Validare poprire. Sentința nr. 6216/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6216/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 6216/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6216

Ședința publică din data de 14 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.

GREFIER: G. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea E. R. Services IFN SA, pe debitorul C. F. și pe terțul poprit P. S. SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, în data de 09.04.2015, creditoarea E. R. Services IFN SA a solicitat ca, în contradictoriu cu debitorul C. F. și terțul poprit P. S. SRL, să se dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 577/2013 al B. M. N. M. până la concurența sumei de 9.457,57 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare, în valoare de 234,90 lei, și cheltuieli de executare în valoare de 1.705,94 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 și urm. C. proc. civ.

Creditoarea a anexat cererii de chemare în judecată, în dovedirea susținerilor sale, în fotocopii, următoarele înscrisuri: proces-verbal de înmânare adresă înființare poprire, adresă poprire, încheiere stabilire cheltuieli de executare, încheiere de încuviințare a executării silite, cerere executare silită, cerere de reeșalonare, copie C.I. C. F.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Debitorul și terțul poprit nu s-au prezentat la judecată și nici nu au formulat întâmpinare.

La termenul de astăzi, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 5 București.

Cercetând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București, instanța reține următoarele:

Conform art. 789 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data depunerii cererii de executare la executorul judecătoresc, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

În baza art. 650 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data depunerii cererii de executare la executorul judecătoresc, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Întrucât, în prezenta speță, la data la care a fost sesizat cu cererea de executare executorul judecătoresc își avea sediul în sectorul 3 București, față de textele de lege menționate mai sus, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 5 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea E. R. Services IFN SA, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitorul C. F., CNP_, cu domiciliul în ., județ G., și cu terțul poprit P. S. SRL, J_, CUI_, cu sediul în București, Calea Rahovei nr. 178, . și 3, sector 5, în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător A.-M. M.-L. G. D.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI

DOSAR NR._

C Ă T R E

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Bucuresti, ., sector 5

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 6216 din data de 14.09.2015 a Judecătoriei sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe creditoarea E. R. Services IFN SA, pe debitorul C. F. și pe terțul poprit P. S. SRL, având ca obiect validare poprire, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând … file, compus dintr-un volum.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. M.-L. G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6216/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI