Pretenţii. Sentința nr. 7099/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7099/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7099/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7099
Ședința publică din data de 07.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. D.
GREFIER – L. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul N. Laurenția în contradictoriu cu intimatul Administrația S. 5 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având ca obiect întoarcere executare-pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, precum și la data de 07.10.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 31.07.2014, sub nr._, contestatorul N. Laurenția a chemat în judecată pe intimatul Administrația S. 5 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să:
- Să dispună întoarcerea executării silite prin poprire efectuată în dosarul de executare nr._ din 14.10.2013 al pârâtei, în baza titlurilor executorii nr._/16.02.2010, nr._/21.07.2010, nr._/17.11.2010, nr._/18.10.2013, nr._/14.08.2012, nr._/19.04.2013, ca urmare a desființării acestor titluri executorii, prin restabilirea situației anterioare popririi, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.423,24 lei, ce a încasat-o prin poprire la data de 04.12.2013, plus dobânda legala de la data popririi și până la restituirea efectivă;
- Să dispună executarea provizorie a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză, în temeiul art. 725 Cod Procedură civilă
- Să oblige pârâta la plata de daune morale în cuantum de 5000 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul arată că, în dosarul de executare nr._ din 14.10.2013, în baza titlurilor executorii nr._/16.02.2010, nr._/21.07.2010, nr._/17.11.2010, nr._/18.10.2013, nr._/14.08.2012, nr._/19.04.2013, emise de către pârâta, aceasta prin poprire i.a indisponibilizat contul bancar deschis la BRD Agenția Rahova- RO16BRDE410SV_ și la data de 04.12.2013 a încasat din acest cont suma de 4.423,24 lei, cu titlu de poprire, conform adresei de înștiințare a popririi și a extrasului de cont bancar. A mai arătat că, în dosarul nr._/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea titlurilor executorii de mai sus, cerere ce i-a fost admisă prin sentința civilă nr. 4489 din 26.06.2014, instanța anulând titlurile executorii. În continuare, contestatorul a solicitat, ca urmare a desființării titlurilor executorii, în temeiul art. 722, 723 alin. 3 Cod procedură civilă, admiterea cererii și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.423,24 lei, încasată prin executare silită, plus dobânda legală de la data executării-04.12.2013 și până la restituirea efectivă, reprezentând beneficiul material nerealizat. În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale de 5000 lei solicitate, în temeiul art. 1357, 1385 cod civil a solicitat admiterea pentru următoarele considerente: pârâta, profitând de posibilitățile conferite de lege, a emis titlurile executorii și a efectuat executarea silită în mod nelegal, abuziv, aspecte constatate prin sentința civilă nr. 4489 din 26.06.2014 pronunțată în dosarul nr._/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 722, 723 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 1357, 1385 Cod civil.
În susținerea cererii de chemare în judecată, contestatorul a depus înscrisuri.
Prin serviciul registratura, la data de 07.11.2014, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin care a invocat prematuritatea cererii de chemare în judecată, precum și inadmisibilitatea cererii în temeiul dispozițiilor codului de procedură fiscală privind restituirile de sume de la bugetul de stat, respectiv art. 117 și OMFP nr. 1899/2004.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, sentința civilă nr. 4489 din 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 prin care s-a admis contestația la executare, nu a fost comunicată, motiv pentru care arată că aceasta nu este opozabilă, în conformitate cu prevederile art. 435 alin. 1 și 2 Cod Procedură Civilă. De asemenea, a mai arătat că, reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată anterior redactării și comunicării sentinței civile nr, 4489 din 26.06.2014, prin care a fost anulată adresa de înființare a popririi și actele care au stat la baza emiterii acesteia. Totodată, a precizat că, având în vedere că sentința civilă prin care se anulează titlurile executorii mai sus menționate nu este definitivă, prezenta acțiune nu este admisibilă pentru ca dreptul de a acționa nu s-a născut încă
În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe disp. art. 205 C.pr.civ., O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, O.M.F.P. nr. 1899/2004, art. 117 Cod Procedură Fiscală, art. 192 Cod de procedură civilă.
În susținerea întâmpinării s-au depus înscrisuri (f.24-54).
La termenul de judecată din data de 03.03.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect daunele morale. De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității și excepția inadmisibilității, invocate prin întâmpinare.
La data din 14.04.2015 instanța a suspendat judecata cererii, pentru neîndeplinirea de către contestatoare a obligațiilor ce i-au fost învederate.
Prin serviciul registratură, la data de 16.06.2015, a fost depusă la dosarul cauzei cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de N. Laurenția.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Cf art 633 cprc Sunt hotărâri executorii: 1. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).
Cf art 723 Cprc-(1) În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară. (2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.
In cauza nu rezulta ca pana in prezent sentinta de anulare a titlurilor executorii este executorie-sentinta civila 4489/2014 fila 81 dosar-, sens in care nu exista pentru moment temei de intoarcere a executarii. Instanta nu a statuat definitiv asupra valabilitatii acestor titluri executorii in baza carora s-a dispus executarea silita.
În ceea ce privește obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei, apreciem ca în cazul de față nu poate fi vorba de nicio faptă ilicită și cu atât mai puțin săvârșită cu vinovăție, întrucât intimata prin instituirea popririi asupra conturilor reclamantei, a procedat la punerea în aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, conturile fiind indisponibilizate în temeiul legii.
Pentru aceste motive, instanta va respinge cererea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de contestatorul N. Laurenția- cu domiciliul în București, .. 27 în contradictoriu cu intimatul Administrația S. 5 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- cu sediul în București, ., ca neintemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria sector 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7101/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6918/2015. Judecătoria... → |
|---|








