA S. 5 BUCURESTI, prin Primar, cu sediul în București, .. 29 - 31, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul Z. N., domiciliat în București, ., sector 5.

3. Obligă pârâtul ca, în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să aducă imobilul indicat în petitul acțiunii (imobil situat în București, Sector 5, .) la starea inițială prin desființarea lucrărilor executate ilegal, constatate prin procesul-verbal executoriu nr. 4/29.01.2015 (imobil realizat parțial, cu nivel de înălțime P + M din BCA, învelitoare tablă, fără închideri, fără învelitoare, amprentă la sol de cca 60 mp, fără autorizația de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991), în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

4. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în valoare de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

5. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, conform art. 466, 468 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria S. 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.

6. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.

7. Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A.-M. P.A.-L. O.

Redactat: A.-M. PUIUData: 27.10.2015Număr de exemplare printate: 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6916/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI