Obligaţie de a face. Sentința nr. 3052/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3052/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 3052/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3052
Ședința publică din: 23.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiectobligație de a face, iar ca părți: reclamantul P. S. 5 - D. M. V. și pârâtulA. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde reclamantul, prin consilier juridic S. I.-M., care depune delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă și constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și admisibilă potrivit legii, putând conduce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
După ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2015 pe rolul acestei instanțe, reclamantul P. S. 5 BUCURESTI prin reprezentant legal D. M. V. a solicitat obligarea pârâtei A. M. să desființeze lucrările de construire neautorizate situate în București, .. 4, sector 5, constând în extinderea construcției existente cu circa 40 mp, având structură de beton armat, șarpantă lemn, învelitoare tablă, fără finisaje la interior sau exterior și fără tâmplărie. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în urma verificărilor efectuate la data de 28.05.2014, la adresa din București, .. 4, sector 5, de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții – Direcția Inspecție și Control General, s-a constatat că pârâta a executat lucrările de construire anterior menționate.
Pentru aceste lucrări realizate fără autorizație de construire pârâta a fost sancționată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 15/07.06.2014 cu suma de 1.000 lei, dispunându-se totodată și măsura sistării lucrărilor la stadiul descris în Procesul-verbal până la . în caz contrar desființarea extinderii realizate ilegal.
Reclamantul a mai solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată întrucât pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse și obligarea acestuia să desființeze lucrările de construire realizate fără autorizația de construire prevăzută de lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 28 alin. 1 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei, alăturat cererii de chemare în judecată, în copie: adrese, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției (filele 4 - 15).
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita probe în apărare.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
II. ÎN FAPT
Analizând înscrisurile din dosar instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 15/17.06.2014 (f. 6), pârâtul A. M. a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru faptul că la data și ora controlului efectuat în București, .. 4, Sector 5 s-a constatat realizată o extindere a construcției existente de cca 40 mp, regim de înălțime parter, structură B.A., zidărie B.C.A, sarpantă, lemn, învelitoare tablă, fără tâmplărie și finisaje la interior și exterior, lucrările fiind executate fără autorizație de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul care a fost găsit responsabil de această situație încălcând astfel prevederile Legii nr. 50/1991, republicată în 2004 cu modificările și completările ulterioare.
Prin același proces-verbal, ca măsuri complementare, s-au dispus: oprirea lucrărilor la faza descrisă în procesul-verbal până la . caz contrar desființarea extinderii realizate ilegal.
Împotriva acestui proces-verbal, comunicat pârâtului prin afișare la 15.07.2014 (f. 8), nu a fost formulată plângere contravențională.
În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Sector 5, s-a constatat că, până la sesizarea instanței cu prezenta cerere, pârâtul nici nu a obținut autorizația de construire pentru lucrările efectuate neautorizat, nici nu a desființat lucrările executate ilegal (f. 4).
Instanța subliniază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, izvorul diferendului dintre părțile astăzi litigante nu a fost contestat de pârât și nu a fost invalidat prin urmare de instanța judecătorească, astfel încât a devenit executoriu.
Până la termenul de judecată acordat pentru soluționarea cauzei, pârâtul nu a prezentat autorizație de construire pentru lucrările constatate prin procesul-verbal că au fost executate în mod neautorizat și nici nu a probat că ar fi desființat lucrările executate ilegal.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate. (4) În situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menționate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate și, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal. (5) Persoanele care au beneficiat de subvenție pentru construirea unei locuințe și pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvențiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.
Articolul 37 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor statuează că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
B. Soluția instanței
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută,
observând că pârâtul nici nu a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reținute în sarcina sa, actul de constatare și sancționare contravențională constituind în aceste condiții titlu executoriu, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, nici nu s-a conformat în termenul stabilit dispozițiilor actului de sancționare,
instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, urmând să o admită în consecință și să oblige pârâtul să aducă imobilul indicat în petitul acțiunii (imobil situat în București, Sector 5, .. 4) la starea inițială prin desființarea lucrărilor executate ilegal, constatate prin procesul-verbal executoriu nr. 15/17.06.2014 (extindere a construcției existente de cca 40 mp, regim de înălțime parter, structură B.A., zidărie B.C.A, sarpantă, lemn, învelitoare tablă, fără tâmplărie și finisaje la interior și exterior, lucrările fiind executate fără autorizație de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991), în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Asupra cheltuielilor de judecată
Având în vedere soluția ce s-a impus în privința cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va admite și capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată și, în consecință, va obliga pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată efectuate de acesta în legătură cu prezentul litigiu, respectiv suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 30), cheltuieli care probează caracterul real și necesar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. S. 5 BUCURESTI prin reprezentant legal D. M. V., cu sediul în București, .. 29-31, sector 5, în contradictoriu cu pârâta A. M., domiciliată în București, .. 4, sector 5.
2. Obligă pârâtul ca, în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să aducă imobilul indicat în petitul acțiunii (imobil situat în București, Sector 5, .. 4) la starea inițială prin desființarea lucrărilor de construire constatate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 15/17.06.2014, lucrări realizate la adresa indicată în petitul cererii fără a deține autorizație de construire (extindere a construcției existente de cca 40 mp, regim de înălțime parter, structură B.A., zidărie B.C.A, sarpantă, lemn, învelitoare tablă, fără tâmplărie și finisaje la interior și exterior, lucrările fiind executate fără autorizație de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991).
3. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în valoare de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
4. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, conform art. 466, 468 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria S. 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.
5. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.
6. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 15.06.2015Număr de exemplare printate: 2
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3039/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 2485/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








