Obligaţie de a face. Sentința nr. 8550/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8550/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 8550/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Secția a-II-a civilă
Sentința civilă nr.8550
Ședința din camera de consiliu de la 20.11.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE A. S.
GREFIER M. M. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe reclamanta D. S. REȚELE SRL și pârâtul R. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, reclamanta a depus copii certificate de pe contractul de furnizare a gazelor naturale, după care:
Instanța, verificând în baza de date DEPABD, constată că pârâtul a decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.09.2015 sub nr._ reclamanta D. S. REȚELE SRL în contradictoriu cu pârâtul R. I., a solicitat obligarea acestuia la permiterea accesului reclamantei în incinta proprietății sale, în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip contor cu membrană BK-G4T seria_. Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 16.09.2013, în calitate de operator licențiat al sistemului de distribuție a gazelor naturale a fost notificat de către furnizorul GDF Suez Energy România SA, cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale, aferent locului de consum din București, ., sector 5, având în vedere faptul că pârâtul nu a respectat obligațiile contractuale de plată a consumului de gaze naturale. A mai arătat că atunci când o echipă din cadrul societății s-a deplasat la adresa pârâtului în vederea recuperării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale, accesul nu a fost permis de către pârât.
In drept reclamanta a invocat dispozițiile art.1165, art.1349 și urm-Ncpc, art.148-151, art.411 al.1 pct.2 și art.223 al.3 Ncpc.
In dovedire au fost depuse la dosar, in copie înscrisuri ( filele 5-10 și 21-24)
Cererea a fost legal timbrata cu taxa timbru 20 lei conform chitanței de la fila 2.
La termenul de judecată din data de 20.11.2015 instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin prisma excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului, instanța reține următoarele:
Articolul 56 alin. 1 din codul de procedură civilă statuează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Potrivit alin. 3 al acestui articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.
Potrivit art. 34 și 35 din Codul civil, capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile. Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Potrivit art. 32 C.pr.cv, pentru formularea și exercitarea oricărei acțiuni în justiție trebuie îndeplinite anumite condiții generale, printre care și capacitatea procesuală (de folosință și de exercițiu) a părților.
În speță, instanța constată că, în urma interogării bazei de date a MAI - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că pârâtul a decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată în baza căreia s-a constituit prezentul doar, respectiv la data de 08.05.2013 (f.25).
Pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită excepția invocată din oficiu, consecința admiterii acesteia fiind respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, excepție invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamanta D. S. REȚELE SRL, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_, cu sediul în București, .-6, Corp B, sector 4 în contradictoriu cu pârâtul R. I., CNP_, domiciliat în București, ., sector 5, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. 10.12.2015/3 ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8537/2015. Judecătoria SECTORUL... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8607/2015. Judecătoria... → |
|---|








